134 matches
-
Henrik Ibsen, Heinrich Heine, Pierre-Jean de Béranger, Louis Aragon, Robert Desnos, Paul Éluard, Fransua Mono, Eženas Puatje, Victor Hugo, Debora Varendi, Paul Eric Puls, Arvas Metsas, Ion Druță, Silva Kaputikian, Stanka Penceva). Poeziile sale au răspuns imperativelor literare sovietice, au poetizat eroismul Comsomolului, munca socialistă, patria, lupta pentru pace, cooperativizarea agriculturii. Patosul său romantic exprimă pasiunea pentru umanismul socialist. Volumele următoare au teme mult mai mature: maternitatea, experiența de viață, reflecții cu privire la utilitatea socială omului, conținând și unele elemente de ironie
Tatjana Rostovaitė () [Corola-website/Science/336830_a_338159]
-
Tihonov, președintele Comitetului pentru Premiile Lenin și Premiile de Stat ale URSS în domeniul literaturii, artei și arhitecturii de pe lângă Sovietul Suprem al URSS, în care afirma că "Povara bunătății noastre" este o carte „dăunătoare din punct de vedere politic” pentru că poetizează stilul de viață patriarhal din trecut și respinge modul de organizare a societății socialiste. Primul secretar al Partidului Comunist din Moldova susținea că transformarea socialistă a satului moldovenesc este descrisă într-un mod denaturat, iar lupta de clasă este trecută
Povara bunătății noastre () [Corola-website/Science/333772_a_335101]
-
le transcrie în tuș pe curat lasă impresia că practică un desen tehnic. Dar finețea detaliilor observate pe viu și farmecul analizei lor, claviatura largă a valorației de alb-negru, ne dezvăluie de asemenea o natură lirică, meditativă, în stare să poetizeze fiecare notație, fiecare sugestie.”( Vasile Savonea - Arta naivă în România, Ed. Meridiane, București, 1980, pag. 74) Pascaru Adrian 1933 Pictor „Obsedat de artă, am realizat cu pasiune pictură religioasă, am modelat porțelanul, dar cel mai mult m-a atras pictura
50 de ani de artă naivă în România : enciclopedie by Costel Iftinchi () [Corola-publishinghouse/Science/759_a_1584]
-
extatică propusă ca antidot al realității nu e altceva, să am iertare, decât o stupidă impostură. Tot așa de stupidă ca și alta înrudită, anume poetizarea sau, cu o expresie fără noimă, care se încetățenește: „poematizarea”. Nici un poet adevărat nu poetizează. Nici un scriitor adevărat nu știe ce e asta „poematic”. Poezia și arta nu sunt “înaripate” tocmai fiindcă sunt revelatoare de adevăr uman. A fi terre-à-terre și „pedestru” e desigur, în genere, ceva meschin și mediocru. Dar marile, fascinantele, exaltantele revelații
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
maximă eficiență fără a renunța la ambiguitățile sursei originale. Faptul că romanele sale privilegiază scurtele descrieri (things experienced, „lucruri trăite”) nu înseamnă că dincolo de ele nu găsești foarte curând și lujerul fragil al ideii. Cred, de asemenea, că Raymond Chandler poetizează puțin atunci când vede intenție de a crea expresivitate acolo unde nu e decât practică a comunicării și exercițiu cât se poate de direct de a impune o viziune asupra realității: Este o limbă a masei, în același sens în care
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
întinsă, ca orice fenomen de cultură ce vine din adîncă arhaitate; că și ea are șansa să aspire la un statut mai deschis către universalitate, altul decît acela indicat de la masa de scris. Moartea obligă. Ea este „peste tot”, cum poetizează cu întristare Cezar Ivănescu în multe dintre elegiile sale. Petru Caraman constata (în baza unui masiv material documentar aparținînd etnograficului, de data aceasta, și nu miticului), că alegoria moartea-nuntă, esență a mioritismului adaug eu, nu aparține numai românilor, în special
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
aceea, mergând singur spre Botoșani, străbătând drumul pe jos, mereu mă uitam la locul acela și mai târziu, când am venit în contact cu poezia lui Eminescu, aceasta m-a fascinat. Și, cum știți bine, nu este român să nu poetizeze, am început și eu prin a scrie versuri și idealul meu era să fiu mare cât Eminescu, să 8 ajung poet la fel de mare ca el. Evident, a fost un ideal nebunesc, de copil, dar ceva adevăr era în idealul acesta
Convorbiri fără adiţionale by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Science/692_a_991]
-
să înțelegem de ce poeții de har se integrează în Alfa și Omega, în cristicul mântuitor cosmic. Cosmosul, ca loc de întrepătrundere noetică, e al nostru, suntem ai lui. Să nu uităm că omul a fost creat să duhovnicească și să poetizeze acest neant deopotrivă al divinității și al poesiei. Spectacolul cosmic prezent ca o liturghie la Maxim Mărturisitorul, la Hans Urs von Balthasar devine o înfiorare, o beție de iubire și frumusețe, de poesie la Ungaretti, Holderlin, Trackl, Blaga, în Miorița
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
că un vis neinterpretat e ca o carte necitită, la fel și visul poeților de a fi soare pentru lunile lor apare într-o oarecare măsură în această încercare de intrepretare a versurilor Saturnaliilor fără sfârșit. Oglinda metafizică a poesiei Poetizează luna/ Fereastra ta iubită -/ Prin tainicele umbre/ Te-aștept ca și-n trecut, -/ Cu plânsul meu pe coarde,/ La ora tăinuită,/ Și care poate-odată/ Prin lume ți-a plăcut.// .... Poetizează luna/ Grădina de parfume./ Prin tainicele umbre/ Străin ca-ntotdeauna
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
intrepretare a versurilor Saturnaliilor fără sfârșit. Oglinda metafizică a poesiei Poetizează luna/ Fereastra ta iubită -/ Prin tainicele umbre/ Te-aștept ca și-n trecut, -/ Cu plânsul meu pe coarde,/ La ora tăinuită,/ Și care poate-odată/ Prin lume ți-a plăcut.// .... Poetizează luna/ Grădina de parfume./ Prin tainicele umbre/ Străin ca-ntotdeauna,-/ Cu plânsul meu pe coarde,/ Te-aștept ca și-n trecut 1002 (tr.a.). Luna reprezintă principiul feminin și pasiv, opus și complementar soarelui. Ea are un rol metafizic ingrat
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
foamei". Se referea la farmecul pe care și cel mai modest meniu îl degajă sub presiunea stringenței fiziologice, prin amplificarea calităților imponderabile ale mirosului și gustului. "Oare nu e una din cele mai fericite însușiri ale spiritului omenesc de a poetiza orice lucru dupe placul său? În orice faptă, în orice stare a sa omul poate găsi comori de încântare"100. Acestui rafinat degustător al vieții i-a plăcut să pună literatura sub un semn al provizoratului. Pentru că, dincolo de registrul ludic
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
repertoriului. În locul dramaturgiei frivole, a piesei comerciale, de ieftin divertisment, el propune o dramaturgie realistă, subordonată unor scopuri morale și unor interese sociale. Arta fiind chemată să înfrumusețeze natura, iar nu să o denatureze, trebuie să se ferească „de a poetiza viciul”, de a exploata fapte nesemnificative, născocite de o „imaginațiune bolnavă”. Opțiunea este în favoarea scrierilor din patrimoniul clasicismului, a tragediei îndeosebi, considerată o culme a artei dramatice. În artă V. avea nostalgia clasicismului. Multe idei despre teatru se regăsesc în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290484_a_291813]
-
le transcrie în tuș pe curat lasă impresia că practică un desen tehnic. Dar finețea detaliilor observate pe viu și farmecul analizei lor, claviatura largă a valorației de alb-negru, ne dezvăluie de asemenea o natură lirică, meditativă, în stare să poetizeze fiecare notație, fiecare sugestie.”( Vasile Savonea - Arta naivă în România, Ed. Meridiane, București, 1980, pag. 74) Pascaru Adrian 1933 Pictor „Obsedat de artă, am realizat cu pasiune pictură religioasă, am modelat porțelanul, dar cel mai mult m-a atras pictura
50 de ani de art? naiv? ?n Rom?nia:enciclopedie by Costel Iftinchi () [Corola-publishinghouse/Science/84035_a_85360]
-
construite de proprietățile formale ale discursului.“ (Rodica Zafiu, Narațiune și poezie) Viziunea poetică numește nucleul generativ al imaginarului poetic, modul propriu de reprezentare a „subiectului“ și a „obiectului“ liric. Viziunea poetică nu preexistă poeziei ca element gnoseologic, ci devine idee „poetizată“ („idee emoțională“, cum o numea Titu Maiorescu), nod de semnificații formulate explicit (Nu credeam să învăț a muri vreodată. - M. Eminescu; Eu cred că veșnicia s a născut la sat. - L. Blaga etc.) sau doar sugerate (prin imagini artistice, prin
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
ficțional, tehnica sugestiei, a corespondențelor etc. - Sugestia este calitatea particulară a stilului care constă în valorificarea resurselor lingvistice de semnificare multiplă, echivocă, de exprimare aluzivă prin care ideea nu se oferă direct cunoașterii raționale, ci intuiției, imaginației și sensibilității. „A poetiza înseamnă a învălui, a ascunde“, deci a sugera o „idee emoțională“ (T. Maiorescu). Modalități lingvistice de realizare: conotația, recurența (laitmotivul, refrenul sau titlul pot sugera tema, dominanta afectivă, caracterul evocativ etc.); enunțuri eliptice, prezența unor elemente paratextuale (subtitlul, mottoul, dedicația
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
și semne, Oase plângând, Opere impersonale). Leoaică tânără, iubirea Nichita Stănescu "are cultul mitologiilor și vocația miturilor" (Aurel Martin). Nevăzutul, Nepipăitul, Negustatul se relevă doar prin poezie, prin "necuvântul" care face vizibile sentimentele. În volumul O viziune a sentimentelor este poetizată inocența adolescentului visător. Poezia Leoaică tânără, iubirea face parte din volumul O viziune a sentimentelor, din prima etapă de creație, când poetul recurge la "investirea obiectelor cu atribute corespunzătoare luminozității sau sonorității" (Ion Pop). Prin iubire se realizează o cucerire
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
flăcărat în piepturi de beton”. Aici teza ar fi elementară dacă execuția versificatorie nu ar fi prolixă și obscură - paradoxal, defectul devenind în context calitate. Monologul Mithridate, scris către apusul vieții, poate fi citit ca o confesiune în care M. poetizează în jurul propriei ratări: „Otravă simt pe-ntregul cer al gurii,/ Mi-i limba străpezită de veșnic ulcerat/ Și scrijelat încet de unghia torturii/ Mă sting sub clopotul îndurerat.// Ca pe femeia stearpă-a întâmplării,/ M-a legănat viața-n dezmierdări
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288013_a_289342]
-
Blaga. George Bacovia supraviețuiește oarecum acestei puneri la zid. Este drept că, fiind sărbătorit în 1946 la împlinirea a 65 de ani, în cuvântul de mulțumire subliniază că unul dintre motivele pentru care este apreciat este acela de a fi poetizat "muma proletară". Este, de asemenea, și perioada în care îi apare volumul Stanțe burgheze. Se mai păstrează tehnica refrenului, versul liber, sincopat, citadinul aflat în centrul universului liric. Versurile devin eliptice, se constituie din lungi enumerații din care adesea verbele
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
de mîini fantomele mai mici." (Conspect de toamnă, Constant Tonegaru). Răsturnările de perspectivă datorate restructurării imaginarului poetic se produc și în poezia contemporană unde ineditului i se acordă, în continuare, o importanță covârșitoare, poate și pentru că doar astfel se poate poetiza existența cotidiană: "unde întunericul își mușcă și acum mâinile așteptându-te." sau "Și ploaia lăsată afară la ușă/ ca o monedă încremenită în gălbenușul palmei", " Și viața se privește indiferentă în oglindă, -/ își face cu tine nodul la cravată,/ iese
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Dumitrescu, Editura Universității "Alexandru Ioan Cuza", Iași, 2004, p. 191. 177 "Ce critică poetul? Critică emfaza poeziei, stilul sentențios, tendința de a înnobila mecanic existența. Să nu uităm că în deceniul patru, pe care tocmai îl traversase, poezia românească se poetizase la maximum, devenise cu totul și cu totul altceva decât proza. Geo Dumitrescu ia distanță față de această modă. De fapt, ia distanță față de orice modă. (Așa se și explică de ce poezia sa nu se demodează odată cu trecerea anilor, ajungând să
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
gingășiilor, concesiilor de orice fel. Nu atât oameni vechi, anacronici, cât arhaici, îndărătnici ca mentalități, mișcându-se într-un mediu rudimentar; nu atât misterioși (ca taciturnii lui Mihail Sadoveanu), cât refractari, netransparenți, păstrând sub măștile lor neutre gânduri ascunse. Nimic poetizat în comportamentul lor; reacțiile aspre, gestica violentă, limbajul stâncos, instinctele fruste - acestea par comentate de către un Giovanni Verga transilvan, vădit ostil idealizării, „crud” în verismul său. Tangențele cu Ioan Slavici, cu Liviu Rebreanu, mai puțin cu Ion Agârbiceanu (invocate de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286674_a_288003]
-
magul le prezenta în embleme; le punea deci o cheie veșnică. După aceeași metodă, sub simbol, adevărul cel mai abstract putea deveni sensibil; o propoziție uscată se mișca în imagini; astfel necunoscuturile se îmblânzeau, zidirile neanimate și entitățile morale se poetizau; metafizica se înfățișa într-o horă de zeițe." (p. 10) Instrumentul acestui tip de "cunoaștere spirituală" (intuitivă) este, potrivit aceluiași profesor, simbolul (hieroglifa), care s-a degradat în epoca modernă sub forma alfabetului: "Acest mag, în epoca regilor daci, practica
[Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
în înscrierea unui element fundamental al structurii românești personajul în problematică reprezentării. Reprezentarea Parizienei tinde spre o osmoza între ideologie și poezie, oscilând între un real permeabil la istorie, care este ideologizat, si un real implicit și ireductibil, care este poetizat. Actualitatea temei rezidă în analiza specificului subiectului uman generat de un timp și un spațiu. Problemă identității femeii pariziene ține de gramatică "modernității" occidentale, marcată de definirea identităților naționale și genuriale. Femeia pariziana reproduce un cod al epocii privitor la
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
1881) chiar eliminarea progresivă a personajului feminin și a temei amoroase legate de ea. Această eliminare se traduce sub două forme, constată E.Roy-Reverzy [1998, p.106], fie că personajul feminin este eliminat din câmpul românesc, fie că este de-poetizat și figurează că antieroină (termen mai pertinent la feminin decât la masculin). Destinul altădată elevat și romantic regresează. Flaubert este cel care preia poetica bipolarității, care structura viziunea romantică, sensibil la frumusețe și la grotesc totodată. Iată de ce eroinele lui
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
un curcubeu se zbate sub talpă ca un șarpe”. Prin obiectivare, prin eradicarea sentimentului, prin cerebralitate, V., deși de regulă nu înlănțuie reprezentările coerent și, în consecință, nu realizează acea „armonie abstractă cu legi fixe” pe care a salutat-o, poetizează în spiritul curentelor impulsionate de ideea „creației pure”, „impersonale”, „obiective”, „clasice”: cubism, constructivism, integralism. Prezență modelatoare constantă, artisticul nu se realizează deloc sau se realizează prea rar în planul compoziției. Niciunde nu e vizibilă o preocupare de selecție, de concentrare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290646_a_291975]