109 matches
-
că e bine ca scriitorii, oamenii de valoare în genere, să fie luați în atenție în timpul vieții, pentru că după moarte degeaba li se mai acordă onoruri. Sigur, după ce nu mai exiști, onorurile nu mai au nici o valoare. Poate că pentru postumitate înseamnă ceva aceste aprecieri, integrându-se în substanța infinită a culturii și din aprecieri, cele care sunt serioase și nu sunt gratuite, se pot crea repere valorice pentru evoluția noastră, ca ființe individuale. E pe deplin întemeiată ideea că omul
Convorbiri fără adiţionale by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Science/692_a_991]
-
se sprijină pe evidența colectivă a unei demitologizări pe care literatul, individual, o reînființează. Ruinarea acestor vase comunicante Începe din momentul În care exegetul descoperă În ele numai o altă versiune a penitenței Danaidelor, totodată penitență a cititorilor și a postumității naratorului. Articularea aritmetică sau, În fine, vectorială a diferitelor tradiții religioase, magice și oculte are un sens În sine? La această Întrebare Eliade nu răspunde, deși el, aproape pretutindeni, bine camuflat, folosește premisa destul de teozofică a unei philosophia perennis pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
a reforma o instituție care are serioase probleme de gestiune și de imagine, mi se pare o greșeală cu consecințe dintre cele mai grave. Dl Cimpoi cunoaște, se pare, adevărul că nu e înțelept să fii împotriva tinerilor (până la urmă postumitatea literară rămâne în mâinile lor), dar s-a situat față de aceștia la o distanță care ne permite să spunem că nu este totuși cu ei. Unele din ședințele de lucru ale Simpozionului s-au ținut la Peresecina, la casa de
[Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
1 idem, p. 35 2 ibidem, p. 38 3 Pagini de critică literară, vol. II, p. 27 4 Pagini de critică literară, vol. V, pp. 16-25 5 idem, p. 22 6 Pagini de critică literară, vol. II, pp. 99-104 55 postumității cosmice”, dar s-a eliberat cu greu de influențe copleșitoare: Bacovia, Georg Trakl, Arghezi. Virgil Carianopol (Scrisori către plante, Frunzișul toamnei mele, Scară la cer1Ă este la începuturile sale îndatorat lui Esenin. Criticul observă ironic: „D.Virgil Carianopol are o
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
și nemijlocit scrierile polivalentului Camil Petrescu. Criticul scrie în schimb frumoase pagini de considerații generale asupra operei de ansamblu a eminentului literat, stăruind asupra personalității și structurii inconfundabile ale intelectualului de mare distincție și de tot atât de mare orgoliu. Privit în postumitate, Camil Petrescu este un spirit proteic: poet, romancier, dramaturg, critic literar, eseist, filozof, matematician, sociolog, om politic, cronicar (sportiv și militară, ziarist și memoralist. „S-ar putea zice - observă 1 Pagini de critică literară, vol. III, p. 121 2 Pagini
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
în acest capitol mărturisesc o reală prețuire față de autorul Paginilor de critică literară. Vladimir Streinu se reflectă divers și multiform în oglinzile criticii, ale acelei critici apte să disocieze permanent esteticul de 121 valorile adiacente și să impună valorile perene. Postumitatea sa critică este una din cele mai generoase, chiar dacă, cel puțin deocamdată - cu excepția câtorva studii mai ample - nu i s-au consacrat lui Vladimir Streinu cărțile de exegeză pe care le merita. Viitorul ne poate rezerva însă surprize dintre cele
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
parazitologiei românești în anii de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de al XX-lea. Era o personalitate strălucită, distins și ca om, și ca intelectual, și ca savant. Nicolae Leon a rămas, din aceste motive, într-o postumitate care l-a menținut multe decenii în memoria colectivă a contemporanilor săi și a generațiilor care i-au succedat. Nicolae Leon (1862-1933) s-a născut la Ștefănești-Botoșani, într-o familie cu tradiții intelectuale. Frate, după mamă, cu marele naturalist Grigore
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
drumurile tradiției, Cluj-Napoca, 1976, 197-203; Bucur, Istoriografia, 480-483; Victor Stoleru, Crochiuri de istorie literară, București, 1974, 127-139; Victor Stoleru, G. C. Nicolescu (1911-1967), București, 1978; Al. Dima, Amintirea lui G. C. Nicolescu, CRC, 1978, 17; Z. Ornea, O reevaluare, în postumitate, RL, 1980, 31; Pompiliu Marcea, O excelentă monografie, FLC, 1980, 39; Dicț. scriit. rom., III, 459-460. A.N.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288444_a_289773]
-
Un suspect accident de automobil curmă viața Irinei care, involuntar, va frânge evoluția în plan artistic (cooptarea în trupa de dans a renumitului Michael Flatley) al fiicei sale, Anca, dar care va dezlega misterul vieții mamei sale adoptive, Vitoria, în postumitate. Interesantă este abordarea naratologicului, simbioză de prezenttrecut-prezent. O metodă compozițională care amintește de goseph Conrad (1857-1924) sau de tilliam Faulkner (1897-1962), prin transpunerea unui adevărat anacronism. Nu vom afla niciodată dacă aripile de dansator ale Ancăi vor fi fost frânte
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
că e bine ca scriitorii, oamenii de valoare în genere, să fie luați în atenție în timpul vieții, pentru că după moarte degeaba li se mai acordă onoruri. Sigur, după ce nu mai exiști, onorurile nu mai au nici o valoare. Poate că pentru postumitate înseamnă ceva aceste aprecieri, integrându-se în substanța infinită a culturii și din aprecieri, cele care sunt serioase și nu sunt gratuite, se pot crea repere valorice pentru evoluția noastră, ca ființe individuale. E pe deplin întemeiată ideea că omul
Convorbiri fără adiţionale by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Science/692_a_986]
-
Platon, savanții medicinei și astronomiei, fondatorii de secte ș.a. Dar orice gânditor, artist, literat sau discipol al Muzelor putea aspira la titlul de mousikos anér (mousikò" a)nhvr = „om al muzelor”), care echivala cu eroizarea și creșterea personalității sale în postumitate. De aceea trebuie să înțelegem că și disciplinele cuprinse în quadrivium - geometria, aritmetica, muzica, astronomia - se supuneau idealului umanist și erau animate de primatul moralității. Educația elenistică superioară nu forma specialiști dezumanizați, savanți nebuni. Educația elenistică a îmbinat „știința cu
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
În epoca elenistă, quadrivium continua armonios trivium și se întregea prin filosofie într-o simfonie cosmică, de tip pitagoreic, care se sfârșea prin formarea „omului desăvârșit”, cel care prin moarte recâștiga athanasia, ba chiar și creșterea continuă a personalității în postumitate. Că acesta nu era un eres stupid, cum cred mulți contemporani, ci un gând genial și mântuitor, superior, poate, celui hristic chiar, o dovedește faptul că Socrate, Platon, Shakespeare și alții nu pot fi considerați defuncți câtă vreme îi simțim
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
în toate împrejurările, își cultivă sufletul pentru a-l întări și a-l înfrumuseța într-atât de mult, încât zeul însoțitor după moarte să fie silit să-i deschidă porțile spre Helysion Pedion, iar muritorii să-l păstreze veșnic în postumitatea pe care o numim „memoria culturală a umanității”. „Secretul” pe care îl avem de dezvăluit aici era cunoscut încă din vremurile homerice. Se știa, încă de atunci, că sufletele muritorilor sunt athanasice și că stă în puterea omului să le
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
supraviețuiește, putându-se întrupa în orice fel de viețuitoare. Circe era ucigașă și numeroasele fiare din jurul palatului erau, de fapt, victime umane reîncarnate. N-a fost descoperirea unui vicleșug banal; Ulise a aflat că, prin caracterul său, omul supraviețuiește în postumitate. Și nu-i lucru puțin ca, în amintirea semenilor, să-ți rămână renume de „om adevărat”, și nu de bestie sau dobitoc. Dar această lecție învățată de Ulise de la Circe a fost una fulgerătoare, o revelatio, precum acele peak experiences
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Mihai Cimpoi, Theodor Codreanu, Dumitru Micu, Ioana Bot la drept vorbind, o serie de cronici în care sunt luate în analiză, pe-ndelete, cărțile acestora, alese după criterii aleatorii, totuși. În fine, cel de pe urmă capitol al cercetării are în vedere postumitatea culturală a poetului, urmărind modul în care didactica școlară se apleacă asupra creației eminesciene, apoi se referă la reprezentarea lui Eminescu în iconografie, nu mai puțin atent fiind la felul în care se vorbește despre poet în cadrul diverselor manifestații publice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
de azi, o ciudată fascinație asupra unui profesor de filosofie fără cărți - Nae Ionescu, el Însuși idol, dar și prizonier al emulilor săi. Unul dintre ei, evreu, brăilean, Mihail Sebastian, Îi dă, de altfel, o lecție pe care abia târzia postumitate o va descifra: aceea de a-l invita să-i recomande, să-i prefațeze un excelent roman, De două mii de ani, În care prefață, „magistrul” Își dă În petec. Și nimeni, atunci, nu Înțelege! Și alții, și alții, spirite dramatice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
a opresat, aproape sufocat, În „lunga călătorie a tinereții”, infernul meu personal! De care, da, sunt la fel de mândru ca și de cele mai bune, mai „rezistente” opuri ale mele! Sigur, nu totul este spus „acum”: urmează vama, „justiția” definitivă a postumității, și eu sunt primul care o invoc și-mi curbez gâtul meu orgolios sub această „spadă a timpului” care mă așteaptă, pe mine ca și pe cei care, contemporani mie, de aproape sau de departe, au Împărțit timpul lor - Timpul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
a unor bâiguieli critice despre „megalomania lui Breban”, nu sunt convins de „absoluta valoare” a textelor mele și cred, am mai spus-o În câteva rânduri, că adevărata valoare În cariera noastră „ciudată”, a artiștilor creatori, se arată abia În postumitate! Nu atât „valoarea”, pe care, de bine-de rău, o indică și antumitatea și vocile ei autorizate, critice, mai ales dacă această confirmare de critică și de public trece granița mai multor decenii și a mai multor promoții umane de gust
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
să se intereseze de ideile sale și, mai ales, să suporte, unii dintre ei, rigorile opiniei publice și ale convențiilor religioase. Acești „proști” și „Îndărătnici”, bănuitori și vicleni, cărora Iisus li s-a Încredințat și, mai ales, le-a Încredințat postumitatea „Învățăturii” sale, ce trebuia să tulbure nu numai comunitatea evreiască, a lui Abraham, Moise și David, a lui Ieremia și Iezechil, dar și pe cea triumfătoare, enormă și orgolioasă, cea romană. Acesta a fost În tinerețea mea „orbecăitoare” și „entuziastă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
candoare și insitență mania sau maniile. Iar cea „murdară” este adesea cea a creatorilor reali, originali, cu o puternică personalitate, care, mai ales În anii debutului, ai afirmării - la unii, această afirmare se produce abia la sfârșitul vieții sau În postumitate! -, trebuie să arate, să joace o anume viclenie, un Întreg „teatru al adaptării”, al acomodării și imitării, Într-un fel sau altul al punctului de vedere, al opticii celor din jur, cei care dețin „cheia” sau „mandatul” opiniei publice, profesionale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Creangă Implinirea, la 1 octombrie, a 130 de ani de la debutul lui Ion Creangă, în Convorbiri literare, cu povestea Soacra cu trei nurori, îmi prilejuiește relectura unei cărți consacrate modului cum a fost receptat humuleșteanul de critică literară românească în postumitate. Regretatul critic Mircea Scarlat publică la Cartea Românească, în 1990, eseul Posteritatea lui Creangă, postfațat de profesorul autorului, criticul Nicolae Manolescu. Parcurgând exegeza operei lui Ion Creanga, Mircea Scarlat observa că ea a relevat și, implicit sau explicit, a cultivat
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
ucis?! Dar, încă o dată, în artă, zarurile nu sunt niciodată aruncate pentru ultima oară, și cei care vin după noi „vor spune altfel” în ordinea valorii. E adevărat însă că, spre deosebire de ceea ce cred marea majoritate și nu puțini scriitori, că „postumitatea alege”, acest „verdict după moarte” este influențat, „corupt” în mare măsură de judecata și „corul” antumității. Spre deosebire de credința populară și „romantică” conform căreia „geniile se nasc după moarte”, statistic vorbind, marea majoritate a creatorilor de geniu au fost recunoscuți și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
o declar uneori și public, eu cred, azi, la aproape o jumătate de secol de la debut și la două decenii de la dispariția sa fizică, că Nichita e mai mult decât un „scriitor, un poet important”. Și se pare că în postumitatea sa se pregătește acel rar și miraculos proces al „nașterii unei legende”, o legendă in statu nascendi. Sigur, poate nici aceste „semnale” nu sunt încă decisive, au mai fost cazuri de astfel de „legende născânde” ale poeziei românești, care apoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
pare că se apropie „amenințător” de Eminescu, punându-i oarecum într-o respectuoasă umbră pe un Blaga sau Arghezi. Gustul literar postum, al criticii, istoriei literare și al poeților tineri, vii, sunt, iată, semne ce anunță uneori surprize „de talie”, postumitatea literară am putea zice că e un „desen înscris pe gheața unui râu”, cum se joacă unii copii, cu pietre sau bețe de lemn, pietre și stâlpi care, apoi, se vor mișca, variind forme și volume. Spre deosebire de ceea ce cred unele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
gest sinucigaș social, prerogativele și „gloria” unui aparat exersat mai ales în dezinformare și opresiune! - să apreciem succesul, gloria reală, mai mult sau mai puțin meritată, deoarece, dacă o merităm sau nu, în profesiunea noastră, ne-utilitară, ne-materialistă, doar postumitatea are ultimul cuvânt de spus, iată unul din riscurile, dar și din „noblețea” ce ne însoțesc! Succesul este o primă formă de „recunoaștere” a calității noastre profesionale și umane. (Cerem iertare pentru repetarea unor truisme, dar un romancier știe că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]