517 matches
-
major, minor, maxim, minim, optim, suprem etc. SINTAXA ADJECTIVULUITC " SINTAXA ADJECTIVULUI" Constituent principal al sintagmei nominale, adjectivul intră, ca și substantivul, în cele două tipuri de enunțuri, cu intonație predicațională de natură suprasegmentală și cu predicația realizată prin intermediul unui predicat. Predicația se realizează prin mijloace de natură suprasegmentală, când adjectivul realizează, în solidaritate cu substantivul, enunțuri nominale exclamative. Aceste enunțuri se pot înscrie, printr-o relație de incidență, într-un enunț complex sau se pot caracteriza prin autonomie. Se înscriu, ca
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
este într-o măsură mai mare purtătorul intonației predicaționale, iar sintagma se apropie de enunțurile cu predicat analitic; adjectivul, atribut în enunțurile de tipul „Femeie nebună!” și „Frumoasă fată!” este mai aproape de nume predicativ în „Frumoasă fata!” În enunțurile cu predicația realizată prin predicat (analitic sau sintetic), adjectivul intră în relații de interdependență și în relații de dependență, în sintagme nominale și în sintagme verbale. În desfășurarea relației de interdependență, intră în structura predicatului analitic, de calificare: „Plăcut e somnul lângă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
caracterul egocentric al procesului de comunicare: Eu desenez = șEu spunț că șân acest momentț când spun/vorbesc eu desenez Tu desenezi = șEu spunț că șân acest momentț când spun/vorbesc tu desenezi Cele două categorii, timpul și persoana, asigură asumarea predicației, funcție fundamentală a actului de comunicare, de către verb, care poate realiza prin aceasta funcția sintactică de predicat - actualizare a dinamismului său imanent. În desfășurarea predicației, asigurată de cele două categorii gramaticale - timpul și persoana -, verbul dezvoltă alte trei categorii gramaticale
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
acest momentț când spun/vorbesc tu desenezi Cele două categorii, timpul și persoana, asigură asumarea predicației, funcție fundamentală a actului de comunicare, de către verb, care poate realiza prin aceasta funcția sintactică de predicat - actualizare a dinamismului său imanent. În desfășurarea predicației, asigurată de cele două categorii gramaticale - timpul și persoana -, verbul dezvoltă alte trei categorii gramaticale specifice, condiționate, dacă nu în mod absolut, în mod fundamental, de situația de comunicare: diateza, modul, aspectul. Capacitatea de asumare a predicației și dezvoltarea categoriilor
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
imanent. În desfășurarea predicației, asigurată de cele două categorii gramaticale - timpul și persoana -, verbul dezvoltă alte trei categorii gramaticale specifice, condiționate, dacă nu în mod absolut, în mod fundamental, de situația de comunicare: diateza, modul, aspectul. Capacitatea de asumare a predicației și dezvoltarea categoriilor gramaticale verbale reflectă poziția verbului în sistemul limbii, ca unitate lexicală, în sistemul vocabularului, ca unitate morfo-sintactică în sistemul gramatical, sisteme interdependente în desfășurarea raportului dintre planul semantic și planul expresiei în funcționarea limbii, deopotrivă ca mijloc
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
care nu se constituie singur în predicat al unei propoziții ci doar prin intermediul întregii expresii. Verbul este, în asemenea construcții, un tip particular de auxiliar sintactic; în orice caz, este singurul component al expresiei capabil să exprime categoriile gramaticale esențiale predicației: timpul și modul. Locuțiuni verbale4tc "Locu]iuni verbale 4" Sunt grupuri fixe de cuvinte, cu sens lexical și gramatical unitar. Alături de verb - element central, indispensabil - se mai cuprind, în structura acestor construcții, substantive (a duce dorul, a face temenele, a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau chiar le condiționează funcționarea sintactică. A. CLASE SEMANTICO-SINTACTICE DE VERBETC "A. CLASE SEMANTICO‑ SINTACTICE DE VERBE" Poziția verbului în structura sintactică a unui enunț se definește prin trei perspective, cel mai adesea complementare: a. funcția distinctă a enunțului sintactic: predicația; b. relația sintactică fundamentală în spațiul căreia de desfășoară predicația: subiect predicat; c. relația sintactică prin care verbul se constituie în centrul unui câmp semantico-sintactic prin care se asigură funcționarea enunțului ca unitate de comunicare finită: verb regent ¬ termen dependent
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
VERBETC "A. CLASE SEMANTICO‑ SINTACTICE DE VERBE" Poziția verbului în structura sintactică a unui enunț se definește prin trei perspective, cel mai adesea complementare: a. funcția distinctă a enunțului sintactic: predicația; b. relația sintactică fundamentală în spațiul căreia de desfășoară predicația: subiect predicat; c. relația sintactică prin care verbul se constituie în centrul unui câmp semantico-sintactic prin care se asigură funcționarea enunțului ca unitate de comunicare finită: verb regent ¬ termen dependent. Verbe predicative - verbe nepredicativetc "Verbe predicative - verbe nepredicative" Din prima
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
realiza singure funcția sintactică de predicat. Prin conținutul lor semantic concret, cu foarte puține excepții, toate verbele limbii române sunt predicative. Sunt verbe nepredicative verbele care, prin conținutul lor semantic, în mod absolut abstract, funcționează doar ca instrumente gramaticale ale predicației, verbele care, datorită conținutului lor semantic, nu pot realiza singure funcția de predicat, precum și verbele care, prin mutații în planul lor semantic și, concomitent, în dinamica lor gramaticală (la nivel morfologic, mai ales, dar și la nivel sintactic), își pierd
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
care, datorită conținutului lor semantic, nu pot realiza singure funcția de predicat, precum și verbele care, prin mutații în planul lor semantic și, concomitent, în dinamica lor gramaticală (la nivel morfologic, mai ales, dar și la nivel sintactic), își pierd capacitatea predicației. Prin specificul poziției și funcționării lor în planul expresiei și în planul semantic al enunțului sintactic, verbele nepredicative se disting în două subclase: • verbe copulative • verbe semiauxiliare Verbe copulative Noua ediție a Gramaticii Academiei integrează verbele copulative în categoria verbelor
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
două subclase: • verbe copulative • verbe semiauxiliare Verbe copulative Noua ediție a Gramaticii Academiei integrează verbele copulative în categoria verbelor predicative, indiferent de planul lor semantic.Esențial pentru realizarea predicatului enunțării ( din interpretarea autorilor acestei ediții), fiind purtători ai indicilor de predicație, verbul copulativ este numit operator copulativ în structura unei variante de predicat (semantico-sintactico-enunțiative) complex (Ion este /devine / rămâne important., Munca este/ înseamnă / se cheamă efort.) (vol.II, p255) sau centru verbal copulativ care cere o complinire obligatorie - numele predicativ , funcție
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
este /devine / rămâne important., Munca este/ înseamnă / se cheamă efort.) (vol.II, p255) sau centru verbal copulativ care cere o complinire obligatorie - numele predicativ , funcție sintactică autonomă. (Idem, p.263) Este de netăgăduit că verbul copulativ este purtătorul indicilor de predicație în structuri precum : "Eu sunt luceafărul de sus, / Iar tu să-mi fii mireasă. "(Eminescu), dar predicația implică două componente semantice: semnificația gramaticală și semnificația lexicală; verbul copulativ este lipsit, total sau parțial, de semnificație lexicală ceeea ce îl diferențiază
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
care cere o complinire obligatorie - numele predicativ , funcție sintactică autonomă. (Idem, p.263) Este de netăgăduit că verbul copulativ este purtătorul indicilor de predicație în structuri precum : "Eu sunt luceafărul de sus, / Iar tu să-mi fii mireasă. "(Eminescu), dar predicația implică două componente semantice: semnificația gramaticală și semnificația lexicală; verbul copulativ este lipsit, total sau parțial, de semnificație lexicală ceeea ce îl diferențiază de verbul predicativ. În funcție de planul lor semantic, între verbele copulative se disting două subclase: verbe copulative absolute
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau parțial, de semnificație lexicală ceeea ce îl diferențiază de verbul predicativ. În funcție de planul lor semantic, între verbele copulative se disting două subclase: verbe copulative absolute și verbe copulative lexico-gramaticale. Verbe copulative absolute 7 Funcționează numai ca instrument gramatical al predicației verbul copulativ a fi: „Din sfera mea venii cu greu/Ca să-ți urmez chemarea,/Iar cerul este tatăl meu/Și mumă-mea e marea.” (M. Eminescu), omonim cu verbul predicativ a fi: „A fost odată ca-n povești/A fost
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
doar prin trăsătura semică+real), ceea ce determină incompatibilitatea lui cu relația de sinonimie cu verbul a exista: În țara asta toți sunt politicieni. (verb copulativ) În țara asta nu sunt (există) politicieni. (verb predicativ) Verbul copulativ a fi asigură desfășurarea predicației ca auxiliar sintactic în exprimarea unor categorii gramaticale: timpul și modul, persoana și numărul, inerente predicației, pe care, însă, numele (substantiv, adjectiv etc.), centrul semantic al enunțului, nu le poate exprima: Codrul este verde. a fost verde. va fi din
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
exista: În țara asta toți sunt politicieni. (verb copulativ) În țara asta nu sunt (există) politicieni. (verb predicativ) Verbul copulativ a fi asigură desfășurarea predicației ca auxiliar sintactic în exprimarea unor categorii gramaticale: timpul și modul, persoana și numărul, inerente predicației, pe care, însă, numele (substantiv, adjectiv etc.), centrul semantic al enunțului, nu le poate exprima: Codrul este verde. a fost verde. va fi din nou verde. Verbul copulativ a fi atribuie numelui din structura predicatului analitic (nominal, în termenii Gramaticii
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pictural. Prezența lui este o primejdie. Prezența lui constituie o primejdie. (verbe copulative) El constituie un grup din șapte tineri. (verb predicativ) Verbe copulative lexico-gramaticale8 Dacă verbele copulative absolute sunt cerute de numele care se constituie în centrul gramatical al predicației pentru exprimarea categoriilor gramaticale fără de care funcția predicativă nu se poate realiza, verbele copulative lexico-gramaticale, datorită conținutului lor lexical concret dar nedeterminat, cer un nume care, complinindu-le planul lor semantic, le asigură asumarea predicației. Prin sensul lor fundamental, sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
constituie în centrul gramatical al predicației pentru exprimarea categoriilor gramaticale fără de care funcția predicativă nu se poate realiza, verbele copulative lexico-gramaticale, datorită conținutului lor lexical concret dar nedeterminat, cer un nume care, complinindu-le planul lor semantic, le asigură asumarea predicației. Prin sensul lor fundamental, sunt verbe copulative lexico-gramaticale a deveni și a părea (ca verb personal): „Dar deodat’un punct se mișcă... cel întâi și singur. Iată-l Cum din Chaos face mumă, iară el devine Tatăl...” (M. Eminescu) „Viața
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
face mumă, iară el devine Tatăl...” (M. Eminescu) „Viața-mi pare-o nebunie / Sfârșită făr-a fi-nceput.” (M. Eminescu) Prin natura conținutului lor lexical nedeterminat, aceste verbe, concomitent cu introducerea în sintagma din care fac parte, a sensurilor gramaticale inerente predicației (timpuletc.), înscriu într-o perspectivă semantică specifică numele împreună cu care realizează predicația. Verbul a deveni înscrie conținutul semantic al numelui într-o perspectivă eventivă; numele reprezintă, prin planul său semantic, starea finală a unui proces de evoluție reflectat ca atare
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nebunie / Sfârșită făr-a fi-nceput.” (M. Eminescu) Prin natura conținutului lor lexical nedeterminat, aceste verbe, concomitent cu introducerea în sintagma din care fac parte, a sensurilor gramaticale inerente predicației (timpuletc.), înscriu într-o perspectivă semantică specifică numele împreună cu care realizează predicația. Verbul a deveni înscrie conținutul semantic al numelui într-o perspectivă eventivă; numele reprezintă, prin planul său semantic, starea finală a unui proces de evoluție reflectat ca atare de verbul copulativ: Mihai a devenit profesor. Prin aceasta, verbul a deveni
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
venit. Poți răci dacă nu te îmbraci mai gros. Verbele semiauxiliare 9 constituie o categorie intermediară între verbele auxiliare (morfeme ale unor moduri și timpuri compuse) și verbele predicative. Intră în structura predicatului dar, de fapt, nu ca auxiliare ale predicației, ci ca instrumente ale unei categorii sintactice mai largi, mai cuprinzătoare, însoțitoare a predicației - modalitatea, a unei alte categorii, mai puțin definită în limba română, aspectul, sau ale timpului (mai exact, ale relației temporale de posterioritate). Semiauxiliarele sunt verbe cerute
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
categorie intermediară între verbele auxiliare (morfeme ale unor moduri și timpuri compuse) și verbele predicative. Intră în structura predicatului dar, de fapt, nu ca auxiliare ale predicației, ci ca instrumente ale unei categorii sintactice mai largi, mai cuprinzătoare, însoțitoare a predicației - modalitatea, a unei alte categorii, mai puțin definită în limba română, aspectul, sau ale timpului (mai exact, ale relației temporale de posterioritate). Semiauxiliarele sunt verbe cerute de verbul-predicat, în funcție de intențiile vorbitorului în procesul de „actualizare”, prin predicat, a unor realități
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
condiții sintactice particulare. Se apropie, în acest sens, de verbele copulative (mai exact, de verbele devenite, în anumite condiții, copulative). Se îndepărtează de ele prin aceea că nu sunt cerute de un element neverbal (nume, pronume) pentru a realiza funcția predicației; semiauxiliarele sunt cerute de verbe predicative pentru a introduce o notă modală particulară predicației. Verbele copulative au capacitatea morfologică de a exprima timpul și persoana; semiauxiliarele nu pot exprima timpul, decât cu foarte rare excepții: a sta, a putea, unele
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbele devenite, în anumite condiții, copulative). Se îndepărtează de ele prin aceea că nu sunt cerute de un element neverbal (nume, pronume) pentru a realiza funcția predicației; semiauxiliarele sunt cerute de verbe predicative pentru a introduce o notă modală particulară predicației. Verbele copulative au capacitatea morfologică de a exprima timpul și persoana; semiauxiliarele nu pot exprima timpul, decât cu foarte rare excepții: a sta, a putea, unele din ele, nici persoana. Din punctul de vedere al rolului lor în planul semantic
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbul guvernează câmpul semantico-sintactic central, care reprezintă (sau poate reprezenta) nucleul predicațional al enunțului, se disting două clase de verbe, din care fac parte atât verbe predicative cât și verbe nepredicative • verbe personale • verbe impersonale Structura enunțului lingvistic care realizează predicația prin intermediul unui predicat se întemeiază pe un nucleu central, construit de verbul care își asumă funcția de predicat sau care participă la structura analitică a predicatului. Definită prin procesualitate, semantica verbului se desfășoară (înscrie) între două limite: • un punct de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]