169 matches
-
La izvor? — La jucătorii de bile. Cu alte cuvinte, nu credea că va sta mult timp cu Lecoeur. Maigret Îl găsi În salonul mic, vorbind la telefon. — Luați loc, șefule. Alo!... Da... Un adevărat noroc că Încă mai e aceeași portăreasa... Da... Nu știe unde?... Lua metroul?... Da, la stația Saint-Georges... Nu Întrerupeți, domnișoară... Spune mai departe, bătrîne... Mai dură două-trei minute. — Mulțumesc. Voi trimite o comisie rogatorie, să fie totul În regulă. Atunci va fi destul timp să-mi expediezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
inspector În arondismentul IX. I-am cerut ieri să caute În hîrțoagele lor. A găsit adresa exactă unde a locuit Hélène Lange timp de patru ani, pe strada Notre-Dame-de-Lorette. — Deci de la douăzeci și opt la treizeci și doi de ani. — Cam așa... Portăreasa n-a fost schimbată. Se pare că domnișoara Lange era o tînără liniștită. Pleca și se Întorcea la ore regulate, ca o persoană care lucrează undeva. Ieșea rareori seara la teatru sau la cinematograf. Probabil nu avea biroul În cartier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
Făcea piața de dimineață și nu avea menajeră. Pe la douăsprezece și douăzeci, se Întorcea la masă și pleca din nou la unu și jumătate. Se reîntorcea la șase și jumătate. — N-o vizita nimeni? Un bărbat, unul singur, mereu același. — Portăreasa nu-i cunoaște numele? — Nu știe nimic despre el. Venea doar o dată sau de două ori pe săptămînă, pe la opt și jumătate și pleca Întotdeauna la zece. — Ce gen? — Se pare că un bărbat bine. Avea mașină. Portăresei nu i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
mereu același. — Portăreasa nu-i cunoaște numele? — Nu știe nimic despre el. Venea doar o dată sau de două ori pe săptămînă, pe la opt și jumătate și pleca Întotdeauna la zece. — Ce gen? — Se pare că un bărbat bine. Avea mașină. Portăresei nu i-a trecut niciodată prin cap să noteze numărul. O mașină mare și neagră, probabil americană. — VÎrsta? — În jur de patruzeci. Destul de solid. Foarte Îngrijit, foarte bine Îmbrăcat. — El plătea chiria? — N-a intrat niciodată În camera portăresei. — Plecau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
mașină. Portăresei nu i-a trecut niciodată prin cap să noteze numărul. O mașină mare și neagră, probabil americană. — VÎrsta? — În jur de patruzeci. Destul de solid. Foarte Îngrijit, foarte bine Îmbrăcat. — El plătea chiria? — N-a intrat niciodată În camera portăresei. — Plecau Împreună la sfîrșit de săptămînă? — O singură dată. — În vacanță? — Nu. Hélène Lange, la vremea aceea, Își lua doar două săptămîni de vacanță și se ducea aproape În fiecare an la Etretat, unde i se trimitea corespondența la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
vulgară, cu picioarele desfăcute, din pricina coapselor enorme. I-am sărutat poalele rochiei, și aceea pătată. M-a cercetat în tăcere o vreme. După care, continuând să mestece, i-a alungat printr-un gest pe novicele care-o slujeau și pe portăreasa care mă însoțise. A pus trei lingurițe de miere într-o cupă de argint, a turnat peste ea vin din belșug și puțină apă, a amestecat totul cu un bețișor de os și a băut cu sete. Primele cuvinte pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
față de tot ceea ce este muncă, artă, operă. Chiar înainte ca intrușii să vină să-l aresteze, K. zărește un cuplu vârstnic care, din casa din față, îl privește "cu o curiozitate cu totul insolită"; astfel, de la început, corul antic al portăreselor intră în joc; Amalia, din Castelul, n-a fost niciodată nici acuzată, nici condamnată, dar este cunoscut de toți faptul că invizibilul tribunal s-a ofuscat contra ei și asta e suficient pentru ca toți sătenii s-o ocolească de departe
Milan Kundera: Testamentele trădate by Simona Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14416_a_15741]
-
pe urmă practic toți prietenii și rudele din generația ei. Ani de zile se necăjea de fiecare dată când ștergea un număr de telefon din agendă și vedea cum numele scad mereu. Până ce rămăsese doar ea. Desigur, avea vecinele și portăreasa. Nu trecea zi să nu apară vreuna, sau chiar mai multe, ca să se răcorească, să povestească noutățile, ori pur și simplu să întrebe cum se simte. Și mai era și Madalena, care nu-i mai era vecină fiindcă se mutase
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
casă. Isprăvise cu ei când a început să nu se mai poată apleca să le adune iarbă. I-a părut rău, dar, stând și chibzuind, găinile erau suficiente. Avea totdeauna ouă, din când în când puișori, și pe urmă fiica portăresei se ducea să vândă puii la piață. Pui de țară, mai scumpi și mult mai gustoși decât ceilalți. Oricum era un venit, și în plus o distracție și o companie. În plus, îi plăcea să audă cocoșul cântând. Se trezea
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
să ducă păsările? Fiindcă, bineînțeles, n-avea de gând să desființeze găinile. Nu i se părea posibil să trăiască fără să crească ceva în curte. Omul insistase, revenise de câteva ori, mărise oferta, dar ea tot nu se lăsa convinsă. Portăreasa îi spusese că e în drepturile ei și că, prin lege, n-o puteau da afară. Dar îi era tare frică să nu se schimbe legea, trăim într-o lume nesigură, și nu se putea ști niciodată. La fel era
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
care Statul are totdeauna dreptate pentru simplul motiv că reprezintă Istoria: "El era ca toată lumea. Acest lucru i-l reproșam. Și acest lucru n-am avut dreptate să i-l reproșez"), o despărțire rațională de mitul Franței ("o țară de portărese", zice într-un articol din Antidoturi) cu care trăise la București și pentru care acceptase să fie "un evadat care fuge în uniforma gardianului". E o carte a revoltei, în care singurele puncte luminoase sînt copilăria (mai ales la moara
LECTURI LA ZI by Iulia Popovici () [Corola-journal/Imaginative/13975_a_15300]
-
pop Critici portughezi serioși o numesc „romanciera light”. Margarida Rebelo Pinto (37 de ani) preferă să-și spună autoare de literatură pop: „Înainte de a apărea cărțile mele, rar vedeai în Portugalia oameni citind în transportul în comun și, mai rar, portărese sau chelneri scufundați într-un roman. Consider că mi-am ajutat concetățenii să se întoarcă spre lectură. În patru ani, am vîndut 500.000 de exemplare. Socotind că fiecare din ele a fost citit de cel puțin două persoane, asta
MERIDIANE () [Corola-journal/Journalistic/13578_a_14903]
-
puteai face să ia înapoi banii cu care înecau piața. Se duce el la București să vadă ce mai era cu apartamentul pe care îl cumpărase pentru Tanți și să afle noutăți de la dna Scipione. Apartamentul era în bună regulă. Portăreasa blocului, o unguroaică tînără, se ducea o dată pe săptămînă să deschidă ferestrele și să încerce robinetele. Partea asta de cartier nu era în calea rușilor, dar nici prea departe. Se mai rătăceau pe aici, cîte doi, trei, cînd se întorceau
Amorașii din tavan by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/7282_a_8607]
-
noi, vreau să zic Clémence și eu... s-au făcut treizeci de ani, dacă socotesc... treizeci și doi de ani asta presupune respect... Un imobil care are treizeci și doi de ani înseamnă ceva! Căcăstoarele curg, ascensorul nu mai urcă, portăreasa e fără vrăjeală bunică... Vă caut o comparație... uzura... Ce departe e prima zi când ne-am văzut... Eu am memorie, gravez lucrurile, nu pot uita nimic... Asta nu-i o dovadă de inteligență... Memoria nu-i un motiv de
Louis-Ferdinand Céline by Irina Negrea () [Corola-journal/Journalistic/4938_a_6263]
-
un roman a deux. Renée Michel, văduvă, 54 de ani, "scundă, urâtă, grăsuță, cu monturi, și, dacă ar fi să dăm crezare dimineților auto-incomodante, cu o respirație de mamut", încearcă de aproape douăzeci și șapte de ani să întruchipeze imaginea portăresei par excellence în imobilul din 7, rue de Grenelle, locuit de familii bogate reprezentând dreapta ultraconservatoare unele, altele stînga-caviar. Cu succes și rafinament exersat. Ce se ascunde îndărătul aceleia care este "rareori amabilă, deși totdeauna politicoasă"? O cititoare pătimașă de
Fals tratat de eleganță by Simona Brînzaru () [Corola-journal/Journalistic/8250_a_9575]
-
care va împlini 13 ani, dar nu înainte de a incendia somptuosul apartament unde locuiește cu părinții (tatăl deputat socialist, mama BCBG, care, după remarca pertinentă a Palomei: "Are grijă să nu iasă afară pisica și să nu intre în casă portăreasă"), sora - Colombe, "normalienne" și cele două pisici pe nume Constitution și Parlament. Până atunci însă ține un jurnal intitulat cu ostentație adolescentină "Pensée profonde" (în 16 capitole, fiecare începând cu un Haiku sau cu o Tanka, de altfel învață japoneza
Fals tratat de eleganță by Simona Brînzaru () [Corola-journal/Journalistic/8250_a_9575]
-
de timp, față de care autoarea se dovedește mai îngăduitoare (începutul romanului este plasat undeva, înainte de 13 iulie, iar finalul pe la începutul primăverii). Firul de nisip ce blochează acest angrenaj este apariția unui nou locatar, Kakuro Ozu, un japonez foarte bogat. Portăreasa participă la toate demersurile necesare instalării și, fa-ta-litate, dezvăluie in-vo-luntar ceea ce se străduise sa ascundă atâta vreme: erudiția clandestină. Are ghinionul să comenteze o întâmplare nefericită printr-un citat din Anna Karenina, lucru ce nu scapă respectabilului și rafinatului japonez
Fals tratat de eleganță by Simona Brînzaru () [Corola-journal/Journalistic/8250_a_9575]
-
este mai puțin convingător: Renée moare în urma unui accident de mașină. Ultimele sale gânduri se îndreaptă spre motanul Léon, spre Manuela, spre soțul defunct, spre domnul Ozu și spre Paloma care sesizase cărțile de filozofie în coșul de cumpărături al portăresei și cu care se împrietenise în cele din urmă; de altfel, tot ea o comparase cu un arici, pe cât de respingător, pe atât de elegant, despre care Buffon spunea că "știe să se apere fără să lupte și să rănească
Fals tratat de eleganță by Simona Brînzaru () [Corola-journal/Journalistic/8250_a_9575]
-
lupte și să rănească fără să atace". Un critic francez nota că în Electra de Girodoux, un personaj observă că aricii mor zdrobiți fiindcă își caută iubirea de cealaltă parte a drumului. Iar pentru arici iubirea înseamnă traversarea unui drum. Portăreasa observase un vagabond care încerca împleticindu-se să traverseze strada și a alergat să îl ajute, fără să fie atentă la mașina care o va ucide. Ca și personajul său Renée, autoarea întreține clișeele de roman social și popular cu
Fals tratat de eleganță by Simona Brînzaru () [Corola-journal/Journalistic/8250_a_9575]
-
celebra, cu întreaga familie, memoria adevăratei bunici, între timp dispărută. Se mănâncă icre negre stropite cu vodkă, piroști, bline, kulibiak de somon, se vorbește rusește, invitații primesc cadouri. Cu orice prilej, Triplu B distribuie bani în dreapta și în stânga, neuitând menajera, portăreasa, vecinii, fără să ceară sau să aștepte ceva de la ei. Nimic nu o intrigă, nimic n-o dezamăgește pe nepoată. Dimpotrivă, totul o stârnește și îi stimulează reveria. Ar vrea să știe de unde se trage bunicul de împrumut și n-
Înlocuitorul by Constanța Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/4079_a_5404]
-
cînd mă născusem, nu cunoscusem un roman mai politicos și mai educat, civic. Tot detestînd țară, pe drept uneori, devenise, în Franța, un român pas comme leș autres. Nu era singurul cîștig. N-am să uit niciodată cum ma primise portăreasa, prevenită. Dar mă întrebase totuși, nu fără oarecare severitate cine sînt, de unde vin și pe cine caut. Îi răspunsesem pe loc totul. Și, cînd a aflat, din gură mea, că sînt român, a făcut așa ducînd că tarăncile mîna la
Emil Cioran by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17668_a_18993]
-
cartier, participă, cu însuflețirea unui student tomnatic la cursurile lui Roland Barthes și Jean-Pierre Richard (la un moment dat își propune chiar să facă un doctorat sub îndrumarea reputatului critic literar), stă ore întregi în bibliotecă, discută fără complexe cu portăreasa, vânzătoarele din piață și băcanul, ascultă interminabilele bârfe din comunitatea românească, nu ezită să admire fauna feminină de pe rue Saint-Denis sau din Place Pigalle, intră chiar la un film pornografic (unde se plictisește repede sau, cel puțin, așa pretinde), participă
Sous le ciel de Paris by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10269_a_11594]
-
pînă la monstruos și halucinant. Terorizat de moarte, Jonathan trîntește ușa, își face valiza și pleacă de acasă. Cu percepția lumii exterioare brusc sensibilizată de ciudata întîlnire cu pasărea, Jonathan începe să-i vadă pe cei din jur. Madame Rocard portăreasa, Madame Topell croitoreasa sînt înregistrate cu aerul descoperirii umanității. Încep să-l preocupe motivațiile celor cu care, într-un fel sau altul, interacționează; dezbate în forul interior posibilitatea și prețul libertății; trece printr-o secvență bulversantă de pierdere/ regăsire a
Superbe lucruri moarte by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/16116_a_17441]
-
de aparate defecte!). Se desfășoară, în Amélie, pe un covor fermecat, lumea de lîngă tine, lumea de cartier, din cafenea și de la colțul străzii, cu parfumul, cu pitorescul, cu poezia și cu tipurile ei: gelosul maladiv, scriitorul ratat, casiera ipohondră, portăreasa părăsită, vecinul izolat, patronul cel rău, debilul mintal, piticul de grădină... Amélie vrea să repare vieți, să intervină în destine, ca o Sfîntă Amélie (cum se imaginează, telenovelistic și post-modern, privind-o la televizor pe Maica Tereza!); midineta cu suflet
Fenomenul "Amélie" și fenomene colaterale by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/15379_a_16704]
-
prima dată de absența mamei ca s-o șterg de acasă. Mama pleca la serviciu către ora nouă seara și nu se întorcea mai devreme de două dimineața. La prima mea escapadă, aveam pregătită o minciună pentru cazul în care portăreasa m-ar fi surprins în casa scării. I-aș fi spus că trebuia să mă duc să cumpăr un medicament de la farmacia din piața Blanche. Adesea îmi era frică și, ca să mă simt în siguranță, mi-ar fi plăcut să
PATRICK MODIANO - În cafeneaua tinereții pierdute () [Corola-journal/Journalistic/4425_a_5750]