44 matches
-
toate mijloacele de presă ale momentului, Adevărul, Monitorul, Obiectiv și mai ales TV.V. - Unison - Meridianul ca reprezentând GENERAȚIA ACTIV|, adică autori de vârste diferite care au publicat masiv după 1989. Antecedentul ar fi "literatura dintre 1900 - 1918" cu distinctă individualitate, posteminesciană și postcaragialiană. Grup masiv, sute de vasluieni (născuți sau localizați în județ, "plecați" în ț ară, sau "peste") dintre care sunt totuși, câteva vârfuri (era nevoie doar de unul) nominalizate, în mari lucrări de sinteză sau dicționare. (Notă specială care
MERIDIANUL by Dumitru V. MARIN () [Corola-publishinghouse/Science/1703_a_2970]
-
al lumilor înecate dinlăuntrul nostru, muzica legănătoare sau tumultuoasă a peisajului, mitul originilor și rosto golirea civilizațiilor, spectacolul orologeriei cosmice și al dezagregării universale, convocând astfel Subconștientul, Natura, Istoria, Transcendentul, Absurdul, personajele marii literaturi din toate timpurile“ (P. Cornea). - Romantismul posteminescian coexistă cu realismul, sămănătorismul, simbolismul (sfârșitul sec. al XIXlea și primele decenii ale sec. XX) și se manifestă, frecvent, ca epigonism eminescian. Reprezentanți notabili sunt G. Coșbuc, O. Goga, Al. Vlahuță, B. Șt. Delavrancea, Al. Macedonski. 3.1.2. Realismul
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
a depăși romantismul minor, epigonic și idilismul rustic promovat de sămănătoriști. - Prima etapă (1880-1904): perioada teoretizărilor și a experimentelor. Gruparea formată la revista Literatorul și la cenaclul lui Alexandru Macedonski se ridică împotriva academismului junimist, a clișeelor și retorismului romantic posteminescian; primele creații simboliste: Al. Macedonski - Excelsior, 1895, Ștefan Petică - Fecioare în alb, 1902, Dimitrie Anghel - În grădină, 1905. - Etapa a doua (1908-1914): perioada de afirmare a „simbolismului autohtonizat“, antisămănătorist și antipoporanist, în jurul revistei Vieața nouă, condusă de Ovid Densusianu, care
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
corelație cu ceea ce am numit, într-o carte anterioară 1, ontologia arheității. Totuși, titlul Basarabia eminesciană mi-a impus trecerea dincolo de referința strict exegetică, urmărind spiritul abordării eminesciene la destinul ulterior al provinciei imposibil de rupt de cel al României posteminesciene. Implicațiile istorice ale raptului repetat al Basarabiei (la 1812, 1877-1879, 1940, 1944-1945) asupra istoriei românilor, atât de nefaste, au fost intuite și înțelese de Eminescu, pentru viitorime, cu o profunzime neegalată de vreun alt istoric sau gânditor român. Spre o
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
al lumilor înecate dinlăuntrul nostru, muzica legănătoare sau tumultuoasă a peisajului, mitul originilor și rosto golirea civilizațiilor, spectacolul orologeriei cosmice și al dezagregării universale, convocând astfel Subconștientul, Natura, Istoria, Transcendentul, Absurdul, personajele marii literaturi din toate timpurile“ (P. Cornea). - Romantismul posteminescian coexistă cu realismul, sămănătorismul, simbolismul (sfârșitul sec. al XIXlea și primele decenii ale sec. XX) și se manifestă, frecvent, ca epigonism eminescian. Reprezentanți notabili sunt G. Coșbuc, O. Goga, Al. Vlahuță, B. Șt. Delavrancea, Al. Macedonski. 3.1.2. Realismul
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
a depăși romantismul minor, epigonic și idilismul rustic promovat de sămănătoriști. - Prima etapă (1880-1904): perioada teoretizărilor și a experimentelor. Gruparea formată la revista Literatorul și la cenaclul lui Alexandru Macedonski se ridică împotriva academismului junimist, a clișeelor și retorismului romantic posteminescian; primele creații simboliste: Al. Macedonski - Excelsior, 1895, Ștefan Petică - Fecioare în alb, 1902, Dimitrie Anghel - În grădină, 1905. - Etapa a doua (1908-1914): perioada de afirmare a „simbolismului autohtonizat“, antisămănătorist și antipoporanist, în jurul revistei Vieața nouă, condusă de Ovid Densusianu, care
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
așa lucrare este patrimoniul omenirii întregi, nu numai a unui neam." De multe decenii știu aceste texte pe de rost și le-am citat aici din memorie; recunosc în ele in nuce tot ce a dezvoltat mai bun cercetarea critică posteminesciană și, mai mult, capacitatea unui geniu de a-l recunoaște pe cel ce îi este asemeni... Și totuși, dacă ar fi să accept existența unui complot împotriva lui Eminescu, l-aș trece fără ezitare printre complotiști pe Caragiale care, am
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
printr-un demers analitic al cărui scop explicit să fie repunerea în ecuație a două tipuri de discursuri care, structural și formal, sunt diferite. Dacă, în lirica românească, intervenția lui Arghezi devine paradigmatică prin contestarea tacită mai ales a statu-quo-ului posteminescian și redefinirea conceptului de poezie, în gazetărie scriitorul nu s-a mai așezat de-a curmezișul curentului ci, captându-i energiile, și-a deviat propriul curs. Exersată încă de la începuturile presei românești, publicistica satirică și pamfletară va fi definitiv omologată
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
prin echilibrul personalității sale Vlahuță a ținut totuși într-o epocă de secetă interimatul poeziei române, și la urmă s-a impus chiar ca un fel de coreg; istoria literară îl va trece însă în rândul necesităților poetice ale epocei posteminesciene. E. LOVINESCU Mai toate temele prozei lui Vlahuță se regăsesc și în poezia lui. Scriitorul a depus aceeași mărturie asupra timpului, în proză și în versuri. Găsim în acestea din urmă aceleași atitudini ale poetului în lupta cu societatea, același
VLAHUŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290607_a_291936]
-
și obiditului dintr-un târg schizofrenic de provincie. Semnalele de alarmă răsunau în urechile secolului XX, dar nu avea cine să le audă, surzii interpretau alte partituri și auzeau altă muzică. Poetul "provinciei" intrase în quartetul de ași ai poeziei posteminesciene, Marele Alfa (Arghezi) și cei trei mari B (Blaga, Barbu, Bacovia), dar ceva nu se potrivea în ierarhia imaginată de critica literară. Poezia cu aspect exterior de Cenușăreasă exercita o fascinație ascunsă, nu lăsa absolut pe nimeni indiferent, pe nici un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
nu înseamnă însă că Basarabia nu e importantă. Ba chiar foarte importantă, dar o asemenea idee nu trebuie absolutizată într-o publicistică atât de complexă cum este cea eminesciană, care acoperă o sumedenie de probleme, toate circumscrise ideii naționale. Basarabia posteminesciană Analiza situației Basarabiei nu se oprește la publicistica eminesciană. Un capitol extrem de interesant, care ar fi meritat extins, este Rădăcinile ontologice ale expansionismului rusesc, unde Theodor Codreanu se desparte de exegeza anterioară încercând să lumineze sursele pornirilor invadatoare ale imperiului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
evidență demonstrația marii actualități a ideilor vehiculate în gazetăria acestuia, pe care nu puțini o tratează, încă, drept minoră. Așa se face că Theodor Codreanu urmărește spiritul abordării eminesciene a statutului contemporan al provinciei, până în zilele noastre, într-o Românie posteminesciană. Un punct important în demararea discuției o constituie conferința Influența austriacă asupra românilor din Principate, din 1876, unde Eminescu pune problema celor două tipuri de monarhii: electivă și ereditară, arătând că prima se dovedește a fi pretutindeni matricea dezbinării fraților
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
neagră și începu, cu o voce stinsă, poema corbului din Edgar Poe. Refrenul «Niciodată, niciodată» se pierdea abia șoptit, și ghitara tăcu...” 5) Citit în original, cu Romances sans paroles, Sagesse, Les Fêtes Galantes, Verlaine („Sărmanul Lelian”) e gustat de posteminescieni, pentru simplitatea și muzicalitatea sa. El trece, cum e și firesc, ca fruntaș al simbolismului și ca exemplu de „suprem poet”, neobosit șlefuitor al versului. Ștefan Petică îl așază în „marea treime” poetică franceză a anilor ’70: „Jules Laforgue, Paul
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
unul din termenii frecvenți în limbajul suferinței. Neconsolat de pierderea Elenei Negri, Alecsandri plînge cu anii: „Trecutau ani de lacrimi, și mulți vor trece încă”. înstrăinat, G. Crețeanu își udă „pîinea în lacrimi”, care sînt multe, „rîuri”. Romanțele din epoca posteminesciană au, de asemenea, o „hidrografie” bogată. Nu doar cantitatea de lacrimi e mare, ci și intensitatea lor. Se plînge, uneori pînă la istovire, cu „lacrimi înfocate” sau cu „lacrimi de sînge” (D. Th. Neculuță, Radu D. Rosetti ș.a.). Poet al
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
sursă de informație. La rândul lor, interpreți precum Monica Spiridon, Dan Mănucă sau Dumitru Irimia se disting prin depășirea analizelor vulgar-conținutiste și prin demersurile de circumscriere a spațiilor de convergență dintre poezia și publicistica eminesciană. Fenomenul de mitizare, specific generațiilor posteminesciene, continuă însă să împiedice dezvoltarea unei relații firești cu opera poetului și să favorizeze circulația unor etichete procustiene, devoțiunea pentru Eminescu sfârșind în cele din urmă într-o obnubilare. "Ne-am obișnuit să spunem că Eminescu este un geniu. Cu
Limbajul politic eminescian. Perspective semiotice by MIHAELA MOCANU () [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
la Noica. Cât de grea este viața literaturilor minore, eminamente poetice, într-o lume globalizată? N-ar trebui să luăm ad literam ceea ce disprețuia Cioran, și încă într-un eseu. Cioran însuși, în fibra lui intimă, este un poet, unul posteminescian. Expresivitatea scrisului său nu e filosofică ci literară. Ar trebui, dimpotrivă, să ne asumăm această natură "eminamente poetică" nu ca pe o pricină de peiorație ci ca pe o emblemă de noblețe. Dacă aceasta e originalitatea noastră, de ce să nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Florin Oprescu, ca un "reper esențial în nașterea și devenirea valorilor poetice moderne", până la Nichita Stănescu, căruia îi este acordată o atenție aparte, de ample dimensiuni analitice ale studiului (desigur, nu este luat în considerație epigonismul debordant în unele perioade, posteminescian) clarificând în aceste condiții tocmai conceptul de model literar. În actualitatea postbelică, Nicolae Labiș și Nichita Stănescu se impun ca două cote de altitudine, esențiale. Prin creația "spectaculoasă", îmbibată de "prezența eseniană" a lui Nicolae Labiș, "eminescianismul" dobândește "dimensiuni perihelice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
evidență demonstrația marii actualități a ideilor vehiculate în gazetăria acestuia, pe care nu puțini o tratează, încă, drept minoră. Așa se face că Theodor Codreanu urmărește spiritul abordării eminesciene a statutului contemporan al provinciei, până în zilele noastre, într-o Românie posteminesciană. Un punct important în demararea discuției o constituie conferința Influența austriacă asupra românilor din Principate, din 1876, unde Eminescu pune problema celor două tipuri de monarhii: electivă și ereditară, arătând că prima se dovedește a fi pretutindeni matricea dezbinării fraților
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
defensori. La etajele inferioare, de Eminescu se putea reatașa un sentimentalism stagnant și diverse idolatrii vulgare". Ba chiar dl Nemoianu merge mai departe, căutînd imitatorii mai tîrziu, în deceniile comuniste. Faptul că în anii '60-'70-'80 tocmai această producție posteminesciană își constituise o mască rînjită de crasă simplicitate, o ideologie de grosolană represiune care vrea să legitimeze totalitarismul orwelian întruchipat de cel mai jalnic dictator al istoriei române. Criticii și romancierii mișcării "protocroniste", naționaliștii resentimentului egalitarist din jurul lui Lăncrănjan, Barbu
Solidaritate confraternă by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16594_a_17919]