573 matches
-
nu o condamna pe Simona, ci nesăbuința ei, hazardarea într-o bătălie cu o viață în care lipsa suportului moral și material ar fi trebuit să-i dea de gândit înainte de a face primul pas pe un drum plin de povârnișuri. Acum toate acestea trebuiau iertate. Ce rost mai avea să reediteze implicațiile întregii povești, când sfârșitul rămânea irevocabil același. Totuși, de undeva dintr-un izvor necunoscut, se iveau ape tulburi a căror limpezire era greu de presupus ca durată în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
control și fără judecată, lăsându-se cu totul dus de val, adică de valul tinereții și al plăcerii consumului de substanțe interzise. Situația lui se asemăna izbitor de mult cu cea în care, atunci când se întâmplă să aluneci pe un povârniș abrupt, nicidecum nu te mai poți echilibra și, astfel, te rostogolești necontrolat în vale. Trebuie, totuși, să remarc acum că, în scopul satisfacerii viciului său păcătos, narcomanul furase isteț, cu o mână experimentată și iscusită, bani din casă numai o
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
în mare taină, că mama ei, pe când avea doar șaisprezece, ani s-a îndrăgostit de un ofițer maghiar, foarte frumos, așa, dintr-odată, ca străfulgerată, acesta a apărut în poarta casei, mama ei l-a luat de mână, au urcat povârnișul dealului, s-au cufundat în poiana din inima pădurii și au petrecut cele mai frumoase ceasuri ale vieții lor, din acele ceasuri s-a zămislit ea, apoi a venit urgia războiului, ofițerul ungur a executat doisprezece partizani, prinși într-o
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
Se ghemuiește lângă trupul uscat al Mariei apăsând clapele pianului în imaginație, sunetele se ciocnesc de pereții peșterii, urcă în susul firului de apă, un pârâiaș ce se strecoară în peșteră pe la rădăcina unui mesteacăn, mestecenii se întind până sus în povârniș, într-o pădure luminoasă. Peștera, pădurea de mesteceni, pianul, cărțile, cuferele cu haine, merindea pusă spre seară la rădăcina unui copac de săteni, oamenii vin și le aduc de mâncare fără greș atâta vreme cât ele nu se arată la față, atunci
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
era până la ieșirea din pădure. Acolo își dovedeau ei iscusința și conducătorii lor vrednicia... Toate mergeau bine până ce se nimerea să tragă o ploaie răzbită sau o ninsoare din cele uitate de Dumnezeu. Atunci trebuia să se lupte cu fiecare povârniș pentru a putea trece mai departe carul sau sania. Și câte râpi nu le ședeau în cale! Acum însă firea era de partea lor și cărăușii mergeau fără griji pe lângă boi, vorbindule părintește... Din când în când, se întrolocau câte
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
însă, Mitruță și-a ocupat locul lângă cantaragiu, după înțelegerea cu Hliboceanu... După ce au isprăvit treaba, și-au tras sufletul, pregătindu se de drum... „S-a nimerit ca la început drumul să curgă la vale. De aceea toate râpele și povârnișurile nu se dovedesc piedici de netrecut... Dar când trebuie să sui asemenea ponoare... Ferească Dumnezeu!” - gândea Hliboceanu... Ia să pornim nunta, flăcăi! - a strigat din capul șirului de care. Cărăușii au îndemnat boii. Opintindu-se în juguri, aceștia au răspuns
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
nunta, flăcăi! - a strigat din capul șirului de care. Cărăușii au îndemnat boii. Opintindu-se în juguri, aceștia au răspuns cu un pufăit apăsat, ce semăna mult cu un oftat din rărunchi... Scârțâind din încheieturi, șirul de care cobora un povârniș de la intrarea în pădure. Hliboceanu s-a oprit să vadă cum merge fiecare car. Toate i s-au părut bune și la locul lor. Dar când în fața lui a ajuns carul lui Iordache Cocoșitu, atunci a strigat să se oprească
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
cărăușie! Priceput-ai? Cocoșitu s-a uitat mirat la leuca cu pricina și a răspuns în surdină: Am priceput, bade Hlibocene! Ai dreptate. Am să văd, Cocoșitule! De aici înainte, carele au curs la vale legănându se amețitor pe toate povârnișurile. Erau momente când îți venea să închizi ochii și să-ți imaginezi cum zboară dându-se peste cap un car sau altul!... Dar cărăușii, cu chipurile de piatră, struneau boii, strângeau frânele și totul părea firesc și la locul lui
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
Pâcu parcă se întrecea pe sine... Privea într-un fel hazliu, intonația vocii era alta sau trăgea din lulea într-un anume fel... Toată purtarea lui provoca valuri de râs. Pe lângă asta îi trăgea și pe cei din jur pe povârnișul vorbei de duh. Când și ultima plăcintă din chersân a dispărut, toți au pus mâna pe ulcica cu vin și au tras de dușcă, ca la comandă... În momentul gol de vorbe și râs, Pâcu s-a apucat să grăiască
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
iartă. În lumina slabă a dimineții era greu să dibui hârtoapele și râpele din pădure. Cu ochii în patru, Hliboceanu înainta cu sania lui, aflată în fruntea convoiului. Din când în când, striga: Țineți bine de sănii, că aici îi povârnișul cel mare! Când râpa din dreapta aștepta cu gura căscată, gata gata să înghită pe primul adormit, a strigat: Opriți! Treceți câte doi și țineți de sanie, să nu alunce în prăpastie! El a fost primul care, ajutat de Ion Cotman
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
insecte stacojii atrase În aer de Întunericul nopții. Cădeau și mocneau pe lângă șine, atingeau frunze, tulpinițe, rămurele și fire de varză și se transformau În funingine. O fată călare pe un cal de caretă Își ridică fața și râse. Pe povârnișul de lângă linie, un bărbat și o femeie zăceau Îmbrățișați. Apoi afară căzu Întunericul și pasagerii puteau vedea prin sticlă doar reflecția transparentă a propriilor trăsături. 2. „Premier Service, Premier Service!“ Vocea Își purtă ecoul pe coridor, dar Myatt luase deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
au priceput ce se întâmplase. Apița era o țuică tare, iar Mița era Mircea. Mai târziu, după ce învățasem literele, nu doar sunetele, am urcat împreună pante abrupte, sufocante și am coborât văi amețitoare, am fost pe brâne, pe țancuri, pe povârnișuri, prin prăpăstii și păduri, pe platouri și grohotișuri, în șei, la cascade, prin jnepenișuri, zmeurișuri și întinderi de urzici. Primul vârf impunător mi s-a arătat, datorită lui, în masivul Retezat, dar nu în zona înaltă, a stâncilor cenușii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
forma un iaz murdar, În mijlocul căruia se Înălța o insuliță cît o masă de biliard. Aici, pe malul iazului, Digby dădu peste maiorul Stone. La Început Îl auzi numai: niște mîrÎituri furioase, ca ale unui cîine care visează. Digby coborî povîrnișul ce ducea spre apa neagră a iazului și se pomeni drept În fața maiorului Stone, care-i spuse, țintuindu-l militărește cu ochii lui albaștri și limpezi: — Ordinul trebuie executat! MÎinile Îi erau pline de noroi, ca și costumul de tweed
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
năștea, iubea și murea pasărea care domnea asupra mărilor și În fața căreia pescărușii, pelicanii americani, fregatele, bâtlanii și corbii-de-mare nu erau decât niște biete caricaturi Înaripate, fără pic de grație. Semeț, a dat din nou ocol, cercetînd Încă o dată cunoscutul povîrniș de lavă fisurată care se ițea la adăpost de vînt, Într-un golf liniștit și micuț cu nisip alb, pentru a urca fără grabă ca să piară pe țărmurile Înalte și enorme, de care se spărgeau mugitoarele valuri ce veneau dimpotrivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
pe la urechi, văzînd cum se apropia peretele negru și umed de care mulți alții se zdrobiseră odinioară, pentru a trece la un metru și jumătate de vîrful lui, lăsînd În stînga cactusul solitar și ocolind piatra roșie care marca Începutul povîrnișului. Își dădu seama atunci că depășise punctul de unde s-ar mai fi putut Întoarce și că se afla Înaintea morții sau a pierderii a ceea ce natura Îi dăruise mai frumos: niște aripi lungi, fragile și neprețuite, tivite cu alb... A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
bătîndu-i din nou foarte tare; albatrosul se simți isipitit să alerge din nou pe țărmul abrupt, pentru a se arunca Încă o dată În gol, dar de-acum bărbatul, considerînd Încheiat spectacolul, se ridicase În picioare anevoie, Îndepărtîndu-se, fără grabă, spre povîrnișurile dinspre apus. - Bravo! repeta acum cu voce tare, ca și cum ar fi vorbit cu cineva sau i-ar fi plăcut sunetul cuvintelor sale. E al naibii de bun păsăroiul ăsta afurisit cu penajul pătat... A măsurat Înălțimea și a făcut fiecare gest cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
hazliu, dar Oberlus nu mai reuși să distingă ce zicea, deși auzi clar hohotul general de rîs pe care-l provocase și care se pierdu mai apoi În depărtare, cînd lăsară În urmă păduricea de cactuși și Începură să urce povîrnișul. Atunci Își Îndreptă atenția spre cele două femei care se așezaseră pe o stîncă și se uitau În jur cu neîndoioasă curiozitate, ascultînd În vremea asta discursul cavalerului, care părea că Încearcă să le explice cu lux de amănunte particularitățile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
un munte arcuit de apă și spumă. Ajunse pe culme cînd temuta liniște se preschimbase Într-un muget chiar mai asurzitor decît cel care urcase din măruntaiele pămîntului și se năpusti Într-un suflet, tîrÎș-grăpiș, alergînd, sărind și căzînd, pe povîrniș În jos, spre a se ascunde În cele din urmă Într-o văgăună adîncă, cu numai cîteva secunde Înainte ca oceanul În toată măreția lui să se lovească de faleza dimpotriva vîntului, ridicînd spre cer un perete de apă de peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Într-o zi. Nu spuse nimic. Nu făcu nici un comentariu, dar În acea după-amiază, cînd Oberlus citea pe culmea falezei, spionîndu-i din cînd În cînd pe prizonierii săi cu ajutorul lunetei, observă trupul adus de spate al bătrînului, care suia Încet povîrnișul domol ce conducea la faleza abruptă dimpotriva vîntului. Ajunse pe culme, la mai puțin de patru sute de metri de locul unde se afla el, și, după ce contemplă o vreme marea care săruta dulce pietrele lăsate descoperite de reflux, trase aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
strigat... Camuflă cu grija dintotdeauna intrarea În peșteră și Începu, calm și metodic, să-l caute pe pilotul portughez. Gamboa, Joăo Bautista de Gamboa y Costa, fostul pilot prim de pe Río Branco, Își găsi refugiu sub o ieșitură a unui povîrniș unde, lungit și aproape lipit de ea, era cu totul invizibil de pe pămînt, chiar și pentru cineva care ar fi trecut la un metru deaspura capului său. CÎnd fluxul scurt atingea punctul cel mai Înalt, valurile ajungeau, blajine, pînă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
pe omul de-acolo... Și alte zeci de oameni, nimeni nu știe cîți, continuă el așezînd pietre de lavă pe ceea ce Într-o zi avea să fie un mare depozit unde avea să se strîngă toată apa care venea pe povîrniș la vale. E nebun și nu trebuie să aveți Încredere În el, pentru că mai e și viclean pe deasupra. O să vă folosească pînă cînd o să se sature sau pînă cînd va captura altă femeie... În acea zi, viața dumneavoastră o să Însemne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
zice Manus, e plină de toate căcaturile astea și amintiri de familie pe care nu le vrea nimeni. Exact ca mine azvârlind tabachera de cristal a lui Evie în șemineu, Manus se opintește și azvârle iute ceainicul în întuneric. Dincolo de povârniș, dincolo de întuneric și luminile suburbiei, ceainicul zboară așa departe că nici nu-l auzi căzând. Fără să se întoarcă, Manus duce mâna în spate și apucă altceva. Un sfeșnic de argint. — Asta-i moștenirea mea, zice Manus. Azvârlit peste cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
clar că aveau de-a face cu un bărbat cu o putere fizică și cu o forță a voinței neobișnuite, căci, rănit cum era și cu un picior zdrobit, reușise totuși să se târască până pe creasta care domină cele două povârnișuri ale insulei și de acolo, în continuare, catre vârful muntelui Otemanu. Îl zăriră până la urmă, pe când încerca să se ascundă între niște stânci. Cand se apropiară, începu să răcnească și să se strâmbe că un animal încolțit, aruncând cu pietre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
le mai ridicară decât cu două ore înainte de răsărit, astfel că zorii îi găsiră la mai puțin de o jumătate de milă de ceea ce era, într-adevăr, un con vulcanic, care părea să se ivească abrupt din valurile oceanului, cu povârnișuri parcă tăiate cu toporul, cu excepția coastei nordice, unde se află o plajă adăpostita, de nisip negru, protejată de un mic promontoriu care pătrundea că un deget murdar de stâncă în albastrul oceanului. Soarele încă nu se dezlipise de linia orizontului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
uriașe, ale căror crește străluceau cu o lumină verzuie, ce le conferea un aspect aproape supranatural. Insula, și oamenii ei odată cu ea, se încovoia sub forță vântului, a valurilor, a fulgerelor și a ploii torențiale, care, în scurt timp, transformară povârnișurile dealurilor într-un tobogan noroios pe care alunecau stânci și copaci în direcția lagunei, în timp ce colibele se dărâmau, acoperișul marelui Marae se năruia, iar pirogile trase pe plajă erau luate de ape, împreună cu vreo cinci-șase oameni, care încercau să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]