64 matches
-
tatăl nostru, iar el secunda cu gagagaga! Când popa se încurca rău și oamenii se întreba: "Ci Doamne! Oare ce-o fi zicând", palamarul răspundea categoric: "Tăceți, măi, nu vedeți că părintele cântă grecește?" Asta impunea. Foarte frumos îi ședea potcapul părintelui Ermolachie, cam pe ceafă, pentru că era larg, da-i ședea, nu glumă. Gândeai că-i rus cu coadă. Când cetea, potcapu-i cădea peste ochi și popa suduia urât. În biserică, ne-n biserică, puțin îi păsa..." Dăă! Mi cădea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
părintelui Ermolachie, cam pe ceafă, pentru că era larg, da-i ședea, nu glumă. Gândeai că-i rus cu coadă. Când cetea, potcapu-i cădea peste ochi și popa suduia urât. În biserică, ne-n biserică, puțin îi păsa..." Dăă! Mi cădea!... potcapul dracului!" Cu totul deosebit în felul său, om cu duh și cu multă cunoștință de ale lumei, era dascălul Pintilie Buchilat. El era foarte moque* pe popă pentru că-l suduia-n biserică așa cum nu se cuvine nici în crâșmă, afară de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
colț portretul litografic al Domnului țării, Mihail Grigore Sturza, și într-un colț, într-un cadru aurit, lucrat în olei, bustul în mărime naturală a Mitropolitului Moldovei și a Sucevei, {EminescuOpVII 294} Kyrio Kyr Veniamin Kostaki, cu rasa neagră peste potcap, cu barba lungă și albă, pe piept ordinul sântei Ana în briliante. Fața era bine lucrată, dar rasa călugărească acoperea cu desăvârșire conturele corpului, numai mînele foarte fine și mici păreau mai mult de damă decât de prelat. Dar să
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nostru, iar el îl secunda cu gagagaga!. Când popa se-ncurca rău și oamenii se-ntreba: "Ci Doamne! oare ce-o fi zicând ", palamarul răspundea categoric: "Tăceți, mă, nu vedeți că părintele cântă grecește? Asta impunea. - Foarte frumos îi ședea potcapul părintelui Ermolachie, cam pe ceafă, pentru că era larg, da-i ședea, nu glumă. Gândeai că-i un rus cu coadă. Când cetea, potcapu-i cădea peste ochi și popa suduia urât. În biserică, ne-n biserică, puțin îi păsa... "Dăă! mi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Ermolachie, cam pe ceafă, pentru că era larg, da-i ședea, nu glumă. Gândeai că-i un rus cu coadă. Când cetea, potcapu-i cădea peste ochi și popa suduia urât. În biserică, ne-n biserică, puțin îi păsa... "Dăă! mi cădea!... potcapul ° dracului! Cu totului deosebit în felul său, om cu duh și cu multă cunoștință de ale lumei, era dascălul Pintilie Buchilat. El era foarte moque * p[e] popă pentru că-l suduia-n biserică așa cum nu se cuvine nici în crâșmă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de scene rustice; în câmpurile aurite de grâne înalte, țiganii fac viorile să plângă, iar lăutarii fac naiurile să râdă; mica biserică își înalță cupolele verzi și roșii; țăranii sunt așezați sub galeria acoperită din fața căsuței și trec preoți cu potcap negru, fără boruri, călugărițe, evrei, fete frumoase cu șorțuri brodate și țechini împletiți în păr, băieți în pantaloni rotunzi, vechili înarmați cu bice și voievozi imperiali, țepeni în mânia lor și purtând mantii aspre cu broderii de aur. Flăcăii beau
by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
scrisul riguros, primar, zbârlit”) ce suna frumos, dar care, în acest caz concret, nu s-a verificat. Se cultivă pamfletul, foiletonul, portretul psihologic. De reținut numele lui Anton Holban (Ion Gh. Duca), Demostene Botez (Armonia socială), F. Aderca (Asasinul cu potcap) și Al. O. Teodoreanu (Democrați și oligarhi). Cel mai important poet de la C.l. este Ion Minulescu, prezent cu câteva titluri: Romanța ultimului sărut, Fapt divers, Rânduri pentru Brigitta, Turism, Itinerar. Își fac loc aici principalele poezii ale ciclurilor, didactice și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286618_a_287947]
-
încă negătită, cum sunt și unele zmee ridicate de băieții de pe malul Mării Negre. în jur, mulțime de credincioși, foarte civili, nimic sacru, burghezi îmbrăcați fiecare de capul lui, - un grec are șapca trasă pe ochi, șmecherește. în dreapta mitropolitului, cu un potcap grecesc pe cap camilafcă - Elefteriade îmi atrage atenția, în scrisoare, că băiețelul cu ceva ca o icoană în brațe este el, la opt ani - se zugrăvise acolo ca Velasquez, cu Meninele celebre. E un ulei de haz și de o
Zmeele Mangaliei înălțate în Brazilia... by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/9103_a_10428]
-
ca să vină cu Boboteaza însuși preotul Gh. Calciu Dumitreasa. Era prima dată când îl vedeam îmbrăcat preoțește și aproape am ezitat câteva momente în a-l recunoaște, dar el mi-a risipit îndoiala și surprinderea: „Da, Tudorel, eu sunt, cu potcapul”. Am continuat să vorbim telefonic eu îi raportam micile mele realizări (publicarea unor studii și articole, intrarea la doctorat la renumitul profesor Dan Simonescu), pe care i le datoram, până când am auzit la Radio „Europa Liberă” apelurile privind eliberarea sa
Editura Destine Literare by TUDOR NEDELCEA () [Corola-journal/Journalistic/101_a_257]
-
finanța editarea scrierilor tatălui său. IACOB NEGRUZZI, în necrologul din „Convorbiri literare”, 1 febr. 1890, observă un Creangă „original în apucături și iubitor de inovații”, cu referire la „răspopirea” sa, de fapt eliminarea disciplinară din diaconie, pentru că purta pălărie în loc de potcap, dar datorită acestei întâmplări va ajunge curând „unul din cei mai buni institutori din țară”. Utilizează primul formula de scriitor popular, care va avea o carieră foarte lungă, într-o măsură defavorabilă lui Creangă, pentru că îi va limita mereu percepția
Ion Creangă, de la imagine la mit by Cristian LIVESCU () [Corola-journal/Journalistic/3713_a_5038]
-
Iași, când împreună cu părintele Enăchescu, îl ascund sub un poloboc, în beciul crâșmei lui Stihi din Sfânta Vineri, pe mitropolitul Calinic, salvându-l de la moarte. Răspopirea i s-a tras de la faptul că purta, vara, pe model bucovinean, pălărie în loc de potcap. „Guraliu” din fire, comunicativ adică, a apelat la două îndeletniciri, ca să subziste: negustor de tutun și mai apoi institutor, la școala din Păcurari. Ca institutor, era „șăgalnic și bun la inimă”, având metoda sa de a-i alfabetiza pe copii
Ion Creangă, de la imagine la mit by Cristian LIVESCU () [Corola-journal/Journalistic/3713_a_5038]
-
nu poate fi asumată decît de cel care a elaborat-o. Și astfel, filozofia e o artă a consolării și o tehnică a dobîndirii unui echilibru psihic. Restul e sarabanda orgoliilor înveșmîntate în fireturi de gală și în canafi de potcapuri academice. Și dacă rostul filozofiei e să ne împace cu lumea, tot ceea ce scriem trebuie să fie expresia unei atitudini. Atitudinea aceasta are valabilitate doar într-o împrejurare dată și numai în comunitatea căreia îi aparținem. E inutil să ne
Contravenientul ideologic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7701_a_9026]
-
aruncând hălci întregi în gâtlejurile desfundate, sfârtecând sâni delicioși cu ochii și nările, înfruptându-se din șolduri de trufandale și spete de gâște; măcelărind cu furculițele și cuțitele fleicile sfârâinde, torturile maronii și cozonacii moldovenești, pufoși și bălai, crescuți cât potcapurile popești, cu-o ardoare și-un zel atât de îndârjit că păreau că niciodată nu vor avea de gând să se ridice de la mesele acelea, din sala aceea și din orașul acela. Cumplit pentru foamea și simțurile lui întărâtate, căpcăunii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
să se adune călugării de la toate mânăstirile din București. Veniseră și stareții și arhimandriții de la mânăstirile din jur, de la Mărcuța, Plumbuita, Comana, Mărgineni și Snagov. O mulțime de bărbați îmbrăcați toți la fel, cu anterie negre din aba groasă, cu potcapuri negre, diferite după rangul călugăresc pe care-l dețineau. Erau aproape o mie. Pentru ei, Șerban Vodă fusese adevăratul bazileu, împăratul Bizanțului creștin, căci întărise și dăruise toate centrele mânăstirești din teritoriile otomanilor, urmase obiceiurile tatălui său, Constantin postelnicul, care
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
reînnodare a conflictului nu i-ar fi prielnică. — Să intre, spuse el blajin, înfruntându-și bănuielile. Cercetător, îl analiză pe cel intrat rămas lângă ușă, zgribulit în anteriul de lână seină negru maroniu. Chipul fratelui nu-l prea puteai distinge, potcapul prea mare și el ponosit îi acoperea toată fruntea, parcă sprijinindu-se în sprâncenele negre neobișnuit de groase, care erau singurele ce se puteau vedea, tot obrazul fiind acoperit. — Îndrăznește, spuse mitropolitul românește, întinzând mâna spre a-i fi sărutată
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Elenei. — Ridică-te, fiule, răspunse tot turcește mitropolitul și vocea-i părea spartă. Aduci scrisori de departe de la înalt prea fericirea sa al Ierusalimului, așa am înțeles, continuă grecește conversația. Monahul cu haine jerpelite se ridicase în picioare și de sub potcapul decolorat, care din negru cum fusese avea acum culoarea sângelui închegat, îl priviră cercetător pe mitropolit ochii ageri ai Cantacuzinilor. Ah, da, își spuse vlădica, este chiar marele spătar Mihai, Doamne, ce s-a mai cănit ca să nu fie recunoscut
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
cu atenție rănile schingiuiților, propuse: Ar fi bun un doftor sau măcar un spițer. — Binecuvântează, cucernice părinte, ceru vodă recunoscându-l, și pe loc toți cei din încăpere se întoarseră spre icoana de pe peretele dinspre răsărit. Ieromonahul Gherasim își lăsă potcapul pe umăr și începu să picure cu vocea-i blajină rugăciuni nemaiauzite până atunci pentru alinarea celor robiți și schingiuiți. Era o implorare directă spre Iisus vindecătorul sufletelor și trupurilor și treptat duhul rugăciunii reuși să le însenineze fețele. Când
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
greu, grea caznă a cugetului, dar cum este când i au legat în această vânzare pe toți ai tăi, te-ai întrebat? O să-ți cer ceva, părinte, ceva ce nu se cuvine: apropie-te, îngenunchează înaintea jilțului meu, scoate-ți potcapul, așa... Mâinile cu degetele vinete, aproape negre, ale domnitorului se lăsară pe creștetul monahului. Lacrimi cât boabele de rouă se prinseră de pletele-i albe. Clipele treceau măsurate de bătaia inimilor lor. — Iartă-mă, sfinția ta, nu se cuvenea să
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
văduve un ritual plin de farmec și naivitate, ele înfruptându-se copios din ghiveciul meu preoțesc și îmbunătățindu-și starea de spirit. Îmbrăcat cu o haină lungă cusută cu fir aurit și paiete, moștenită de la bunicul, cu capul acoperit de potcap, aveam în mâna dreaptă o cruce din lemn și un sfeșnic vechi din bronz, cu care le atingeam capul, iar în mâna stângă cădelnița cu care le tămâiam, predicând: Domnului să ne rugăm, Pentru sufletul păcătoaselor Ileana, Tasâia, Domnica, Maria
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
în mai multe rânduri vreme de o oră, de la 4 la 5 astăzi după-amiază, stând pe sofa pe scena Teatrului din Arad, m-am pomenit proiectat, de câte ori îl vedeam cu coada ochiului lângă mine pe Sfinția Sa, în palton și cu potcap, în anii, de altminteri fericiți, ai copilăriei mele din Cotroceni. Deocamdată însă, cum spuneam, Sfinția Sa vorbește cu Majestatea Sa Regina, principesa cu principele vorbesc retrași într-un colț, Regele stă singur lângă masa cea mare, tocmai a mușcat dintr-un
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
cu Dumnedzău, luaț’ și legătura asta cu demâncare. Și preotul Dodon: - Veniți cu noi, a mai rămas loc În căruța a doua - numai să nu vă luați și mobila... Și tata: - Dă-i drumul, părinte, să nu ți se ude potcapul - și las’, că v-ajungem din urmă, doar să ne luăm și mobila... -, iar mamei: Mergem, mergem, numai o raită să mai dau primprejurul casei și mă duc să caut un om cu chirie... Numai o raită și mă duc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
scurt, înălța cârja și se cumpănea cu capu-n piept. Pornea apoi domol spre șanțul din stânga, se repezea câțiva pași, înălța iar cârja și se certa supărat: De bună-samă, du-te și te culcă, bețivule! păcat de rantie și de potcap... châm! du-te și te culcă! Și era o lună plină și o lumină dulce în văzduh, în sat, pe iaz, pe dealuri, și liniștea stăpânea toate făpturile, iar în hanul mohorât și întunecos mortul străin se odihnea cu fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
semitonuri catifelate. Iată-l pe muntean încrucișându-și drumul cu al nostru. Avea o umbră de mustață neagră și favorite retezate în dreptul lobului urechii. Curat îmbrăcat, cu surtuc de lână cafenie, purta peste pletele castanii o căciulă neagră, ca un potcap. Pantalonii din lână albă, țesuți grosolan, îi erau strânși pe pulpe și carâmbii largi și răscroiți, cu burdufele încrețite, îi ajungeau cam până la vreo palmă mai jos de genunchi. Chipul cu trăsături alese era luminat de un farmec aproape feminin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
mai aștepți, părinte? Nu vezi că în horă nu e niciun bărbat? Of, de ce nu mai am eu anii sfinției tale?... Stasuc încurajat de strigături și de îndemnul moșneagului, s-a prins în horă, așa cum era, cu sutana neagră și potcapul pe cap. Cea din dreapta lui a strigat: - Foaie verde busuioc, joc cu popa la mijloc! Uiiu, uiiu!... Popa a luat-o de mână și a trecut la mijloc. Apoi fiecare din ele voia să fie onorată de popă și să
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
PETRECUT Scăzută zării blândă e țara minerală. - Inel și munte, iarbă de abur înzeuat. A ofilirii numai această foarte pală Făclie, pe ghicirea Albastrului ouat. Mințiri, lumini! Scăpată, doar sfânta, ca o maică - Ars doliul ei; cu fruntea călcată de potcap: Scăldând la dublul soare, apos, de la Drăgaică, Rotundul, scund în palmă, duh simplu-n chip de nap. DIOPTRIE Înalt în orga prismei cântăresc Un saturat de semn, poros infoliu. Ca fruntea vinului cotoarele roșesc, Dar soarele pe muchii curs - de
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]