67 matches
-
expus pericolului de a rata definitiv întâlnirea cu Ființa. În lumina zgârcită a zorilor acestui mileniu confuz cărările care duc la pierzanie suflete pustiite sunt mai sofisticate și mai aglomerate ca oricând. Nicicând ispitele lumii nu au fost mai îndelung pomădate. În acest orizont telematic și imagocentrist noi trăim fascinați de linii de lumină și umbră care pretind că au forma chipului lumii. Și cuvintele/metaforă sau imaginile au azi un potențial persuasiv mai viguros decât oricând în trecut. Iată cât
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
prin interminabile pagini de sentimentalism năclăios. Ce să mai spun de cetatea obscurantismului oficial, Cartea românească (așa cum era atunci), cetate medievală În deplină accepție a cuvântului! - condusă de un cavaler vertical, cu inele groase la degete, Întotdeauna bine ras și pomădat, - cetate susținută de pilonii cei mai „vajnici” cuibăriți prin toate instituțiile fruntașe ale țării, de la nulitățile Academiei de odinioară până la bastionul „naționalismului integral” al lui Stelian Popescu sau al comparsului său Întru retorică de carton, Pamfil Șeicaru? Acolo nu puteai
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
și de sfătosul Batiz, care suferă și el de păcatul înfumurării, dar manifestat în cu totul alt chip); despre umorul sănătos, uneori chiar mai brutal, cum e firesc să se întâlnească la sătenii din Borcut, care nu-s niște domnișori pomădați și spilcuiți (în privința redării vorbirii nesclivisite traducerea a fost credincioasă originalului, după cum se poate constata și din fragmentul de dialog citat mai sus). Toate aceste însemnate calități - ca și altele, multe, nemaipomenite aici - își au izvorul în faptul că scriitorul
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
În fața noastră, la o altă masă, era un marinar. Stătea acolo pur și simplu, fără să mănânce sau să bea ceva. Undeva și mai În spate, un tânăr Într-un costum albastru stătea la o masă și scria ceva. Părul pomădat Îi strălucea și tânărul era foarte aranjat. Lumina intra pe ușă și prin fereastra În care erau expuse fructe, legume, cotlete și antricoate. O fată veni să ne ia comanda În timp ce alta se duse să stea-n pragul ușii. Observarăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
lui avea accent de Oxford, franceza era cea vorbită pe malul drept al Senei, iar germana, cea vorbită În Berlin. Știa și latină și un tip de manciuriană formală În care fuseseră traduși toți clasicii literaturii. Își purta părul negru pomădat și dat pe spate, fuma țigări cu filtru și putea purta o conversație pe diverse teme Începând de la ghicitori și până la particularitățile fiziologice ale diferitelor rase sau la curiozități culinare. Putea susține o argumentație despre nedreptatea comisă Împotriva Chinei prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
palton lung, cu pliuri largi, purtând pe umeri șalul de cașmir, tatăl ei, În costum maro cu dungi și pălărie de fetru, stând În cerdac, cu ochii ațintiți În gol, babulea Tatiana, Înveșmântată În cele douăsprezece fuste ale ei, zăcând pomădată și rujată În celebra sa cutie de violoncel, cu mâinile Încleștate pe mătănii, bătrânul Darmedont, cu barba colilie revărsată peste piept; apoi chipuri de prieteni, de vecini și nenumărate rubedenii ce se perindaseră cândva prin casa lor. O simțea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ca din pământ. Sophia scoase din marsupiu un teanc de bancnote și i le Întinse Mașei. Nu se ițise singură, era Însoțită de toată șleahta de șobolănași Înveșmântați În odăjdii de apostoli, inclusiv de Increat. În spatele ei, proaspăt pieptănat și pomădat, Ippolit Subotin. - Pentru găzduire, preciză Extraterestrul, făcându-i semn să nu refuze. - Nu am nevoie, spuse Mașa, trăgându-se cu doi pași Înapoi. - Luați, luați, o sfătui Extratrestrul. Cine știe ce vremuri vă așteaptă, o preveni el, vorbind sacadat. - Și cu celelalte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
în asta. Nu că ar fi avut de gând. De îndată ce am terminat și am plătit, mi-a spus, destul de finuț: — Nu ne potrivim. Îți doresc să ai o viață frumoasă. Apoi a plecat la pas vioi cu picioarele lui proaspăt pomădate. Șifonată, dar neîngenuncheată, m-am pregătit pentru întâlnirea din seara următoare cu Greg, brutarul din Queens. Deși era octombrie și nu tocmai cald, mi-a propus să mergem la un picnic în parc. Trebuia să recunosc, bărbații ăștia din New York
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
casetofon și aprindea lumânări când a început să „curgă“ lumea. Veniseră și o tânără rotundă la față, care era probabil mai mică decât mine, dar arăta ca și cum abandonase orice speranță, un domn mai în vârstă, scund și elegant, cu părul pomădat și o serie de femei mai în vârstă, cu ticuri nervoase și cu rochii cu cordon în talie. Ce-i drept, una avea sandale interesante; arătau de parcă erau făcute din anvelope. Cu cât mă uitam mai mult la ele, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
adâncul sufletului lui dezolat, pustiit, și am recunoscut ce vedeam acolo. Capitolul 10tc "Capitolul 10" Oamenii se așezau și se țineau de mână cu cei de lângă ei; am reușit să mă strecor între femeia cu sandalele din anvelopă și tipul pomădat. Mi-a părut bine că nu trebuia să mă țin de mână cu Fred Strigoiul. Eram doar doisprezece cu tot cu Leisl, dar datorită lumânărilor care pâlpâiau în camera întunecată și a gemetelor de violoncel, atmosfera părea confortabilă. Era cu siguranță un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
doamne mai în vârstă i s-a transmis din partea soțului ei decedat să „continue să facă lucrul de cuviință în aceste împrejurări“, mama tinerei îmbrăcate demodat i-a spus că totul avea să se termine cu bine, lui Juan, tipul pomădat, i s-a spus să trăiască clipa, iar soția lui Mitch a spus că se bucura să vadă că a zâmbit puțin mai mult săptămâna asta. Doar platitudini fără sens, cu o vagă notă de spiritualitate. Lucruri menite să aline
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
prinsă în cordon, apoi strălucitoarea Mackenzie. Până și Fred Strigoiul și-a exprimat bucuria să mă vadă. Am simțit un profund elan de afecțiune și recunoștință față de ei... dar unde era Mitch? Au venit unul câte unul pe hol; Juan Pomădatul; bătrâna Barb cea petrecăreață; încă vreo câteva fuste cu cordon - ajunseseră toți în afară de Mitch. Camera era pregătită, lumânările pâlpâiau și ne așezam cu toții pe scaune în cerc și tot n-apăruse. Mă întrebam dacă ar trebui să-l întreb pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Asta e o aiureală! a exclamat Mackenzie. Apoi, pentru un răstimp, a scos fum pe nări spunând că ar trebui să fie în Hamptons acum- știam eu! - dar că venea aici să-și ajute familia și... —Ssst, a zis Juan Pomădatul. Puțin respect. Mackenzie și-a pus mâna la gură. — Îmi cer scuze. Apoi, în șoaptă: —Scuze. Scuze, Leisl. Leisl stătea complet nemișcată. Nu-și deschisese ochii de o bună bucată de vreme. —Anna, a zis, vorbind foarte rar. Cineva vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Și-a făcut apariția bătrâna mătușă Morag pentru Mackenzie și a reafirmat că nu există nici un testament. Tatăl lui Nicholas i-a dat sfaturi legate de serviciu - părea un om foarte de treabă, sincer. Atât de grijuliu. Soția lui Juan Pomădatul i-a spus să mănânce bine. Soțul Carmelei i-a zis că ar trebui să încerce să schimbe soba, pentru că era periculos. Apoi Leisl a zis: —Barb, cineva vrea să-ți vorbească. Să fie... pare ceva de genul - părea puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
serviciu ca fată a casei. Lică, alăturând ghetele subțiri și ajustate, le privea acum lustrul. 77 Probabil frate mult mai mic al Lenorei, acel Lică! Părea foarte tânăr. Un cap subțirel de sergent-plutonier frumușel, cu mustață mijită neagră; părul ondulat, pomădat, cu cărare în lături și freză stufoasă în față. Haine de plutonier îmbrăcat civil, cu o cravată roșie, posttakistă, nu comunistă. Părea mai firesc să-1 întîlnești în scenete de mahala decât în viața modernă sau în intimitatea familială a profesorului
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
și declamă. — O, da, murmură maiorul. Rostește corect. Așa! Pagină separată Fâșâitul unui proiector. Un fascicul alb de lumină se revarsă pe un ecran, punând în evidență o duzină de capete tunse modern, dar goale. Cu părul scurt, ondulat și pomădat, prințul Firoz și prietenii săi speciali, sunt prăbușiți în fotoliile roșii, de pluș, în întuneric, anexe inutile și neputincioase ale acestor tunsori elaborate. Rămășițele fostei lor preocupări sunt aruncate pe jos, la picioarele lor; sportive sau sexuale, poate o combinație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
stătea ridicat drept În sus pe cap, ca În reclamele la creioanele Presbitero. Modelele pe care mi le ofereau cinematograful, publicitatea, plimbarea de duminică după slujbă erau niște băiețandri cu sacou la două rânduri, cu umeri largi, mustăcioară și păr pomădat și lipit de țeastă, lucios. În epocă, pieptănătura pe spate se numea, În popor, mascagna. Voiam și eu mascagna. Cumpăram de la piața târgului, lunea, pentru niște sume derizorii față de situația bursei de valori, dar imense pentru mine, niște cutii cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
se Împușcau Între ei. Vizitatorul nostru purta un costum albastru-Închis cu cămașă albă și cravată gri perlat, și instinctiv m-am Întrebat de ce Își pusese costum. Părul, artificial negru, era dat peste cap de-a lungul tâmplelor În două șuvițe pomădate, deși cu măsură, și lăsau În creștetul capului, lucios, o chelie brăzdată de fire subțiri și regulate ca niște fire de telegraf, ce dispăreau din vedere pe mijlocul frunții. Fața era bronzată, plină de semne, și nu doar de riduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
de făcut asfalt, ba de o grămadă verde-cenușie de piatră cubică, rămasă aici de când a început să se paveze strada. Iar el se sufoca în umbra îmbâcsită, cu broboane uleioase de transpirație care îl gâdilau sub guler, la rădăcina părului pomădat, între firele țepene, roșcate din mustață ; astfel că nu mai prididea să se șteargă cu batista cu monogramă. La un moment dat, nemaidovedind să se șteargă cu batista fină și ca să nu o terfelească excesiv, începuse a se șterge cu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
înalt, slab, îi atârna o bucată de piele sub fosta gușă, avea mustață răsucită și părul cănit. Umbla foarte elegant, îmbrăcat vara mai mult în alb, sau pantalon alb și haină închisă la culoare sau invers. Întotdeauna proaspăt bărbierit, parfumat, pomădat, cu batista mare la piept și cu floare roșie la butonieră. Purta baston nu de nevoie ci de moftul modei. Avea buzunarele doldora de bani fiindcă în afara pensiei mari, a celor trei hectare de vie și a agoniselei la bănci
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
decât pentru treburile femeiești: pentru cârpit, cusut, spălat, călcat și pentru dădăcit fata. Discret și prudent din fire și prin ocupații, avea și un fel de sfială pentru traiul lui mahalagesc. Lică era oarecum ambițios și foarte curat. Totdeauna spălat, pomădat, spilcuit, își curăța și moralul de oarecare mici murdării inevitabile. Avea, e drept, o situație aparte. Certat cu familia fiindcă nu învățase carte, avea neamuri pricopsite, de pildă soră-sa Lenora, care, de când se măritase cu moșierul Hallipa, îl trata
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
întoarse. Un bărbat mieros și elegant îmbrăcat, în jur la vreo treizeci de ani, stătea în fața lui, lăsându-și capul pe spate pentru a-l putea privi pe Virginski cu mai multă eficiență. În timp ce îi inspecta înfățișarea, păr ondulat și pomădat, lung până la guler, haină neagră peste o vestă scrobită, sclipitoare și strălucitoare ca un minereu lustruit, cu pantofii ascuțiti de culoare neagră, Virginski se gândea la toate lucrurile pe care i le-ar putea spune. Eleganța ostilă și de neatins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
a fost cea dintre două lumi. Vasul era plin cu locuitori ai văii care se întorceau de la oraș cu un aer de sărbătoare. Mulți dintre bărbați plătiseră pentru serviciile bărbierilor în aer liber, așa că obrajii le străluceau și aveau părul pomădat. Mamele vorbeau despre copiii din jurul lor, mângâindu-i și certându-i pe rând. Oameni străinii legau conversații între ei, comparau prețuri și încercau să găsească legături între nume de familie, ocupații, adrese. Păreau să găsească mereu câte un prieten comun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
copii de marmură, tociți și lucioși ca de ceară. Otilia sună apăsat soneria electrică. Se auziră pași grăbiți și grei, și Pascalopol însuși deschise ușa, îmbrăcat într-un halat larg de mătase fină, legat la mijloc cu un mare cordon, pomădat și parfumat cu profuziune. Un fecior cu vesta dungată aștepta cuviincios îndărătul lui. Pascalopol îi făcu un semn, și acesta dispăru, în vreme ce el însuși conducea pe tinerii oaspeți prin apartamentul lui. Interiorul i se păru lui Felix cu mult mai
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Versoix, în 1991. La un moment dat, ușa se deschide și în cameră pătrunde domnul Holender, directorul Operei din Viena, sosit pentru sărbători în Timișoara natală sau, poate, special pentru această ocazie. Este un domn către 70 de ani, elegant, pomădat și semănând teribil cu Frank Sinatra bronzat, după ce își pusese o dantură nouă și relansase hit-ul Strangers in the night. Are de aceea un smile dezinvolt și de cum pășește în cameră, începe să vorbească scoțând din buzunarul de la piept
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]