171 matches
-
Aș vrea ca numele meu să nu însemne mai mult decît urmele unei păsări necunoscute, întipărite în pulbere / ceea ce implor clipă de clipă e să mă pierd în Dumnezeu neluat în seamă la fel cum apa ținută în pumni se prefiră în nisipul dogorind / nădăjduiesc ca în cele din urmă rugăciunea mea să se poată înfiripa lipsindu-se de verbul oamenilor" (Kaspar Hauser). Mistica desăvîrșește ceea ce verbul a săvîrșit. Îl vedem pe Dan Damaschin ca pe un poet de excepție, mai
Miza spirituală (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8781_a_10106]
-
liniștit lângă lumina mea puțin ofilită. deodată, un ochi rozaliu mi se deschide în creștet. o arsură de curcubeu mă străbate pe șira spinării, două torțe în mâinile calde țiu iar în plex mi se zbate un greier ce-și prefiră subțirele-i glas până-n steaua polară ce stă fixă, luminând cu recele-i sclipăt un colț de lume vrăjită. o, ce cântec fierbinte, mustos, gâlgâie în carne, între osul meu sacru și polul cel mai de jos al planetei naufragiate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
situația în care mă aflu, nu m-a lăsat să fiu sfâșiat de hiene. E un lucru extraordinar să găsești un Om în jungla asta în care trăim. Hai, ia o gură de cafea că se răcește, mai spuse Geo, prefirând un zâmbet în care se putea desluși bunăvoință și curtoazie colegială. E rândul meu să-ți mărturisesc că intenționam de mai mult timp să te întâlnesc dar, ba ai fost plecat la un congres internațional, ba erai la minister ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
întorc cu spatele, își ridică fustele cât pot de sus și învinuiții o iau la sănătoasa de teamă să nu fie spurcați. Procesul se termină și părțile se împacă. - Asta e un fel de sentință, nu? găsi avocatul să spună prefirând pe buze un zâmbet plin de înțelesuri. - Dacă altă cale nu e! Oaspetele își șterse subit zâmbetul asigurându-l pe staroste că se dumerise cum devine cazul. - Am înțeles, spuse el, dar bulibașa era convins că acesta era departe de
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
fi dormit pe ciulini. Dimineață, se sculă înaintea tuturor, și văzu cerul plumbuit cu nori cenușii. Ziua nu se arăta a fi prea prietenoasă. Prevestirile lui se adeveriră. Nu mult după ce un soare ca o turtă de ceară abia se prefiră cu greu printre norii bulgăriți pe înalturi, oamenii legii poposiră și în șatra lui în căutarea acelui ceva de care el aflase în treacăt de la bulibașa Ciontu. Milițienii îi cerură lui Iorgu Stănescu actele de identitate, registrele așa cum erau ele
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
invitării Olgăi era de a lămuri definitiv statutul relațiilor dintre el și ea. Privindu-l din când în când, Olga citi pe chipul lui Alex umbra unui zâmbet glacial. De vină se putea să fi fost puținătatea luminii ce se prefira la hotarul dintre zi și noapte, prezența nuanțelor de gri, culoare ce nu se află niciodată pe o paletă a optimismului. Olga sconta că aruncând toată vina pe mersul acestor nenorocite de autobuze, avea toate șansele să îndulcească bunele relații
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
prietenului meu! Noaptea visă numai livezi ninse de flori, pajiști cu iarbă ca niște pânzeturi de catifea, de un colorit fără egal, un fel de verde veronez, păsări măiastre ce concertau având în repertoriu simfonii nemaiștiute. Peste toate acestea se prefira lumina unui soare binevoitor ce prevestea o zi cu puterea de a inocula oamenilor încredere în forțele cu care îi înzestrase Mama Natură. Întâlnirea din seara aceea fatidică, în care Olga a aflat că Alex se căsătorește și nu ea
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
naște și chiar și... după... - Mulțumesc Olga, mulțumesc... Un timp, mama Inei îi urmări pașii Olgăi care călcau siguri pe dalele de marmură cu intarsii liliachii, parcă voind să spună: aici sunt în elementul meu! După ce își luă halatul, Olga, prefirând un zâmbet confecționat de împrejurare, trecu din nou pe lângă mama Inei și se îndreptă spre salonul unde era Ina. Intră dezinvoltă, arătând o disponibilitate ce părea firească și adresându i-se acesteia cu vorbe de încurajare: - Și vom fi mamă
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
de intemperiile toamnei. Și, ca un prim semn, iarna încărcă pomii cu bulgări de nea, mirificele fructe vestitoare ale anotimpului alb. Terminând concediul postnatal, Ina se întoarse la serviciu. Totul i se părea neschimbat, în afară de fizionomia Olgăi, pe care se prefirau întunecimi, asemenea celor ce împresurau cerul lui noiembrie. Doctorul Pencu, șeful secției, era preocupat în permanență să găsească cele mai potrivite mijloace de a-i strânge pe toți componenții echipei sale sub același sceptru. Secretul lui, dacă se poate numi
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
profesie ce era. - Vă rog să luați loc. Le oferi două fotolii în preajma unei mese de sticlă, ea așezându-se pe un al treilea. O cafea, o băutură răcoritoare?, Întrebă ea. Domnul are vreo preferință? Poate vrea o tărie...!? Victor prefiră un zâmbet În care se putea înțelege că nu e cazul și pentru a fi mai explicit, adăugă: - Nu, nu, vă mulțumim, zise Victor, am vrea o rochie. Patroana, voind cu tot dinadinsul să continue oferta ospitalității și pentru a
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
promit că am să mai vin să te văd. Eu mai sper că Dumnezeu nu poate să ia la el o ființă așa de bună ca tine. Un zâmbet palid, ce adunase toate vorbele Inei într-un buchet, nemeritat, se prefiră pe buzele Olgăi arse de boală. - Nu, nu pleca! N-am vorbit îndeajuns. - Ți-am spus motivul pentru care mă grăbesc. Și tu Olga ai nevoie de odihnă. - Mai stai o clipă, o clipă doar, numai o clipă, te implor
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
dusese vestea apariției unui mag egiptean care avea să facă o minune. „La șase coți adâncime“, stărui Simon. Lucrătorii se puseră pe treabă și primul strat nisipos fu curând urmat de pietriș, apoi de pământ roșiatic. Lopețile izbeau În lutul prefirat de dârele rădăcinilor; retezate de custura sapei, râmele se mușuroiau și apoi se pomăiau la soare ca pe jăratec. Sofia stătea tăcută lângă groapa care se făcea tot mai adâncă, În vreme ce Simon - aidoma gospodarului căruia i se dura o fântână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
tras de boi, unde erau așternute pielicele de miel. Cu capetele Înălțate pe perne moi, zăceau În car ca‑ntr‑o corabie, deslușind scârțâitul molcom al roților amestecat cu cântări și gemete. Vrând să‑și mijească pleoapele sub care se prefirase lumina, va fi săgetat de o durere precum tăișul lamei de oțel a briciului pe pupilă, după care va privi În jur, În stânga și‑n dreapta, apoi la chipurile lui Ioan și Malhus, confrații săi, chipuri stinse, ca și al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
căință, abia dacă am observat pata timbrului aidoma unei peceți de ceară. Dumneavoastră, ca un cunoscător al operei lui Mendel Osipovici, v‑ați putea imagina cum ar fi descris el această scenă, poate ca un portret flamand, lumina ce se prefira printre draperii pe chipul și mâinile tinerei femei. Oare, pentru luminozitatea picturii, credeți că ar fi aprins focul godinului și i‑ar fi Întredeschis ușița? Sau poate ar fi plasat un cămin. Cămin nu aveam, iar godinul era rece, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
supunere. Dăruit de regele Karl al XVI-lea în anul 1863. Apoi am plecat de acolo liniștit și mândru, ca să nu spun cutezător și cu sânge rece. Mâna stângă îmi făcea din nou o mișcare pedagogică îmi răsuceam și îmi prefiram barba. Dar când m-am întors, am văzut cum ea, cea atât de bătrână, se târâse până la plăcuță de metal și o cerceta îndeaproape. De bună seamă, eu nu știam ce litere spumegau acolo, pe suprafața lucioasă. Ea s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
casă Și a mort tot urlă cînii. (Balada vînătorului de vulpi, trad. Aurel Covaci) Chemarea funebră a cornului se face auzită și la Sadoveanu ( Cînd a căzut moș Calistru, pe Deleleu): Deodată, în ziua tristă și fără soare, care se prefira prin cetinile înzăpezite și învăluia ca într-o negură bolțile de dedesubt, se strecură un val de umbră. Era amurgul. Ca un tremur, ca o chemare, un sunet nou se deșteaptă în munte: un glas de corn. Boghean tresări, tulburat
Epistolă către Odobescu (VIII) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7916_a_9241]
-
cu titlul, atrăgător (dacă n-ar fi atît de nepotrivit cu prima frază...), Potemkin și Kami-Mura. O alergare de zmee, pe ulița satului, și o alergare de cai, de la gară, stîrnită de copilărești ambiții de întîietate. Ici-colo, discuții grave, drame prefirate în vacanța fără nici un cusur. Îngropate acolo unde stau secretele, se acoperă cu cîte o frază care spune totul și nimic: "...Sânziene, murmură Monica silabele tremurătoare de soare ca un vers uitat de albine pe buzele copiilor." (p. 21). Prezențe
Copilării by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7442_a_8767]
-
barbar-modernă. Elanul acestei perspective "coborîte din alte timpuri din alte spații", însă conținînd incredula constatare că "aceleași învîrteli se rostogolesc pe dale" și azi, tinde spre o desfășurare în sine, spre o eliberare a întunecatului imaginar. Materiile nu mai sînt prefirate ca entități cuminte cuprinse în contururile lor, ci desferecate, biciuite pentru a se întoarce în ruină, în decreație. Eul se trezește în centrul unui cataclism, totul se prăbușește în jur, spațiul vital se arată tot mai meschin, copiii se nasc
O sensibilitate transilvană by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7337_a_8662]
-
Vremurile, însă, nu țin seama de asemenea hărnicii. Virgil Gheorghiu, în schimb, autorul unui proaspăt prim volum, Febre (1933), e antologat cu poezii în linia lui Arghezi, din cele publicate în Bilete de papagal. De altfel, Zaharia Stancu riscă rareori, prefirînd printre pagini cîteva inedite. Cele mai multe din poeziile antologiei sînt, cum e, de altfel, firesc, reluate din volume sau din coloane de gazete. Eugen Ionescu, nemaiavînd, în timp, nimic a face cu poetul începător al tinerilor ani '30, este surprins cu
Poezia la 1934 by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7352_a_8677]
-
și cu ce profit sunt alte pete de culoare dintr-un București care, la urma urmei, nu s-a schimbat foarte mult, s-a făcut doar mai greu de cuprins. Zonele mai colorate și mai mișcătoare ale vieții bucureștene se prefiră, în istoria lui Damé, printre priviri asupra finanțelor, ori a presei, documente fără coloratura sentimentală pe care o pot căpăta popasurile pe străzi, în hale și birturi, în piețe. În totul, lui Damé nu pare să- i scape ceva. Deși
Bucureștiul începutului de veac by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5150_a_6475]
-
cu cît pragul de educație e mai scăzut, cu atît audiența paradelor e mai largă. Divertismentul devine o obligație, ba chiar o stare de spirit, sfîrșind prin a fi o tortură a prostului-gust. Te uiți ca să te iriți, nu ca să prefirezi emoții în virtutea unor asociații culte. Ce se întîmplă azi în lume e evident: sub influența cîmpurilor mediatice se șterge granița dintre scena necesară artei și realitatea necesară vieții. Se petrece o încălecare a planurilor, dinspre media spre artă, în urma căreia
Teatrul din afara teatrului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5349_a_6674]
-
o conduită speculativă menită a sugera existența unui orizont. De aceea, miezul volumului nu vine din extravaganțele temelor înfățișate - prostituatele, hoții, ariviștii și pungașii sunt de o extravaganță devenită banală în lumea literelor -, ci din modul în care autoarea le prefiră în rețeaua de asociații libere a minții ei. Căci, trecut fiind prin volutele intelectului Georgianei Sârbu, ecoul mahalalei e mai subtil decît mahalaua. Așa se face că Georgiana Sârbu reușește ceea ce literatura de cîrtiță nu poate: să-și predispună cititorul
Literatura de cîrtiță by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6589_a_7914]
-
mai e. Cine a stat cu nasul în cărți simte altfel decît cel care judecă lumea cu ochii lipiți de monitor. Cauza acestei rupturi ține de regulile de care ascultă geneza unei sensibilități: fără cultivarea unei priviri lăuntrice care să prefire distincții, tente și emoții, simțirea unui om se pipernicește, iar monitorul inhibă imaginația în vreme ce cartea o sporește. Cine a renunțat la carte citind și gîndind cu precădere în lumina ecranului, acela nu va putea scrie niciodată cărți obișnuite, deoarece îi
Cultura de monitor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6496_a_7821]
-
stins, pe un galben de filă îmbătrânită. Poate că este o bună lectură, și Florica, aceea pe care o pricepem ca pe un paradis cu podgorii și bunici, e, de fapt, un peisaj gol, printre ale cărui întunecate linii se prefiră ceea ce nu mai e și, cine știe, nici n-a fost: „Te-apleci mirat, străine, pe-amurg ca pe o ramă/ Ce-ar străluci din umbra muzeului pustiu,/ Și crezi, pornind aiurea rănit de-un dor târziu,/ Că ai văzut
Acasă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5857_a_7182]
-
de oameni”, cum îi zicea Noica) am ras într-un ceas o omletă uriașă cu ouăle și parizerul luate de ea ca să ne țină o săptămână? În fine. Ce era violent-altfel atunci era calitatea strălucitoare, pasională, a discuțiilor culturale. După ce prefiram rapid bârfele zilei - ce puroaie a mai etalat Eugen Barbu în „Săptămîna”, la ce manuscrise au mai „dat drumul” Magdalena Bedrosian, Gabriela Negreanu, Geta Dimisianu, Sorin Mărculescu, „pe cine a citat Ierunca azi-noapte” și „dacă vine Croitoru în locul lui Dulea
Convorbiri cu Dan C. Mihăilescu by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3739_a_5064]