43 matches
-
și am evaluat importanța acestora pentru diagnosticarea procesului de deplasare a verbului. În lumina caracteristicilor limbilor romanice vechi discutate în subsecțiunea anterioară, obiectivul principal al acestei secțiuni este să demonstrăm că gramatica V-la-C a românei vechi, diagnosticată în principal prin postpunerea auxiliarelor și encliza pronumelor clitice reprezintă o instanțiere a gramaticii V2 relaxate specifice limbilor romanice vechi. În §3.1.4.1, am arătat că postpunerea auxiliarelor este un fenomen caracteristic și altor limbi romanice vechi (v. și Dragomirescu 2015a). Date
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
acestei secțiuni este să demonstrăm că gramatica V-la-C a românei vechi, diagnosticată în principal prin postpunerea auxiliarelor și encliza pronumelor clitice reprezintă o instanțiere a gramaticii V2 relaxate specifice limbilor romanice vechi. În §3.1.4.1, am arătat că postpunerea auxiliarelor este un fenomen caracteristic și altor limbi romanice vechi (v. și Dragomirescu 2015a). Date fiind (i) diferențele între sistemul bogat, diversificat de auxiliare al românei vechi și sistemul relativ sărac de auxiliare al slavonei bisericești 27(v. Olteanu 1974
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
bisericești 27(v. Olteanu 1974: 23-25) și (ii) libera ordonare în latina târzie a componentelor care se vor fi gramaticalizat ca structuri perifrastice în română (și în limbile romanice) (v. §3.2.1.1), este puțin probabil ca fenomenul de postpunere a auxiliarelor să fie influențat masiv de texte slavonești (spre deosebire de fenomenul postpunerii pronumelor clitice (mai ales reflexive); în §2.1.2 supra, am arătat că encliza pronumelor clitice apare și în condiții nespecific tipologice românei vechi, fiind deci un calc
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
târzie a componentelor care se vor fi gramaticalizat ca structuri perifrastice în română (și în limbile romanice) (v. §3.2.1.1), este puțin probabil ca fenomenul de postpunere a auxiliarelor să fie influențat masiv de texte slavonești (spre deosebire de fenomenul postpunerii pronumelor clitice (mai ales reflexive); în §2.1.2 supra, am arătat că encliza pronumelor clitice apare și în condiții nespecific tipologice românei vechi, fiind deci un calc parțial de structură) (v. și Zafiu 2016 pentru o discuție nuanțată). Reamintim
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
V-la-I, am realizat și un studiu al inversiunii după tipul de auxiliar, pentru a verifica dacă într-adevăr există mari diferențe de ordin cantitativ la inversiune în funcție de auxiliar. De exemplu, autori ca Todi (2001: 48) remarcă, analizând cronicile muntenești, că postpunerea auxiliarului de perfect compus este mai frecventă și atestată în toate cronicile, pe când postpunerea auxiliarului de viitor este mult mai rară. Metodologie Date fiind remarcile privitoare la raritatea postpunerii auxiliarului de condițional, derivată uneori din constrângeri fonologice (v. §3.2
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
verifica dacă într-adevăr există mari diferențe de ordin cantitativ la inversiune în funcție de auxiliar. De exemplu, autori ca Todi (2001: 48) remarcă, analizând cronicile muntenești, că postpunerea auxiliarului de perfect compus este mai frecventă și atestată în toate cronicile, pe când postpunerea auxiliarului de viitor este mult mai rară. Metodologie Date fiind remarcile privitoare la raritatea postpunerii auxiliarului de condițional, derivată uneori din constrângeri fonologice (v. §3.2.1.1 supra), am hotărât să ne concentrăm asupra perfectului compus și a formelor
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
exemplu, autori ca Todi (2001: 48) remarcă, analizând cronicile muntenești, că postpunerea auxiliarului de perfect compus este mai frecventă și atestată în toate cronicile, pe când postpunerea auxiliarului de viitor este mult mai rară. Metodologie Date fiind remarcile privitoare la raritatea postpunerii auxiliarului de condițional, derivată uneori din constrângeri fonologice (v. §3.2.1.1 supra), am hotărât să ne concentrăm asupra perfectului compus și a formelor simple de viitor (AUX + infinitiv). De asemenea, am luat în discuție - doar pentru acest studiu
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
viitor (AUX + infinitiv). De asemenea, am luat în discuție - doar pentru acest studiu, nu și pentru următoarele - doar structurile care conțin auxiliarul și verbul lexical (86)-(87), nu și clitice pronominale. Cliticele pronominale pot fi postpuse (fără a antrena și postpunerea auxiliarului) sau dublu lexicalizate, fie din cauze fonologice (sau i-au furat-o cineva; ACP.1714: 7v-8r), fie sub influența traducerilor (veicurăți-ne sufletele;DDL.1679: 59). Pentru un studiu statistic care își propune să vadă dacă vreunul dintre auxiliare se
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
Exemple din cele mai vechi texte românești arată că această corelație nu este atât de strictă cum apare la autoarele citate (v. și Nicolae și Niculescu 2015: 233). Există o tendință puternică de a exclude structurile cu encliză pronominală și postpunerea auxiliarului din interogativele parțiale (94), însă această tendință nu constituie regula: în unele situații, inversiunea este permisă în propozițiile interogative parțiale (95). Variația este permisă în cadrul aceluiași text (e.g. PH.1500-10, e.g. (94a) / (95a-c); CC2.1581, e.g (94b) / (95f-g
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
considerate imitații. (172) a. cu foc înfierbântatu-m-ai și nu află-să întru mine nedereptate (CM.1567: 238r) b. Se sfiască-seși se întoarcă-seînderret toți ce gilăluiescu Sionulu. (PH.1500−10: 112v) c. cela ce va spunre-seție (PH.1500−10: 64v) Postpunerea pronumelui reflexiv este specifică paleoslavei și slavonei, după cum arată Olteanu (1974: 110): "[a]cuzativul reflexiv s-a dezvoltat în cadrul formelor verbale reflexive. Aceste forme au fost de la început analitice. Pronumele reflexiv sę sta de obicei după verb, cum a rămas
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
exemplu în acest sens este dubla realizare a auxiliarului. Acest fenomen este foarte rar, fiind disponibil mai ales când se asociază și cu dublarea pronumelui clitic: (175) și i-ai mântuitu-i-ai(PH.1500−10: 16v) În același spirit, postpunerea auxiliarului la dreapta negației (tot un context nespecific) este atestată doar în CB.1559-60 (Zafiu 2014, 2016): (176) Nu lăsa-se-va sufletul lui în Iad (CB.1559-60: 22) Absența unui model străin explică, așadar, diferențele (însemnate) de frecvență dintre
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
ditamai se găsesc în partea de dicționar încă nepublicată) apar cu substantivele nearticulate sau cu articol nehotărît - coșcogea buchet (Alecsandri) o cogemite mămăligă (Gane), cojgogea fiu de bei (I. Negruzzi), coșcogea gligan (Vlahuță), gogeamite casă (Brătescu-Voinești) - ba chiar și în postpunere - fete mari coșcogea (Alecsandri); o vulpe coșcogea (Contemporanul), ajungem la concluzia că în acest caz s-a accentuat cu timpul comportamentul atipic al unor adjective atipice. Acestea au suferit poate influența construcțiilor deja citate, cu tot și întreg, al căror
"Ditai", "ditamai", "cogeamite"... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16878_a_18203]
-
sus pomenitul), sau deja (deja amintitul). Un cuvînt mult folosit azi - într-atît încît a-i evita repetarea prea frecventă devine o preocupare de stil - e adjectivul respectiv, plasat atît după substantivul determinat cît și înaintea acestuia (mai frecventă pare, totuși, postpunerea), eventual înlocuindu-l (cînd el însuși e substantivizat). Dintr-o revistă culeg, de pildă, îmbinările (care nu spun multe despre funcționarea termenului, ci doar despre frecvența lui; mai interesantă ar fi urmărirea regulilor de folosire, de pildă a distanței față de
Respectivul, împricinatul ... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17197_a_18522]
-
cazuri un simplu echivalent - în limbajul cult, în stilul scris, mai ales în cel publicistic - al posesivului său ori al genitivului lui (ei). S-a produs astfel o diferențiere funcțională (întîlnită și la alte adjective) între un sens denotativ în postpunere (casa proprie) și unul pragmatic, stilistic, specializat, în antepunere (propria casă). De altfel, fenomenul de gramaticalizare nu se petrece doar în română; și în franceză adjectivul propre este folosit ca o marcă suplimentară a posesiei, iar în italiană forma articulată
Propriu by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10138_a_11463]
-
românei populare: marca intensității se poate plasa nu doar înaintea unui adjectiv sau adverb (foarte bun, tare bine), ci și în urma acestora: structurile învechite de tipul bun foarte continuă și astăzi, popular, prin construcții precum bun tare sau bun rău. Postpunerea e chiar un mijloc de accentuare a valorii intensive. Secvența bun rău apare în numeroase replici colocviale din Internet: "e bun rău..." (prosport.ro), "băieții de la Guerilla de mai de dimineața, câteodată buni rău, câteodată așa-și-așa, câteodată rău
Bun rău by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9276_a_10601]
-
secțiunilor din volum dedicate morfologiei substantivului da rezultate interesante: anglicismele primesc plurale noi în limbile cu flexiune - rusă, poloneză - sau în cele în care articolul hotărît este postpus - bulgară, română. Este evident că în română obligativitatea desinenței e legată de postpunerea articolului: articolul hotărît nu se poate adaugă, la plural, decît unui substantiv care are deja una dintre terminațiile normale (i, e, le, uri). într-o limbă că italiană, care are desinențe de plural asemănătoare cu ale romanei, substantivele preluate din
Din nou despre anglicisme by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14774_a_16099]
-
și a raționamentelor, structura sintactică și textuală urmează norma specifică fiecărei limbi, iar nu o regulă universală instituită de gîndirea logică. De aceea, de exemplu, poziția determinanților față de determinați variază de la topica liberă la cea fixă prin antepunere sau prin postpunere în funcție de limbile istorice, singura trăsătură generală fiind existența determinanților și dependența lor de determinați. Sintetizînd rezultatele cercetărilor asupra relației dintre logic și lingvistic, Gh. E n e s c u293 constată că orice gîndire logică se dezvoltă cu ajutorul limbajului (în
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
a construcției se observă foarte bine în română, mai ales în cazul în care N1 este un adjectiv, plasat în această situație într-o poziție necanonică. Tipologic, româna aparține limbilor de tip head first: topica firească, nemarcată a adjectivului este postpunerea. Într-o primă etapă, antepunerea sa poate dobândi valori stilistice, antrenând valori emfatice. Construcția cu de presupune deja un grad superior de subiectivitate. Cât privește specificul construcției în limba română, pot fi făcute câteva observații legate de natura morfologică și
[Corola-publishinghouse/Science/85004_a_85790]