74 matches
-
grupului. Din păcate, a urmat o cărăruie prin pădure, în pantă lină, apoi panta s-a accentuat și am continuat mai mult de rușinea față de cei rămași. Obstacole apăreau la tot pasul, cred că cineva ne punea la încercare. Bușteni prăvăliți deasupra cărării, care trebuiau escaladați. Zone mlăștinoase, din care ieșeam înnămoliți până la gleznă. Căldură sufocantă, cerul gurii uscat - apă nu luasem cu noi. La unul dintre copacii transversali, m-am așezat, simțind că îmi dau duhul. Norocul meu că n-
CASCADA de DAN NOREA în ediţia nr. 1316 din 08 august 2014 [Corola-blog/BlogPost/371569_a_372898]
-
lume, "uitat de moarte" și a avut acces la divinitate. Magul poate fi consultat doar de regi și voievozi. În preajma lui crește mușchiul simbol al naturii agresive: Acolo prin ruini, prin stânci grămădite Era peștera neagră a zăhastrului mag Stejari prăvăliți peste râuri cumplite Și stanuri bătrâne cu mușchi coperite" (Povestea magului...) Imaginea vizează imemorialul și este des întâlnită în literatură. Iată o edificatoare chilie cioplită în munții Indiei antice 3: "Tu vei vedea în codru pe-un logi luminat: De-
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
e prea cumplit. 8 2254 - Tu pleci sub ochiul tău Pe-nvingătorul a o sută regi. - O singură privire-a mea te-ar omorî, Dar n-a-nvățat să se coboare-atît de jos. 9 2286 Furtună, fulger[e], trăsnet, codri prăvăliți, râuri îmflate - sânt zeii Daciei ce se luptă cu oștile romane. Apostrof către ei. {EminescuOpVIII 56} 10 2286 TRECUT VECHI Zilele regelui Boribistas Boerebist. Duras Diurpaneu fost rege - acum orb - capul preoților daci. Dochia fiica lui cea tânără - iubind Dacia
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
fugi din cortul său, fără de papucii lui în floarea broaștei, pe cari-i purta ca o prerogativă a înaltei sale demnități, cari papuci ajungând în mâna îndrăzneților români, ei făcură haz și râs mare de acesta. Buți de vin, goale, prăvălite noaptea pe mare întuneric din cetate, hodorogeau greu prăvălindu-se și speriau pe împresurătorii care nu pricepeau ce este. Pierzând nădejdea cuceririi atât de grele a acestei cetăți, amar dezamăgit asupra crezutei ușurințe a întreprinderii și zbătîndu-se nerăbdător contra unei
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
-i de dreptate Sfințește-a ta vieață de tină și păcate; Nu! nu ești tu de vină, ci cei ce te-au vîndut! Scânteie marea lină și placele ei sure Se mișc-una pe alta ca pături de cristal Prin lume prăvălite; din tainica pădure Apare luna mare câmpiilor azure, Împlîndu-le cu ochiul ei mândru, triumfal. Pe undele încete își mișcă legănate Corăbii învechite scheletele de lemn; Trecând încet ca umbre - țin pânzele umflate În fața lunei care prin ele atunci străbate, Și
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
pământene, Cu babele lor albe, cu ochii stinși sub gene, Preoți bătrâni ca iarna, cu gângavele glasuri. O duc cântând prin tainiți și pe sub negre bolți, A misticei religii întunecoase cete, Pe funii lungi coboară sicriul sub părete, Pe piatra prăvălită pun crucea drept pecete Sub candela ce arde în umbra unui colț. II În numele sfântului Taci, s-auzi cum latră Cățelul pământului Sub crucea de piatră. Arald pe un cal negru sbura, și dealuri, vale În juru-i fug ca visuri
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
într-un colț al acelei încăperi se găseau însoțitorii săi, Yozō, Seihachi, Ichisuke și Daisuke. În cabina cea mare mirosul rogojinilor de paie care înveleau încărcătura se amestecase cu mirosul trupurilor transpirate. Unii din cei o sută de negustori stăteau prăvăliți pe podea sau jucau zaruri așezați în cercuri. Yozō și ceilalți însoțitori ai săi erau întinși lângă încărcătură, chinuiți încă de răul de mare, dar când își văzură stăpânul în picioare la căpătâiul lor, dădură grabnic să se ridice. Stați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
apa se scursese imediat și cabina nu avusese chiar atât de mult de suferit. Slavă Domnului, scrisorile Stăpânului nu se udaseră. Samuraiul străbătu culoarul în care apa era încă până la glezne și coborî la etajul de dedesubt unde negustorii zăceau prăvăliți unii peste alții, de nu aveai loc să arunci un ac. Unii îl vedeau pe samurai, dar nu aveau puterea să se ridice și să-l salute cu o plecăciune. Unii dormeau buștean, alții se uitau pierduți într-un punct
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
de copil. Era greu să ghicești în pădure de unde vine un sunet, dar eu învățasem de la Baci cum să nu mă las păcălit de ecou. Nu departe de mine, la vreo douăzeci de pași, după un trunchi imens de stejar prăvălit, un cățelandru își tremura piciorul rănit. Sângele năclăit i se închegase pe blană arătând ca o rană imensă. Nu pricepeam cine-l putuse lovi, poate că ceva îl sfâșiase sau poate că se prinsese în vreo capcană pusă de braconieri
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
strânge legăturile cu foștii săi supuși și a le putea curând cere să contribuie la cheltuielile curții sale, încercarea se termina printr-un dezastru. Unul în plus. Ochii lui cătau cu disperare spre ușă, însă trupul prea greoi îi stătea prăvălit. Să fi fost din milă, lehamite sau pur și simplu din întâmplare că Astaghfirullah s-a hotărât deodată să-și întrerupă violenta critică pentru a-și relua rugăciunile? Unchiul meu a văzut aici intervenția Providenței. Astfel că, de îndată ce șeicul rosti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
cu Dimensiunile Exterioare, nu putea intra pe câmpul de luptă. Virgil Jones stătea nemișcat, cu capul plecat, brațele întinse și mâinile desfăcute, ca un om care împinge o ușă foarte grea. Apoi s-a prăbușit fără de veste. O materie inertă prăvălită grămadă la pământ, în pădure. Vultur-în-Zbor se repezi înainte. Virgil Jones își revenea încet. — N-ar fi trebuit să-mi bat capul, spuse el. N-a fost de fapt nici o confruntare. N-aveam nici o șansă. Un purice care vrea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
sprijinit cu păroasele labe din față de umerii omului, bocănea din copite dracul cel negru. După ce căruța cu draci care intrase În sat În urmă cu ceva vreme se pierduse către Răsărit, nea Mitu Îl luase la el acasă pe Necuratul prăvălit În șanț și-l curățise, potopindu-l cu vorbe bune și duioase, ca pe un ied neastâmpărat ce se nimerise, În joaca lui nestăvilită, sub roțile unei căruțe. Iedul - așa Îi spuneau cei cărora le era Îngăduit să-l vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Cu mult Înainte, Însă, de sărăcăcioasa Îngropare, pe când țiganca jelea cu fruntea În țărână, tractoristul care se fălea că se suia pe ea la fiecare drum pentru apă de băut nu știuse ce și cum să facă atunci când o văzuse prăvălită. Ca să nu pară atins de slăbiciune, spusese cumva cu o veselie miloasă: „Se duse și asta dracului pomană...”. Această Întâmplare - al cărei miez viu era copilul topit În Apa Morților și În care tractoristul căzuse mai mult sau mai puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
se Încrucișeze cu aceia ai lui Nizam, dar roșii de oboseală și de nesomn. În spatele lui, un secretar ține un teanc de documente strânse Într-o legătură mare de piele de Cordoba. Privilegiu al vârstei, marele vizir stă așezat, chiar prăvălit. Veșmântul Îi e cenușiu, barba Încărunțită, fruntea pergamentoasă, numai privirea Îi pare tânără și vie, aproape scânteietoare. Îl Însoțesc doi dintre fiii săi, care aruncă de jur-Împrejur expresii de ură sau de sfidare. Foarte aproape de sultan stă Omar, pe cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
astfel, soțul martir! Un moment de șovăială, apoi veni sentința. Mă felicitau, Îmi lăudau curajul, ca și pe acela al protectoarei mele. Într-adevăr, În fața unei situații atât de lipsite de cuviință, explicația ei era singura plauzibilă. Chiar dacă postura mea prăvălită, În mijlocul andarun-ului, era oarecum compromițătoare, ea se putea explica lesne prin nevoia de a mă ascunde privirilor. Onoarea era salvată, așadar, dar, În ceea ce privea viitorul, era limpede că trebuia să plec. Mi se ofereau două căi. Cea mai vădită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
câteva ori și tot de atâtea ori îl reaprinsese, ba să refacă un calcul salvator, ba să controleze un preț al zilei, ba să observe un amănunt pe fotografia Nadinei, care, din perete, deasupra patului, îl urmărea cu ochi galeși. Prăvălită, trei sferturi goală, pe o blană de urs, cu brațul rezemat pe capul fiarei, sânii ei mici păreau încremeniți într-un spasm voluptos, iar șoldurile-i calde se alintau cu îndemnuri, în vreme ce întreaga-i figură surâdea, cu o candoare virginală
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
să cadă stropi rari de ploaie și părintele Bernard observă picături strălucitoare perlând petalele primulelor, ierburile agățătoare, tufișurile spinoase de păducel, frunzele de rostopască și dantelatul hasmațuchi, rugii de mure și tufele de măceș. Deodată se auzi un zgomot târșâit, prăvălit, de parcă un tren fantomă ar fi apărut din tunel sau de parcă unul dintre demonii lui John Robert i-ar fi asaltat sub forma unui animal uriaș, care țâșnea din frunziș. Ceva mare și greu și extrem de agitat veni rostogolindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în pantă pe fiecare latură, dar și înainte. Pare să se afle pe un promontoriu, dar vîntul, panta și instinctul lui îi fac drumul mai ușor. Promontoriul se termină într-o serie de stînci mărunte, despărțite de buruieni și pietre prăvălite. La început, coborîrea e ușoară, apoi ajunge la stînci mai abrupte și trebuie să se agațe de stînci desprinse din vîlcele, care se prăbușesc și alunecă. Pe ultimii metri cade și se întinde pe ferigile uscate, zicîndu-și: Mă doare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
n-o să stea cu mâinile În sân ca să vă spuneți voi tot ce-ați făcut de când nu v-ați mai văzut! Se ridică și-o pornirăm, cu ea În frunte. Ne cățărarăm precum caprele pe un morman de stânci uriașe, prăvălite unele peste altele. Ajunserăm Într-o viroagă adâncă, străjuită de un fel de copaci subțiri și Înalți, după care dădurăm Într-o potecă de mistreți ce șerpuia prin pădure, urcând spre munții pe care Îi văzusem din peștera unde mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
care Vinas să nu-l dibuiască nicicum. - Acolo, spuse Runa deodată și ne arătă o stâncă găunoasă și mare, pe care abia dacă se putea urca un om Întreg, darămite unul ca Enkim. Numai că peste stâncă zăcea un copac prăvălit, găunos și uscat. - Zi-i lui Tatăl cum știi tu, mă Îndemnă Enkim. Zi-i ca atunci, În apa cea mare! Hai, Krog! Of, of, Tată! N-am să fiu țanțoș și n-o să spun tocmai acum că nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ne urcăm pe stâncă. Grăbiți, am Început să azvârlim din culcuș tot ce adusesem cu noi, dar apa prinse să ne răsucească, așa că am lăsat blănurile și sulița cea mică În culcușul lui Enkim și ne-am agățat de copacul prăvălit. Copacul prinse a pârâi și Începu să se clatine ca o măsea stricată, așa că dădurăm drumul la vale bulumacului și culcușului. Cu chiu cu vai, izbutirăm să ne cățărăm pe stâncă, târându-l pe Enkim după noi și, odată ajunși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
nou. L-am bătut pe Enkim pe spinare: - Am scăpat, prietene. - Bine. Ce-ar fi atunci să ne vârâm și noi În vreo gaură? ne potoli el veselia. N-am căutat mult. Puțin mai jos, am dat peste doi copaci prăvăliți, acoperiți cu un pământ sfărâmicios din care răsăreau lăstari tineri. De jur Împrejur crescuseră frunze grase de brusture, iar sub copacii prăvăliți se Întindea o limbă de mușchi răcoros ce ieșea dintr-o vizuină scundă. Ne-am adăpostit cum am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
vreo gaură? ne potoli el veselia. N-am căutat mult. Puțin mai jos, am dat peste doi copaci prăvăliți, acoperiți cu un pământ sfărâmicios din care răsăreau lăstari tineri. De jur Împrejur crescuseră frunze grase de brusture, iar sub copacii prăvăliți se Întindea o limbă de mușchi răcoros ce ieșea dintr-o vizuină scundă. Ne-am adăpostit cum am putut mai bine și am adormit de cum am pus capul jos. 15. Ploaia se oprise cu mult Înainte de a se crăpa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
-se cu umbrele pâcloase ale copacilor. Nu trecu mult și Logon dispăru din vedere. Am privit la ceilalți. Dormeau buștean. M-am ridicat din culcuș și am luat-o după Logon. L-am găsit așezat pe un trunchi de copac prăvălit. Arunca În apă cu pietricele. - Nu poți vorbă deloc? Începu el. - Doar așa, i-am răspuns cu vorbe rostite În minte. - Dar poți vorbă În minte fără să te audă? - sopti el, privind cu Înțeles spre tabăra noastră. Am făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
de apă din care gârlița, culcând la pământ mirosurile iuți ale buruienilor, evada, poposind pe ulicioara Sfinților, scăpa în Pescăria Veche (mai târziu strada General Florescu), lingând, ca pe acadele, fundațiile hanului Berevoiești (niște căsoaie țestoase, amarnice, fără multă carte, prăvălite ca din ceruri ori smulse cu echipajele de catâri de prin pietrăriile altor tărîmuri). Cotea pe dinapoia altarului bisericuței Răzvan, mânând, de la coadă, flotilele de gâște, peste zona străzilor Stelea Spătaru, Decebal, Armenească, Paleologu și bulevardul Hristo Botev. Secționând Podul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]