349 matches
-
fie bine dacă nu mai sunt aici. Plec. Am unde să mă duc. Spunând astea, am fugit în baie, m-am spălat pe față și pe mâini, suspinând. M-am dus în camera mea, m-am schimbat, însă m-a podidit iar plânsul. Îmi venea să plâng întruna, până nu-mi mai rămânea nici strop de lacrimă. Am fugit în camera de la etaj, m-am aruncat pe pat, mi-am tras pătura pe cap și am plâns până la epuizare. Apoi gândurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
prevestire. Am stins lumina din camera mamei fără să mai comentez. Am aprins o lumină în camera de alături și m-am dus la bucătărie, îngrozitor de deprimată. Pe când stăteam acolo și mâncam somon din conservă și orez rece, m-au podidit lacrimi amare. La căderea nopții vântul a început să sufle mai puternic și pe la ora nouă s-a transformat în adevărată furtună cu grindină. Jaluzelele pe care le-am ridicat cu câteva zile în urmă zăngăneau din pricina vântului. Am stat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
gingașă. Iubitoare. Oare a dispărut mâna aceea pentru totdeauna? Mâna stângă nu era chiar atât de umflată. Îmi era cumplit de greu să o privesc pe mama. Mi-am întors privirile spre un coș cu flori din colțul alcovului. Mă podideau lacrimile. Incapabilă să mai suport, m-am ridicat brusc și am dat fuga la bucătărie. Naoji mânca un ou fiert moale. Când i se întâmpla să mai dea și pe acasă, își petrecea noaptea la Osaki. A doua zi dimineață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
făcut? Absolut nimic! Și-a șters ochii, furios, cu dosul mâinii. În ziua aceea, Naoji a plecat la Tokyo să-i spună unchiului Wada despre starea mamei și să vadă ce se mai putea face. Când plecam de lângă mama, mă podidea plânsul. Când mă duceam după lapte în diminețile cețoase, când îmi aranjam părul la oglindă, când mă rujam... eram mereu cu ochii în lacrimi. Îmi zburau prin fața ochilor, ca niște imagini dintr-un film, clipele fericite pe care le-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
care discută despre americani mi s-au părut de un comic desăvârșit. Erau apoi scene, literar vorbind, greu de uitat: cea a relației, de o superioară tandrețe, care ia naștere la Cezieni între nepot și bunic; cea cu gardianul Bușcu, podidit de afecțiune pentru cioroiul Gogu, cu care se leagănă, ținându-l pe umăr și alintându-l, pe coridoarele celularului din Craiova; cea, teribilă, a transportului deținuților politici la Canal; cea a întâlnirii, în vârful taluzului, cu silueta de K1 a
Prefață la o carte în curs de apariție by Gabriel Liiceanu () [Corola-journal/Journalistic/8891_a_10216]
-
imenși. Acolo, pe niște caiete pătrate, rusești (tetradi), vreo patru, am început să scriu cu creionul, ca trăsnit în inimă, versuri ce ar reprezenta perioada 1958-1959 (Cîntece de adolescent). Mă ascundeam pe după cîte un dovleac, la umbră, și mă lăsam podidit de cuvinte... Noaptea, nonconformist, mă pișam vînjos în vazele cu flori din sufrageria ce îmi fusese cedată ca musafir vestit! Îmi închipui ce stupoare lentă, de neînvins, le-am produs după plecare! Am continuat și în anul IV, tot pe
Emil Brumaru:"Aș citi trei sute de ani... Iubesc cărțile ca pe femei" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/9336_a_10661]
-
de 12 strofe, care ar solicita prea mult spațiu spre a fi reproduse în întregime, încât mă mulțumesc să reproduc doar patru din ele, revelatoare și pentru celelalte. Așadar: "Măria Ta pe vremuri poetul plânsu-mi-s-a că de la Vatra Dornii a podidit omida și ca străin în țară-i din Mare până-n Tisa, sta, sărăcind, Românul și-și blestema obida... Dar Tatăl Tău, cu spada pe măguri românești, a însorit meleagul unde muriră Sciții, și Te-a lăsat pe Tine să ni
Surprizele arhivelor by Dumitru HîNCU () [Corola-journal/Journalistic/9385_a_10710]
-
cosor al lunii, să v-așezați cu toate la o masă. când vinul de-ntuneric vă încolțește venele și vintrea, mâncați un drob de sare după ce l-ați fărâmat cu luna. când iarăși vinul nopții ca o maree rea vă podidește ființa, mâncați un drob de sare după ce l-ați fărâmat cu luna. când drojdiile groase în tihnă se depun, laolaltă cu frigul, în tainițele reci ale minții, nici sarea, nici luna nici lumina de zi nu-și mai pot da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
tata plângea. Trebuia să reacționez. Să zic ceva. Dar ce? Mă simțeam oprit la o intersecție de drumuri necunoscute. Trebuia să merg drept înainte și să traversez răscrucea? S-o iau la stânga? La dreapta? M-aș fi lăsat și eu podidit de lacrimi. Ar fi fost o soluție, un confort. Așa, am fi plâns amândoi. Aproape unul în brațele celuilalt. Ca niște copii. Am fi fost doi copii. Aș fi fost un copil. Dar era prea târziu. Nu mai plângea. Își
Pierre Charras Recviem by Constanța Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/9531_a_10856]
-
îmbrățișat și pentru prima dată i-a sărutat mâna. Ce faci, a zis el oarecum contrariat? Așa se cuvine ca o fiică iubitoare să-i sărute mâna tatălui ei ori de câte ori pleacă sau vine de undeva. Pe tatăl ei l-a podidit plânsul. Zile în șir n-a mai fost Costache Deleanu cel din zilele lui însorite. * Casa lui Costache Deleanu s-a umplut de pustiu. Uneori Costache își mai îneca tristețile pe la restaurantul gării, având la întoarcerea acasă privirile-săgeți ale soției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
ei. Se așezară pe pat și așa, înlănțuiți, adormiră. Trecură peste masa de seară. Ce, de mâncare le ardea lor acum!? Simona se trezi de mai multe ori în timpul nopții și, imaginându-și ce s-ar fi putut întâmpla , o podidi plânsul. În răgazul când prinse câte un crâmpei de somn visă numai grozăvii. Dimineață, când se trezi, Răducu mai dormea încă. Îl înveli și îl sărută; dormea ca un îngeraș. Oare el ce o fi visat în noaptea aceasta, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
când stai s-o pui în cumpănă cu fericirea deplină a sufletului?” El, Șerban, nu făcuse decât să aspire la deplinătatea fericirii sufletești! Sună sofistic și cinic. Victoria trece printr-un șoc, în vecinătatea morții și a nebuniei. Fiul este podidit de lacrimi, trăind în plin mysterium tremendum 1, ca întoarcere a „fiului risipitor” pregătit pentru căință, salvându-și, astfel, și mama, care l iartă. Ce-i drept, acest moment final nu este suficient de bine susținut artistic, dar este o
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
lacrimile, la pronunțarea fiecărui cuvânt, având senzația că rana din sufletul ei se adâncește, Ina spuse plină de emoție: Draga mea Rafira, o femeie rea, cu inima otrăvită, ne-a schimbat copiii în maternitate. Înțelegi? Și, nemaisuportând lacrimile care-i podidiseră obrajii, încercă să le șteargă, apoi repetă: Înțelegi!? Rafira nu putea înțelege, nu avea puterea să priceapă cum fusese posibil să se întâmple un asemenea lucru. Cu toate insistențele Inei, Rafira nu era convinsă dacă avusese loc cu adevărat ceea ce
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
hazlii... Dar, cînd s-a Întors acasă de la Marea Spirală, nu l-a mai găsit. L-a strigat pe nume, i-a pus aripi de pui, mîncarea lui preferată, În farfurie, l-a căutat peste tot, zadarnic. Mai să o podidească plînsul. Atunci a sunat-o pe doamna Delilah, i-a spus ce se Întîmplase, i-a cerut sfatul. Buna doamnă Delilah a Încercat să o consoleze, pe cît se putea, și a Încurajat-o cu presupunerea obișnuită În astfel de
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
tine, cîte sacrificii ai făcut și la cîte privațiuni ți-ai supus suflețelul de martir, i auzi ce spune aici, cum ți-ai înăbușit amorul de dragul ei, îmi vine să-ți plîng de milă, nu alta, uite că mă și podidesc lacrimile văzînd cît ai suferit tu din cauza unei fufe, care nici măcar să te alinte ca lumea nu e în stare, ca să nu mă gîndesc mai departe. Îmi vine să mă reped la tine să-ți smulg părul din cap, îi
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
oprise din plâns și era mai liniștită acum. Am rămas uluită, continuă ea. Sigur că mai mint și eu câteodată, dar pe tine te consideram atât de sincer. Și credeam că mă iubești atât de mult. Spunând aceste cuvinte, o podidi plânsul din nou și-și acoperi fața cu batista. — Te-am iubit foarte mult, am răspuns, te iubesc foarte mult. Dar am iubit-o și pe Georgie. Am simțit că nu mai rezist mult. Și încă o iubești, spuse Palmer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
E băiat bun, tăticule. Te respectă, te iubește... Și cu poporul evreu cum rămâne? În acest moment se pune pe răcnit și dă din mâini, sperând că astfel va reuși să-și țină în frâu lacrimile care stau să-l podidească - fiindcă la noi în casă e de-ajuns o șoaptă doar despre dragoste ca să se trezească toată lumea cu ochii scăldați în lacrimi. Îi respectă el pe evrei? La fel de mult ca pe mine, exact la fel de mult... Devine brusc efervescent - se întoarce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
să mă ridic în picioare. Ținându-mă strâns cu mâinile de nas și de gură, mă indepărtez, ghemuit, centimetru cu centimetru, lipit de temelia casei, ascuns. Și, dintr-odată, iute cât ai clipi, în timp de respir printre degete, mă podidește și pe mine plânsul. Suspin violent, de parcă aș voma. Mă doare burta. Am dinții adânc înfipți în palmă și îmi bușesc mucii pe mâini. Bărbatul își trage nasul, tare și bolborosind. Plouă mai tare, și apa mi se strecoară în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
afișele prin poștă... Vin de la autogară... Și ? tresare soția lui Lazăr. Autofreza s-a întors, nu poate avansa. Șeful autogării zice că trimite alt șofer. Ați vorbit cu Lazăr la telefon? Aseară șoptește femeia, trăgîndu-și încet nasul, semn c-o podidesc lacrimile. A plecat fără nici un ban, acolo mîncarea-i scumpă; cred că-i și puțină, ei sînt aproape cincizeci... Aștept acum o nouă convorbire cu el, dar durează... Am făcut-o de pe la șase și-i trecut de zece... Lăsați, doamnă, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
punea în evidență părțile mai interesante ale feței. După puțin small-talk am intrat în biserică. Ceremonia a fost impresionantă și plictisitoare. Către sfârșit i-am dat lui Yves inelul, el i l-a pus Ancăi pe deget, pe ea a podidit-o o lacrimă, i-a pus și ea lui un inel, s-au sărutat, preotul a zis ceva ce n-am înțeles, lumea în biserică a zâmbit fericită și îngăduitoare, eu l-am felicitat pe Yves, apoi pe Anca, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
căptuși cu o chestie ordinară, apoi oftica era o „boală burgheză“. „S‑a mistuit ca arsă pe rug“, zicea el. Deși de la acel episod trecuseră aproape cinci ani, vocea lui Bandura căpăta În acele momente inflexiuni grave, părând gâtuită și podidită de tuse. Și nu atât din pricina alcoolului, deși, cinstit vorbind, Bandura era de pe atunci o ruină, părăsit de ai săi, aducând cu o ditamai epava care eșuase la apă mică. „Fii fără grijă“, Îngăima Bandura, „nici o altă curvă din lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
are pe șapca de liceu Însemnul VIII, Își lăsase mustăcioară. (Mustăcioara asta o va avea toată viața. O singură dată și asta nu prea demult, și‑o crestase din neatenție, și‑atunci și‑a ras‑o. Privindu‑l, m‑a podidit plânsul; părea cu totul alt om. În acel plâns am trăit o clipă sentimentul nelămurit de cât de mult mi‑ar lipsi când ar muri.) Iată‑l acum În fața Cafenelei centrale, apoi la cinema, unde se aude pianul, iar pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
nevoia să vină acolo. Răspunsul unei femei a fost: „A vizitat spitalul unde era internat băiețelul meu bolnav de leucemie. L-a ținut de mânuța și-a stat de vorbă cu el. A fost o doamnă adorabila.“ Pe Fanny o podidi plânsul. Creighton o privi uluit. — Ce-i cu tine? o întreba el, închizând din nou radioul. — Nu știu, veni răspunsul, ei. — Hai, hai! E dureros, e păcat, știu, dar tu n-ai avut treaba cu ea. Nici macar nu-ți plăcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
tine, cîte sacrificii ai făcut și la cîte privațiuni ți-ai supus suflețelul de martir, i auzi ce spune aici, cum ți-ai înăbușit amorul de dragul ei, îmi vine să-ți plîng de milă, nu alta, uite că mă și podidesc lacrimile văzînd cît ai suferit tu din cauza unei fufe, care nici măcar să te alinte ca lumea nu e în stare, ca să nu mă gîndesc mai departe. Îmi vine să mă reped la tine să-ți smulg părul din cap, îi
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
a fi tătic, deși teoretic știa cum stă treaba aceasta, a procedat cu acea maturitate care se pierde, genetic, În noianul neamurilor de mult apuse, s-a Îmbătat strașnic! A băut mai Întâi singur cu gândurile sale până l-au podidit lacrimi mici și fierbinți, apoi cu apropiații și a continuat cu oricine se Întâlnea, prieteni, dușmani, nu mai alegea, tuturor aducându-le la cunoștință, În mod invariabil, cu aceeași frază care i se părea destul de elaborată și reprezentativă pentru un
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]