78 matches
-
dantelării lucrate manual, souvenir-uri purtând insemnele localității și nu în ultimul rând, fețele zâmbitoare ale localnicilor - care, trebuie să recunosc, pe lângă faptul că sunt niște meșteșugari desăvârșiți, sunt și negustori de excepție - ne-au stricat planurile! „HARRYS & MARIA LOIZU” este prăvălioara care te întâmpină de cum intri pe străduța care arată ca un Lispcani veritabil al Micului Paris și nu poți să nu intri să vezi și să cumperi ceva, pentru că proprietarii sunt de-o cumințenie sufletească și de-o amabilitate nemaiîntâlnită
LEFKARA de GEORGETA RESTEMAN în ediţia nr. 584 din 06 august 2012 [Corola-blog/BlogPost/355004_a_356333]
-
ceva, pentru că proprietarii sunt de-o cumințenie sufletească și de-o amabilitate nemaiîntâlnită. Maria, o doamnă simpatică și cu un zâmbet larg, cald, primitor ne-a întămpinat cu un „Iassuuuu”, salutul tradițional, și ne-a poftit înăuntru. Pe terasa din fața prăvălioarei puteai admira zeci de broderii în toate culorile și de toate mărimile, expuse cu mare artă alături de alte obiecte tradiționale, umbreluțe dantelate, standuri cu cărți poștale cu imagini din localitate și tot felul de souvenir-uri, care de care mai atractive
LEFKARA de GEORGETA RESTEMAN în ediţia nr. 584 din 06 august 2012 [Corola-blog/BlogPost/355004_a_356333]
-
care sunt lucrurile cele mai importante din viața ciprioților de aici: tradiția, familia și biserica. Străduța șerpuia printre casele placate cu piatră de Lefkara ca o terasă săpată în creierul muntelui, iar pe de-o parte și cealaltă, ciorchine de prăvălioare, care mai de care mai cochetă și asezonată cu fețele zâmbitoare ale proprietarilor. La un moment dat, în fața uneia dintre ele, pe un scăunel o doamnă în vârstă - undeva între 70-75 de ani - stătea ghemuită și cosea... M-am apropiat
LEFKARA de GEORGETA RESTEMAN în ediţia nr. 584 din 06 august 2012 [Corola-blog/BlogPost/355004_a_356333]
-
am negociat, bineînțeles prețul, am cumpărat câte ceva, pentru că merita s-o facem! Dar la Lefkara poți gusta și cele mai diversificate feluri de rahat, probabil o moștenire a ramurii turce din populația veche a satului... Există pe aceeași străduță cu prăvălioare și spații în care se produc și se vând aceste delicatesuri, cunoscute sub numele de „loukoumi”. Privești cum mâinile harnice își desăvârșesc misiunea și apoi te servesc cu un zâmbet larg, alături de un pahar cu apă rece ca gheața, încât
LEFKARA de GEORGETA RESTEMAN în ediţia nr. 584 din 06 august 2012 [Corola-blog/BlogPost/355004_a_356333]
-
adeseori prin perdele de fum și ceață, se întrezăreau spinările dealurilor, cu vegetația ofilită, străpunsă pe alocuri de gurguiele stâncilor, asemenea cocoașelor unor dromadere gigantice. Uniformitatea clădirilor de-a lungul cărora ne deplasam era întreruptă de apariția ici-colo a unor prăvălioare improvizate prin spațiile disponibile ale câte unui parter, având firmele țintuite pe canaturile ușilor. Vâț mergea alături, corectându-ne cadența, unu-doi, unu-doi, unu-doi, rostea, aruncând mereu priviri bănuitoare în urmă, acolo ne aflam noi, cei suspectați de
CHIPIUL ALB de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 311 din 07 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/355421_a_356750]
-
la locul de refugiu al focilor. Unele pleacă, altele vin că aici nu le mai urmăresc rechinii. Fac gălăgie mare și se împing în apă unele pe altele de pe pontoanele puse anume pentru ele. Pe toate străzile e plin de prăvălioare cu suveniruri, bijuterii și te miri ce! Formații de instrumentiști ori muzicanți solitari deosebit de talentați. Mai apoi am ajuns la stația BART adică mai pe înțeles o abreviere a Bay Area Rapid Transit. De aici se poate lua metroul care
JURNAL DE CĂLĂTORIE PRIN VESTUL AMERICAN de ILIE CHELARIU în ediţia nr. 87 din 28 martie 2011 [Corola-blog/BlogPost/341907_a_343236]
-
voiau să plece de lângă ele. Erau și flașnete cu melodii bine cunoscute și cu papagali care îți extrăgeau un bilet pentru a-ți ghici viitorul. Toată lumea își lauda marfa, fiind convinși că „reclama este sufletul comerțului”. Așezați în fata micilor prăvălioare, ori numai simple mese, strigau în gura mare, întrecându-se între ei în inventivitatea reclamelor. Unele atrăgeau atenția prin versuri bine ticluite și nu de puține ori cu conținut cam „trăznit”. Mi-amintesc cum am stat nedumerită în fața unui circ
OBICEIURI ŞI TRADIŢII ÎN TIMP DE VARĂ ÎN SATUL ROMÂNESC DE ALTĂDATĂ de ELENA BUICĂ în ediţia nr. 558 din 11 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/340691_a_342020]
-
seară, târziu, nevasta îi zise: -Măi, omule, tu știi că eu mă pricep să gătesc bine, iar tu ești un om foarte ordonat și chibzuit. Ce-ar fi să luăm împrumut niște bani din bancă și să deschidem o mică prăvălioară? Zis și făcut: Peste încă o lună, girând cu casa, cei doi luară un împrumut bancar și-și deschiseră acasă, în camera de la stradă, un modest restaurant cu două mese. Dar femeia gătea nemaipomenit, iar el, având dar de sus
PORTARUL de FLORIN T. ROMAN în ediţia nr. 1925 din 08 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381094_a_382423]
-
parte de cele mai bune produse pentru îngrijirea ei, eram doar în Țara Cocotierilor. Nu puteam folosi un produs artificial a cărui eficiență era doar pe bucata de hârtie care îl însoțea, așa că,prima oprire a fost într-o mică prăvălioară de profil, cu produse sută la sută naturale. Un singalez simpatic, nu prea înalt, cu obraji ușor bucălați și cu ochi mici ca a uneia dintre veverițele care ne vizitează terasa, ne-a întâmpinat cu zâmbetul pe buze. Este adevărat
LACRIMA DIN OCEAN ( JURNAL DE CĂLĂTORIE) CAP. 4 de HELENE PFLITSCH în ediţia nr. 760 din 29 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/348894_a_350223]
-
a citit gândul pentru că mi-a zâmbit cu subînțelesuri și-a păstrat bună dispoziție, mi-a împachetat produsele, ba mi-a mai dat cadou o mică sticluță cu ulei de citrice, cu care să ne apărăm de înțepăturile țânțarilor. Mica prăvălioară este plină cu de toate, de la uleiuri de cocos, creme de aloe vera, până la scorțișoară și piper sau alte ingrediente cunoscute și necunoscute, de o calitatea excelentă. Apoi ți se pot prepara tot felul de tinturi și creme după rețete
LACRIMA DIN OCEAN ( JURNAL DE CĂLĂTORIE) CAP. 4 de HELENE PFLITSCH în ediţia nr. 760 din 29 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/348894_a_350223]
-
pentru a ne ține companie. Chelneri îmbrăcați în pantaloni negri și cămăși albe, strălucitoare ne-au servit prompt și cu zâmbetul pe buze. Localul se numește " NEBULA " și face parte dintr-un complex care cuprinde un mic hotel și o prăvălioară cu produse occidentale. Faptul că este aproape întotdeauna plin de oaspeți mă face să cred că este pe gustul multora. Într-o altă zi când ne-am oprit aici, am fost plăcut surprinsă: un chelner, într-o ținută demnă de
LACRIMA DIN OCEAN ( JURNAL DE CĂLĂTORIE) CAP. 4 de HELENE PFLITSCH în ediţia nr. 760 din 29 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/348894_a_350223]
-
nu numai găsesc zilnic în stare proaspătă pâine în mai multe sortimente, mezeluri, conserve, legume, fructe, băuturi, articole de îmbrăcăminte, încălțăminte etc. Tare o mai laudă sătenii din Doh pentru stăruința sa de a aproviziona cu cele necesare mica ei prăvălioară. Maria lui Gheorghe Văsăliuț mai are o prăvălie în satul Dumuslău care deasemeni este bine aprovizionată cu cele necesare sătenilor. Bravo Maria!. Mă întorc din nou pe ulițele satului și strângându-mi la piept amintirile copilăriei, m-am lovit cu
SATUL MEU NATAL de IONEL CADAR în ediţia nr. 1493 din 01 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376062_a_377391]
-
Timișului statuia sfântului Nepomuk, protectorul orașului împotriva apelor dezlănțuite, pe care nu știu cine a avut ideea s-o scoată de la locul ei atunci când s-a amenajat noua faleză. Odinioară, în vecinătatea podului se înghesuia o sumedenie de maghernițe insalubre cu modeste prăvălioare la demisol, care au fost pe rând demolate atunci când s-a pregătit amplasamentul noii case de cultură. La vechea faleză, îngustă și joasă, accesul era permis printr-o ușă cu grilaj, care se deschidea în dreapta chioșcului ce flanchează și astăzi
STATUIA SFÂNTULUI NEPOMUK de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2351 din 08 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/376618_a_377947]
-
încercînd zadarnic să susțină capul însîngerat al lui Don Carlos. Regele murise, iar Principele moștenitor își dă sufletul puține minute după ce trăsura regală ajunge la Arsenal. Tânărul care ucisese pe Rege se numea Alfredo Costa și era casier într-o prăvălioară din Lisabona. A căzut lovit de săbiile ofițerilor din escortă. Celălalt, omul cu barbă, care mânuise carabina, se numea Manuel Buiça, fost sergent într-un regiment de cavalerie și institutor. Amândoi erau carbonari și fanatici discipoli ai lui Antonio José
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
interes pentru ființa pântecantropică a bărbatului iubit. A luat zacuscă, halva, telemea, așa, ca la Balcani. Mi-a fost drag și bine cu fata asta. Apropo de Balcani și de Orient, aici simpatiile și alianțele sunt fantastice. Eu am două prăvălioare, Sahara Mart și Turqoise. Ambii proprietari sunt arabi și lucrează la magazin cu nevestele. Angajează part-time studenți din estul Europei (români, bulgari), au clientelă multă din estul Europei. De câte ori merg acolo vorbesc cu mine, mă întreabă de România, știu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
ca acasă. E un anume farmec și o anume dulceață în care toți rahații de Komeini, Bin Ladenii dispar. Rămâne o anumită atmosferă de democrație americană asezonată cu bunătăți și zâmbete orientale. Încep să mă simt tot mai bine în prăvălioarele lor cu clopoței și tot mai funcțional în Kroger, unde de fiecare dată iau discount și premii. Până acum am câștigat 20 de litri de benzină cu care, evident, nu am făcut nimic. Fiecare intră într-o regulă. Și ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
mine viziunea proaspătă a comorilor acestora acumulate nu din gust artistic, ci din uimirea și lăcomia unor conducători de ordii, nu prin muncă onestă ori negoț, ci prin silă și sânge, mă aflam în ziua de duminică singur la o prăvălioară cu vedere spre podul cel mare ce desparte orașul în două. Stăpânul prăvălioarei se afla singur la acel ceas. Negoțul său era de antichități, pe care eu le-am socotit cu mult mai tinere decât păreau. — Aveți și n-aveți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
uimirea și lăcomia unor conducători de ordii, nu prin muncă onestă ori negoț, ci prin silă și sânge, mă aflam în ziua de duminică singur la o prăvălioară cu vedere spre podul cel mare ce desparte orașul în două. Stăpânul prăvălioarei se afla singur la acel ceas. Negoțul său era de antichități, pe care eu le-am socotit cu mult mai tinere decât păreau. — Aveți și n-aveți dreptate, domnule, mi-a vorbit orientalul. Avem și imitații care ne vin din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
acoperiți cu zdrențe de afișe, un miros persistent de urină de la cinema „București“ până la „Gambrinus“. Unde o fi fost restaurantul „Tomis“? Dar lacto-vegetarianul, unde servea Tanti Rozi? Ce-a fost lângă aceste obloane mari, metalice care astupă vitrinele unor foste prăvălioare de lângă fostul hotel „Cișmigiu“? Cum se numea cinematograful de lângă „Timpuri noi“? „Festival“? A fost un cazinou o vreme acolo, acum e părăsit. Pe treptele lui doarme, din când în când, o nenorocită cu un morman de sacoșe după ea, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
petrecuse aievea și ocolindu-l pe oacheșul nea Titi. Acela, Înainte cu câteva zile de a-și sfârși zilele strivit de o remorcă de lemne, apucase să-l lămurească pe Ectoraș că nimeni nu furase niciodată nimic din păguboasa lui prăvălioară și că ar fi fost bine să-și reia relațiile de prietenie. După moartea lui Titi, afacerea fusese preluată de o femeie, pe nume Marioara, vorbăreață și pricepută În a-și atrage mușterii de tot felul: femei, bărbați, tineri, bătrâni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
am simțit iar că ceva semăna cu ceva de altă natură. Mă gândeam la călătoria la Bahia și mi-am dedicat o după-amiază vizitării prăvăliilor de cărți și obiecte de cult, pe care până atunci le neglijasem. Am găsit niște prăvălioare aproape secrete și bazaruri ticsite cu statui și cu idoli. Am cumpărat perfumadores cu tămâie de-ale zeiței Yemanjá, mici piramide mistice de afumat, ca acelea pentru țânțari, cu parfum Înțepător, bastonașe de tămâie, flacoane de spray dulceag, botezate Sfânta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
ca o sîrmă Încinsă, care nu se dă la o parte din fața ta cînd vrei să treci prin porțile țării. Ești șmecher? Îți zice el, ridicînd Încet degetul spre creola de argint pe care ți-ai cumpărat-o dintr-o prăvălioară din Praga și ți-ai atașat-o de lobul urechii. Ești student? Sau elev? Ce mai contează, ar trebui să te tund la zero, mai spune el, ca să-ți reamintească ceva ce poate ai uitat, călătorind În străinătate. Drumul de la
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
scrisul sub dicteu automat și așa mai departe. Altă dată, oameni perfect sănătoși la minte au început să vadă stafii. În asemenea perioade se vorbește mai mult ca oricând despre efectul afrodisiac al apelor. (Îmi aduc aminte de o inofensivă prăvălioară de obiecte religioase romano-catolice, care purta firma „Fecioara din grotă“ și care exista de multă vreme. Subit, firma a devenit subiect de interes, ba chiar de persecuție; oamenii treceau pe lângă ea bombănind: „Care fecioară, din care grotă?“. Până la urmă, negustorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nefericire, lipsite de interes. Există pe acolo și o cârciumă care se cheamă „La trei șoareci orbi“. Apartamentul Dianei era plasat în apropiere de aceasta, pe o stradă liniștită, cu imobile de două etaje și terase. Se afla deasupra unei prăvălioare de pânzeturi irlandeze, în care un bătrânel despăturea ștergare mari, albe, pentru uzul rarilor mușterii. Perimetrul în care se învârtea acum George era presărat nu numai cu îmbrăcămintea Dianei, cu „corsetele“ ei și cu alte articole vestimentare pe care le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și recunoscut. Nu mi-a spus-o chiar ea?! „Ei, Lydia! Lydia!“ - a zis dînd din cap „Și-a ieșit de tot din minți!“ Ea, care fusese toată viața o femeie cumsecade și la locul ei, și-și văzuse de prăvălioara ei de pălării, și pentru care toată lumea n-avea decît vorbe bune și... sigur, era deja aproape fată bătrîna... să ajungă să se poarte așa. „Vai, era Îngrozitor“ - a zis bătrîna - „nu-i dădea pace nici o clipă“ - zice, și zău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]