286 matches
-
Luminița Marcu În volumul Poeticitate românească postbelică, Marin Mincu reușește performanța de a fi între aceleași coperți poet, critic și teoretician. O să le luăm pe rînd. Miza cărții pare să fie însă aceea a teoriei, după cum se vede și din titlu. în anii poststructuralismului importat
Teorie, critică, poezie - aceleași by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15868_a_17193]
-
Și iată că azi dăm peste o carte nouă despre poezie, a cărei concepție trădează însă principii în vogă acum cel puțin douăzeci de ani. Marin Mincu mărturisește în cel mai pur stil structuralist că încearcă o lectură sincronică a poeticității postbelice și urmărește "acele cîteva și ce dau unitate și coerență discursului poetic actual și ilustrează gradul de participare conștientă, a poeților ce compun aceste , la efortul esențial de schimbare/avansare a discursului ca și contribuția lor efectivă la transgresarea
Teorie, critică, poezie - aceleași by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15868_a_17193]
-
și urmărește "acele cîteva și ce dau unitate și coerență discursului poetic actual și ilustrează gradul de participare conștientă, a poeților ce compun aceste , la efortul esențial de schimbare/avansare a discursului ca și contribuția lor efectivă la transgresarea paradigmei poeticității, în funcție de acțiunea reformatoare a factorilor interni/externi". Atrage atenția mai ales un cuvînt din acest citat cu alură științifică, "avansare", pe care autorul îl folosește mai tîrziu cu ghilimele și se înțelege că e vorba pur și simplu de schimbarea
Teorie, critică, poezie - aceleași by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15868_a_17193]
-
reformatoare a factorilor interni/externi". Atrage atenția mai ales un cuvînt din acest citat cu alură științifică, "avansare", pe care autorul îl folosește mai tîrziu cu ghilimele și se înțelege că e vorba pur și simplu de schimbarea conceptului de poeticitate în timp, și nu de vreun meliorism conceptual, cum s-ar fi părut. Lectura sincronică a poeticității postbelice e, după Marin Mincu, conformă cu postulatele postmodernității. Poate cu unele postulate ale postmodernității, pentru că ultimele decenii în teorie nu aduc în
Teorie, critică, poezie - aceleași by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15868_a_17193]
-
avansare", pe care autorul îl folosește mai tîrziu cu ghilimele și se înțelege că e vorba pur și simplu de schimbarea conceptului de poeticitate în timp, și nu de vreun meliorism conceptual, cum s-ar fi părut. Lectura sincronică a poeticității postbelice e, după Marin Mincu, conformă cu postulatele postmodernității. Poate cu unele postulate ale postmodernității, pentru că ultimele decenii în teorie nu aduc în nici un caz certitudini, legi. Mai departe, prin "permanenta valorizare a sincroniei" autorul înțelege un anumit tip de
Teorie, critică, poezie - aceleași by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15868_a_17193]
-
fost supralicitați și premiați." În fine, la poetul Marin Mincu am descoperit într-adevăr o noutate: nu mai este preluat textul lui Ștefan Aug. Doinaș, ci un altul semnat Irina Mavrodin. De data asta parcă și mai elogios. Marin Mincu, Poeticitate românescă postbelică, Editura Pontica, Constanța, 2000, 542p, f.p.
Teorie, critică, poezie - aceleași by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15868_a_17193]
-
găsi Florin Șlapac locul într-un grupaj de lecturi din perspectivă extraestetică. Totuși, romanul Jucăria (prima ediție a apărut în '89) nu poate fi citit fără o minimă contextualizare. Mai toți "întîmpinătorii" cărții au remarcat jocurile intertextuale și de limbaj, poeticitatea romanului, fără a sublinia miza evident subversivă a cărții. Din această ultimă perspectivă, lucrurile se schimbă radical. O societate militarizată guvernată de un general dictator, mare pasionat de jocurile cu păpuși. Lumea mizerabilă a cazărmilor, a războiului. Un personaj (Alexandru
Între ei, scriitorii by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16173_a_17498]
-
shakespeareiene, astfel încît, de pildă, Romeo să fie gangster într-o bandă de răufăcători, iar Julieta la rîndu-i fiica șefului bandei adverse, putem lăsa neatins palierul lingvistic? Cînd nivelul narativ pare să solicite explicitări, cum ne-am putea imagina că poeticitatea vorbește totuși oricui, oricînd, peste timp, istorie, mentalități și înțelegeri? Întrebările aceste, metodologic puncte de plecare pentru studiul lui Frank Kermode, sînt foarte firești, iar răspunsul aproape un truism. Dar Kermode nu propune un proiect în genul celui făptuit de
Poetul Shakespeare by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16197_a_17522]
-
montată este Iulius Cezar, conceperea lui Hamlet, dar și a poemului "The Phoenix and the Turtle". O bună parte din studiu se ocupă de piesele produse pentru Teatrul Globe, deși Kermode analizează și cîteva dintre cele produse înainte de 1600. Între poeticitatea din ce în ce mai accentuată a limbajului shakespearean, și implicit marcat detașată de limbajul comun, și cronologia pieselor, Kermode descoperă un raport de inversă proporționalitate: cu cît ne depărtăm de piesele de început, limbajul e mai complicat, mecanismele poetice mai subtile, dar și
Poetul Shakespeare by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16197_a_17522]
-
dramaturgul izbutește să reproducă pe scena liniștea. Din felul în care personajele învață să joace o scenă, să aibă reacții și să puncteze momente cheie în intrigă, tăcînd, nu lansîndu-se în tirade. După Kermode, acesta este punctul culminant în evoluția poeticității la Shakespeare, care presupune totodată și emanciparea de o retorică mai curînd convențională, a ornamentului și meșteșugului. Frank Kermode - Shakespeare's Language, Farrar, Straus and Giroux, New York 2000, 375 pag.
Poetul Shakespeare by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16197_a_17522]
-
ceva important despre lucruri care nu au nimic de-a face cu gura sau stomacul. Construind punți analitice subtile între un concept generic de abundență, de exemplu, și (in)digestie, istoricul și filozoful Revel atrăgea în același timp atenția asupra poeticității imanente a discursului culinar, ca să-l numesc așa. Sigur, există o poezie a vegetalului, dar nu la ea se referă Revel, ci mai curînd la faptul că există o pasiune autentică a vorbitului (sau scrisului) despre gătit și alimente. Și
Istorii culinare by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16305_a_17630]
-
am putea avea pretenții prea mari, întrucît, vai, eul său "nu reușește să se întrevadă decît uneori, ca voce infuză, hibridată în interstițiile unei alte voci impersonale ce aparține instanței metafizice". "Situarea ambiguă" a autorului Cuvintelor potrivite, "sistemul oscilant al poeticității" sale nu fac decît să valideze "un discurs al cărui obiect este de presupus dincolo de text, într-o exterioritate incongruentă". Nici cu Blaga nu ajungem departe. "Oscilînd între prima ipostază a unui eu exterior (amplificat artificial într-un cadru cosmic
Dificultățile unei "panorame" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8469_a_9794]
-
ed. II, 1997) evocă instantanee aburite, în regimul unei disperări vătuite de trecerea timpului, dar care nu a putut totuși cicatriza definitiv o rană, o traumă profundă, nevindecabilă. Prozatorul promovează ca instanță (etică și sentimentală, în egală măsură, de o poeticitate aspră și sumbră) percepția unui copil chinuit de lipsuri, brutalizat de conflicte care îl depășesc, forțat de împrejurări să se maturizeze. Persecuția, privațiunile, amenințările vagi sau precise, bolile alcătuiesc atmosfera deportării. Ele capătă o precizie halucinantă de la un episod la
Ambiguitățile exilului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8554_a_9879]
-
de multă lume în discursul critic al lui Marin Mincu, întâmpinat adesea cu multe rezerve (justificate sau nu), antologia sa comentată ar putea deveni (nu exagerez) Biblia înțelegerii poeziei românești din secolul XX. Dar exegeza lui Marin Mincu despre evoluția poeticității românești are ea însăși nevoie de o exegeză lămuritoare. Devotații bisericii lui Marin Mincu (Irina Mavrodin, George Popescu, Octavian Soviany, Marian Drăghici) nu lipsesc (e adevărat că sunt puțini, dar ar fi nefiresc să fie mulți), sunt ei înșiși critici
Cum înaintează poezia by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8603_a_9928]
-
fiind obligat la aceasta de evoluția firească a formelor de expresie" (p. 588). Un alt prilej lămuritor se ivește în secțiunea rezervată lui Ilarie Voronca, unde criticul polemizează cu modul de înțelegere călinescian, bazat pe croceanism, conform căruia conceptul de poeticitate se oprește la sens, transpunerea unui sentiment și transmiterea unei emoții. În replică, Marin Mincu etalează o concepție modernă despre poezie "ca act semiozic" (p. 400). Dacă în accepția croceană și călinesciană poezia nu poate fi explicată fără noțiunea de
Cum înaintează poezia by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8603_a_9928]
-
un avangardism constructiv, structura cvadripartită se reduce la una bipolară, esențială: dihotomia modernism-avangardism. Poezia experimentalistă ca "fapt scriptural" care relevă mecanismele literarității (Nichita Stănescu din ultima etapă de creație) produce exegetului cea mai mare bucurie și satisfacție speculativă. În definirea poeticității moderne și postmoderne, Marin Mincu relevă cu obstinație antilirismul arghezian din Flori de mucigai, din poezia lui Ion Caraion, din discursul parodic sorescian și din toate modalitățile prozaizante. Denunță, de câte ori are prilejul, "sentimentalismul minor", "transpirația afectivă" (ultima sintagmă e a
Cum înaintează poezia by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8603_a_9928]
-
insufle interesul pentru opera lui Eminescu. Ana Maria Minuț: "De la domnul profesor Irimia am aflat că inocența este fundamentală în actul de lectură și inițiere și că educarea pentru lectura poeziei presupune capacitatea de a distinge între ceva încărcat de poeticitate și altceva încărcat de retoricitate. Nu metaforele prezente într-un text fac din el poezie, căci sensul poetic se poate construi și în afara unei figuri de stil." Din același număr Andrei Brezianu se distinge prin eseul despre monseniorul Vladimir Ghika
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/6962_a_8287]
-
fapt, lucrurile stau ceva mai puțin simplu: introducînd o originalitate poetică debordantă în schema preexistentă a Psaltirii, el a pus-o de multe ori pe aceasta din urmă în umbră. Psaltirea în versuri dosofteiană reprezintă o prelucrare asumată. Cantitatea de poeticitate nouă adusă de scriitorul român covîrșește uneori textul-bază. În variantă originală, Psaltirea lui David reprezenta o suită de paragrafe redactate în proză poetică, adică într-o proză cu cîteva trăsături stilistice marcate: repetiții anaforice și epiforice, ritm de diferite facturi
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
orizont mai larg, deși a trăit cu un secol înaintea poetului român. Forța creatoare și fantezia lui Dosoftei vor fi însă superioare, chiar dacă prețul l-a reprezentat îndepărtarea, uneori sensibilă, de proza ritmată și uniformă a psalmilor biblici. Resursele de poeticitate găsite de Dosoftei în Biblie nu prezentau un evantai prea larg, în comparație cu nivelul de subtilitate a mesajului poetic atins de literatura secolului al XVII-lea. În traducerea slavonă de la care pleca (coroborată, poate, cu cea grecească, eventual chiar cu originalul
Apariția poeziei românești culte: Dosoftei (1623-1692) by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/4307_a_5632]
-
dat să trăim. Deși numele lui Joyce e legat de experimentalism, de explorarea tehnicilor monologului interior și ale fluxului conștiinței, Oamenii din Dublin e o scriere care nu depășește cu mult granițele realismului victorian. Punerea accentului pe analiza psihologică și poeticitate indică, totuși, existența intențiilor reformatoare. Finalul cărții - respectiv al ultimei secvențe a volumului, povestirea Cei morți - sugerează pătrunderea într-un mediu al visării și neantului, descriind scufundarea întregii Irlande sub zăpadă, deși în Irlanda zăpada aproape că nu cade niciodată
Joyce și alți clasici by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4485_a_5810]
-
a ființei pentru că, iată, chenarul alb din jurul textului și scena, cu aspațialitatea ei (avanscenă, față și spate de cortină, arlechinii, fosa, culisele) reprezintă astfel de zone securizante ale poetului și actorului. Într-o altă ordine, cât/cum se poate regăsi poeticitatea scenei în definiția de antologie a unui poet contemporan, George Vulturescu ("Unii dintre noi știm că scândura scenei/e un loc înghețat pe care îl poți traversa/ dacă întâlnești privirea celuilalt") și observațiile pline de miez ale unui alt poet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
și de sacralitate, să ne alegem postura de spectator. Căci dacă spectacolul se desfășoară sub ochii noștri, atunci identitatea dintre joc și act sacru, pe care o revela Platon, devine evidentă, tocmai prin depășirea narativității cotidianului pentru a intra în poeticitatea scenei. Însuși cadrul fix al unui spectacol de teatru oprește mintea din căutările ei iluzorii, o înțelepțește, o ajută să se focalizeze asupra unor valori profund umane și, printr-un efect cumulativ, se produce empatia cu sacralitatea ce există în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
asemenea presocraticilor, la modul ideal gândirea cea mai profundă cu poezia. Întreaga sa filozofie are vibrație și elevație lirică, în pisc aflându-se Also sprach Zarathustra. Așa fiind, Platon și Nietzsche sunt citiți mai mult decât alți filozofi, tocmai pentru poeticitatea gândirii lor. La fel și Spinoza citit mai ales de filozofi ca Hegel și Nietzsche din cauza purității poetice și a elanului intelectual amor intellectualis Dei din Ethica sa, depășind infinit faptul că vorbește în teoreme și demonstrații cu aer rigid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
limbajului poetic românesc și matrice a întregii modernități literare în România. Mainstream-ul modernist (moderat) reprezentat de cei patru "mari" din interbelic: (1) Arghezi, ca autor al primei "revoluții" posteminesciene a limbajului poetic (revoluție de tip "baudelairian": estetica urâtului, lărgirea sferei poeticității etc.) - (2) Bacovia: reprezentant al simbolismului târziu, în faza de "autocritică" (precum Paul Laforgue în Franța), cu deschideri spre existențial și social - (3) Barbu: autor al celei de-a doua revoluții posteminesciene a limbajului poetic (în sensul "poeziei pure" mallarmeene
O explicație by Victor Ivanovici () [Corola-journal/Journalistic/8773_a_10098]
-
ansamblu, intrevin ironia, autoironia, parodierea chiar a tehnicilor descriptive printr-o metascriitură explicită și mai ales implicită. Se impune, oricum, prioritatea descrierii față de trama narativă, ceea ce denotă, aș spune, acutizarea funcției poetice a descrierii. Peste tot aceasta înrudește textul cu poeticitatea spațiului, a lucrurilor, a ființelor înseși, apoi a alcătuirilor antropologice ale existenței umane; se adaugă de multe ori potențarea acestor universuri cu aura stilistică și retorică. Cartea Mihaelei Mancaș este un reper de seamă, de la care se poate concepe o
Prozatorii români şi descrierea by Paul Miclău () [Corola-journal/Journalistic/9878_a_11203]