KorAP: Find »[drukola/base=postverbal & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 2 3 4 >

76 matches

Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799

entități denotate de N2. În capitolul dedicat structurilor copulative cu două nominale (ecuative, specificaționale, pseudoscindate), am ajuns la câteva concluzii: (i) În română, în propozițiile copulative nepredicaționale, acordul se face cu nominalul cel mai marcat, indiferent de poziția pre- sau postverbală a acestuia. Există o ierarhie a puterii trăsăturilor implicate în acord: persoanele I și a II-a au prioritate față de persoana a III-a, iar pluralul are prioritate în fața singularului. Pentru acordul din structurile copulative nepredicaționale din română, am adoptat

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
hol, dar *Băiatul și fata s-au adunat în hol, *Ion și Andreea s-au strâns în fața clădirii. 94 Propoziția este corectă dacă se face o pauză înainte de sintagma coordonată, aceasta fiind interpretată ca o apoziție, nu ca un subiect postverbal: Este un cuplu frumos, Ion și Maria. 95 Predicatele reciproce pot fi verbe (intrinsec reciproce - a se asemăna, a coexista - sau contextual reciproce - a se saluta, a-și zâmbi), adjective (intrinsec reciproce - adiacent, asemănător, coexistent, concomitent, paralel sau contextual reciproce

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749

deosebit de productive în limbajele specializate) desemnează un concept privind "absența sau dispariția unuia sau mai multor tipuri de sensibilitate (dureroasă, termică, tactilă) spontan sau voluntar" (DM, 2007: 191). Metaforele specializate din această categorie își găsesc expresia lingvistică în clasa substantivelor postverbale/ a adjectivelor categoriale referitoare la caracteristici specific umane: bradi- "lent, rar" (cf. gr. βραδύς,- εϊα,- ύ adj. "greu, liniștit; indolent") este utilizat ca model de funcționare a inimii (cf. fr. bradycardie s.f.; en. bradycardia), a sensibilității umane (cf. fr. bradyesthésie

[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
ale științei. Spre deosebire de discurs, unde hiperonimul este utilizat, de regulă în titlu/ subtitlu/ paragraf, în definiția terminografică, termenul supraordonat este indicat direct ("Segmentectomie - Ablația unei părți limitate// Enterectomie - Extirparea chirurgicală a unor formațiuni din intestin..."). Majoritatea hiperonimelor sunt nume, substantive postverbale etc., în definițiile terminografice, asemenea hiponimelor. În discurs există substantive dar mai ales verbe cu incluziune în sensul hiperonimelor matriciale (-tome- verb în limba greacă): a inciza (dar și incizie), a amputa (dar și amputare), a separa (separare), a tăia

[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428

privesc laturile abstracte ale culturii și ale civilizației, iar uneori și în structurile sintactice, elaborate și complicate, pe care le-au adoptat limbile europene în perioada umanismului și barocului. Foarte multe dintre cuvintele care denumesc abstracțiuni în latină sînt substantive postverbale de declinarea a III-a imparasilabică cu terminația -(t)io / -(t)ionis (conditio condi-tionis, regio regionis etc.) și ele au fost introduse în mai mare sau în mai mică măsură în toate limbile literare europene, iar, prin influența limbilor literare

Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
a păstrat această semnificație în limbile romanice în care a fost moștenit: fr. chose, it. cosa, sp. cosa, pg. coisa și cousa, toate avînd semnificația "lucru, obiect". Limba română, care nu a moștenit cuvîntul, folosește pentru redarea acestei semnificații derivatul postverbal lucru, de la verbul lucra, urmașul lat. lucrare. De aceea, existența neologismului cauză în această limbă nu realizează fenomenul dublei articulări. În celelalte limbi romanice însă, împrumutul neologic (fr. cause, it. causa, sp. causa, pg. causa), cu semnificația "cauză", generează acest

Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
Corola-publishinghouse/Science/85009_a_85795

politici publice complementare cu cele promovate de UE (pe infrastructură, pe mediu, pe cercetare dezvoltare și dezvoltare rurală), precum și a politicilor de ajustare structurală, în domeniile transporturilor, agriculturii și industriei 7. (G. Sandu, stenogramele Camerei Deputaților, în CLRA). (b) nominal postverbal: Același lucru îl vedem în creșterea cifrelor pe Gigi Becali. (un invitat, Realitatea TV, 22.VII.2006) Asumarea răspunderii pe lustrație (titlu, Realitatea TV, 3.IV. 2006) Premierul Călin Popescu-Tăriceanu nu mai vrea ca guvernul să-și asume răspunderea în

[Corola-publishinghouse/Science/85009_a_85795]
Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804

când verbul la infinitiv este a fi predicativ sau copulativ (ori sinonime ale acestuia) sau a avea (ori perifraze care conțin verbul a avea)102. Foarte frecvent, subiectul infinitivului, diferit de cel al verbului din matrice, este așezat în poziție postverbală (64-65); alteori este avansat în poziția inițială a enunțului, trecând peste nodul verbal regent (66). În toate contextele de acest tip, verbul a vedea nu mai are valoare perceptuală, glisând către domeniul cognitiv - a vedea "a considera": (64) Sunt abia

[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
apar cel mai frecvent grupuri nominale cu structura [miros + GPde cu sens categorizant, specificând natura sau proveniența mirosului]. Exprimarea celui de al treilea tip de percepție, denumită aici "percepție tactilă", se realizează diferit: în poziția argumentului intern apar chiar numele postverbale care desemnează senzații fizice. Senzațiile fizice sunt resimțite mai frecvent intern (înțepătură, durere, junghi etc.) și mai rar extern (mâncărime, usturime etc.), însă, pentru că limita intern vs extern este deseori dificil de stabilit, nu am mai introdus această distincție în

[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
practice, București, Editura Universității din București. Buck 1949 = Carl Darling Buck, A Dictionary of Selected Synonyms in the Principal Indo-European Languages, Chicago&London, The University of Chicago Press, p. 1017-1084. Brinton 1988 = The development of English aspectual system: aspectualizers and postverbal particles, Cambridge, Cambridge University Press. Caragiu 1957 = Matilda Caragiu, Sintaxa gerunziului românesc, în Al. Graur, Jacques Byck (ed.), Studii de gramatică, II, p. 61-89. Carlson 1980 = Gregory N. Carlson, Reference to Kinds in English, New York, Garland Publishing, 1980 (document disponibil

[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788

trăsăturii EPP a unei proiecții din domeniul flexionar (IP), complementară cu strategia deplasării subiectului în limbi ca engleza (v. Alexiadou și Anagnostopoulou 2001); această complementaritate rezultă invariabil din faptul că, în română, nominativul se atribuie în mod liber în poziție postverbală (Cornilescu 2000; Alboiu 2002), ceea ce face ca deplasarea subiectului în poziție preverbală să fie o formă de deplasare A-bar (determinată de factori pragmatici și interpretativi), nu de deplasare A (deplasare argumentală, determinată de Criteriul tematic sau de necesități de

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
acuzativului are loc în domeniul lexical al verbului, astfel că este greu să motivăm o deplasare obligatorie a obiectului direct în afara domeniului vP. De asemenea, după cum s-a arătat în bibliografia anterioară (Cornilescu 2000; Alboiu 2002), atribuirea nominativului în poziție postverbală este liberă în română; din nou, motivația pentru deplasarea obligatorie a subiectului este greu de găsit. 2.3 Poziții de legitimare În derivarea complexelor verbale din maghiară și neerlandeză, Koopman și Szabolcsi (2000) formulează o ipoteză asemănătoare cu principiul propus

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
factorii gramaticali și semantici (indicatori ai deplasării de tip A), se cuvine să ne îndreptăm atenția asupra factorilor pragmatici. Alboiu (1999) argumentează că deplasarea obiectului este o strategie de defocalizare ("derematizare") a obiectului și de transferare a focusului asupra subiectului postverbal ("the in-situ subject acquires maximal rhematic prominence", Alboiu 1999: 1). Obiectul deplasat este deci parte din presupoziție: (31) a. Cine a cusut rochițe(le) noi? b. [A cusut rochițe(le) noi]presupozițieMARIAfocus. De altfel, toate exemplele de mai sus cu

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
TOPP) din periferia internă propozițională vP delimitată de Belletti (2004). Relevanța procedeuluiobject shift disponibilitatea derivării structurilor VOS prin object shift indică libertatea cu care obiectul direct se poate extrage din VP • lipsa efectelor de intervenție în atribuirea cazului nominativ subiectului postverbal în configurația VOS indică faptul că atribuirea acuzativului precedă procesul de object shift; considerând că subiectul este in situ în configurația VOS, adică în [Spec, vP] (Alboiu 1999; Gallego 2012), rezultă că centrul responsabil de atribuirea acuzativului structural este plasat

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
nu prezintă indicii de structuri cu centru final. 4) Se pot găsi și alte argumente de ordin empiric pentru această analiză? Lexicalizarea dublă a poziției obiect direct, prin obiectul direct propriu-zis și prin cuantificatorul flotant toți / toate, la dreapta subiectului postverbal (i.e. într-o configurație VSO) poate fi luată în sprijinul acestei ipoteze. Structurile relevante sunt cele din (47a), în care atât OD, cât și cuantificatorul flotant sunt precedați de prepoziția pe, fapt care arată că procesul de dislocare a cuantificatorului

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
inacuzative de a atribui cazul acuzativ argumentului lor intern se traduce prin natura defectivă a trăsăturilor  ale centrului TO; în structura inergativă, [e] notează complementul nul al centrului V (v. nota 28): (53) Structura propozițiilor inacuzative (adaptată la română: atribuire postverbală a nominativului; ridicare obligatorie a verbului la I, notat aici ca TS(ubject) după Pesetsky și Torrego 2004) [TsP ajungej TS[u] [vP Mariai[uT, i] [ToP ti TO[u: defectiv EPP] [VP tj ti] (54) Structura propozițiilor inergative (adaptată

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
obligatorie a verbului la I, notat aici ca TS(ubject) după Pesetsky și Torrego 2004) [TsP ajungej TS[u] [vP Mariai[uT, i] [ToP ti TO[u: defectiv EPP] [VP tj ti] (54) Structura propozițiilor inergative (adaptată la română: atribuire postverbală a nominativului; ridicare obligatorie a verbului la I, notat aici ca TS(ubject) după Pesetsky și Torrego 2004) [TsP latrăj TS[u] [vP câinele[uT, i] [ToP [DP ei][uT, i] TO[u: EPP] [VP tj ti] În concluzie, înzestrarea

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
și deci extracția sistematică a complementului lui V. Rezultate de reținut • nominativul și acuzativul, cazuri structurale, se atribuie de către centre diferite; atribuirea acuzativului are loc în domeniul lexical și precedă atribuirea nominativului • nominativul se atribuie în mod liber în poziție postverbală în română Relevanța faptelor examinate Relevanță sincronică • atribuirea postverbală a nominativului conduce la ideea că deplasarea subiectului în poziție preverbală este un tip de deplasare A-bar (dictată de factori pragmatici, nu de factori gramaticali), confirmându-se astfel ipoteza din

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
de reținut • nominativul și acuzativul, cazuri structurale, se atribuie de către centre diferite; atribuirea acuzativului are loc în domeniul lexical și precedă atribuirea nominativului • nominativul se atribuie în mod liber în poziție postverbală în română Relevanța faptelor examinate Relevanță sincronică • atribuirea postverbală a nominativului conduce la ideea că deplasarea subiectului în poziție preverbală este un tip de deplasare A-bar (dictată de factori pragmatici, nu de factori gramaticali), confirmându-se astfel ipoteza din Cornilescu (2000); subiectul preverbal în română este deci poziționat

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
este un complementizator prepozițional care amalgamează proiecțiile de complementizator FORCE 0 și FIN0 în proiecția sincretică C0, astfel că generarea unei periferii stângi nu este posibilă în propoziția infinitivală. În aceste condiții, singura poziție disponibilă pentru adverbul des este poziția postverbală; plasarea adverbului între complementizatorul a și verb indică deplasare joasă / lipsa deplasării verbului la flexiune, opțiune exclusă; plasarea adverbului des la stânga complementizatorului a nu este posibilă, întrucât statutul sintactic al complementizatorului a nu permite generarea unei periferii stângi, astfel că

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
S V X] În analiza românei este important de reținut că, spre deosebire de majoritatea celorlalte limbi romanice, româna nu a evoluat spre o topică gramaticalizată SVO; diagnosticele sintactice prezentate în capitolul anterior (§III) au arătat că atribuirea nominativului în română este postverbală, iar subiectele preverbale sunt periferice (NB. cel mai bun argument vine dinspre propoziția infinitivală; întrucât complementizatorul infinitival amalgamează proiecțiile FORCE și FIN, nu poate genera o periferie stângă, subiectul propoziției infinitivale fiind sistematic postverbal). În §3.3 infra, unde discutăm

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
că atribuirea nominativului în română este postverbală, iar subiectele preverbale sunt periferice (NB. cel mai bun argument vine dinspre propoziția infinitivală; întrucât complementizatorul infinitival amalgamează proiecțiile FORCE și FIN, nu poate genera o periferie stângă, subiectul propoziției infinitivale fiind sistematic postverbal). În §3.3 infra, unde discutăm importanța moștenirii latine pentru gramatica V2 a românei vechi, vom discuta pe scurt și sursele apariției gramaticii tranziționale V2 în sintaxa limbilor romanice vechi. 3.1.2 Asimetria propoziție principală / propoziție subordonată O caracteristică

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
anterioare (v., mai ales, §2.1.2 supra), encliza pronumelor (mai ales reflexive) nu respectă întocmai specificul sintactic al românei vechi (cliticizare la dreapta negației, a complementizatorului de subjonctiv să), fiind influențată de reguli sintactice străine (slavone); de asemenea, linearizarea postverbală a unor pronume clitice (fem. sg. ac. o) este determinată fonologic (evitarea hiatutlui), nu sintactic (prin deplasarea verbului), dovadă și linearizările de tip AUX−V−CL (115) (discutate în detaliu în secțiunile anterioare) care arată că deplasarea verbului la C

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
au fost într-o permantă competiție • ceea ce adâncește într-o oarecare măsură enigma este și faptul că, spre deosebire de franceză (de exemplu), care a evoluat către tipul sintactic SVO, româna nu a evoluat către acest tip sintactic - ci, din contră, atribuirea postverbală a nominativului este liberă, și în limba veche, și în limba modernă; astfel, dispariția gramaticii V2 din română are o cauză diferită (de franceză, de exemplu, unde structurile cu subiect topicalizat și verb deplasat în C au fost reanalizate ca

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
60 de ani' (CIL III, 7524) c. Aur(elius) Sisinus paganus uixit annis super LXX 'Aurelius Sisinus, țăran, a trăit mai bine de 70 de ani' (Pârvan, Ulmetum II, nr. 3) Foarte interesant este și exemplul (139), cu obiect direct postverbal (distribuție indicând deplasare V-la-C); prezența de constituenți multipli la stânga verbului este o dovadă pentru constituirea unei periferii stângi bine articulate încă din latina dunăreană. (139) Cornelius Pisiosibi et coniugi sue Batsiniposuit titulum uibus. 'Cornilius Pisio a pus inscripția, fiind în

[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]