59 matches
-
timp absolut, în propoziții nondependente (și independente), când situează acțiunea verbală în raport de simultaneitate (parțială sau totală) cu momentul desfășurării procesului de comunicare: „Dar oare pe acesta cum mama dracului l-a fi mai chemând?” (I. Creangă) sau de posterioritate, când funcționează ca un timp viitor al prezumtivului; valoarea de viitor și-o dezvoltă mai ales prin relații sintactice cu circumstanțiale temporale de aceeași natură: Se va mai fi ducând cineva mâine la Roma? În subordonate - mai puțin frecvent - se
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
93), „ Se depărtară înspre mare fără a mai privi înapoi.” (M. Eminescu, Proză literară, p. 13) - timpul, ca anterioritate: „S-a-nțeles de mai nainte/ C-o ironică grimasă să te laude-n cuvinte” (M. Eminescu, I, p. 134), ca posterioritate: „Că-ntr-o clipă gându-l duce mii de veacuri înainte.” (Ibidem, p. 133), „În urmă, văzând că soarele se-nclinase, ea se întoarse pe calea pe care venise.” (M. Eminescu, Proză literară, p. 101); prospectiv: „Și veacuri înainte el
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
culcase devreme.” (I. Creangă) În enunțurile negative parțiale, constituentul sintactic cu aspect negativ poate intra cu realizarea de aspect pozitiv a aceleiași funcții sintactice într-un raport de sinonimie, nu de opoziție semantică;fenomenul caracterizează mai ales circumstanțialul temporal de posterioritate: „Până să nu crape de ziuă, poate că vom fi chemați să facem cea mai mare jertfă pe care are dreptul patria s-o ceară de la un om.” (I.L. Caragiale) ș= până să crape de ziuă, înainte de a crăpa de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
zid care mă ocrotise în copilărie s-a alungit, mi-a dat ocol și s-a transformat în laț... De atunci m-am gândit mereu la asta.” (O. Paler, Viața, 59) Raportul de temporalitate dezvoltă trei variante: • de anterioritate • de posterioritate • de simultaneitate Din prima perspectivă - de natură semantică - aceste variante se întemeiază pe raportarea la momentul desfășurării actului lingvistic și sunt descrise de conținutul lexical al adverbelor temporale: • anterioritate; acțiunea verbului regent este situată într-un timp anterior desfășurării actului
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la graiul lor înțelept și șoptitor...” (M. Eminescu, P.L., 37) • simultaneitate; acțiunea verbului regent este situată în chiar timpul desfășurării actului lingvistic: azi, acum etc.: „Cu fiecare lucru, azi știu, / mă-nrudesc și de zarea mea țiu.” (M. Isanos, 49) • posterioritate; acțiunea verbului regent este situată într-un timp posterior desfășurării actului lingvistic: mâine, mâine-seară etc.: „O convenție e totul; ce-i azi drept mâne-i minciună.” (M. Eminescu, I, 36) Din perspectiva a doua - de natură sintactică - cele trei variante
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fusese torturat și batjocorit, avea barba smulsă și pe corp urme de lovituri, răni, tăieturi.” (M. Preda, Delirul, 149), „Până ce Axinia să vadă de cai, noi ne așezarăm la un fel de masă, sub umbra unui mesteacăn.” (C. Hogaș, 111) • posterioritate; regentul se situează într-un timp posterior celui fixat de circumstanțial. Posterioritatea poate fi: • imediată, când se confundă cu simultaneitatea momentană: „Ajunsă sus, la bordeiele gunoierilor, se trezea din visare.” (E. Barbu, 298) „Cum el din cer o auzi / Se
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lovituri, răni, tăieturi.” (M. Preda, Delirul, 149), „Până ce Axinia să vadă de cai, noi ne așezarăm la un fel de masă, sub umbra unui mesteacăn.” (C. Hogaș, 111) • posterioritate; regentul se situează într-un timp posterior celui fixat de circumstanțial. Posterioritatea poate fi: • imediată, când se confundă cu simultaneitatea momentană: „Ajunsă sus, la bordeiele gunoierilor, se trezea din visare.” (E. Barbu, 298) „Cum el din cer o auzi / Se stinse cu durere.” (M. Eminescu, I, 171) • îndepărtată: „Oglinda-ți mai păstrează
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
încă soarele, când intrai în casă și aprinsei lumina.” (C. Hogaș, 131), „N-a apucat nici să răsufle bine, că i-a venit vestea că și la Lespezi s-a pus focu.” (L. Rebreanu, 464), iar în desfășurarea raportului de posterioritate, un moment care urmează momentului temporal din regentă: „Trecuse de miezul nopții, când se hotărî să se reîntoarcă la hotel.” (M. Eliade, Dionis, 86), „Abia se potoleau lucrurile, că din chiar senin, izbucnea al doilea rând de ceartă.” (M. Caragiale
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
etc.: „De ceasuri, de zile veghez / Pe un galben liman portughez.” (L. Blaga, 182), „Din zori până-n seară, din seară până-n zori, păsări se zbat prin crinii și vara păcatului, la curtea-nsinguratului.” (L. Blaga, 419) • succesiunea în timp (anterioritatea sau posterioritatea): după, înainte, înainte de etc.: „Înainte de a pleca cei patru jandarmi se uitaseră la el și la ceilalți oameni ai șatrei ca la niște morți, întocmai ca la niște morți.” (Z. Stancu, Șatra, 272) Propoziția circumstanțială temporală se introduce prin: • adverbe
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prepoziții, adverbul situează propoziția circumstanțială temporală într-un raport de anterioritate: până când: „Tu le vezi primind elevii cei imberbi în a lor clas, Până când din școala toată o ruină a rămas.” (M. Eminescu, I., 140) sau într-un raport de posterioritate: de când: „De când căzu un trăsnet în dom - de-atunci în somn Ca plumbul surd și rece el doarme ziua toată.” (M. Eminescu, I., 96) Adverbul relativ cât introduce temporale care exprimă durata unei acțiuni (sau stări):„Pot să tac cât
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
până să, înainte (ca) să: „Întâlnirea unei însușiri atât de eminente este așa de rară, încât Caragiale a putut spune cu drept cuvânt că vor trece secoli până ce se va mai naște un al doilea Eminescu.” (G. Ibrăileanu, Scriitori..., 131) • posterioritate: cum, de cum, după ce, îndată ce, imediat ce: „După ce-am netezit granitul peșterei mele, am împlut suprafața pereților cu ornamente.” (M. Eminescu, P.L., 79), „De cum s-a ivit lumina / A ieșit din stup albina.” (T. Arghezi, 450) Observații: Locuțiunile conjuncționale îndată ce, imediat ce
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
imediat ce: „După ce-am netezit granitul peșterei mele, am împlut suprafața pereților cu ornamente.” (M. Eminescu, P.L., 79), „De cum s-a ivit lumina / A ieșit din stup albina.” (T. Arghezi, 450) Observații: Locuțiunile conjuncționale îndată ce, imediat ce descriu un raport de posterioritate imediată, adesea, nedistinct de raportul de simultaneitate: „A trăit în nesiguranță, nesiguranță și teamă intuite de mine imediat ce ne-am întâlnit.” (P. Sălcudeanu, 270) • simultaneitatea: pe când, în timp (vreme) ce, cât timp: „Pe când d-na Popescu-mi exprima părerile ei
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Conjuncția până poate situa circumstanțiala temporală pe care o introduce în toate cele trei categorii de raporturi: • anterioritate (când e mai aproape de până când): „Până nu mor. Pleacă-te, îngere, La trista-mi plângere / Plină de-amor.” (M. Eminescu, IV, 379) • posterioritate (cu predicatul circumstanțialei la forma negativă): „- Oricum, mă îndoiesc că știm ceva profund despre moarte, până nu se pune problema pentru noi.” (O. Paler, Galilei, 108) • simultaneitate (când este echivalentă funcțional-semantic locuțiunii conjuncționale cât timp): „O, dezmiardă, pân-ești jună
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
atributele unui alt contrariu. Unele contrarii prezintă, totuși, un anumit grad de autonomie: binele poate fi conceput separat de noțiunea răului și invers, pentru că în cadrul corelativilor este necesară simultaneitatea lor, pe când contrarii pot fi succesivi, un raport de anterioritate sau posterioritate, fiind posibilă o excludere reciprocă (sănătate-boală). 2.3. Contrariile reprezintă o stare imanentă a structurii unor obiecte și procese, relația lor de coexistență care echivalează cu armonia contrariilor, se realizează pe de o parte prin unitate, pe de alta prin
by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
știință din cealaltă disciplină. Harweg își îngustează baza încă de la început, cînd ignoră toate modificările aduse pentru a susține teza lui Hamburger despre preteritul epic, cu excepția celor înaintate de Weinrich 417. Faptul că timpurile trecute denotă în general "relația de posterioritate semnalată indubitabil dintre emițătorul și receptorul unei narațiuni ficționale", așa cum susține Harweg 418, este ușor de combătut, cînd este formulat într-un mod atît de general, ca o definiție generală a timpurilor prezente drept semnale ale "unei relații de simultaneitate
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
prin urmare, aceste două ipoteze, care formează baza teoretică pentru cele două modele narative pe care le întrebuințează, par a fi într-un fel problematice. În modelul de narațiune scrisă al lui Harweg, naratorul se află "într-o relație de posterioritate cu subiectul în discuție și într-o relație de anterioritate cu receptorul". Mai mult, naratorul, receptorii și subiectul în discuție se află fiecare în locuri diferite în modelul narativ. În modelul narațiunii orale, naratorul este "într-o relație de posterioritate
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
posterioritate cu subiectul în discuție și într-o relație de anterioritate cu receptorul". Mai mult, naratorul, receptorii și subiectul în discuție se află fiecare în locuri diferite în modelul narativ. În modelul narațiunii orale, naratorul este "într-o relație de posterioritate cu subiectul în discuție și într-o relație de simultaneitate cu receptorii lui." Mai mult, naratorul oral este situat "în aceleași locuri ca și receptorii, dar într-un loc diferit de cel al întîmplărilor povestite"420. Pe lîngă acesta, un
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
BUSSMANN 2008. RN CONTRAARGUMENT. Prin definiție, contraargumentul este un "argument care se opune altuia", avînd în vorbirea obișnuită sinonime precum replică și ripostă. Componentele acestui cuvînt oferă, de altfel, destulă transparență sub aspectul semnificației (contra + argument), dar și indicația unei posteriorități în raport cu argumentul care a fost deja enunțat. În acest caz, dacă argumentul stă la baza argumentării, contraargumentul respinge argumentarea realizată astfel, considerînd-o neîntemeiată sau inadmisibilă. Raportat la discurs, contraargumentul poate fi o parte a lui, dacă discursul este dialogic, sau
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
cumpăra cartea"), de kommer att urmat de infinitivul scurt, în cazul acțiunilor obiective (Det kommer att bli mörkt om entimme. Se va întuneca peste o oră"), dar, de multe ori, plasarea acțiunii în viitor se realizează printr-un adverb de posterioritate: I morgan har jag mera fritid. "Mîine am (voi avea) mai mult timp liber". O extinsă utilizare pentru realizarea viitorului au adverbele și în limba neerlandeză: Morgen zijen we in Amsterdam. "Mîine sîntem (vom fi) la Amsterdam". În această limbă
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
latinei populare și a pornit tot de la ea, dar a fost prelucrată și fixată prin gramatici și prin alte lucrări care i-au stabilit normele ce trebuiau urmate atunci cînd era scrisă. De aici decurge concluzia că acest raport de posterioritate a latinei clasice față de latina populară poate privi și limbile romanice care continuă aspectul popular al latinei, în sensul că limbile romanice populare ar putea sta la baza unor limbi literare corespunzătoare. Această idee a fost vehiculată mult mai tîrziu
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
este interpretată. De exemplu, Istoria ieroglifică a fost încheiată în 1705, dar nu există nici o dovadă că manuscrisul ar fi avut vreo copie și că ea ar fi ajuns sub ochii cuiva; în orice caz, ea nu a avut o posterioritate imediată. În ce măsură este pertinent să o fixăm, într-un tablou sinoptic, în dreptul anului 1705 și să o comentăm ca pe un produs al culturii, al literaturii române? De asemenea, în ce măsură este corect și benefic să o excludem cu totul din
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
la nou, le-a dezbătut și soluționat în spiritul adevărului și al competenței. Meritele „Daciei literare” sunt și în această direcție, așa cum „Curierul românesc”, în statornica lui admirație pentru publicația moldovenească, le scoate, demne de toate lauda și recunoștiința. d. Posterioritatea „Daciei literare' „Dacia literară” a trăit puțin.După trei numere, în luna august a aceluiași an în care a apărut, prin” înalta hotărâre” a unui domn arbitrar, ea este suprimată. Pretextul a fost lesne găsit. Pretextul, de mult căutat, pentru
REVISTE LITERARE DIN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA by Brinduşa – Georgiana Popa [Corola-publishinghouse/Science/91761_a_92854]
-
sub direcția lui Al. Macedonski.Toate aceste reviste literare sunt pe plan ideologic și artistic, expresia raportului dialectic dintre tradiție și inovație. Destinul activ al „Daciei literare,, este un exemplu de continuitate, de tradiție deschisă înnoirilor. Revista de la 1840, prin posterioritatea ei lungă, așează sub lumini noi un adevăr vechi:cultura unui popor, ca și viața lui socială, face parte dintr-o ordine a duratei și a conținutului. îmbogățit în sensurile lui nobile, spiritul” Daciei literare” a ajuns până la noi, apărat
REVISTE LITERARE DIN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA by Brinduşa – Georgiana Popa [Corola-publishinghouse/Science/91761_a_92854]
-
ca unice adevăruri despre sine... Toate scrierile recitite și comentate mai departe, sunt file importante din cronologia sufletului călinescian, intenționat scrise cu cerneală simpatică. Și-a șlefuit neobosit profilul personalității, în replică la ce spuneau contemporanii și, nu mai puțin, posterioritatea.". Într-un fel sau altul, toate textele de critică semnate de Elvira Sorohan sunt, identic, file importante din cronologia sufletului autoarei care își caută, în fiecare dintre scriitorii admirați fără rezerve, un "afin de elecție, construit ca un fel de
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
unui scris traumatic, recalcitrant, cacofonic și infantil. Să fie oare trăncăneala, și nu mirarea originară a filozofiei antidotul pentru nevroza unei umanități postistorice? Eseistica postmodernă pare un aspirator fără filtru al celei mai vulgare cotidianități. Când posteritatea devine o banală posterioritate, dispare și harul nostalgiei. Dar nici nostalgia nu mai este ce era odinioară... În plină boemă futuristă, trădarea lui Socrate continuă. Memoria adolescenței sub comunismtc "Memoria adolescenței sub comunism" Sous l’histoire, la mémoire et l’oubli. Sous la mémoire
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]