145 matches
-
să prevadă evenimente viitoare și să câștige respectul religios al fremenilor, care îl consideră mântuitorul din profeții. Pe măsura creșterii influenței lui Paul, începe să conducă un jihad împortiva stăpânirii Harkonnen a planetei, sub noul său nume, Muad'Dib. Cu ajutorul preștiinței, Paul își dă seama că, dacă nu are grijă, fremenii vor extinde acest jihad la scara întregului univers cunoscut, lucru descris de Paul ca un efort subconștient al omenirii de a evita stagnarea genetică. Atât Împăratul, cât și Baronul Harkonnen
Dune (roman) () [Corola-website/Science/309666_a_310995]
-
Atreides. Paul și Guerney ajung din nou împreună, acesta din urmă fiind convins că Jessica este trădătorul care a dus la căderea Casei, fiind pe punctul de a o asasina înainte de a fi oprit de Paul. Tulburat de faptul că preștiința sa nu a prezis această posibilitate, Paul decide să ia Apa Vieții, un gest care fie îi va confirma rolul de Kwisatz Haderach, fie îl va omorî. După ce petrece trei săptămâni într-o stare similară morții, Paul își revine cu
Dune (roman) () [Corola-website/Science/309666_a_310995]
-
Del Carlo și publicat de Teresa Patterson. Este un roman polițist aparținând genului dark fantasy a cărui acțiune se petrece în cartierul francez din New Orleans, îndrăgit de autor. Deși elementele fantastice (cum sunt voodoo, magia neagră, cărțile de tarot, preștiința, fantomele și misticismul) constituie un element secundar - cartea concentrându-se pe o crimă brutală - acțiunea se petrece în același mediu ca și romanele Griffen McCandles (seria "Dragons"), "Dragons Luck" și "Dragons Wild". Cei doi protagoniști din "NO Quarter", Maestro și
Robert Asprin () [Corola-website/Science/324668_a_325997]
-
la reputația modernă a lui Thoreau. O versiune nouă, lărgită, a jurnalului va fi publicată de „"Princeton University Press"”. Astăzi, Thoreau este considerat unul dintre cei mai importanți scriitori americani, atât datorită clarității moderne a stilului prozei sale, cât și preștiinței viziunii sale legate de natură și politică. Memoria lui este păstrată de societatea internațională "Thoreau Society", cea mai veche și mai mare societate dedicată unui autor american.
Henry David Thoreau () [Corola-website/Science/308092_a_309421]
-
vechiul Imperiu nu mai există, la fel ca Landsraad-ul, doar câteva dintre Marile Case reușind să supraviețuiască. Bene Gesserit și Ghilda Spațială au rezistat, deși ambele au fost obligate să se adapteze controlului total al lui Leto asupra melanjului și preștiinței sale deosebite, în timp ce CHOAM-ul a fost redus la o umbră a gloriei de altădată. Mulți consideră domnia sa depravată și despotică, dar el este convins că acțiunile sale vor asigura supraviețuirea rasei umane. Pacea forțată adusă de Leto a produs
Împăratul-zeu al Dunei () [Corola-website/Science/322420_a_323749]
-
și despotică, dar el este convins că acțiunile sale vor asigura supraviețuirea rasei umane. Pacea forțată adusă de Leto a produs stangare în galaxie; chiar și el se luptă cu plictiseala și singurătatea care îl copleșesc din cauza vieții sale nesfârșite, preștiinței aproape absolute, pierderea vulnerabilității care îi interzice intimitatea fizică și trecerea unor perioade lungi de timp (deceniile pot trece fără ca el să își dea seama). Puțini oameni sunt conștienți de povara pe care o poartă pentru a servii "Căii de
Împăratul-zeu al Dunei () [Corola-website/Science/322420_a_323749]
-
când Leto nu mai cere un nou ghola, Tleilaxu obișnuiesc să-i trimită unul, ca amintire a supraviețuirii lor. Poteca de Aur" a lui Leto este o încercare peste milenii de a produce omul nedetectabil de către cei dotați cu darul preștiinței. Acest program genetic, demarat odată cu mariajul surorii gemene a lui Leto, Ghanima, cu Farad'n Corrino, a ajuns în cele din urmă la majordomul lui Leto, Moneo Atreides, și fiica sa, Siona. Moneo l-a servit cu credință pe Leto
Împăratul-zeu al Dunei () [Corola-website/Science/322420_a_323749]
-
paradoxală în care avem forma unei cunoașteri necesare aplicată asupra unui conținut practic inexistent. Ea se poate exprima în felul următor: Necesar [contingent (contingent p)] și [contingent (contingent non-p)]. Acest lucru îl determină pe Boethius să exclame: „Ce fel de preștiință e aceea al cărei domeniu n-are nimic sigur, nimic stabil?” (Cartea V, proza III). Răspunsul Filosofiei, formulat în Proza 4, modifică perspectiva asupra naturii cunoașterii. Cunoașterea noastră nu este în acord cu natura sau calitățile lucrurilor ci în acord
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
trecut, prezent și viitor, ci printr-un prezent etern. Evenimentele viitoare sunt problematice (în felul descris mai sus) numai pentru om. Dumnezeu le cunoaște ca evenimente contingente tot așa cum noi cunoaștem evenimentele din prezent. Cunoașterea divină „nu e ca o preștiință a viitorului, ci mai degrabă ca o știință a prezentului mereu actual” (cartea V, proza VI). Pentru acest motiv cunoașterea divină nu se numește prevedere, ci providență. Astfel, problema lui Boethius își găsește o soluție. Evenimentele viitoare sunt problematice numai
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
spune așa, Forma unică. Cunoașterea lui Dumnezeu, deși absolută, nu este o cauză a acțiunilor noastre ci un semn, pentru două motive: a) este nevoie ca evenimentele cunoscute de El să se întâmple datorită oamenilor, care sunt agenți temporali ai preștiinței divine. Omul face parte dintr-un binom al cărui co-participant este Dumnezeu; b) omul nu are acces la cunoașterea divină, ci, prin rațiunea sa, întreprinde un fel de „reconstituire” a acesteia, în timp, o „întregire” perpetuă, moment cu moment, a
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
Dumnezeu, însă, conform acestei analogii, este retorul perfect, adică știe foarte bine ce situație este potrivită fiecărui suflet pentru ca acesta să poată avea acces la motivul alegerii binelui. Aceasta este grația: Dumnezeu ne oferă acele percepții care, în acord cu preștiința sa, constituie tocmai situația fericită pentru ca iluminarea noastră să aibă loc. Din acest motiv grația nu acționează cauzal: deși situația optimă ne este oferită de Dumnezeu, alegerea ne aparține. Astfel, eficiența grației nu înseamnă faptul că, fără ea, noi nu
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
să afirmăm că grația divină diminuează sau anulează responsabilitatea individului, după cum este o eroare caracterizarea doctrinei augustiniene despre predestinare ca „determinism”. Faptul că Dumnezeu cunoaște "ante rem" care va fi alegerea fiecăruia dintre oameni și oferă, în acord cu această preștiință, fiecăruia invitația potrivită (deși știe că unii o vor refuza), nu este un factor cauzal. Dimpotrivă, tema iubirii lui Dumnezeu își găsește, poate, aici mai mult decât în altă parte, un context optim: deși știe că o anumită persoană va
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
mult decât în altă parte, un context optim: deși știe că o anumită persoană va refuza alegerea credinței, Dumnezeu nu anulează nimănui posibilitatea de a se salva. Faptul că cei aleși și cei osândiți constituie (din punctul de vedere al preștiinței divine) două „liste încheiate” nu se datorează imposibilității omului de a alege destinul său ci dimpotrivă lipsei de voință a acestuia de a face ceva. Din punctul de vedere al cunoașterii noastre temporale, acest lucru pare a fi o predestinare
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
ceea ce noi nu putem afla decât după încheierea istoriei. În acest sens, ființa umană nu poate să renunțe la exercitarea alegerii și voinței sale libere întrucât, chiar dacă Dumnezeu știe dinainte care va fi finalitatea lor, nu există nici o legătură între preștiința divină și libertatea umană de decizie. Dacă un om ar renunța, la un moment dat, să-și exercite voința liberă, judecând că Dumnezeu cunoaște oricum destinul său și, dacă este un ales, va primi oricum grația la un moment dat
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
în mod liber, ceea ce Dumnezeu știa dinainte. Pe de altă parte, omul respectiv ar fi putut să nu renunțe ci să continue să dorească să fie un ales, acționând în consecință (alegând binele). Înseamnă aceasta că el ar fi modificat preștiința divină? Nu, deoarece, în acest caz, preștiința divină ar fi constat tocmai în a doua variantă. Doctrina grației constituie și azi un punct dificil nu numai din punct de vedere teologic. Filosofic vorbind, problema constă în faptul că Augustin încearcă
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
Pe de altă parte, omul respectiv ar fi putut să nu renunțe ci să continue să dorească să fie un ales, acționând în consecință (alegând binele). Înseamnă aceasta că el ar fi modificat preștiința divină? Nu, deoarece, în acest caz, preștiința divină ar fi constat tocmai în a doua variantă. Doctrina grației constituie și azi un punct dificil nu numai din punct de vedere teologic. Filosofic vorbind, problema constă în faptul că Augustin încearcă să apropie două sisteme diferite de principii
Augustin de Hipona () [Corola-website/Science/296778_a_298107]
-
Gesserit, Irulan i-a dat pe ascuns lui Chani anticoncepționale. Paul știe acest lucru, dar a prevăzut că nașterea moștenitorului său va însemna moartea lui Chani, iar el nu dorește să o piardă. Cu Navigatorul Ghildei Edric ascunzând conspirația în fața preștiinței lui Paul, Dansatorul-Față Tleilaxu Scytale îi oferă lui Paul un dar pe care nu îl poate refuza: un ghola al lui Duncan Idaho, profesorul și prietenul din copilărie al lui Paul, numit acum "Hayt". Conspiratorii speră că prezența lui Hayt
Mântuitorul Dunei () [Corola-website/Science/322376_a_323705]
-
putea fi admirată și opera măiestrită de pe interior...“. După moartea mea, mai mulți dintre cei prezenți la acea degustare de ceai și-au amintit de remarca mea bizară. Ceea ce eu spusesem ca să fac o remarcă spirituală a fost luat drept „preștiință“, echivalent al unei „ultime dorințe care trebuie Îndeplinită“ etcetera, ad nauseam. Și astfel am ajuns să mă „odihnesc“ În acel sicriu bătut de soartă, dar, din fericire, fără părțile stafidite ale eunucului. Cutia cu muchii de fildeș În care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
suficientă. Acest angajament creștin se manifestă din plin în Dialog asupra liberului arbitru îpe la 1443), un text de mici dimensiuni în care el dezbate împreună cu Antonio Glarea faimoasa chestiune a predestinării și a libertății, a raportului dintre determinismul divin, preștiința lui Dumnezeu și îin)existența liberului arbitru. Argumentația nu este lipsită de însuflețire, este subtilă, dialectica impresionează, recunoaștem în ea forța intelectuală a lui Valla. Or, el nu face risipă de această înzestrare, cu excepția momentului când conchide asupra necesității de
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
două opțiuni care par contradictorii: existența lui Dumnezeu care predetermină totul și cea a oamenilor dispunând de libertate? în fața lui Antonio Glarea care, nu fără iscusință, discută toate aceste aporii, admite aceste contradicții, reperează aceste incompatibilități, Lorenzo Valla abordează chestiunea preștiinței divine: în virtutea atributelor sale, Dumnezeu nu poate să nu știe ce vor face oamenii. în același timp, oamenii rămân liberi să acționeze. Iată poziția filosofului. Cum demonstrează el acest lucru. Afirmând că Dumnezeu prevede actele noastre, desigur, numai că acesta
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
efectua în mod necesar. A prevedea nu înseamnă a prezice. Posibilitatea unui eveniment nu implică și realizarea sa de facto. Când Dumnezeu prevede un eveniment, nu el e cauza acestuia: el știe ce se va întâmpla, dar nu o vrea. Preștiința divină nu presupune nici un efect asupra naturii realității. A presimți nu înseamnă a cauza necesitatea care ascultă de propriile ei legi: a prezice nu implică provocarea. Căci cauza a ceea ce se întâmplă ține de liberul arbitru al oamenilor. Dumnezeu nu
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
sau alta e teza pe care o va susține Antonio pentru că numai liberul arbitru al filosofului acționează în această situație. Antonio e nesatisfăcut... Recunoaște, bineînțeles, abilitatea intelectuală a lui Lorenzo, dar nu-i întrutotul convins. Pentru că, odată rezolvată problema concilierii preștiinței lui Dumnezeu și a existenței liberului arbitru, cum trebuie abordată, în noile condiții, problema voinței lui Dumnezeu? Ce vrea el? Care e vrerea lui? De ce vrea mai degrabă acest lucru și nu altul? Există sau nu limite ale voinței sale
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
în organism. Mâncarea, băutura, somnul, călătoria, mersul, scăldatul, digestia contribuie la nașterea unei anumite stări de spirit, singura care contează: cântărind bine lucrurile, o purgație a spiritului pare preferabilă uneia a stomacului, conchide el... 26. Un epicentru întunecat. De unde o preștiință extraordinară a psihologiei adâncurilor și chiar, uneori, intuiții surprinzătoare a celor teoretizate de Sigmund Freud, la patru secole după Eseuri... în această materie, pe care el n-o reduce la niște mecanisme sumare - angrenaje, scripeți și tracțiuni... -, Montaigne reperează existența
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
au făcut vinovați creștinii Valla anticlerical, caracterul său, creștin, și creștinismul hedonist, curajul său, datele vieții, și dialectica, erori făcute în ce privește opera sa, fideist, filolog, fuga, și libertatea, și liberul arbitru, și plăcerea, polemist, prima formulare a creștinismului epicurian, și preștiința divină, și sinuciderea, și Vaticanul. IV. Filosofi clasici Cyrano de Bergerac, Descartes, Diderot, Garasse, Gassendi, Hume, Kant, Leibniz, Locke, Malebranche, Meslier, La Mothe Le Vayer Pascal, îl critică pe Montaigne, și divertismentul, și Dumnezeu, eroare în privința lui Montaigne, fură din
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
și un semn al existenței lui fără sfârșit. Ea e dorul fluturelui de noapte după stea. Ea nu e numai prețuirea Frumuseților ce ne cad sub ochi, ci o strădanie pasionată de-a atinge Frumusețea de sus. Inspirați printr-o preștiință extatică a gloriilor de dincolo de mormânt, noi ne trudim încercând prin mii de combinații ale lucrurilor și ale gândurilor din vremelnicie să atingem o parte din această Frumusețe, ale cărei adevărate elemente nu aparțin, poate, decât veșniciei. Atunci când Poesia sau
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]