39 matches
-
să se descopere că orice acțiune, prin simplul fapt că dobândea un rezultat, se integra într-o serie nelimitată de cauze și efecte. O dată recunoscută legea cauzalității universale în karman, certitudinea întemeiată pe efectele salvatoare ale sacrificiului se ruina. Căci postexistența "sufletului" în Cer era rezultatul activității rituale a sacrifiantului; dar unde se "realizau" roadele tuturor celorlalte acte ale sale, săvârșite în timpul întregii vieți? Postexistența beatifică, recompensând o activitate rituală corectă, trebuia deci să aibă un sfârșit. Dar atunci ce se
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
recunoscută legea cauzalității universale în karman, certitudinea întemeiată pe efectele salvatoare ale sacrificiului se ruina. Căci postexistența "sufletului" în Cer era rezultatul activității rituale a sacrifiantului; dar unde se "realizau" roadele tuturor celorlalte acte ale sale, săvârșite în timpul întregii vieți? Postexistența beatifică, recompensând o activitate rituală corectă, trebuia deci să aibă un sfârșit. Dar atunci ce se întâmpla cu "sufletul" (ătman) dezîncarnat? În nici un caz nu putea să dispară definitiv. Rămânea un număr nelimitat de fapte săvârșite în timpul vieții, și acestea
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
acestea constituiau tot atâtea "cauze" care trebuiau să aibă "efecte"; altfel spus, trebuiau să se "realizeze" într-o nouă existență, aici, pe pământ, sau într-o altă lume. Concluzia se impunea de la sine; după ce s-ar fi bucurat de o postexistența beatifică ori nefericită, într-o lume extraterestră, sufletul era constrâns să se reincarneze. Este legea transmigrației, samsăra, care, o dată descoperită, a dominat gândirea religioasă și filosofică indiană, atât "ortodoxă" cât și heterodoxă (buddhismul șjjainismul). Termenul samsăra apare doar în Upanișade
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
el locuiește în inima omului, ceea ce implică identitatea dintre " Șinele" adevărat și Ființa universală, într-adevăr, la moarte, ătman-ui "celui ce știe" se unește cu Brahman; sufletele altora, ale neiluminaților, vor urma legea transmigrației (samsărd). Există mai multe teorii cu privire la postexistență fără reîntoarcere pe pământ. După unii, cei care au înțeles simbolismul ezoteric al celor "cinci focuri"37, traversează diversele regiuni cosmice până în "lumea Fulgerului". Acolo ei întâlnesc o "persoană spirituală" (purusa mănasah, adică "născută din spirit"), și aceasta îi conduce
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
mai bună pentru oameni ar fi să nu se nască, sau, o dată născuți, să moară cât mai repede posibil 2^ Moartea, totuși, nu rezolvă nimic, întrucât ea nu aduce extincția totală și definitivă. Pentru contemporanii lui Homer, moartea era o postexistența diminuată și umilitoare în beznele subpământene ale Hadesului, locuit de umbre palide, lipsite de forță și memorie (Ahile, căruia Ulise reușește să-i evoce fantoma, declară că i-ar plăcea să fie mai degrabă, pe pământ, sclavul unui om sărac
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
eroilor sunt încărcate de redutabile puteri magico-religioase. Mormintele, relicvele lor, cenotafurile operează asupra celor vii timp de secole. Într-un anume sens, se poate spune că eroii se apropie de condiția divină grație morții lor; ei se bucură de o postexistență nelimitată, care nu este nici larvară, nici pur spirituală, ci constă într-o supraviețuire sui generis, pentru că ea depinde de rămășițele, urmele sau simbolurile trupurilor lor. Într-adevăr, contrar obiceiului general, rămășițele eroilor sunt înmormântate în interiorul cetății; ele sunt admise
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
din nou, săvârșind învierea trupurilor. Acest lucru presupune o nouă Creație, indestructibilă, incoruptibilă. După cum vestește Yast, 19: 90: "Lumea materială nu se va stinge f. J. Minciuna va pieri". 111. Călătoria sufletului după moarte Riturile funerare, mitologiile morții, concepțiile în legătură cu postexistența sufletului se schimbă încet, în ciuda reformelor și convertirilor. Adică numeroase informații furnizate de textele avestice și pehlevi sunt valabile și pentru epoca prczarathustriană. Ritul atestat în Iranul occidental, anume, incinerarea trupurilor și înmormântarea cenușii într-o urnă, s-a răspândit
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
umane. Omul din pământ a fost luat și în pământ se va întoarce (Facerea, 3: 19). O viață lungă este bunul său cel mai de preț. Ca în atâtea alte culturi tradiționale, moartea este degradantă: ea reduce omul la o postexistență larvară în mormânt sau în șeol, regiune întunecată și înfricoșătoare în adâncurile pământului. Deoarece moartea este prin excelență negarea operei sale, Iahve nu domnește în șeol. Prin urmare, moartea este lipsită de raporturi cu Dumnezeu, ceea ce constituie pentru credincios cea
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
O altă practică arhaică este obiceiul ca anumite obiecte utilizate în mod frecvent de cel decedat să fie îngropate împreună cu el, existând credința că viața se prelungește cu o postexistență, o viață după moarte, o nemoarte. Pentru locuitorii ținuturilor românești această postexistență era plasată într-un spațiu al strămoșilor și al zeilor autohtoni. Așa cum remarca, în mod obiectiv, Ion Taloș, în variantele din Transilvania secvența e “saturată de obiectele pe
Obiectele meseriei de păstor în „Miorița” () [Corola-website/Science/314214_a_315543]
-
altă practică arhaică este obiceiul ca anumite obiecte utilizate în mod frecvent de cel decedat să fie îngropate împreună cu el, existând credința că viața se prelungește cu o postexistență, o viață după moarte, o nemoarte. Pentru locuitorii ținuturilor românești această postexistență era plasată într-un spațiu al strămoșilor și al zeilor autohtoni. Așa cum remarca, în mod obiectiv, Ion Taloș, în variantele din Transilvania secvența e “saturată de obiectele pe care le dorește ciobanul”. Iar acestea se împart în două categorii: instrumente
Obiectele meseriei de păstor în „Miorița” () [Corola-website/Science/314214_a_315543]
-
armele n-ar putea străluci în soare, iar instrumentele n-ar putea răsuna în vânt” Bun cunoscător al istoriei credințelor și al ideilor religioase, Mircea Eliade oferise încă în 1970 o interpretare viabilă: “...Păstorul speră să se bucure de o postexistență sui-generis, căci toate aceste obiecte, intrumente muzicale, unelte și arme specifice modului de existență pastorală, indică o prelungire simbolică (rituală) a activității sale. Concepția subiacentă este arhaică și se găsește în multe culturi și stadiul etnografic: o viață violent întreruptă
Obiectele meseriei de păstor în „Miorița” () [Corola-website/Science/314214_a_315543]
-
pastorală, indică o prelungire simbolică (rituală) a activității sale. Concepția subiacentă este arhaică și se găsește în multe culturi și stadiul etnografic: o viață violent întreruptă se continuă printr-o altă modalitate de existență” Ceea ce se ignoră adesea este că postexistența rituală identificată de Mircea Eliade se datorează analizei "versiunii-colind", căreia îi este specifică. În "versiunea-baladă" această rațiune (post-existențială) dispare, ajungându-se “la o idee vecină (...), anume, înlocuirea elementelor rituale indispensabile înmormântării, pe care Brăiloiu o considera, alături de moartea-nuntă, ca esențială
Obiectele meseriei de păstor în „Miorița” () [Corola-website/Science/314214_a_315543]
-
Mircea Eliade, prin bogatul inventar al obiectelor descoperite în mormintele vechi, încă din peroada neolitică: “rareori este îngropat cineva fără a avea anumite obiecte lângă el” - unelte, arme, podoabe, vase etc. “Prezența lor a fost explicată prin concepția oamenilor despre postexistență și nevoile lor în lumea de dincolo; se credea că tot ce se punea în mormânt va fi utilizat așa cum fusese înainte de moarte” O parte din aceste rituri preistorice, demult dispărute din Europa Occidentală, s-au păstrat vii în tradițiile
Obiectele meseriei de păstor în „Miorița” () [Corola-website/Science/314214_a_315543]
-
scrum la atingere). Cele două tabere se asediază reciproc, declanșând o strategie a teroarei. Personajul titular al nuvelei a rămas captiv între cele două lumi, reîntorcându-se periodic în locurile unde copilărise și unde nu apucase să-și trăiască tinerețea. Postexistența sa fantomatică nu putea fi prelungită decât cu sângele animalelor de la conac și din sat; irupțiile fantasticului în viața cotidiană sunt deci malefice. Trecerea între cele două lumi se face cu o caleașcă veche condusă de un vizitiu fantomatic, simbol
Domnișoara Christina (nuvelă) () [Corola-website/Science/332955_a_334284]