118 matches
-
a uni biserica ortodoxă cu Roma și a îndepărta ortodoxia din Ucraina. Starșînelor i s-au trimis decrete ale țarului prin care a fost chemată la Hluhiv. Acolo, Mazepa a fost dat jos din funcția de hatman și înlocuit cu polcovnicul de la Starodub Ivan Skoropadski. Primăvara următoare, Carol și-a reluat înaintarea, dar armata sa pierduse două treimi din oameni morți de foame, degerături și alte vitregii ale iernii. Vremea umedă a dus la epuizarea proviziilor de praf de pușcă; tunurile
Bătălia de la Poltava () [Corola-website/Science/322725_a_324054]
-
ianuarie 1809, dreptate lui Caradja. Ploieștenii nu s-au mai supus însă, ci au început să se organizeze, având în frunte pe Hagi Dumitru Grecu, Gheorghe Simigiul și Stance Cavaful. Cu toate că se poruncește arestarea acestora și se amenință cu intervenția polcovnicului Berdeaev, în iulie 1809 împotrivirea devine generală, orășenii refuzând în masă să mai dea dijmă, să presteze clacă, trecând din nou la vânzarea vinului și a rachiului, trimițând și o jalbă la Iași, guvernatorului rus. La cererea disperată a lui
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
ocna Telega. Ploieștenii, în masă, cu femeile și copiii în căruțe, au venit în capitală. Vodă i-a întâmpinat la fântâna lui Mavrogheni, sfătuindu-i să se întoarcă acasă și să lase numai o delegație. Cei rămași (serdarul Barbu Danescu, polcovnicul Dinu Majeru, etc.) au angajat un avocat și au asistat la toate dezbaterile procesului, dar sentința nu a fost favorabilă. Orășenii nu mai erau însă de mult dispuși să se supună, așa încât au rămas în fapt liberi, neținând seama nici
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
al XIX-lea. Biserică din sat cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost construită între anii 1662 - 1680 de logofătul Radu Crețulescu, fiind monument istoric. A fost reparata și zugrăvita în anul 1819 de către biv vel banul Constantin Crețulescu și polcovnicul Panaitu, după cum se menționează în pisania nouă.
Bărbulețu, Dâmbovița () [Corola-website/Science/324775_a_326104]
-
orașul Kiev. Aliații cazaco-tătari au hotărât la râdul lor ca în iunie 1649 să lanseze o ofensivă pe două direcții. Principala forță condusă de Bogdan Hmelnițki urma să atace spre vest, iar o forță cu efective mai mici condusă de polcovnicul Kicevski urma să asigure protecția flancului armatei hetmanului împotriva atacurilor lituanienilor din regiunea Polesia. Hmelnițiki era sprijinit de un detașament important al tătarilor conduși de însuși hanul İslâm Ghiray. În iunie 1649, cazacii au reușit să învingă puternicele trupe poloneze
Bătălia de la Zboriv (1649) () [Corola-website/Science/327344_a_328673]
-
ocupau funcții importante în stat ca urmare a unor favoruri politice, fără să aibă pregătirea corespunzătoare. De exemplu, directorul general al căilor ferate cu o leafă care echivala cu munca de o zi a 36000 de oameni fusese înainte de numire polcovnic (colonel). La fel stăteau lucrurile la regia tutunului și la banca națională. Eminescu mai dezvăluia și alte metode prin care oamenii politici puteau să profite de pe urma bugetului, ca de exemplu tipărirea biletelor ipotecare cu un preț de 30 de ori
Mihai Eminescu, jurnalist politic () [Corola-website/Science/314064_a_315393]
-
pe locul mesei altarului fiind actual o mică construcție de piatră. Biserica de piatră a fost ridicată prin efortul finaciar al sătenilor, lângă biserica de lemn. La exterior, lângă altarul bisericii se află o cruce de piatră cu inscripție chirilică, Polcovnicul (echivalent gradului de colonel, în armata rusă țaristă) Trofor, mort în 1848); În 1875 ete amintit preotul Alexandru (Grigore) Iscu din Valea Șoșii și dascălul Luca Mareș, absolvent al seminarului din Roman - călugărit la Schitul Sf. Sava din Berzunți, acolo
Valea Șoșii, Bacău () [Corola-website/Science/300711_a_302040]
-
națiuni (poloneză, lituaniană și ruteană). Tratatul a fost ratificat de Seimul polonez, a fost respins de Rada cazacilor. Cazacii de rând au considerat că o alianță cu polonezii catolici era de neacceptat. Cazacii furioși au ucis pe o serie de polcovnici (colonei) favorabili tratatului, iar Nihovski a scăpat cu greu cu viață. După moartea lui Hmelnițki, zaporojenii au continuat să aibă o conducere separată de Hetmanatul căzăcesc, ai cărui lideri erau hatmanii numiți. Zaporojenii își alegeau proprii conducători cunoscuți cu numele
Cazaci zaporojeni () [Corola-website/Science/317515_a_318844]
-
o invazie de proporții a rușilor. Rușii au fost înfrânți în Bătălia de la Konotop din 29 iunie 1659. Cu toate acestea, Vihovski a demisionat și s-a refugiat în Polonia în octombrie 1659 de teama revoltei puse la cale de polcovnicii filoruși. Funcția de hatman a fost ocupată de fiul lui Bogdan Hmelnițki, Iuri, care ajunsese la vârsta majoratului. În 1659, el a acceptat semnarea unui al doilea tratat de la Pereiaslav, care ducea la o creștere importantă a puterii Rusiei în defavoarea
Ruina (istorie) () [Corola-website/Science/319491_a_320820]
-
se înroleze în armata rusă, urmând să primească soldă, în funcție de grad. Pentru refacerea armatei moldovene, Cantemir a primit, din partea țarului, 100 de pungi cu bani. Pentru a constitui o armată de 10 000 de oameni, domnitorul Moldovei a numit 17 polcovnici, plătiți cu câte 100 de ruble pe lună și 117 rotmiștri, plătiți cu câte 30 de ruble pe lună. La 30 mai, Cantemir a trimis o scrisoare prin care cerea sprijin militar rus, deoarece otomanii aflaseră că trecuse de partea
Campania de la Prut () [Corola-website/Science/326930_a_328259]
-
zdrobitoare a forțelor lui Hmelnițki și influențat de zvonurile care circulau în rândurile cazacilor cu privire la sosirea în ajutorul răsculaților a întregii armate a Hanatului Crimeii. Această hotărâre avea să ducă la un dezastru al trupelor poloneze. Hmelnițki i-a ordonat polcovnicului Maxim Olșanski „Krivonis” („Nas coroiat”) să organizeze pe drumul de retragere al polonezilor o serie de capcane. Dezordinea provocată în rândurile polonezilor de acțiunile lui Krivonis au permis forțelor lui Hmelnițki să-și încercuiască inamicul și să le provoace pierderi
Bătălia de la Korsun () [Corola-website/Science/327294_a_328623]
-
fam., 29 feciori), Plasa Oltețul de Sus; Comuna Obislavul (moșie megieșească stăpânită de-a valma pe șase moși, 64 fam., 6 feciori) Plasa Oltețul de Sus ; Satul Străchinești - moșia Budoiu stăpânită de schitul Polovragi și moșia Străchinești stăpânită de casa polcovnicului Ioniță Străchinescu, 63 fam., 9 feciori), Plasa Oltețul de Sus. ( Enciclopedia județului Vâlcea. Vol I - 1855. Comuna Băești. Plasa Oltețul de sus - 118 moșneni proprietari ( 111 birnici, 2 mazili, 3 boieri de neam, 2 fii ); Afară de acești moșteni se mai
Grădiștea, Vâlcea () [Corola-website/Science/325299_a_326628]
-
memorie sau prin scânteietoarea inteligență creatoare, prin adânca și fascinanta putere de a aprinde flacăra unor timpuri demult apuse. Casa în care a locuit cu familia și a creat o parte consistentă a edificiului nemuririi sal, a fost construită de polcovnicul Panca și atestată documentar în 1833. Nicolae Iorga cumpără casa de la urmașii polcovnicului in 1908, asistă și supraveghează renovarea ei. De la intrare, vizitatorul este întâmpinat de o poartă masivă din lemn, străjuită de doi stâlpi din cărămidă, văruiți în alb
Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” () [Corola-website/Science/331365_a_332694]
-
aprinde flacăra unor timpuri demult apuse. Casa în care a locuit cu familia și a creat o parte consistentă a edificiului nemuririi sal, a fost construită de polcovnicul Panca și atestată documentar în 1833. Nicolae Iorga cumpără casa de la urmașii polcovnicului in 1908, asistă și supraveghează renovarea ei. De la intrare, vizitatorul este întâmpinat de o poartă masivă din lemn, străjuită de doi stâlpi din cărămidă, văruiți în alb. Imediat, o curte largă se deschide și calci pe pietre de râu. Un
Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” () [Corola-website/Science/331365_a_332694]
-
geniu, radiază din fiecare colț al casei. Învăluită într-o aură de mister, “la ceasuri adânci din noapte, când toți se odihnesc, el pare că veghează”. Clădirea muzeului este declarată monument istoric, având . Atestată documentar in 1833, casa construită de polcovnicul Panca, este monument de arhitectură datând de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, caracteristic zonei subcarpatice prahovene. Nicolae Iorga a locuit și a creat la Vălenii de Munte între anii 19
Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” () [Corola-website/Science/331365_a_332694]
-
care clădirea a fost cunoscută inițial, a fost construită după planurile realizate de către Gheorghe Asachi, prospăt inginer, care tocmai se reîntorsese în Moldova după câțiva ani de studii la Lemberg (1796-1804). Construcția a demarat în 1807 pe terenul cumpărat de polcovnicul Manolache Balș de la biserica Sfântul Nicolae cel Sărac (biserică dispărută astăzi) în capătul Uliței Sârbești, astăzi Strada Lăpușneanu (teren ce ar corespunde azi parcării situate în fața Casei de Cultură a Tineretului și Studenților din Iași). Casa a trecut apoi în
Palatul Beldiman din Iași () [Corola-website/Science/326408_a_327737]
-
Sfântul Nicolae cel Sărac (biserică dispărută astăzi) în capătul Uliței Sârbești, astăzi Strada Lăpușneanu (teren ce ar corespunde azi parcării situate în fața Casei de Cultură a Tineretului și Studenților din Iași). Casa a trecut apoi în proprietatea Ecaterinei Balș, fiica polcovnicului, căsătorită cu căminarul Iordache Filipescu. În 1812 Ecaterinei Balș vinde casa banului Alecu Beldiman, cărturarul moldovean autor al scrierii în versuri "„Tragodia Moldovei întâmplare după răzvrătirea grecilor, 1821”". De acum înainte, deși schimbările de proprietar se vor succeda într-un
Palatul Beldiman din Iași () [Corola-website/Science/326408_a_327737]
-
fi judecat de Aleksander Koniecpolski. Koniecpolski s-a temut de consecințele unei condamnări la moarte pentru trădare a lui Hmelnițki și a preferat să îl elibereze pe cuvânt de onoare, plănuind să îl asasineze în libertate. Pe 7 decembrie 1647, polcovnicul Stanislaw Michal Krychewski l-a avertizat pe Hmelnițki cu privire la planurile de asasinare. Hmelnițki a recurs la o stratagemă: s-a prefăcut că se îndreaptă cu cei aproximativ 1.000 de oameni care îi asigurau paza spre centrul administrativ al cazacilor
Bătălia de la Żółte Wody () [Corola-website/Science/327315_a_328644]
-
husari de elită. Restul militarilor erau cazaci înregistrați. Dacă grosul forțelor lui Stefan urmau să se deplaseze pe jos, un alt grup a fost trimis cu bărcile pe Nipru. Acest grup de 4.000 de soldați aflat sub comanda colonelui (polcovnicului) Mihailo Kricevski, era compus aproape în întregime din cazaci înregistrați. Alături de ei călătorea pe calea apelor un mic număr de mercenari germani. O unitate de 5.000 de soldați a rămas sub comanda hatmanului Mikołaj Potocki. El a încercat recruteze
Bătălia de la Żółte Wody () [Corola-website/Science/327315_a_328644]
-
5.000 de soldați a rămas sub comanda hatmanului Mikołaj Potocki. El a încercat recruteze soldați din rândurile armatelor private ale nobililor locali sau a șleahtei mărunte Forțele lui Stefan au ajuns primele la punctul de întâlnire. Se presupune că polcovnicul Kricevski a luat legătura cu Hmelnițki încă în timpul deplasării. Cei doi erau prieteni, Kricevski fiind cel care îl ajutase pe Hmelnițki să scape și să se refugieze în Siciul Zaporojean cu un an în urmă. Pe 28 aprilie 1648, forțele
Bătălia de la Żółte Wody () [Corola-website/Science/327315_a_328644]
-
așa cum a fost Ivan Barabaș, precum și mercenarii germani au fost uciși. A doua zi, Stefan Potocki a pierdut încă 1.500 de oameni, când cazacii înregistrați pe care îi comanda l-au părăsit și au trecut de partea lui Hmelnițki. Polcovnicul Ivan Hanja a fost cel care a reușit să îi convingă pe cazacii de sub comanda lui Potocki să treacă de partea răsculaților. În acel moment, forțele lui Hmelnițki crescuseră la 15.000 de soldați și continuau să crească odată cu sosirea
Bătălia de la Żółte Wody () [Corola-website/Science/327315_a_328644]
-
tabără. În Dunavățu de Sus existau 38 de sotnii ale cazacilor zaporijieni din Deltă. Față de vechii zaporijieni existau însă anumite diferențe. Se renunțase la alegerea ofițerilor („starșina” - bătrânii), iar pentru serviciul activ erau aleși doar tinerii necăsătoriți. Comandanții de regimente („polcovnicii”) erau numiți temporar direct de către atamanul de tabără. Armata era formată exclusiv din infanteriști (dotați pentru operațiuni amfibii), fără cavalerie, flotă sau artilerie. Structura socială a început de asemenea să se diversifice. În locul societății cazacilor egali, numeroși pescari, negustori și
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]
-
прощаю” (Dumnezeu vă va ierta, patria-mamă vă iartă și vă iert și eu) Cazacii au primit o amnistie generală și au câștigat încrederea țarului în asemenea măsură, încât Nicolae I a traversat Dunărea în aceiași barcă cu Gladki și cu polcovnicii cazacilor la rame. Țarul le-a promis noilor săi supuși că le va permite să formeze o nouă „Armată specială zaporijiană” (Отдельное запорожное войско) și l-a numit pe Gladki ataman. Noua armată avea efective reduse, doar cinci sotnii de
Siciul Dunărean () [Corola-website/Science/318018_a_319347]
-
prin care domnul Mihai Racoviță refăcea documentele Episcopiei Buzăului pierdute în răzmerițe la începutul secolului (Arhivele Statului, București, Episcopia Buzăului, XIII / 29): "“...schitul Bordești care este făcut din temelie de răposatul Mănăilă biv vel clucer și l-au închinat Șărban polcovnic și Ștefan căpitan, feciorii lui, la Sfânta Episcopie, precum arată cartea de închinăciune...”" Mănăilă, boier credincios Cantacuzinilor, a acumulat o avere însemnată de ambele maluri ale Milcovului: Aldeni, Albești, Bahnele, Bălțați Berindești, Bordești, Cândești, Goniți, Măxim, Măgura, Mărăcineni, Opăriți, Sinești
Bordești, Vrancea () [Corola-website/Science/301865_a_303194]
-
Afacerilor Interne. Ordinea internă, siguranța persoanelor, paza cetăților, paza hotarelor și a bunurilor erau încredințate capilor oștirii. Aceștia se îngrijeau și de organizarea și asigurarea ordinii și liniștii publice cu ajutorul ispravnicilor, pârcalabilor, privighetorii ocoalelor, căpitanilor de orașe și de hotar, polcovnicilor de poteră, portăreilor, armașilor, zapciilor, bănișorilor, aprozilor, etc.. După încheierea războiului ruso-turc (aprilie 1828-septembrie 1829), prin semnarea la 14 septembrie 1829 a Tratatului de pace la Adrianopol, a fost înlăturat monopolul otoman asupra comerțului Principatelor dunărene și s-a instaurat
Jandarmeria Română () [Corola-website/Science/306599_a_307928]