136 matches
-
agricole, culturi cum ar fi cele de porumb , fasole, fructe și cassava (manioc).În timpul Perioadei preclasică Mijlocie, care a durat până în aproximativ 300 î.Hr., agricultorii Maya au început să-și extindă prezența lor, atât în regiunile muntoase și joase. Perioada preclasică a văzut, de asemenea, creșterea civilizației mesoamericane-Olmecii. Ca și alte popoare Mesoamericane, cum ar fi Zapotecii, Totonacii, Teotihuacánii și Aztecii, Maiașii au derivat o serie de trăsături religioase și culturale , precum și sistemul lor numeric și calendaristic preluate de la olmecii. Vechile
Civilizația mayașă () [Corola-website/Science/303499_a_304828]
-
orașe numai cu ocazia târgurilor și festivităților religioase. În jurul anului 230 î.e.n., o erupție vulcanică a sfărâmat muntele Ilopango din sud, și a acoperit cu cenușa o suprafață extinsă. Orașele din sud au fost abandonate, ceea ce a marcat sfârșitul perioadei preclasice a civilizației mayașe. Perioada clasică, care a început în jurul anilor 250 d.Hr., a fost epoca de aur a Imperiului Maya. Clasica civilizație Maya a crescut la aproximativ 40 de orașe, inclusiv Tikal, Uaxactún, Copan, Bonampak, Dos Pilas, Calakmul, Palenque
Civilizația mayașă () [Corola-website/Science/303499_a_304828]
-
palate, observatorii astronomice sau construcții religiose care serveau pentru diferite ritualuri că și terenuri pentru jocuri cu mingea. Similar cu alte civilizații mesoamericane, mayașii au folosit sistemul de numerotare în baza 20 (vigesimal) și în baza 5. De asemenea, maiașii preclasici și vecinii lor au dezvoltat în mod independent conceptul de "număr zero", cândva în jurul anului 36 î.Hr.. Inscripțiile arată că mayașii lucrau cu numere de până la sute de milioane li date atât de mari încât era nevoie de mai multe
Mayași () [Corola-website/Science/312778_a_314107]
-
mai exact, soprano castrato), de pe vremea când se obișnuia utilizarea castraților - o voce care nu mai există, având în vedere faptul că practica castrării a fost abolită înaintea sfârșitului secolului al XIX-lea. Astfel, aceștia pot interpreta compozițiile compozitorilor baroci (preclasici) precum Johann Sebastian Bach, Georg Friedrich Händel sau Claudio Monteverdi (roluri masculine de sopran în operele acestora, oratorii, cantate - gen vocal baroc, motete - precum Exsultate, jubilate). De asemenea, Wolfgang Amadeus Mozart (compozitor clasic) a scris muzică pentru acest tip de
Sopran () [Corola-website/Science/331818_a_333147]
-
broasca este primul animal ce a populat apa. În mitologie, bufnița este reprezentanta a două noțiuni contradictorii: moartea sau înțelepciunea, care este, conform unor concepții antice, sinonimă cu viața. Contradicția este explicată prin faptul că zeitatea morții, după unele credințe preclasice, cunoaște și secretele vieții, ale nașterii și ale reîncarnării. În mitologia sumeriană, zeița morții era reprezentată ca o femeie goală flancată de două bufnițe. În mitologia greacă, bufnița este simbolul Atenei, zeița înțelepciunii. Lilith, vechea zeiță ebraică, diavolița morții infantile
Animale (mitologie) () [Corola-website/Science/302338_a_303667]
-
dinamică. Procesul de formare a suitei cunoaște două etape ale căror rezultate au dus la desăvârșirea genului atât pe linia conținutului cât și pe linia formei. De aici au rezultat cele două tipuri de bază denumite în mod simbolic: suita preclasică, a cărei perioadă de înflorire se situează în secolul al XII-lea și o bună parte a secolului următor, și suita modernă, care are ca perioadă de înflorire secolul al XIX-lea și continuă și în secolul al XX-lea
Suită (muzică) () [Corola-website/Science/315192_a_316521]
-
cărei perioadă de înflorire se situează în secolul al XII-lea și o bună parte a secolului următor, și suita modernă, care are ca perioadă de înflorire secolul al XIX-lea și continuă și în secolul al XX-lea. Suita preclasică, în forma ei reprezentativă, constituie un ciclu de dansuri legate atât pe baza unui principiu de unitate cât și prin altul de contrast. Este cunoscut faptul că muzica instrumentală a apărut întâi sub forma de acompaniament al muzicii vocale și
Suită (muzică) () [Corola-website/Science/315192_a_316521]
-
uneori „intradă”), iar pentru cele orchestrale denumirea de „uvertură”. Mai putem întâlni o mișcare ce nu intră în categoria dansurilor populare, pe numele de arie. Ea este introdusă pentru obținerea unui contrast mai puternic între piesele componente. Caracteristicile specifice suitei preclasice: Suita este, de fapt, primul gen muzical (instrumental sau orchestral), în sens de ciclu, pe care îl cunoaște istoria muzicii culte. Prin conținutul expresiv, prin semnificația dramaturgiei și structurii sale, suita a influențat apariția altor forme și genuri muzicale. Suita
Suită (muzică) () [Corola-website/Science/315192_a_316521]
-
pe care îl cunoaște istoria muzicii culte. Prin conținutul expresiv, prin semnificația dramaturgiei și structurii sale, suita a influențat apariția altor forme și genuri muzicale. Suita modernă cunoaște, odată cu reapariția ei în secolul XIX, o diversificare pe trei planuri: Suita preclasică, influențând la vremea ei apariția altor forme și genuri muzicale, își epuizează rațiunea de a fi pentru a reapărea ulterior cu un profil nou, profil în care influențele genurilor și formelor la a căror naștere tocmai a contribuit se resimt
Suită (muzică) () [Corola-website/Science/315192_a_316521]
-
chiar sonată. Dansurile specifice din vechea sonată dispar și apar noi dansuri, în funcție de originea națională a compozitorului și de profilul și culoarea națională pe care autorul dorește să o evidențieze. Se poate spune ca ea este urmașa directă a suitei preclasice. Acest tip de suită s-a dezvoltat mult în perioada de afirmare a școlilor naționale. În România, suita apare ca o formă de manifestare a unui gen muzical larg accesibil. Folclorul românesc s-a afirmat drept o sursă de bază
Suită (muzică) () [Corola-website/Science/315192_a_316521]
-
proiectele de monumente, de o mare noblețe și rafinament, nu i-au mai fost acceptate nici în anii ’40, nici în anii ’50. S-a retras către desen și pictură și către o sculptura care se esențializează, care pierde aură preclasicului și liniștea discursului clasic. Expoziții personale Expoziții colective: - 1937, 1938, 1941, 1942, 1945, 1946 - Salonul oficial, București; - Romă, Moscova, Leningrad, Torino, Țel Aviv, Varșovia, Belgrad, Sofia, Atena, Sircasa. În cariera sa a obținut următoarele premii: Lucrări ale sale se află
Ion Lucian Murnu () [Corola-website/Science/325879_a_327208]
-
Mozart, Beethoven i-a fost elev). Niciunul nu era originar din Viena, dar cea mai mare parte a activității lor creatoare s-a desfășurat în acest oraș, care datorită operelor lor a căpătat o hegemonie în lumea muzicii. După epoca preclasică, reprezentată prin fiii lui Johan Sebastian Bach, în special Carl Philipp Emanuel Bach (1714-1788) și Johann Christian Bach (1735-1782), și prin Școala din Mannheim (Johann Stamitz, 1717-1757; Christian Cannabich, 1731-1798), cei trei mari compozitori ai clasicismului vienez - Haydn, Mozart și
Clasicismul vienez () [Corola-website/Science/311772_a_313101]
-
Stamitz, 1717-1757; Christian Cannabich, 1731-1798), cei trei mari compozitori ai clasicismului vienez - Haydn, Mozart și Beethoven - stăpânesc și perfecționează diferite genuri muzicale și procedee componistice, de la linia melodică populară, la polifonia barocă. Ei reunesc stilul galant și sentimental al muzicii preclasice cu diverse trăsături ale muzicii germane, franceze sau italiene, într-o mare varietate de creații, caracterizate printr-o înaltă virtuozitate a formei combinată cu dramatismul muzicii. Acest aspect se recunoaște în toate genurile, de la muzica de cameră, în special cvartetul
Clasicismul vienez () [Corola-website/Science/311772_a_313101]
-
început să se cultive pământul în neolitic. Practicile cultivării grânelor și a creșterii turmelor de animale au fost aduse în Balcani din Orientul Mijlociu prin Anatolia și s-au întins către vest și nord, în Panonia și Europa Centrală. În antichitatea preclasică și antichitatea clasică, regiunea a fost locuită de greci, iliri, panoni, traci și alte grupuri antice. Regiunea a fost cucerită mai târziu de Imperiul Roman, cultura romană și limba latină impunându-se în zonă, în condițiile în care o bună
Istoria Balcanilor () [Corola-website/Science/310619_a_311948]
-
Homburg" de Heinrich von Kleist și "Cui i-e frică de Virginia Woolf" de Edward Albee (Teatrul Național din Sibiu), toate în regia lui Șerban Puiu Repertoriul abordat cuprinde o paletă stilistică diversificată - lucrări simfonice și vocal-simfonice pornind de la perioada preclasică (Haendel, Gluck, Pergolesi), ajungând la cea clasică și romantică, (Haydn, Mozart, Beethoven, Schubert, Mendelssohn-Bartholdy, Ceaikovsky, Glazunov, Grieg) continuând cu Fauré, Orff, Enescu sau Milhaud. De asemenea, opera și opereta ocupă un loc important în repertoriu. Printre titlurile abordate frecvent se
Marius Hristescu () [Corola-website/Science/311561_a_312890]
-
în cadrul Filarmonicii „George Enescu”, în concertele vocal-simfonice și cele corale. Cu acest cor a desfășurat o activitate concertistică amplă la București, dar și în alte orașe ale țării: Iași, Cluj, Timișoara, Craiova, Sibiu, Brașov, Târgu-Mureș, Bacău, Constanța. Repertoriul foarte bogat (preclasic, clasic, romantic, contemporan) din creația națională și internațională, colaborările corului cu Filarmonica “George Enescu” pentru lucrări în primă audiție în România, l-au făcut cunoscut pe maestrul Stelian Olariu ca unul dintre cei mai buni dirijori de cor din țară
Stelian Olariu () [Corola-website/Science/326783_a_328112]
-
despre inteligența rară a acestui om cu înclinații deosebite, deopotrivă, pentru știință și arte. Fire iscoditoare, meșterea fel de fel de invenții, scria versuri și avea ureche absolută. Cânta, de preferință, la chitară, improvizând mici piese pe temele unor compozitori preclasici. Personajul acesta original și fascinant apărea, lucru rar, și într-o povestire a tatălui său. Sadoveanu evoca acolo "glasul blând al lui Miti", iar Mihu, în tulburătoarea sa carte postumă, vorbea despre "cerurile plumburii din pânzele lui Miti". Ciudat este
Un fiu al lui Mihail Sadoveanu - în istoria picturii românești by Virgil Lefter () [Corola-journal/Memoirs/16035_a_17360]
-
început să se cultive pământul în neolitic. Practicile cultivării grânelor și a creșterii turmelor de animale au fost aduse în Balcani din Orientul Mijlociu prin Anatolia și s-au întins către vest și nord, în Panonia și Europa Centrală. În antichitatea preclasică și antichitatea clasică, regiunea a fost locuită de greci, iliri, paioni, traci și alte grupuri antice. Regiunea a fost cucerită mai târziu de Imperiul Roman, cultura romană și limba latină impunându-se în zonă, în condițiile în care o bună
Peninsula Balcanică () [Corola-website/Science/296907_a_298236]
-
în stilul caracteristic trupei. Unul dintre momentele de vârf ale discului este „Nu-mi da tot într-o zi”, o compoziție cu structură complexă, care include un solo de baterie realizat de Leontin Iovan. „Comoara”, cu trimiteri spre zona muzicii preclasice, reprezintă una dintre piesele de rezistență din repertoriul formației. „Comoara” a fost ilustrată de o filmare realizată în 1990, în care membrii trupei apar în costume de epocă. Clipul a fost difuzat de Televiziunea Română în luna martie a aceluiași an
Celelalte Cuvinte II () [Corola-website/Science/335526_a_336855]
-
spunea, cândva, Einstein. Constantin Maximilian a scris din nevoia de a împărtăși speranțele și spaimele unei științe „totalitare”, a citit enorm, mai cu seamă eseuri inspirate de știință, filosofie și a fost un îndrăgostit de muzică, mai ales clasică și preclasică. Mereu se întreba cum va arăta o lume dominată de genetică. De aceea, în 1990, a fost unul dintre organizatorii societății "Responsabilitatea socială a științei" și directorul revistei ei, " Ideea". Din aceleași rațiuni, a vorbit mereu și a scris sute
Constantin Maximilian () [Corola-website/Science/307219_a_308548]
-
de cele de la Mycene, create între 1500-800 î.Hr. Istoria profană a culturii elene clasice a rezultat din renunțările la tradiții, asemănătoare cu cele din culturile orientale vechi, babiloniene, persane, chinezești, indiene ori celtice, galice și daco- romane. Cele două culturi preclasice din epoca bronzului se lasă mai greu deslușite prin noile artefacte ce indică credințe, ritualuri și cutume închinate unor zeițe- mamă, apoi și zeilor masculini. Societatea antică greacă, organizată pe spații lărgite în polis-uri și ligi, s-a apropiat
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
un alt fel de oboseală, plăcută, pentru că n-a fost vorba numai despre mine - ci despre Strindberg, Swedenborg și alții, despre România, anii copilăriei și adolescenței, dar mai ales despre imanența și transcendența lui Dumnezeu și, bineînțeles, despre muzică, despre preclasici, despre Mozart, Schubert, Mahler. Și, undeva, despre Sergiu Celibidache, despre steaua lui care a strălucit aici, în Suedia, destul de dureros. În fond, am uitat aproape tot din ce s-a petrecut. Numai lunga vizită în cimitirul Norrakyrkogården mi-a obsedat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
cu Ileana la Uppsala, invitați de Marianne (Sandels); am vizitat grădina lui Linné. Deodată a căzut din cer o ploaie torențială, și noi ne-am refugiat în vechile clădiri ale orașului, privind fascinate ploaia care făcea „concertul” ei, cu sunete preclasice și bubuituri și fulgerări moderne. Am trăit amândouă, poate, momentul cel mai intim: ploaia ca sacrificiu suprem, o desfășurare de generozitate vorbind sonor și olfactiv și despre propria noastră generozitate. Am împlinit cincizeci și patru de ani. M-am trezit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
îl parcursese aproape în întregime. Cântase multe cântece englezești de lăută, melancolia poeziei și muzicii elisabetane și iacobine i se potrivea de minune. Cânta Purcell și Händel. El și domnul Hanway trecuseră în revistă tot ce le putea oferi muzica preclasică, iar madrigalurile constituiau limbajul lor natural. Acum, domnul Hanway exersa cu Emma partitura lui Oberon din Visul unei nopți de vară de Britten, el personal cântând toate celelalte roluri, cu vocea lui care putea deveni cu ușurință „atâtea alte voci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
o altitudine recunoscută că Chopin e un mare muzician; atunci a căzut pe gânduri și, cum ar veni, l-a reconsiderat. Văd pe câte unii, tot așa, „ființe spiritualizate”, cum ascultă pe Bach (și nu suportă altceva, decât cel mult preclasici sau serialism; eventual aleatorism); cu mâna la cap și încruntați, parcă ar juca șah; parcă Bach n-ar fi scris cea mai senină și odihnitoare muzică; parcă reculegerea ar fi o încrâncenare. Arta nu are nevoie de „nivel estetic”: are
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]