KorAP: Find »[drukola/base=pohoață & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 >

56 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798

nu trebuie să ignorăm nici o ipoteză. De asta ne și aflăm acum aici. După cum vezi, am acceptat să facem cercetări în pădure, tocmai din acest motiv. Eu mă uitai la niște filme. Știți, mie îmi plac filmele polițiste, se simți Pohoață dator să explice. Dumneavoastră nu vă plac? Nu prea am timp să mă uit la filme dar da, îmi plac. Mă refer la cele bine făcute, pentru că nu toate filmele polițiste sunt de calitate. Însă dacă tu crezi că ceea ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
mai știu eu ce altceva. Nu asta vreau eu să spun. Nu sunt nici eu atât de naiv, își scoase Vasilică mândru pieptul în față. Mă refer la o metodă de analiză teoretică. Poftim? Așa îi spun eu, explică Vasilică Pohoață, analiză teoretică ca să fac deosebirea de investigația practică de pe teren. Aha, am înțeles! În regulă, ia spune, ce te-a impresionat atât de tare? Păi, era acolo un investigator care spunea așa: dacă elimini tot ceea ce nu poate să fie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
pe dulciuri și alte chestii dar apoi, când se întorsese acasă, i se făcu frică de taică-său și inventă povestea asta cu furtul. Complicat caz! zâmbi Cristi. Râdeți de mine! Nu râd, măi Vasilică. Era vorba de metodă, spuse Pohoață ușor vexat. Voiam să vă spun că pusei pe hârtie toate posibilitățile și mă apucai să le tai pe acelea care nu stăteau în picioare. Și? Și nu mai rămăsese nimic. Cum așa? Iaca așa. Nici una din ipoteze nu se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
concediu. Am venit aici ca să mă odihnesc! spuse apăsat Toma. N-am nimic de a face cu nici un control. Sunt în concediu, iar dacă începi și tu cu apropouri la fata lui Pop, să știi că ne supărăm. Ileana? întrebă Pohoață mirat. Na, că vorbise fără să se gândească. Comisarul îl prezentase ca fiind trimis să dea o mână de ajutor la rezolvarea cazurilor din Baia de Sus, iar el acum afirmase că e în concediu. Se prefăcu în continuare nervos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
să lipsească niciodată din dotarea unui polițist adevărat. Ei, iată că eu nu am, răspunse Toma zâmbind. Se pare că vrei să înveți de la un polițist care nu se respectă. Vai de mine, nu spuneți una ca asta! se grăbi Pohoață să îl liniștească. La dumneavoastră nu se pune. Nu sunteți în uniformă. Ai dreptate, măi Vasilică. Un polițist fără uniformă, nu-i polițist. Orice aș spune tot nu-i bine, declară Pohoață, mâhnit. Îmi răstălmăciți vorbele. Eu spusei că nefiind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
mai atent la obiectul de sub ei după care privi la versantul de dedesubt. Nimic nu părea deranjat, nu se vedea nici o urmă de târâre sau orice altceva care să-i atragă atenția. Ai ochi buni, tinere! îl lăudă el pe Pohoață. Ce crezi că este? Cârpa aceea ori... ce s-ar putea afla înăuntru? Cristi îl privi lung. E o șapcă, continuă Vasilică la fel de tulburat, e o șepcuță din aceea pe care o poartă șmecherii cu cozorocul la spate. Costi avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
așa ceva. Ei, era așa... un fel de a spune. Deocamdată păstreaz-o, vedem noi ce facem cu ea! Cu vârful bățului, Cristi ferea de o parte vegetația din jur căutând alte dovezi. Porni mai departe pe firul văii, cercetând atent terenul. Pohoață se ținea la doi pași în urma lui, încercând și el să descopere eventuale urme. Acum că găsirăm șapca, căutăm și restul corpului. Nu-i așa, domnule? întrebă el înfiorat. Ca să fiu sincer, da. Însă mă îndoiesc că vom mai găsi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
pe partea stângă cum coborau. Toate cele trei variante se dovediseră a fi piste false. Ce mai rămânea? Dar dacă o luase prin partea cealaltă, adică prin dreapta, urcând în loc să coboare? Zâmbi în sinea lui, gândindu-se din nou la Pohoață. Desigur, metoda lui Sherlock Holmes. Dacă elimini imposibilul, ceea ce rămâne, oricât de absurd ar părea, este adevărul. Asta în ideea că nimeni nu îi pusese gând rău lui Costi și el pur și simplu plecase pe picioarele lui spre casă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
mai era și pericolul de a se întâlni cu vreun animal sălbatic. Acesta era ultimul lucru pe care și-l putea dori, să dea nas în nas cu un urs venit să se înfrupte cu zmeură. Își aminti vag că Pohoață îi spusese că nu sunt urși pe acolo dar, în situația în care se afla, nu era dispus să își asume nici un risc. Conștient că drumul cunoscut este cel mai scurt, porni spre stânga urmărind marginea pădurii. Se mai liniștise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
răufăcător atât de periculos acolo, cum de te-ai gândit să mergi singur? Măcar dacă mai luai pe cineva cu tine! Pe cine? Nu înțelegi că domnul comandant nici nu vrea să audă de cercetări? L-am luat ieri pe Pohoață și, la întoarcere, a ieșit cu scântei. Ileana se uită lung la el. Era greu de spus dacă îl privea curioasă ori dacă nu cumva se vedea și ceva compasiune în ochii ei. Se întinse apoi peste masă și luă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
dar putea să mi se întâmple și mie așa ceva. Amintește-ți că s-a opus ori de câte ori ai vrut să mergi acolo. Chiar tu povesteai că s-a făcut foc când a aflat de faptul că ai urcat pe munte împreună cu Pohoață. Nici Vasilică nu mi-a spus nimic. Nici el nu-i de aici. Olteanul e un venetic, n-are de unde să știe. La fel ca și mine. Exact, la fel ca și tine. Asta-i o conspirație. Străinilor nu le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
Rău. Ba mai mult, se părea că și crede în ea. Îi pusese foarte direct în vedere să nu se mai ducă deloc acolo iar dacă totuși o face să nu fie singur. Insistase însă să nu-l ia pe Pohoață, iar Ileana îi spusese și ea că nici Vasilică nu era din partea locului. Blestemul se referea numai la străini, neafectându-i și pe localnici. Doamne, ce încâlceală! mormăi Cristi în gând. Îl contraria treaba asta cu străinii. Totdeauna aceștia nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
de Cristi, că sunt aproape gata cu lista. Vă aruncați puțin privirea pe ea? Care listă? întrebă Toma plictisit. Își amintea perfect despre ce listă vorbea agentul dar nu voia să se întindă la vorbă. Lista lui Sherlock, șopti conspirativ Pohoață. Misiunea pe care mi-o încredințarăți alaltăieri, în pădure. Păi, e gata? speră Toma din tot sufletul la un răspuns negativ. Încă nu, recunoscu spăsit olteanul, dar nu mai am mult. Uitați-vă, o am la mine. În timp ce vorbea își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
nici o logică aici. Olteanul era un polițist de grad inferior care nu trebuia să fie la curent cu investigația lui Toma. Numai dacă nu cumva, privea lucrurile dintr-o perspectivă greșită. Adică, nu Pop era cel ce îi spusese lui Pohoață, ci invers, Vasilică era cel ce dăduse raportul șefului de secție. În acest moment totul căpăta alte valențe și năștea alte întrebări. De unde știa Pohoață? Îl supraveghea? Dacă da, asta însemna că îl pusese Pop să facă acest lucru. Da

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
privea lucrurile dintr-o perspectivă greșită. Adică, nu Pop era cel ce îi spusese lui Pohoață, ci invers, Vasilică era cel ce dăduse raportul șefului de secție. În acest moment totul căpăta alte valențe și năștea alte întrebări. De unde știa Pohoață? Îl supraveghea? Dacă da, asta însemna că îl pusese Pop să facă acest lucru. Da, lucrurile începeau să se lege, olteanul primise sarcina de la comandant să stea cu ochii pe tânărul inspector, să-l spioneze din umbră. În acest caz

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
Ba mai mult, Vasilică îl urmărise și pe Muntele Rău. Desigur că acesta era motivul pentru care se simțise el supravegheat acolo. Pop nu avea de unde să știe că el va merge pe acel munte așa că nu-i interzisese lui Pohoață să urce și el acolo. Apare însă următoarea întrebare firească, își spuse Cristian în gând, dacă mie mi-a fost atât de teamă oare cum s-a simțit olteanul? Aiurea, își continuă el gândurile, nu i-a fost teamă deloc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-ți problemele și mai apoi stăm de vorbă. Dacă apar lucruri noi, te rog să mă informezi și pe mine. Sunt sigur că știi unde să mă găsești, nu se putu el abține să adauge. Am înțeles, să trăiți! răspunse Pohoață pocnind din călcâie. 14 Reflexele roșietice ale focului încetaseră de mult să se mai zărească dincolo de peretele de pânză al cortului. Lângă el, Solomeia adormise, doborâtă de oboseala și zbuciumul zilei trecute. Femeia sforăia ușor, cu gura întredeschisă. Gemea în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
soluție. Nu se apropiase nici măcar cu un pas de criminal. Frustrarea era și mai mare deoarece era obligat să facă cercetările pe ascuns, ferindu-se de comandantul Pop. Se bucura că aflase de planul pus la cale de bătrân, împreună cu Pohoață. Măcar știa de cine trebuie să se ferească. Dar poate nu era atât de rău că Vasilică se ținea pe urmele lui, nu strica să aibă un aliat de care adversarul nu avea habar. Olteanul putea să fie un ajutor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
să mergem la tabăra țiganilor să vedem ce urme putem găsi. Acum, cât sunt încă proaspete și nu le-a tulburat nimeni. În concluzie? Mergem la zlătari, spuse Toma pornind mașina. Știi unde? E aproape, am fost zilele trecute cu Pohoață acolo. Ceva mai încolo, în dreptul unui pod, Cristian opri și scoase mașina în afara drumului. Erau în apropierea poieniței unde își lăsaseră țiganii căruțele și caii la păscut. Coborâră amândoi și se afundară în pădure. Urmau firul pârâiașului din care scoteau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
că ești foarte preocupat. Spune-mi și mie după ce te uiți? întrebă Ileana la un moment dat. Vreau să te ajut, dar nu știu ce cauți. Nici eu nu știu, o lămuri Cristi, amintindu-și că aceeași întrebare i-o pusese și Pohoață data trecută, nu caut nimic în mod deosebit. Încerc să găsesc o urmă, orice ne-ar putea da un indiciu despre ce s-a petrecut aici noaptea trecută. Dacă într-adevăr s-a petrecut ceva și mai ales dacă a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
privi în urmă. Nu se vedea țipenie, pădurea era pustie. Ce s-a întâmplat? întrebă Ileana. Nimic. Am senzația că ne urmărește cineva. E muntele. Începe să-și facă simțită prezența, stai cât mai aproape de mine! Aiurea! Afurisitul ăla de Pohoață se ține iarăși după noi. Nu știu cum a făcut, dar e din nou pe urmele noastre. Al dracului oltea nul, trebuie să recunosc că se pricepe la filaj. Până în clipa aceasta nu l-am simțit. Probabil că acum s-a apropiat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
descurci tu. Nu-i bine. Rămâi undeva de unde mă poți vedea! Așa e bine? Ce mi se poate întâmpla dacă te afli la mică distanță? Vreau însă să pun capăt acestei situații. M-am săturat să fiu supravegheat continuu de Pohoață. Vreau să port o discuție lămuritoare cu el. Fără să-i mai răspundă, Ileana dădea din cap deloc convinsă. Știa că propunerea lui Toma nu era bună deloc dar, pe de altă parte, înțelegea că nu-i putea scoate din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
și de ce îi urmărește. Se hotărî să aștepte ca olteanul să ajungă în dreptul copacului după care se afla el și abia apoi să se arate. Zâmbea în sinea lui gândindu-se la sperietura pe care i-o va trage lui Pohoață, atunci când îi va pune mâna pe umăr. Desigur că acesta era convins că cei doi se află undeva mult mai în față, neașteptându-se de loc ca Toma să rămână în urmă ascuns. Se lipi și mai strâns de stejar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
apele aruncându-se într-o vâltoare, ca o cascadă în miniatură. Mai jos, pârâul forma un bazin de apă liniștită, pierzându-se apoi la vale, printre copaci. Ajunseseră exact deasupra fostei tabere a țiganilor zlătari, acolo unde îl dusese Vasilică Pohoață cu trei ani în urmă. S-au mai întors țiganii aici? îl întrebă el pe Simion Pop. De când ați plecat voi, nu i-a mai văzut nimeni, răspunse acesta, căutând un loc să coboare pe lângă apa ce curgea dincolo de prag

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
întoarce Boris, trebuie să îl oprim! De acord cu dumneavoastră, numai că nu va fi atât de simplu. Ce vrei să spui? Păi, nu văzurăți ce de pistoale găsirăm jos? Sigur și ăsta e înarmat până-n dinți. Și, ce propui? Pohoață nu răspunse. Frână brusc și opri mașina în mijlocul drumului, astfel încât să nu mai poată trece nimeni pe lângă ei. Haideți, coborâți! Opriseră motorul, dar lăsaseră farurile aprinse și portierele larg deschise. Tânărul agent îl trase apoi pe șeful său după un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]