KorAP: Find »[drukola/base=postverbal & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 2 3 4 >

76 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

202 3. Selecția auxiliarului de perfect compus și acordul participiului perfect........ 204 4. Testul obiectului intern.................................................................................. 211 5. Infinitiv vs supin............................................................................................ 216 6. Teste care funcționează în alte limbi romanice............................................. 218 6.1. Cliticele pronominale partitive............................................................. 218 6.2. Subiectul postverbal "nud"................................................................... 219 7. Teste care funcționează în engleză................................................................. 220 7.1. Construcția cu expletivul there............................................................. 220 7.2. Inversiunea locativă.............................................................................. 222 7.3. Construcții rezultative........................................................................... 222 7.4. Prefixarea cu re-.................................................................................... 223 8. Teste propuse pentru limba rusă..................................................................... 224 8

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
italiană, pasivul selectează auxiliarul essere, dar în franceză, pasivul selectează avoir la perfect, ca verbele inergative; în spaniola modernă nu mai există selecția auxiliarului, dar în spaniola veche pasivul selecta auxiliarul 'a avea'; în spaniolă, capacitatea de a accepta subiecte postverbale "nude" o au numai inacuzativele, nu și pasivele (Falta café ' Lipsește cafea'; *Fue enviado café 'A fost trimisă cafea'). Roberts (2007b) îl urmează pe Collins (2004)65, care a propus o analiză a pasivului folosind ipoteza smuggling (deplasarea PartP peste

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
a celor de tip preoccupare (pe care le consideră inergative pentru că selectează auxiliarul avere), despre care afirmă (Pesetsky 1995: 51) că este corectă dacă interpretarea tradițională a selecției auxiliarului este corectă. Pesetsky menționează un argument suplimentar, preluat de la Cinque: argumentul postverbal în nominativ al verbului piacere, ca și argumentul postverbal al inacuzativelor, acceptă cliticizarea prin ne (care trebuie acceptat cu rezerva relevanței cliticizării prin ne ca test pentru inacuzativitate). Pesetsky (1995: 56) se distanțează de analizele anterioare, subliniind că perechile de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
inergative pentru că selectează auxiliarul avere), despre care afirmă (Pesetsky 1995: 51) că este corectă dacă interpretarea tradițională a selecției auxiliarului este corectă. Pesetsky menționează un argument suplimentar, preluat de la Cinque: argumentul postverbal în nominativ al verbului piacere, ca și argumentul postverbal al inacuzativelor, acceptă cliticizarea prin ne (care trebuie acceptat cu rezerva relevanței cliticizării prin ne ca test pentru inacuzativitate). Pesetsky (1995: 56) se distanțează de analizele anterioare, subliniind că perechile de construcții avute în vedere nu au aceleași condiții de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
fonologică a unei urme (t) A-legate, în acuzativ sau în dativ: Mihai s-a spălat pe mâini Mihai și-a spălat mâinile. Adoptând Teoria copierii prin deplasare (engl. The Copy Theory of Movement), autorii arată că se preverbal și postverbal formează un lanț de copii identice, iar alegerea de a pronunța o copie revine componentei fonologice. În multe limbi, copia de jos se supune unei constrângeri: trebuie să fie exprimată printr-un argument subspecificat (care nu este niciodată în complexitatea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
un rol tematic plin referențial, cvasiargumentele trebuie să primească un cvasirol, iar nonargumentele nu primesc niciun rol. Dobrovie-Sorin (1998: 432) arată că româna nu are impersonal de tipul celui din franceză (il). Ca și alte limbi pro-drop, româna acceptă subiectul postverbal, care se acordă cu verbul. Obligativitatea acordului morfologic marchează coindexarea dintre subiectul nul și subiectul postverbal exprimat: Si-au recitat proi [poezii de Eminescu]i. Subiectul pasivului cu a fi este interpretat în română ca argument, spre deosebire de subiectul pasivului cu

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
rol. Dobrovie-Sorin (1998: 432) arată că româna nu are impersonal de tipul celui din franceză (il). Ca și alte limbi pro-drop, româna acceptă subiectul postverbal, care se acordă cu verbul. Obligativitatea acordului morfologic marchează coindexarea dintre subiectul nul și subiectul postverbal exprimat: Si-au recitat proi [poezii de Eminescu]i. Subiectul pasivului cu a fi este interpretat în română ca argument, spre deosebire de subiectul pasivului cu se; această situație intră în conflict cu proprietățile selecționale ale pasivelor inergative. Agramaticalitatea pasivului cu a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
în sens pur sintactic. Levin și Rappaport Hovav (1995: 19) arată că diagnosticele pentru inacuzativitate sunt de două feluri: (a) de suprafață − cliticizarea prin ne în italiană, diagnostic care se aplică numai dacă argumentul unui verb inacuzativ rămâne în poziția postverbală în timpul derivării; inserția expletivului there și inversiunea locativă în engleză; (b) de adâncime − selecția auxiliarului, care se aplică la poziția de suprafață a argumentului: verbul it. arrivare 'a sosi' selectează auxiliarul essere 'a fi' indiferent de poziția de suprafață a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
a inacuzativității trebuie să arate care diagnostic inacuzativ acționează în ce fel. Multe diagnostice inacuzative sunt restrânse la subclase de verbe inacuzative coerente semantic. Toate diagnosticele privind inacuzativitatea de suprafață nu sunt adevărate diagnostice, ci sunt sensibile la anumite subiecte postverbale ale verbelor intranzitive, motive discursive determinând poziția postverbală a subiectului. Alexiadou, Anagnostopoulou, Everaert (2004: 5, 8) arată că există fenomene sensibile la inacuzativitate: selecția auxiliarului în limbile romanice și germanice, posibilitatea de a apărea în construcții rezultative, perfecte prenominale/participii

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
acționează în ce fel. Multe diagnostice inacuzative sunt restrânse la subclase de verbe inacuzative coerente semantic. Toate diagnosticele privind inacuzativitatea de suprafață nu sunt adevărate diagnostice, ci sunt sensibile la anumite subiecte postverbale ale verbelor intranzitive, motive discursive determinând poziția postverbală a subiectului. Alexiadou, Anagnostopoulou, Everaert (2004: 5, 8) arată că există fenomene sensibile la inacuzativitate: selecția auxiliarului în limbile romanice și germanice, posibilitatea de a apărea în construcții rezultative, perfecte prenominale/participii pasive 1, cliticizarea prin ne în italiană, extracția

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
inergative. Relevanța testelor a fost și contestată. Mackenzie (2006: 182) − într-o carte care se ocupă chiar de testele sintactice folosite pentru delimitarea clasei incuzativelor − arată că sunt greu de găsit motivații pentru distingerea inacuzativelor de inergative atunci când subiectul este postverbal. Mackenzie (2006: 184) susține că diagnosticele pentru inacuzativitate sunt legate de structura informațională, deci nu sunt relevante pentru delimitarea clasei. 2. ADJECTIVAREA PARTICIPIULUI Deși în lucrările despre inacuzativitate nu i se acordă foarte mare importanță, primul test pe care îl

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
în special pentru italiană − vezi Capitolul 3, 7., pentru testele inventariate de Cinque) au fost propuse mai multe teste de delimitare a clasei inacuzativelor, dintre care voi prezenta numai două: cliticizarea partitivă, pentru italiană și franceză, și posibilitatea apariției subiectului postverbal "nud", pentru spaniolă. Aceste teste sunt aplicate și în alte limbi. 6.1. Cliticele pronominale partitive În italiană și în franceză pentru delimitarea inacuzativelor funcționează testul cliticelor pronominale partitive: it. ne, fr. en, clitice care sunt acceptate pentru tranzitive și

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
și poate fi cliticizat în cazul subiectului de suprafață al inacuzativelor, nu și al inergativelor. Haegeman (1994: 323) arată că ne este clitic pronominal care trebuie să se asocieze cu un centru; extracția prin ne e posibilă numai pentru nominalele postverbale și numai pentru nominalele complemente ale V. Mackenzie (2006: 40−66) contestă validitatea acestui test, arătând că cliticizarea partitivă nu distinge sistematic între subiectul inacuzativelor și subiectul inergativelor. Faptul că extragerea lui ne este posibilă numai din pozițiile argumentale nu

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
inergativelor. Faptul că extragerea lui ne este posibilă numai din pozițiile argumentale nu se potrivește cu ipoteza subiectului intern VP. Mackenzie menționează autori care au dat alte explicații pentru cliticizare: Lonzi (1986)25 a demonstrat că, în anumite circumstanțe, subiectul postverbal al anumitor verbe inergative acceptă cliticizarea partitivă. Situația pare generală în limbile romanice. Lonzi (1986: 114) a observat că anumite inacuzative cu subiect animat sunt incompatibile cu cliticizarea partitivă. Longobardi (1991)26 a arătat că numai argumentele "posesive" ale numelui

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
1986: 114) a observat că anumite inacuzative cu subiect animat sunt incompatibile cu cliticizarea partitivă. Longobardi (1991)26 a arătat că numai argumentele "posesive" ale numelui pot fi extrase dintr-un NP. Mackenzie formulează ipoteza că paralelismul dintre subiectul inacuzativ postverbal și obiectul direct se datorează unei structuri informaționale comune: cliticizarea partitivă a unui subiect cere verbului asociat să aibă o ocurență de tip "prezentativ", ceea ce caracterizează și construcția franțuzească cu en. Autorul arată că singurul tip de relație care se

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
nevoie să presupunem o sintaxă comună. Autorul observă că anumite clase de intranzitive (cele care redau activități nonagentive) au capacitate "prezentațională", dar selectează auxiliarul avere. Prin urmare, în italiană, cliticizarea partitivă și selecția auxiliarului nu sunt convergente. 6.2. Subiectul postverbal "nud" Mackenzie (2006: 70) arată că, în spaniolă, unde nu există testul selecției auxiliarului, nici testul cliticizării partitive, compatibilitatea cu subiectele "nude" este considerată ca fiind un diagnostic primar al inacuzativității − Aranovich (2003)27, Mendikoetxea (1999)28. Testul e valabil

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
cu there e acceptată numai de verbele de mișcare și de (schimbare de) stare cu un singur argument. Avram (2003: 175) arată că inergativele nu acceptă construcția cu there, însă inacuzativele acceptă structura, pentru că argumentul lor este generat în poziție postverbală: there ocupă poziția de subiect, fiind marcat cazual, pe când argumentul rămas in situ, împreună cu care formează un lanț, este marcat tematic. Din aceleași motive, și predicatele pasive sunt compatibile cu there. Avram (2003: 176) observă că numai inacuzativele prototipice pot

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
nominativ, de aceea cazul nominativ al subiectului inergativ nu poate fi verificat într-o construcție expletivă. Mackenzie (2006: 31−32) respinge orice legătură directă între construcțiile expletive și sintaxa inacuzativelor, a pasivului și a lui se mediu, arătând că poziția postverbală a subiectului face ca verbul să nu fie accentuat (în condiții normale). Mackenzie (2006: 36−38) susține că inserția expletivă este o resursă "prezentativă"; multe verbe inacuzative sunt "prezentative", iar prin construcția expletivă apar "nefocusate". Prin urmare, construcția expletivă este

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
și Rappaport Hovav (1995: 214) arată că inversiunea locativă este unul dintre cele două diagnostice de suprafață pentru inacuzativitate, alături de inserția expletivului there; în inversiunea locativă, obiectul din D-Structură nu devine subiect în S-Structură, ci își păstrează poziția postverbală; verbele care selectează auxiliarul be 'a fi' apar cel mai frecvent în inversiunea locativă. Autoarele observă că numai anumite subclase de verbe inacuzative apar în această construcție; verbele care descriu tipul de mișcare și verbele de emisie de sunete apar

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
3 a pronumelor, distincția singular−nonsingular se aplică numai pentru numele animate sau pentru cele considerate ca fiind animate în consmologia tribului: soare, lună, stele. Două sisteme de acord: sistem preverbal de afixe care marchează persoana și numărul și sistem postverbal, care marchează genul. Două mecanisme: unul de tip acuzativ, celălalt de tip (parțial) ergativ. Într-o altă interpretare, există două tipuri de construcții tranzitive, a căror folosire este condiționată discursiv: o construcție de tip A, în care pivotul (topic gramaticalizat

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
O și altă formă pentru A. Topica obișnuită este SV/OAV, dar este posibilă și topica VS/AVO. Condiția de variație a topicii este ca A să preceadă verbul. S, O pot ocupa atât poziția preverbală, cât și pe cea postverbală. NAKH Mică familie de limbi din ramura nord-est caucaziană, vorbite în Cecenia (CECENĂ), Ingușetia (INGUȘĂ) și Georgia (BATS). Topică SOV și modificator-cap în structurile nemarcate. NASS-GITKSAN Grup de două limbi amerindiene (nass, 700 de vorbitori, și gitksan, 1000 de vorbitori

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788

trăsăturii EPP a unei proiecții din domeniul flexionar (IP), complementară cu strategia deplasării subiectului în limbi ca engleza (v. Alexiadou și Anagnostopoulou 2001); această complementaritate rezultă invariabil din faptul că, în română, nominativul se atribuie în mod liber în poziție postverbală (Cornilescu 2000; Alboiu 2002), ceea ce face ca deplasarea subiectului în poziție preverbală să fie o formă de deplasare A-bar (determinată de factori pragmatici și interpretativi), nu de deplasare A (deplasare argumentală, determinată de Criteriul tematic sau de necesități de

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
acuzativului are loc în domeniul lexical al verbului, astfel că este greu să motivăm o deplasare obligatorie a obiectului direct în afara domeniului vP. De asemenea, după cum s-a arătat în bibliografia anterioară (Cornilescu 2000; Alboiu 2002), atribuirea nominativului în poziție postverbală este liberă în română; din nou, motivația pentru deplasarea obligatorie a subiectului este greu de găsit. 2.3 Poziții de legitimare În derivarea complexelor verbale din maghiară și neerlandeză, Koopman și Szabolcsi (2000) formulează o ipoteză asemănătoare cu principiul propus

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
factorii gramaticali și semantici (indicatori ai deplasării de tip A), se cuvine să ne îndreptăm atenția asupra factorilor pragmatici. Alboiu (1999) argumentează că deplasarea obiectului este o strategie de defocalizare ("derematizare") a obiectului și de transferare a focusului asupra subiectului postverbal ("the in-situ subject acquires maximal rhematic prominence", Alboiu 1999: 1). Obiectul deplasat este deci parte din presupoziție: (31) a. Cine a cusut rochițe(le) noi? b. [A cusut rochițe(le) noi]presupozițieMARIAfocus. De altfel, toate exemplele de mai sus cu

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
TOPP) din periferia internă propozițională vP delimitată de Belletti (2004). Relevanța procedeuluiobject shift disponibilitatea derivării structurilor VOS prin object shift indică libertatea cu care obiectul direct se poate extrage din VP • lipsa efectelor de intervenție în atribuirea cazului nominativ subiectului postverbal în configurația VOS indică faptul că atribuirea acuzativului precedă procesul de object shift; considerând că subiectul este in situ în configurația VOS, adică în [Spec, vP] (Alboiu 1999; Gallego 2012), rezultă că centrul responsabil de atribuirea acuzativului structural este plasat

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]