101 matches
-
din cel bun,/ dăruit de stăpân./ Altfel,/ odaia se năruie-n pulberi solare.//...// A sare miroase petala de măr,/ până și-agrafa de aur/ din negrul meu păr/ respiră, în noapte,/ catrene.//...// Mânzul cel alb nechează a drum,/ în vatra plesnită a iernii,/ acum,/ întreg a rămas doar pocalul/ cu urma subțire a buzei de scrum.” („A sare miroase petala de măr”); „Strigătul cocoșului/ sfâșie pleoapa grea/ a dimineții./ Complici,/ el și ea/ se întorc/ fiecare/ pe altă parte.” („Clovnii de
MARIANA CRISTESCU AMOR PROHIBIT de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 674 din 04 noiembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/351261_a_352590]
-
ceas./ Vrea să amâne doar iarna... singurătății în doi. Și toate acestea pentru că: A sare miroase petala de măr,/ până și-agrafa de aur/ din negrul meu păr/ respiră, în noapte,/ catrene./ Mânzul cel alb/ nechează a drum...,/ în vatra plesnită a iernii,/ acum,/ întreg a rămas doar pocalul,/ cu urma subțite a buzei de scrum... Și, aș mai putea cita multe, multe, până la întregul volum. Deși, în calendar nu figurează sărbătoare, în seara aceasta avem, prin raportare la cărțile doamnei
O MARE ONOARE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 669 din 30 octombrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/358075_a_359404]
-
șapte zile, cu toate elementele ei: concrete, abstracte, logice, poetice. Concentrarea lumii în poezie nu are nevoie de spații întinse; uneori, genul concis transmite vibrația întregului: „Mâinile tale - / stele de mare, / fildeș solar / fremătând / cu mirare.” („Obsesie”) și „Inima - amforă plesnită / în cenușa / dimineții.” („Relicvă”) Poeta își dorește să fie găsită: „Află-mă și / sărează-mi chipul / cu lacrima ta!” e dorința Afroditei de a păstra sarea mării într-o seară a discursului pe luciul cuvintelor de la lumina poeziei. Elena M.
TIMPUL CAISULUI ÎNFLORIT CA MELCUL de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 531 din 14 iunie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357560_a_358889]
-
99); „Ieri, timpul se uita-n oglindă/ să-și vadă sufletul” (p. 113); „Pământ ești/ chiar dacă sentimentele/ au inima spânzurată-n biserici” (p.116). Ultima pereche de confesiuni reprezintă un omagiu de suflet închinat memoriei părinților: „Tata, ostenit de muzica/ plesnită a ninsorii,/ pâlpâia în ograda gândului”; „Mama se furișase pe cruce./ Venise vremea să mă nasc” (p. 118). Așadar, confesiunile sale, adevărate candori ale inimii și grații ale spiritului, relevă o personalitate sensibilă, de o înaltă demnitate și ținută morală
ÎN VESTIARUL INIMII de GEORGE BACIU în ediţia nr. 207 din 26 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/340710_a_342039]
-
portret ce-ți atârnă în altarul trupului e cel al frunzei sinucise pe cuvântul coapsei. * Pământ ești chiar dacă sentimentele au inima spânzurată-n biserici. Până să te iubesc manechinul din vitrină îmbătrânise sub jaluzelele primului sărut. * Tata, ostenit de muzica plesnită a ninsorii, pâlpâia în ograda gândului. * Mama se furișase pe cruce. Venise vremea să mă nasc. GEORGE BACIU Referință Bibliografică: CONFESIUNI / George Baciu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 138, Anul I, 18 mai 2011. Drepturi de Autor: Copyright © 2011
CONFESIUNI de GEORGE BACIU în ediţia nr. 138 din 18 mai 2011 [Corola-blog/BlogPost/343184_a_344513]
-
Măduța, publicat în Ediția nr. 1387 din 18 octombrie 2014. M-AM RESEMNAT CU GREU M-am resemnat cu greu, cu îndârjire, Cu buze strânse-am refuzat otravă, Zbătându-mă din greu cu-mpotrivire Nevrând să-i gust durerii slavă. Plesnita aspru peste ochi și gură Înfrânta de opreliști fără număr, M-am prăvălit, nemernica făptura, Căzută în genunchi,fără să murmur! Acum merg liniștită că asinul Nainte, înapoi cum vrea Stăpânul, Mi-e caldă suferință că o soră Nu se
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/374404_a_375733]
-
amintirilor care nu-i dau pace: Gândul meu dus spre nicăieri / mi-apasă greu tâmplele ude / iar boabele ochilor umbriți / își caută-n freamătul timpului, / amintirile / Tremurul de ieri, / rămas aninat de-un colțișor / al sufletului trist, / unde mugurii abia plesniți / acoperă goliciunea / tristei primăveri / desenate-n contur de șotron / dă acum anotimpului / nesfârșitul ecou / al eternității scufundate / în teluricul „iubesc” (Un gând spre nicăieri). De la epitetizările de început, cu iz de pastel și elegie, nu rareori impregnate de locuri comune
DESCĂTUŞĂRI: FĂRÂME DE AZIMĂ (VERSURI VECHI ŞI NOI) de GHEORGHE STROIA în ediţia nr. 412 din 16 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/345064_a_346393]
-
O toacă bate la o mănăstire; Copiii ies și ei din case, blocuri,/ Pe ulițe, prin parcuri, pe maidane; Pâraiele fug repezi; terasa înmiresmată de liliac; cădura care-mi mângâie și colorează chipul; o salcie le ține isonul cu muguri plesniți; guguștiucul cântă din vârful casei; Primăvara își schimbă culorile / Și formele / Ca un cerb ramurile cu gânduri; Ploaia cânta / Peste florile lui mai; Își râde peste umbre-o dimineață; Când râde timpu-a primăvară; Din marginea zării/ privighetoarea își înalță profeția
METAMORFOZELE NATURII – SIMFONII ALBASTRE. ( ANTOLOGIE DE POEZIE). NOTE DE LECTOR. de VALENTINA BECART în ediţia nr. 2150 din 19 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379252_a_380581]
-
de oameni, atîrnați acolo ca niște ciorchini. Pequod tocmai înainta cu o viteză destul de mare, dar corabia străină lată în șolduri, îl ajunse din urmă, fiind mînată de vînt; în clipa aceea pînzele ei trufașe se dezumflară ca niște bășici plesnite, iar de pe coca lovită a corabiei păru să se spulbere orice urmă de viață. Ă Vești proaste, ne aduce vești proaste! bombăni bătrînul de pe insula Man. Dar, pînă să-și ducă la gură pîlnia portavocei comandantul corabiei, care stătea în
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
al vântului și al astrelor, într-o armonie ce depășește casnicul și terestrul. Plânsul ploii, țârâitul monoton al burlanelor, cântecul vântului în horn împletesc o melopee dialogând cu bacovianul plâns al materiei. Întrezărită o clipă, steaua căzătoare este o strună plesnită a Lirei cosmice, sfârșitul unui cântec în armonia celestă. Poeta preferă grădinii natura sălbatică, buruienile, florile de câmp, aromele amare, amețitoare, otrăvitoare. Izvoarele și gârlele plâng doine necunoscute, în ele se amestecă dorul de rătăcire cu cel al extincției. Abandonată
CALUGARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286047_a_287376]
-
ciubere cu apă peste foc. Alții au sărit cu furci și cu topoare, împrăștiind și ucigând pojarul. Slobozite, animalele fură duse departe. Nemaiavând putere decât până la pereți, focul s-a ogoit. Vreme de un an casa a stat cu geamurile plesnite, fără acoperiș și cu grinzile din cărbune înnegrit. Apoi, împrăștiind și scoțând lemnul rămas, gospodarii au făcut, lângă cea veche, casă nouă. Pe locul ei se vedea, înălțat, un morman pe care creștea troscotul. Mai ales după războiul din urmă
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
vulgar sună cuvintele astea! Ce dospit! O firmă proaspătă, scrisă cu cerneală pe o hârtie cenușie, li- pită de geamul unei căsuțe, vestește că stația balneară adăpostește între zidurile ei un ceasornicar. Am intrat să-mi schimb sticla de la ceas, plesnită acum câteva zile. Haim Duvid, ceasornicar din Pașcani, și-a adus nevasta la băi și, ca să nu stea degeaba, își exercită meseria, dar cu intermitențe mari, serviciile lui fiind cerute rar de cele vreo sută de ornice câte a socotit
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
gata de orice replică, să joc orice rol, de Îndată ce aflam intențiile clientei mele. Situațiile neașteptate nu-și au locul În afaceri. O ușă metalică albă Într-un cadru de un verde Închis. O sonerie albă cu un căpăcel din plastic, plesnit. Am văzut ridicîndu-se un colț al perdeluței ce acoperea ferestruica de dimensiunea unei cărți poștale, aflată chiar În mijlocul ușii, la Înălțimea capului. Am auzit cum se Îndepărtează lanțul și se răsucește mînerul În formă de sferă. Ușa, ce părea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
mi-a fost pusă la grea Încercare din cauza traficului intens, așa că m-am hotărît să-mi las mașina În parcarea din fața stației S. Am trecut pe lîngă un cinematograf și am luat-o pe alee În jos. Zidurile zgrunțuroase, asfaltul plesnit, valea Întunecată erau parcă Întipărite pe chipurile trecătorilor În ale căror priviri se citeau oarecare licăriri de speranță. Freamătul era Însă iluzoriu și ceea ce am văzut eu nu era decît un bărbat pitit după un stîlp de telefon blindat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Mototoli hîrtia și-i dădu un bobîrnac cu vîrful unghiei. Ținti greșit și bilețelul căzu pe jos. Pe cînd mă aplecam să-l ridic, am privit-o atent. Aveam impresia că sub gleznele ei groase, pantofii cu talpă neagră subțire, plesniți și uzați, erau incapabili să-i suporte greutatea. Doar adîncitura din spatele genunchilor părea oarecum mai feminină, aruncînd o umbră de puritate. Adolescență ce se pregătește să iasă din rînduielile ei... Cred că-și dădea seama de privirile mele, căci tendoanele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
întârziați. Într-un rând, sara, Petrișor Damian de la Cornul Caprei era cu chef și sta în bătătura hanului, de vorbă cu cărăușii. Își dusese murgul în grajd, îi dăduse grăunțe, ș-acuma ședea c-o mână-n șold, cu cușma plesnită cam pe-o ureche. Petrișor, ca totdeauna, poposise pe la crucile drumurilor, și-i sticleau ochii. Se uita din vreme în vreme, pe furiș, la hangiu, când îl vedea că-și scoate în prag capul mare plin de păr aspru. — Măi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
am echipat în camera alăturată. Tricoul de un roșu turbat ca al unui baterist, nădragii oribili ai lui Fielding (nu era vorba de pantaloni de tenis, lua-i-ar dracu: erau niște bermude strâmte, în carouri), șosete negre, tenișii mei plesniți și copți... New York-ul, așa cum cred că am mai spus-o, reprezintă o breșă în rușinoasa mea existență socială de funcționar mărunt. Dar am avut o presimțire rea - intensă, adolescentină. M-am dus la closet în vârful picioarelor. Pantofii mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
de la infiltrații ori pistrui de sânge uscat țâșnit din țânțarii striviți, pe când era vreme caldă, cu (bănuiam eu) un tratat masiv și cartonat de Rezistența Materialelor. Se vedea că locuia acolo cu chirie, Înconjurată de mobilă veche, pestriță, cu lacul plesnit. M-am arătat, În joacă, nespus de gelos pe tâmpitu’ ăla de Gelu și i-am dovedit că fostul ei iubit era un analfabet, că nu știa să despartă cum trebuie În silabe, iar versurile lui șchiopătau. N-a zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
gesturile sfioase, deznădejdea și speranța? Iubirea, Într-un cuvânt? Mi-au năvălit În suflet, Încărcate cu durere și neputință, toate zgomotele și mirosurile din odaia celor trei zile, tratatul de Rezistența Materialelor, pielea albă, neînchipuit de caldă și ocrotitoare, lacul plesnit al mobilelor desperecheate, palmele reci pe umeri mei, rățoiul de cauciuc cu târtița Înnobilată de stihuri, scârțâitul sublim al somierei cu arcurile sărite și tapiseria rărită și destrămată, țoalele azvârlite de-a valma pe podea, ibricul mânjit cu zaț de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
toate amenințările celorlalți, Îl Împinsese din nou În cabinet. Urmase așteptarea nesfârșită de la Inspectoratul Școlar. Coada Începea pe aleile betonate, Între straturile de flori vesele, continua până la etaj, mai traversa un hol și se oprea În fața unei uși cu lacul plesnit. Repetentu Își petrecuse orele la coadă Încercând să compună În minte cât mai meșteșugite acrostihuri. În vremea asta, așezat la umbră În curtea Inspectoratului, Foiște dezbătea chestiuni spirituale cu feluriți interlocutori care se perindau pe băncuța de lemn vopsită În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
să evite capcanele verbozității, aducându-ne uneori aminte de efervescența metaforică a unui Fănuș Neagu: „Apele interferau cu trandafirii răsăriți în ochii stelelor de gheață... Tu-mi încăpeai în palmele rotunde și miroseai curat ca o floare cu petalele abia plesnite... Zarea se colora nătâng în pamblică violacee... Oamenii își desprindeau cu greu picioarele încimentate și mirosea în jur a simțăminte argintii.” Pentru că, dincolo de orice altceva, Dorina Neculce rămâne o tenace și nestăvilită autoare de imnuri diafane și viu colorate închinate
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
mult mai atent la aspectul lui exterior și, dacă în trecut un bărbat care își îngrijea trupul era considerat un fătălău, azi e ceva normal. Eu însumi, a continuat mângâindu-și cu mâna mică și grasă obrazul brăzdat de vene plesnite,... folosesc produse de îngrijire a pielii și mă simt mult mai bine. Clarence, Mike, Vincent și Neil se holbau la Dermot cu figuri împietrite. în schimb, John Joe părea interesat. —Dermot, a zis Josephine pe un ton tăios, suntem aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
le înțelegeam până la capăt. Mă remorca mai departe de un deget și, uneori, când zăboveam mai mult, se aduna lângă umărul meu, mă trăgea și mă împingea până mă urnea din loc. Cu câtă plăcere hălăduiam printre peștii cu pielea plesnită, vopsiți artificial, din sala peștilor! Rechinii, narvalul cu dintele de doi metri care crease legenda inorogului, diavolul de mare, rombic, de patru metri pe diagonală, ca un zmeu de piele neagră, neîncăpînd în vitrine, erau așezați deasupra lor. Iar înăuntru
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ți-a plăcut fetița, domnișoara Meynell? îl întrebă Gabriel pe Adam, pe care-l ajunseseră din urmă. Nu. — Nu? — Nu. Gabriel își spuse în sinea ei: „Doamne, e gelos! Și n-a fost prea încântat nici când am cumpărat urciorul plesnit, mă rog, s-a bucurat, dar nu destul. Și Brian gândește că-l am numai pe George în cap. Într-adevăr, mă gândesc atât de mult la George! Cred că l-am văzut cu adevărat și n-am avut o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nu. — Ce fericită aș fi dacă ai veni mai des! — Când vin aici, e ca și când mi-aș vizita trecutul. Îmi place trecutul. Urăsc prezentul. — Vorbește-mi despre prezent. — Citesc multe cărți, scriu referate, îmi împuiez capul. — Și inima? — Goală. Găunoasă. Plesnită ca o tobă veche. — Nu te cred. Și cânți. Am de gând să pun punct final cântatului. — Ce vrei să spui? — Pe vecie. — Aiurezi. Aș dori să-ți aduci prietenii aici. Nu am prieteni. — Nu fi atât de morocănos. — Morocănos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]