2,756 matches
-
tehnica aceasta și convinsă de propriile limite. Portretul armașului, cititorul îl zărește de două ori. Odată la început, cu ochii Povestitorului, mai înainte de a afla că acesta l-a văzut la Pașadia. A doua oară la Pașadia, tot cu ochii Povestitorului, cînd portretul e Pașadia, cu amănuntul, aparent neglijabil, al portului diferit și al vîrstei mai tinere. în această ultimă secvență, Povestitorul surprins de asemănare încearcă să spună totul despre chipul marelui armaș printr-o singură frază: "Asemănarea sa cu Pașadia
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
mai înainte de a afla că acesta l-a văzut la Pașadia. A doua oară la Pașadia, tot cu ochii Povestitorului, cînd portretul e Pașadia, cu amănuntul, aparent neglijabil, al portului diferit și al vîrstei mai tinere. în această ultimă secvență, Povestitorul surprins de asemănare încearcă să spună totul despre chipul marelui armaș printr-o singură frază: "Asemănarea sa cu Pașadia era așa desăvîrșită că s-ar fi zis că era chiar acesta...". E invitat cititorul în acest fel, cu doar cîteva
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
în port și vorbire, el rămăsese apusean și om de lume pînă în vărful unghiilor." Imaginea e a lui Pașadia și ne întîmpină la primele pagini ale romanului. Neîndoielnic, cititorul reușește să-l vadă pe Pașadia în același fel, odată cu Povestitorul, atunci cînd acesta pătrunde în fostele case ale Zincăi Mamonoaia (ce nume balcanic!) pe care Pașadia le transformase într-un tărîm al civilizației apusene, al "veacului galant" și unde, în cel mai împodobit (să fie o sugestie a balcanității izolată
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
în cel mai împodobit (să fie o sugestie a balcanității izolată în inima unei case prin excelență apusene?) dintre saloane se află portretul străbunicului. Dacă va reuși cititorul să-l vadă și pe primul dintre Măgureni așa cum i-l prezintă Povestitorul, după chipul apusean al lui Pașadia, atunci Bergami va suna occidental, dar nu fals, căci surpriza sonoră e anticipată vizual. Prima imagine a lui Pașadia în roman e interpretarea, citirea semnelor de pe chipul său de către povestitor: "Ce frumos cap avea
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
așa cum i-l prezintă Povestitorul, după chipul apusean al lui Pașadia, atunci Bergami va suna occidental, dar nu fals, căci surpriza sonoră e anticipată vizual. Prima imagine a lui Pașadia în roman e interpretarea, citirea semnelor de pe chipul său de către povestitor: "Ce frumos cap avea totuși! într-însul ațipea ceva neliniștitor, atîta patimă înfrînată, atîta trufie aprigă și haină învrăjbire se destăinuiau în trăsăturile feței sale veștede, în cuta sastisită a buzelor, în puterea nărilor, în acea privire tulbure între pleoapele
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
grele. Iar din ce spunea, cu glas tărăgănat și surd, se desprindea, cu amărăciune, o adîncă silă." E un chip nobiliar, adus în roman parcă dintr-o pînză a Renașterii italiene. Că e vorba de un portret apusean, confirmă imediat Povestitorul în fragmentul deja citat ("De o sobră eleganță... rămăsese apusean"). Putem, cu oarecare îngăduință, privi pasajul acesta tot ca o prolepsă. Portretul conturat de citirea semnelor chipului apare ceva mai încolo, dar chipul e cel al străbunicului, în secvența care
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
chipul e cel al străbunicului, în secvența care, la rîndu-i, o anticipează după cum am văzut, pe cea din salonul împodobit. Să reluăm textul, odată cu precizarea că el pare o interpretare a semnelor de pe fața primului Măgurean, așa cum l-a văzut Povestitorul în portretul din salon și cititorul încă nu-l cunoaște: se întrevedeau tocmai dinpotrivă, trupește și sufletește semnele unei înalte stirpe în cădere: portul semeț și înfățișarea nobilă, trufia, cerbicia și cruzimea, lenea, sila de viață, setea de răzbunare și
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
și deșteptăciunea celor născuți dintr-însul, acea stearpă deșteptăciune, nesănătoasă și ea poate, care atinsese o așa înaltă stepenă de agerime la vlăstarul cel din urmă." Vlăstarul cel din urmă e craiul Pașadia, cu "nimic balcanic, nimic țigănesc" ne asigură Povestitorul într-alt moment al romanului, exact atunci cînd nimic nu sugera vreunul din cele două cuvinte. Se cuvin tocmai de aceea explicate. Tigănesc la Pașadia nu putea fi decît prieteșugul de neiertat pentru Povestitor cu Pirgu. Există în craiul Pașadia
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
nimic balcanic, nimic țigănesc" ne asigură Povestitorul într-alt moment al romanului, exact atunci cînd nimic nu sugera vreunul din cele două cuvinte. Se cuvin tocmai de aceea explicate. Tigănesc la Pașadia nu putea fi decît prieteșugul de neiertat pentru Povestitor cu Pirgu. Există în craiul Pașadia o latură mereu ascunsă în roman pe care doar acest prieteșug o aduce cumva în față, lăsînd să se bănuiască o înclinație către mizerie și decădere, altminteri de exclus. Neîndoielnic, nepotrivitul și urîtul prieteșug
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
Pașadia o latură mereu ascunsă în roman pe care doar acest prieteșug o aduce cumva în față, lăsînd să se bănuiască o înclinație către mizerie și decădere, altminteri de exclus. Neîndoielnic, nepotrivitul și urîtul prieteșug cu Gorică îl neagă clar Povestitorul atunci cînd spune "nimic țigănesc". Cuvîntul revine, de altfel, tocmai cu referire la Pirgu. Balcanic - cuvîntul ca atare - nu apare decît o singură dată în roman, în această exclusivă negație legată de numele lui Pașadia. Balcanică putea fi la acesta
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
stricăciune orientală, pe care credința și istoria neamului Pașadiilor a găsit-o de la bun început neprielnică și învrăjbită împotriva lor. La o privire înapoi redescoperim portretul primului dintre Măgureni: balcanic îi e portul, a balcanic îl ghicește după semnele chipului Povestitorul, balcanică e și istoria ce-l aduce în patul unei domnițe din Balcani. De acest cuvînt se teme Pașadia atunci cînd, în fața portretului străbunicului, Povestitorul descoperă atîta balcanism. Și, cu sonoritatea unui singur cuvînt, Pașadia încearcă să păcălească soarta potrivnică
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
portretul primului dintre Măgureni: balcanic îi e portul, a balcanic îl ghicește după semnele chipului Povestitorul, balcanică e și istoria ce-l aduce în patul unei domnițe din Balcani. De acest cuvînt se teme Pașadia atunci cînd, în fața portretului străbunicului, Povestitorul descoperă atîta balcanism. Și, cu sonoritatea unui singur cuvînt, Pașadia încearcă să păcălească soarta potrivnică și să-l nege: "Fu un Bergami." Și Povestitorul acceptă jocul: urît era portul boieresc de acum o sută de ani și "nimic balcanic" la
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
patul unei domnițe din Balcani. De acest cuvînt se teme Pașadia atunci cînd, în fața portretului străbunicului, Povestitorul descoperă atîta balcanism. Și, cu sonoritatea unui singur cuvînt, Pașadia încearcă să păcălească soarta potrivnică și să-l nege: "Fu un Bergami." Și Povestitorul acceptă jocul: urît era portul boieresc de acum o sută de ani și "nimic balcanic" la Pașadia. Nu haina îl face pe om, nici firea trădată de chip sau povestea vieții, ci numele, așa că Pașadia încearcă cel mai comun dintre
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
cel mai comun dintre jocurile care păcălesc soarta potrivnică: schimbarea numelui. Jocurile lui Mateiu Caragiale sînt mai degrabă comune, decît ezoterice. Dar sînt bine jucate. Străbunicul devine apusean. E trucul pe care, de această dată mărturisit deschis în spovedania către Povestitor, tot ca să păcălească o soartă potrivnică, îl joacă alt crai care își schimbă numele: Pantazi. Și totuși Pașadia păstrează portretul acesta balcanic cu venerație, singură amintire pe care nu vrea să o ardă în foc. Gesturi simultane, profund contradictorii. E
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
complice, cu coada ochiului, în toată splendoarea echivocului lor. Ar putea însă încerca un joc: să vadă nu doi Măgureni în scena din salonul împodobit al casei lui Pașadia, ci unul singur, așa cum îi arată chipul și cum îi vede Povestitorul. Simetria simplă formulată la început (nume oriental - port apusean, nume occidental - port levantin) se topește în echivoc. Același gest, același chip sînt, în același timp, profund balcanice și profund opuse balcanității prin ținuta lor apuseană. Sau, pe rînd, balcanice și
Mateiu Caragiale la Curtea-Veche - PRIVIREA POVESTITORULUI by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14752_a_16077]
-
o operație, purtîndu-și handicapul fără să se plîngă. Am incercat în mai multe rînduri să-mi explic dificultatea ei de a scrie. Cu o excepție, n-a scris nimic. În afara excelentelor interviuri din Dilemă anilor din urmă. Țîța era un povestitor înnăscut. Istoriile ei, cu oameni celebri sau cu anonimi, cu trecutul Bucureștiului pe care il stăpînea cum numai regretată noastră colega, Andriana Fianu, o mai făcea, cu pitorești evenimente literare, erau captivante. Avea o memorie, îndeosebi a amănuntului, fără egal
Tita by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14811_a_16136]
-
Iulia Argint Anatolie Paniș, autorul romanului Destrămarea, apărut la Editura Snagov în 2001, este un povestitor al noului care se vrea obiectiv, nemulțumit de statutul său de astăzi ("Nu mai este nevoie de romancieri și de povestitori"). Destrămarea, roman social-politic scris într-o manieră tipic realistă, este pe de altă parte dosarul unui anumit timp, redeschis
Desfășurarea by Iulia Argint () [Corola-journal/Journalistic/14896_a_16221]
-
Iulia Argint Anatolie Paniș, autorul romanului Destrămarea, apărut la Editura Snagov în 2001, este un povestitor al noului care se vrea obiectiv, nemulțumit de statutul său de astăzi ("Nu mai este nevoie de romancieri și de povestitori"). Destrămarea, roman social-politic scris într-o manieră tipic realistă, este pe de altă parte dosarul unui anumit timp, redeschis cu un anumit scop: " Viața noastră așa cum a fost nu mai interesează pe nimeni. Nici măcar ca poveste.(...) De noi, cei ce
Desfășurarea by Iulia Argint () [Corola-journal/Journalistic/14896_a_16221]
-
fi, cred, decât denunțul cinic al propriei aridități sufletești sau deriziuni spirituale. Manual do guerreiro da luz e strădania ,,paideică" a lui Coelho de a reabilita ceea ce secolul XX a reuit, printre multe altele, să deterioreze: prestigiul de mag al Povestitorului și alchimia generoasă a privirii sale dătătoare de imbold și speranță.
Paulo Coelho, "maestru de viață și speranță" by Smaranda Bratu Elian () [Corola-journal/Journalistic/14886_a_16211]
-
al lui Panait Istrati, îl vede ca "un vagabond de-a lungul drumurilor pămîntului", Ilya Ehrenburg adună în caracterizarea sa toate fețele personajelor scriitorului român: "naiv și viclean ca un copil, fermecător ca țiganii din poemul lui Pușkin, și ca povestitorii orientali, plin de imaginație, ca lăudăroșii levantini, dar și un visător obișnuit care păstrase în ciuda foamei și a bătăilor, dorul de dragoste, de stele și de adevăr." Gustînd savoarea poveștilor din 1001 de nopți și a romanului picaresc, André Gide
O geografie dramatică by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15270_a_16595]
-
care, prin textul Călugări de la Sfîntul Munte, intră prin calcule, fățărnicie, prin mijloace lente și insidioase, în aventura mediteraneană a personajelor. Două sînt întîlnirile dintre om și mare, care nu se uită. Sau nu le uit eu. Una, atunci cînd povestitorul, ca să îi vadă mișcarea printre golfuri, însoțea convoiul, mergînd cîteodată de-a-ndăratelea... A doua, cînd pregătită de furtună, își azvîrle un val în pieptul unui preot, iar acesta îi strigă: "Hola! Thalassa furioasă! Te binecuvîntez și îți poruncesc să te liniștești
O geografie dramatică by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15270_a_16595]
-
în paralel pînă spre sfîrșitul romanului, cînd personajele și întîmplările încep să se amestece, chiar necontrolat. Ca și în Pont des Arts, ca și în Hotel Europa, Țepeneag urmează o rețetă sigură - aceea a descrierii intimității unui individ, a autorului povestitor. Acesta are un lector, chiar partenera sa de viață, care sancționează, necruțător de multe ori, romanul la care scrie. O punere în abis "limpede ca cristalul", fără prea multe subtilități, în manieră Gide, Falsificatorii de bani. Este și unul din
Sfînta lizibilitate și tirania rețetei by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15344_a_16669]
-
rolul de pretext-cadru. Povestea simplă și care se încheie cam brusc, încadrează o lungă cuvântare-mărturisire despre învățătura creștină și conduita social-religioasă. Nu e exclus, la origine, un posibil cod vorbit al lecturii. Intriga nu este decât un mijloc prin care povestitorul experimentează diverse forme ale retoricii, (involuntare?), fără a-i deplasa însă sensurile și evitând astfel, într-o oarecare măsură, plictiseala unui singur tip de "discurs". Cititorul se identifică relativ ușor cu tânărul prinț Ioasaf, naiv și neștiutor că există durere
Legendă și adevăr by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15444_a_16769]
-
sunt pragmatici, profund democratici, disciplinați, modești și activi, naționaliști cât trebuie și europeni de asemenea, ei putând servi, la o adică, oricând ca model. În final un minunat capitol ne propune percepția unui "vizionar" din secolul trecut asupra Europei: marele povestitor H.C. Andersen care pe la 1840 face o călătorie aproape inițiatică de la nord spre sud-estul continentului pentru a cunoaște alte culturi. Iar una dintre țintele lui va fi Valahia. Parabola e limpede și e valabilă și astăzi: nu putem să ne
Meditînd la Europa by Ștefan Nicolae () [Corola-journal/Journalistic/15442_a_16767]
-
formei literare interogative, care presupune participarea cititorului la rezolvarea cazului") și filosofică a cărții (abordarea misterului din alt unghi), admirabile descrieri de case și străzi ale Portugaliei de altă dată, de iarmaroace, mîncăruri, personaje pitorești (țiganul El Rey este chiar povestitorul oriental din totdeauna, căruia îi revine istorisirea epopeei) alcătuiesc respirația volumului, altminteri de citit pe nerăsuflate. Traducerea deopotrivă exactă, alertă și poetică, precum și postfața documentată și lămuritoare, ambele semnate de Mihai Minculescu, îl pun în valoare și pe meleagurile noastre
Capul tranșat al parlamentarului by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15461_a_16786]