52 matches
-
a metodelor utilizate" în procesul educativ (Cerghit, 2006, pp. 19-22), dar și asupra principiilor care determină aplicarea lor eficientă, în rezolvarea problemelor activității efective. Fiind teoria rezolvării practice a acțiunilor educative, metodologia este desigur strâns legată de știința acțiunii eficiente praxiologia. Atunci, este necesar ca, în contextul abordării paradigmatice a pedagogiei și a obiectului ei educația, să argumentăm că sensul înțelegerii acestei științe doar ca metodologie a educației practice, așa cum este prezentată în literatura occidentală, nu este favorabil nici precizării statutului
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
paradigmatică a științelor, de către Th. Kuhn, 1962, 1970) și nici metodologiei propriu-zise de realizare a ei ca acțiune eficientă. Metodologia o abordăm acum din perspectiva conturării studiului rațional, sistematic al practicii efective a educației, concepută și realizată științific, în sensul praxiologiei (știința acțiunii eficiente și eficace), al principiilor care fundamentează această practică educativă (obiective, resurse, procese, acțiuni, situații, sarcini, evaluare, reglare), al modului de analiză și conceptualizare, de prezentare și interpretare a problemelor generale și de soluționare efectivă, al metodologiei cercetării
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
cu acces la viața reală complexă, la echilibrarea evoluției diferitelor dimensiuni ale personalității Atunci ce poate exprima aici conceptul de acțiune educațională? Ca termen, apare târziu în dicționarele de pedagogie, după anii '70, când s-au dezvoltat și cercetările de praxiologie, unde acțiunea pedagogică s-a putut înscrie în contextul global al științei acțiunii (gr. praxis acțiune, practică; praxeologie în limba franceză și praxiologie în limba engleză). Ea se conturează ca un sistem de elemente (obiective, resurse, programe, mijloace, contexte, realizare
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
termen, apare târziu în dicționarele de pedagogie, după anii '70, când s-au dezvoltat și cercetările de praxiologie, unde acțiunea pedagogică s-a putut înscrie în contextul global al științei acțiunii (gr. praxis acțiune, practică; praxeologie în limba franceză și praxiologie în limba engleză). Ea se conturează ca un sistem de elemente (obiective, resurse, programe, mijloace, contexte, realizare, strategii, evaluare, reglare), acte, fapte, procese care susțin formarea, dezvoltarea în timp. Iar un dicționar relativ recent la noi (Cristea, 2000, pp. 9-10
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
câteva paradigme și modele interpretative ale acțiunii: cea teleologică, cea multidisciplinară, cea praxiologică, cea a câmpului real, cea a cercetării-acțiune. Potrivit acestora, acțiunea este un concept cheie în filosofie și științele umane (și în pedagogie) astăzi, iar știința acțiunii eficiente (praxiologia) a devenit un centru de reflecție asupra practicii ei, care să pornească de la asigurarea raționalității. Astfel se pot contura ca probleme: • ce componente trebuie analizate, • cum să fie dozate și combinate, • ce valori, • ce consecințe sunt de prevăzut, • cum să
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
centrate a acțiunilor educaționale, ca și dificultatea rezultată a cuprinderii complexității lor, a formulării unui corp unitar, comun de ipoteze în concepere și realizare. ► Paradigma și modelul praxiologic apropie interpretarea actelor, a faptelor-puzzle (Kuhn) ale educației, de criteriile științei acțiunii (praxiologia), ceea ce mărește gradul de obiectivitate și făcând ca educația să nu mai beneficieze doar de prescripțiile clasice, ci să poată primi explicații, argumente, interpretări paradigmatice. ► Paradigma și modelul câmpului real pot fi aplicate și câmpului educativ școlar, unde se pot
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
spre deosebire de cercetarea de laborator. În acest context, eficientizarea formării educatorului este tot mai mult raportată la inițierea și implicarea sa directă în cercetarea pedagogică, de tipul cercetării-acțiune-formare (Joița, 2005, 2007, 2008). În problema metodologiei educației, analizată acum, educatorul-cercetător aplică cerințele praxiologiei ca să facă continuu, nu sporadic, practica și acțiunile incluse mai eficace, prin schimbarea stilului de abordare a profesiunii. Aceasta înseamnă să imprime practicii sale reale o manieră reflexivă, să acorde o valoare mai mare conceperii și realizării științifice a activității
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
raportate mai ales la acțiunile educatorului de pregătire, concepere, desfășurare, ameliorare a ei prin construcția, reconstrucția proiectării și a produsului ei proiectul, chiar în alternative metodologice, ca o matrice a practicii educative, în diferite situații și contexte. 1.3.2. Praxiologia și paradigma educației ca acțiune eficientă Astfel aplicând știința acțiunii și metaparadigmele pedagogice, educația practică, efectivă poate deveni mai rațională, mai favorabilă realizării scopurilor, prin raportare la sistem, la context și la obiective clare. În funcție de care poate formula apoi ipoteze
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
în și după intervenția educativă, este continuu în dialog cu acțiunile, cu practica realizării lor, cu proiectarea, cu adaptarea și dezvoltarea lor, cu decizia și intervenția conștientă, rațională, autonomă, eficientă și eficace, adică face apel la știința acțiunii educative reale praxiologia (educațională). Și încă: este aici trecerea de la paradigma educației ca acțiune, la paradigma praxisului educațional, fiind expresia unei relații între general (teoria, știința despre educația ca acțiune) și particular (situația concretă, faptul, actul component). Deosebim atunci acțiunea de practica, pragmatica
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
praxisului educațional, fiind expresia unei relații între general (teoria, știința despre educația ca acțiune) și particular (situația concretă, faptul, actul component). Deosebim atunci acțiunea de practica, pragmatica desfășurării educației și de praxisul educației, ca fondul pentru obținerea eficienței lor și praxiologia știința acțiunii eficiente. Conform noii științe conturate, derivată din filosofie, mai bine spus din morala bunei conduite practice (ca premergătoare praxiologiei), praxiologia a fost definită ca disciplina, știința care analizează complex acțiunea și practica umană, din perspectiva eficienței și a
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
Deosebim atunci acțiunea de practica, pragmatica desfășurării educației și de praxisul educației, ca fondul pentru obținerea eficienței lor și praxiologia știința acțiunii eficiente. Conform noii științe conturate, derivată din filosofie, mai bine spus din morala bunei conduite practice (ca premergătoare praxiologiei), praxiologia a fost definită ca disciplina, știința care analizează complex acțiunea și practica umană, din perspectiva eficienței și a eficacității, ca noțiuni corelate, nu identice. Termenul a fost introdus în 1890, de către Alfred Espinas, pentru abordarea analitică a acțiunii umane
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
atunci acțiunea de practica, pragmatica desfășurării educației și de praxisul educației, ca fondul pentru obținerea eficienței lor și praxiologia știința acțiunii eficiente. Conform noii științe conturate, derivată din filosofie, mai bine spus din morala bunei conduite practice (ca premergătoare praxiologiei), praxiologia a fost definită ca disciplina, știința care analizează complex acțiunea și practica umană, din perspectiva eficienței și a eficacității, ca noțiuni corelate, nu identice. Termenul a fost introdus în 1890, de către Alfred Espinas, pentru abordarea analitică a acțiunii umane, dar
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
practicii în ansamblul activității proiectate. ► Să formuleze și reflecții finale, pentru întreaga practică, toate acțiunile și elementele ei, nu numai înainte, în timpul acțiunii, urmând reglarea. Aici, în activitatea educativă se utilizează mai multe criterii specifice, dar constatăm că din perspectiva praxiologiei clasice, două erau criteriile-valori de bază: eficiența (ca raport între așteptări și rezultatele obținute) și calitatea, eficacitatea (ca raport între nivelul rezultatelor și modul de atingere a lor). Dar în praxiologia actuală sunt valorizate mai bine, tocmai prin abordarea în
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
mai multe criterii specifice, dar constatăm că din perspectiva praxiologiei clasice, două erau criteriile-valori de bază: eficiența (ca raport între așteptări și rezultatele obținute) și calitatea, eficacitatea (ca raport între nivelul rezultatelor și modul de atingere a lor). Dar în praxiologia actuală sunt valorizate mai bine, tocmai prin abordarea în sistem a complexității practicii: intervențiile oportune, alternativele de soluționare a situațiilor-problemă concrete ale practicii manifestate, de depășire a dificultăților, de efectuare de schimbări procedurale față de proiect, de deschidere spre alte acțiuni
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
Payette et al., 2004) insistă în formarea practicianului actual pe valorizarea a trei metode: a) formarea prin acțiune (deja cunoscută, bazată pe participarea activă în situații care cer relații interpersonale și intrapersonale), b) codezvoltarea (prin cooperare în grup) și c) praxiologia (metodă nouă pentru practicienii care doresc ca acțiunea lor să fie conștientă, autonomă și eficace și să se bazeze pe utilizarea reflecției în acțiune, pe testul personal de eficacitate prin autoanaliză și autoapreciere, pentru a gestiona relațiile inerente în practica
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
de formare praxiologică", mai ales în domeniul științelor umane. El este necesar și educatorilor, pentru a îmbina și exersa achiziția și integrarea cunoștințelor generale de specialitate cu cele procedurale, socio-relaționale, pentru a pune în aplicare două noi concepte: știința-acțiune și praxiologia, ca metodologii ale intervenției de influențare a celuilalt, a educatului. Aprofundarea condițiilor de obținere a eficienței practicii educative a relevat nu numai rolul expertizei și competenței științifice în specialitate, dar și valoarea competenței relaționale, mai ales pentru atingerea eficacității, în
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
care identifică situațiile problemă ale practicii reale, analizează, concepe soluții alternative, participă la aplicarea și evoluția situației. El face ca să fie funcționale competențele relaționale din desfășurarea practicii prin cooperare pentru cunoașterea stării relațiilor, pentru analiza abaterilor de la eficacitate. Atunci și praxiologia pedagogică (Y. St-Arnaud, 2003, pp. 8-11), metodologic și în raport cu practica, ar fi un demers structurat, vizând o concepție, ca și realizarea unui sistem de acțiuni concrete în mod conștient, autonom, eficace, pe bază de reflecție a educatorului-practician cercetător. Acesta reflectează
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
afirmarea competenței relaționale, a obține eficiența profesională. Or, tocmai această competență relațională permite afirmarea rolului colaborării, ca atitudine, ca un tip particular de relaționare în realizarea calitativă a obiectivelor, în îndeplinirea rolurilor specifice, mai ales în situațiile dificile, prin dialog. Praxiologia pedagogică, ca știință, (macro)paradigmă și metodă se învață, căci ea schimbă paradigma clasică a conceperii acțiunilor educaționale, iar competențele educatorului-praxiolog ca practician-cercetător, nou abordate, trebuie să vizeze, chiar din perioada pregătirii inițiale (Y. St-Arnaud, 2003, pp. 50-60): cunoștințe despre
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
cei doi poli ai manifestării semiotice: producătorul de semne și interpretul acestora. De fapt majoritatea cercetărilor recente din sfera științelor omului (estetica receptării a lui Hans Robert Jauss, gramatica textului la Van Dijk și Robert de Beaugrande, teoria acțiunii ca praxiologie) au readus în actualitate conceptele de intenționalitate și contextualitate (evacuate de structuralism), precum și natura acțională a discursului. În măsura în care etapa structurală a semioticii a fost depășită prin ancorarea în istorie, subiectivitate și acțiune, putem afirma cu certitudine că investigarea activității de
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
jocul bazat pe concluzionarea metodică dintre semnificațiile așteptării a ceva și acceptării acelui ceva. În realitate, nu există un silogism care să ne asigure că este corectă transformarea de sensuri de la psihologie la axiologie pentru a valida comportamente la nivelul praxiologiei, adică de a lua decizii raționale bazându-se pe toate sursele cunoașterii, deci inclusiv pe impresii, bunăoară. Pe de altă parte, nu avem o grilă care să ne ofere posibilitatea de a lega așteptările, care sunt infinite, de decizii, care
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
și explicație (aparent prin contraziceri de formule) și, în altă variantă, o trecere de la cunoașterea care decurge invariabil din real la cunoașterea care se confirmă pe sine în timp ce construiește contexte de înțelegere și explicație (de la ontologia care generează gnoseologie la praxiologia care se confirmă prin axiologie). Ceea ce numim inversiune nu este un fenomen al lumii reale, ci al stărilor specifice cogniției, ca proces mental prin care se produce o mișcare întoarsă (de întoarcere), ca o schimbare de spin la nivelul cuantic
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
și accentului pe care îl pun pe aspectele paradigmatice, simbolice sau structurale. Mai multe aspecte inspiră apropieri teoretice, aflate în competiție, pentru a aborda problema comunicării politice: dialogul, strategia, comportamentul, sistemul, construcția socială a realității. Primele două pun accent pe praxiologie, următoarele două pe proces, iar ultima, pe interpretare. Apropierea prin dialog se situează în imediata vecinătate a teoriei tradiționale potrivit căreia accentul cade pe consubstanțialitatea politicii și a comunicării. Apropierea constructivistă este mai mult influențată de sociologia comprehensivă decît de
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
le utilizează și care înfăptuiesc dimensiunea sa simbolică, dincolo de canalele și rețelele care îi relevă dimensiunea structurală, trebuie să avem în vedere dimensiunea sa pragmatică, care este determinantă. Pentru a caracteriza utilizarea mesajelor și a schimburilor, Lemieux 20 preconizează o praxiologie a comunicării, comandată de preferințele emițătorului și de strategia urmată. Cu alte cuvinte, puterea definită drept capacitatea de a-și eficientiza preferințele, folosește ca resurse simbolurile, mesajele și codurile, canalele și rețelele. Comunicarea politică este o structură de joc care
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
financial impact of employee attitudes”, în Journal of Applied Psychology, vol. 62, nr. 1. Mullins, N.C. (1973), Theories and Theory Groups in Contemporary American Sociology, Harper and Row Publishers, New York. Mureșan, V. (1984), „Eficiență și timp”, în C. Popa (coord.), Praxiologie și logică, Editura Academiei RSR, București. Mureșan, V. (1986), Valorile și criteriile eficienței, Editura Politică, București. Nadel, S.F. (1968), „Social control and self-regulation”, în W. Buckley (ed.), Modern Systems Research for the Behavioral Scientist, Aldin Publishing Company, Chicago. Nagel, E.
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
nr. 1. Morse, P.M., Kinball, G.E. (1962), Methods of Operational Research, MIT Press, Cambridge. Mullins, N.C. (1973), Theories and Theory Groups in Contemporary American Sociology, Harper and Row Publishers, New York. Mureșan, V. (1984), „Eficiență și timp”, în C. Popa (coord.), Praxiologie și logică, Editura Academiei RSR, București. Mureșan, V. (1986), Valorile și criteriile eficienței, Editura Politică, București. Nadel, S.F. (1968), „Social control and self-regulation”, în W. Buckley (ed.), Modern Systems Research for the Behavioral Scientist, Aldin Publishing Company, Chicago. Nagel, E.
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]