5,068 matches
-
Sarah o poezie pe o fișă medicală (într-un fel, definiția acestui roman). Castel de nisip dus de apă .... "nu pierdut, nimic pierdut deocamdată". Ca orice englez, Jonathan Coe nu uită să înțepe din când în când spiritul exagerat de pragmatic, superficialitatea spirituală și foamea de success-stories a "Lumii noi". Savuros dialogul cinefilului Terry cu un tânăr american: întrebat ce părere are despre Pasolini, acesta spune că preferă chiftelele; în schimb, la tortellini: îi plac mai ales cele din perioada de
Împotriva orbirii by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15437_a_16762]
-
nemijlocite asupra felului în care două țări, Austria și Danemarca, (unde Grete Tartlet a acticat ca diplomat) se autodefinesc în raport cu Europa din care fac deja parte. Pe de o parte, Austria, "națiunea culturală", iar, pe de altă parte, Danemarca "națiunea pragmatică". Tabloul fiecăreia din aceste țări (de fapt al "sufletului" lor) este alcătuit atent, după un principiu poliedric, din fragmente de jurnal, din însemnări răzlețe dar esențiale, din adnotări și glosări pe marginea unei lecturi sau doar a unei sugestii. Stilul
Meditînd la Europa by Ștefan Nicolae () [Corola-journal/Journalistic/15442_a_16767]
-
vor putea lipsi de aprofundarea istorică, integrând astfel culturile naționale". Cu o simpatie izvorâtă din alte rațiuni (din care nu lipsesc însă cele culturale) este privită națiunea daneză. Danezii - definiți undeva "un soi de nemți care se doresc englezi" - sunt pragmatici, profund democratici, disciplinați, modești și activi, naționaliști cât trebuie și europeni de asemenea, ei putând servi, la o adică, oricând ca model. În final un minunat capitol ne propune percepția unui "vizionar" din secolul trecut asupra Europei: marele povestitor H.C.
Meditînd la Europa by Ștefan Nicolae () [Corola-journal/Journalistic/15442_a_16767]
-
și glasul acestora suna destul de distonant. Popularitatea lui Lenin și a altora a scăzut într-atât, încât critica nu mai suna ca o învinuire, ci aproape ca un elogiu: autoritățile apăreau nu ca niște dogmatici fanatici, ci ca niște oameni pragmatici care neglijau voit doctrina învechită. Și se pare că în Occident s-a trecut cu vederea acest moment, considerându-se adesea că mișcarea pentru drepturile omului în URSS este încă una din variantele neomarxismului. Paradoxul constă în faptul că puținii
Vladimir Bukovski - ȘI SE ÎNTOARCE VÎNTUL - fragmente - () [Corola-journal/Journalistic/14312_a_15637]
-
a exalta tradițiile, în principiu, nu e în favoarea noastră. Deoarece avem și destule tradiții proaste, rămase de la turci ori de la fanarioți, de care ar fi preferabil să ne debarasăm. Am, ce-i drept, o sensibilitate retrogradă. Nu prea gust orientările “pragmatice” de azi. Și nu-mi inspiră nici o stimă progresul tehnologic care e însoțit de regres interior. Am fost în America, hotărât să nu mă las influențat de prejudecățile șovinismului european. Și m-am întors foarte descumpănit, pregătit să înțeleg mai
Octavian Paler by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14335_a_15660]
-
întreb cum se va descurca un ins care abia dacă a absolvit liceul. în fine, chiar dacă un asemenea act ar fi cu adevărat util pentru afirmarea latinității limbii române 3), adică dacă acceptăm ascendența unui principiu spiritual asupra unuia pur pragmatic, eu cred că utilizarea semnului "â" doar în cuvintele legate de țară ("România") și cetățean ("român") marca mult mai puternic latinitatea limbii române. Exista un fel de demnitate a lui "â", semnul la care apelezi doar în situații speciale. Folosirea
Ortografia și propaganda by Radu Pavel Gheo () [Corola-journal/Journalistic/14369_a_15694]
-
pe care el o acordă scrisului e doar o fațetă a relației complexe pe care Nietzsche o întreține cu domeniul limbii. Pentru el limba nu e un fapt exterior, pur și simplu o "unealtă socială" pe care s-o folosești, pragmatic, în comunicare: limba ține de alcătuirea noastră ontologică ultimă. Prin limbă ne putem da formă și pune în ordine, și doar prin limbă ni se întâmplă că putem, în ultimă instanță, să ne descoperim - că să nu zic, pur și
...doi diavoli s-au întâlnit și ședeau de vorbă by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14447_a_15772]
-
irealizabile pe pământ, Aristot îl transformă într-o virtute accesibilă omului, în limitele existenței sale terestre. Ceea ce convenea spiritului iezuit transigent, înclinat să dezvinovățească acțiunile oamenilor, judecând omul la valoarea lui reală, pământeasca (Poziție existențialista avant-la lettre). Invers decât poziția pragmatică a lui Aristotel, citatul următor, o reflecție a lui Picasso, notata, paradoxal, la capitolul iezuiți, tot la data de 13 martie 1959, zi densă, ca și cum aș fi avut de luptat contra unui inamic (ideologic?) prea insistent: Je me demande si
Dizidență mentală by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14494_a_15819]
-
mai cu putere și mai frumos". Acestei judecăți i s-ar putea alătura comentariile la fel de pozitive ale lui Iordache Golescu (Băgări de seamă asupra canoanelor grămăticești, 1840), autor cu deosebire interesat de expresii și structuri idiomatice, deci receptiv la uzul pragmatic al limbajului, la retorica și la expresivitatea sa: "Adăugire să zice cînd adăugăm la vorbă cuvinte de prisos, spre mai bună și mai frumoasă înțelegere și adeverire, cum cînd zicem: "dă-ne nooă, Doamne!" în loc să zicem "dă-ne, Doamne!". Exemplul
"Pleonasmul legiuit" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14495_a_15820]
-
optimiste așteptări. Ar fi necesară aici o precizare cu privire la importanța contextului pentru o astfel de acțiune culturală. Nu e puțin lucru să știi cum să construiești un eveniment - tot așa cum în industria de divertisment e necesar să cunoști analitic și pragmatic resorturile unui spectacol. Protocolul românesc în această privință recomandă, de cele mai multe ori, o atitudine obosită, astenică și o autocompătimire neglijentă a organizatorilor, penibilă, la urma urmelor, care culminează lamentabil în cadrul solemnității finale până la totala substituire a acesteia. Am apreciat la
Orele astrale ale Sibiului by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/14554_a_15879]
-
lava să țâșnească din străfunduri și să transforme peisajul din jur. Dacă este prost, va căuta să controleze explozia; de atunci înainte, își va cheltui întreaga energie în încercarea de a menține vulcanul sub control. Eu am fost suficient de pragmatic ca să înțeleg, în anumite momente ale vieții mele, că trebuie să accept puțin din durerea exploziei, pentru ca după aceea să mă bucur de peisajul cel nou din jur. Acest peisaj nou s-a numit: succes. Dar este doar un peisaj
Paulo Coelho - academician by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/14610_a_15935]
-
imaginativ prin excelență, "lansează o săgeată de foc în patria nopții", spus cu vorbele lui Blaga. Mai ales că de acolo, din "orizontul necunoscutului", cel încărcat de putere magică, își poate lua în posesie mijloacele spre a atinge un scop pragmatic, visat a fi util celorlalți, scop imposibil de atins cu mijloacele raționale și numai după ce acestea au fost epuizate. În mai multe dintre prozele scurte ale lui Voiculescu, magicul este magma germinativă pentru fantastic. În spațiul literaturii, pragmatica fantasticului de
Utopia magicianului by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/14625_a_15950]
-
un scop pragmatic, visat a fi util celorlalți, scop imposibil de atins cu mijloacele raționale și numai după ce acestea au fost epuizate. În mai multe dintre prozele scurte ale lui Voiculescu, magicul este magma germinativă pentru fantastic. În spațiul literaturii, pragmatica fantasticului de sorginte magică are similitudini cu utopia. Întocmai ca și proiectul utopic, fantasticul magic nu are o realitate palpabilă, propune un act individual, trăit intrasubiectiv, ca o necesitate a spiritului dotat cu o specială substanță și, de aceea capabil
Utopia magicianului by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/14625_a_15950]
-
ce fel de adaptare e vorba? Care sînt termenii ei de-o parte și de alta? Nu o dată, americanii habar n-au unde se găsește România, din pricina a ceea ce autorul numește "ignoranța lor proverbială". Reprezentînd o națiune cu o orientare pragmatică, aproape integral absorbită de prezentul lucrativ, ei își clădesc psihologia pe "a avea" și nu pe "a fi" încă de acum mai bine de un secol și jumătate, de vreme ce vicontele Alexis de Tocqueville afirma înciudat, în celebra sa carte Democrația
Românii din Lumea Nouă (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14086_a_15411]
-
celebra sa carte Democrația în America, cum că "nu există în lumea civilizată o altă țară în care cineva să se ocupe de filosofie mai puțin decît în Statele Unite". Desigur, e o exagerare. Nu mai puțin, ea surprinde un specific pragmatic, utilitarist al lumii anglo-saxone, în care profunzimile spiritualității, subtilitățile speculative, "gratuitățile" creației apar incontestabil mai rar decît în Europa sau în Asia. Captiv al mediului proxim și al momentului de față, bunul american manifestă o accentuată indiferență față de restul lumii
Românii din Lumea Nouă (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14086_a_15411]
-
Pe de altă parte, incoerențele personajelor lui Caragiale apar sub semnul Lumii ieșite din țâțâni - titlul celui de-al doilea capitol al cărții. Ceea ce aduce în plus acest volum pe lângă interpretările tradiționale este o raportare a textului caragialian la teorii pragmatice și poststructuraliste. Autorul optează, bunăoară, pentru termenul de actant, introdus de Greimas, atunci când definește statutul personajului caragialian: "Clasificându-l după ceea ce face (de unde și numele de actant), A. I. Greimas consideră personajul un participant la trei posibile axe semantice, acestea fiind
Paradigme caragialiene by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14106_a_15431]
-
E adevărat. Lumea de azi e obsedată de clipă, nu de durată. Totuși, pradă unei, cum să-i spun?, inerții a viziunii idealiste asupra intelectualului umanist, domnul Nicolae Manolescu uită că lumea de astăzi este, poate mai mult decât grăbită, pragmatică. Ceea ce s-a modificat esențial pentru tineri este sistemul de motivații, ierarhia lor (spre a vorbi solemn) axiologică. Un tânăr de astăzi, fie și înzestrat cu aptitudini agere și fascinație (nu-i imposibil!) pentru filologie, refuză - lasă că nici nu
Dispar editorii? by Gabriela Omăt () [Corola-journal/Journalistic/14131_a_15456]
-
Irina Marin Tentația analizelor pragmatice o regăsim și în volumul Caragiale. Discurs și expresie al lui Aurel Buzincu, apărut anul acesta la Editura Universității din Suceava. Autorul este preocupat de receptarea operei caragialiene în zilele noastre și pornește de la "insatisfacția față de actualitatea lui Caragiale." " Nu
Pragmatică în loc de analiză by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14132_a_15457]
-
semnificații ce ar putea fi conferite de conjunctura prezentului. O astfel de perspectivă ne face să credem că avem de-a face cu un nostalgic al "purității" artei, al caracterului ei închis, de entitate estetică suficientă sieși. Cât privește perspectiva pragmatică la care recurge autorul, de data aceasta ea nu mai este una auxiliară, subordonată operei literare, ci se transformă într-o tehnică hermeneutică generalizată și sufocantă până la urmă. Neajunsul unei astfel de abordări discursive apare de la bun început: textul caragialesc
Pragmatică în loc de analiză by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14132_a_15457]
-
paradoxal, nu s-a numit ocupația sovietică, ale cărei consecințe au generat privațiunile de după 1989, ci a fost "identificată" la celălalt pol: în persoana intelectualilor democrați și unioniști (e drept că "democrați" și "unioniști" mai mult cu vorba, dar foarte pragmatici în aranjamente personale). Pe de altă parte, România însăși, după destule ezitări, a intrat în cărțile integrării europene și euroatlantice, preferând să "conserve" relația cu Republica Moldova (de unde, mai cu seamă în ultimii doi ani, a primit vești proaste). România a
Viața în arhipelag by Vitalie Ciobanu () [Corola-journal/Journalistic/14192_a_15517]
-
oricum și nici la orice vreme". Umil în fața grandorii divine care pulsează inclusiv în plăsmuirea poetului, Cassian Maria Spiridon aderă la opinia că acesta e unul din puținii oameni care mai ia în serios limba, pentru care rostirea depășește schimbul pragmatic, calp, de informații moarte, corespunzător unor inimi secătuite: "La Poet și la Teolog cuvintele încă mai au sens, mai au viață - ei încă mai cred: la început a fost Cuvîntul - Cuvîntul cel viu al adevărului celui veșnic". Ieșind învingător din
Un poet despre poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14197_a_15522]
-
al științei, ca voce distinctă a ei, cu drept deplin de cetate. Pentru Gramatopol, eseul este calea liberă (de prejudecăți, preconcepții, predeterminări etc.) care pune în slujba rigorii teoriilor științifice ale unei discipline sau alta fantazarea creatoare. Ceea ce înseamnă ieșirea - pragmatică, poate chiar cinică de la un punct încolo - din tipare cu ajutorul tiparelor înseși: "ingeniosul bine temperat" - ca să ne sprijinim, într-un alt context, pe celebra formulă. Al doilea nivel ține de viziunea construcției, mai exact de spiritul dinapoia ei, care o
Gramatopoliana by Liviu Franga () [Corola-journal/Journalistic/14212_a_15537]
-
eșantioane de poliedricele eseuri gramatopoliene, actualizează, într-o contemporaneitate cumva autoalienată și brutalizată de traume succesive, o ereditate benefică și comprehensivă. Chiar îi e frică, în vreun fel, cuiva de apele oglinzii? Și de ce? Mihai Gramatopol, Antichitate și modernitate - eseuri pragmatice. Brașov, Ed. Orientul Latin, 2000, 316 p.
Gramatopoliana by Liviu Franga () [Corola-journal/Journalistic/14212_a_15537]
-
acces nelimitat la toate sursele de informare interzise în țară. Din suprapunerea poveștilor copilăriei (cu idealuri mărețe, cu fapte de eroism derulate în locuri exotice - Spania, Franța - și cu nume de camarazi devenite repere ale istoriei comunismului) peste analizele reci, pragmatice din studiile de kremlinologie descoperite în bibliotecile americane, reiese o viziune extrem de complexă, foarte aproape de esența contradictorie a comunismului, care a generat atîtea iluzii (frînte) și atîtea drame (reale). Ruptura lui Vladimir Tismăneanu de comunism (implicit de tatăl său, printr-
Inocenți cu mîini murdare by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14277_a_15602]
-
vedere sintactic și semantic, elipse lexicalizate. Formele verbale construite cu conjuncția să ca element introductiv al unei completive sau subiective (poa' să, tre' să) au mai puțin autonomie decît combinațiile cu că: las'că devine o marcă discursivă, un conector pragmatic, în care suspensia subordonatei produce insinuări și subînțelesuri - las' că (vezi tu...) - , iar cre'că e folosit cu destulă ușurință în construcții eliptice: Vine? - Cre'că (da)! Pentru tre' și poa' folosirea trunchiată este de semnalat și pentru că este posibilă
Tre', trebe și trebu by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15027_a_16352]