39 matches
-
a fi Împreună. Ea presupune o nuanțare mult mai largă a relațiilor umane, care depășește Întâlnirea, ca fapt de a fi Împreună, de factură fizică, În timp și spațiu. Se poate vorbi chiar despre etapele prezenței sau mai exact ale prezentificării. Ele sunt legate, din punct de vedere temporal, de prezent. Tot ceea ce se referă la prezent trebuie să se desfășoare acum și aici, fiind prin aceasta legat În mod direct de un loc (spațiuă și un moment (timpă bine precizat
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
propriu-zisă reprezintă contactul direct cu celălalt, punerea față-n față, faptul de „a-fi-Împreună”. Aceasta reprezintă starea de coprezență propriu-zisă. că Încheierea, sau sfârșitul Întâlnirii a faptului de „a-fi-fost-Împreună”, și despărțirea celor doi. La aceste trei etape temporale ale actului de prezentificare, trebuie să mai adăugăm o a patra, reprezentată prin Întoarcere. Întoarcerea este o revenire În prezent din trecut, un act de reactualizare sau de reprezentificare. El reprezintă nevoia mea de celălalt, manifestată prin nostalgie, prin dor. Prezența, ca fapt de
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
care-și trage propria sa substanță. Este cazul lui Orfeu și a lui Zalmoxes. Sentimentul definitoriu al tipului central este dorul. Dorul este sentimentul și nevoia Întoarcerii, a căutării și revenirii la origini, este suferință și iubire, manifestată prin nevoia prezentificării, prin anulare, a trecutului de care e despărțit. Dorul unifică trecutul cu prezentul. Este tendința de reintegrare În tiparele arhetipale originare, dar concomitent este și tendința de refacere a unității, așa cum o vedem În cazul unor cupluri mitologice. Orfeu și
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
psihomorală care o va compensa pe cea anterioară a vinovăției, readucând persoana pe căile virtuților. Persoanele implicate În relația psihomorală Orice relație morală dintre persoane este, În primul rând, o relație psihologică. Ea este o „punere față În față, o „prezentificare” prin care două sau mai multe persoane „vin În contact” și „comunică” Între ele cu un scop moral. Persoanele implicate În acțiunea morală sunt două: persoana care oferă sau care dă și persoana care primește sau căreia i se dă
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
castratoare, fie chiar spectrul permanent al unui complex de culpabilitate. De regulă, regretul succede Întotdeauna unei acțiuni care s-a produs În trecut. El este o stare sufletească, o experiență durabilă prin care trecutul unei persoane este actualizat. Este o prezentificare a unor acțiuni ratate, penibile, greșite sau neefectuate, din trecut. Regretul este o stare ideo-afectivă complexă, care asociază o idee (culpabilitatea, nereușita, refuzul etc.Ă cu o anumită stare afectivă (tristețea, rușinea, dezgustul etc.Ă și care se impune conștiinței
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
erosul, datorate lui Eros și Afroditei; beția orgiastică și extatică, care este dată de Dionysos. Nebunia culturală este un „scenariu” care ilustrează și reproduce nebunia ca formă specifică de manifestare umană. Ea are funcții cultural-paidetice, de readucere În actualitate, de prezentificare a unor situații-limită, sau Închise de viață, așa cum apar ele În tragedie, de exemplu (nebunia lui Ahile, Aiax, Hercule, Oreste, Medeea etc.Ă. Nebunia culturală se asociază cu tragicul existenței umane, pentru a-l ilustra Într-o manieră simbolică. În
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
aproape obsesiv ideal al unității (nu foarte străin de idealul basarabnicolescian, la care Paul Gorban va face referire într-un text din Submarinul karmei). Căci, oricât de racordat la actualitatea imediată ar putea să pară, la o lectură neglijentă, poetul, prezentificarea lui este cât se poate de înșelătoare, din moment ce armătura sa lirică își rupe ochiurile dintr-un lanț al trecutului, resimțit, cu toate morțile sale, ca un purum legatum de o marca(n)tă noblețe: "Eu port acum pe gură hrana
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
o temporalitate spațială. "Categorie a imaginarului" 105, mitul se structurează polifonic, instanțele discursive fiind realizate de text, muzică și dans. Liantul structural dintre cele trei instanțe semantice este construit pe baza a trei elemente: repetiție, ritmicitate, dialectică (coincidentia oppositorum). Supus prezentificării continue, mitul re-semantizează constant înțelesurile primare, pe baza binarității continuitate / discontinuitate. Muzica, " acea meta-erotică a cărei funcție este de a împăca, întotdeauna, contrariile" 106 creează, împreună cu dansul, un alt ritm cosmic, generând pulsația lăuntrică a formelor arhetipale care se lasă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
-necat."170; De-ar fi dragostea ca noru / N-ar mai îmbătrâni omu; / Dragostea nu-i călătoare / Te usucă pe picioare."171 Uneori, însă, destinul cosmic, jinduit de ființa umană, stă sub semnul posibilului (propoziții condiționale, verbe la condițional optativ), prezentificarea acestuia /verbe la indicativ prezent trăiesc, mi-e dor) anulând puterea comparațiilor de a realiza complementaritatea inițială om univers: "De-aș trăi ca plopu-n vale, / Nu m-ar mânca atâta jale; / De-aș trăi ca plopu-n munte, / N-aș avea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
pe care trupul îl joacă în patologia psihiatrică, ca sediu „resimțit de bolnav” al simptomatologiei unor boli psihice: isteria, ipohondria, halucinații, suicid, nevroze, automutilări, cenestopatii, alcoolism, toxicomanii etc. În cazul acesta lucrurile se diferențiază din nou. Corpul extern este în raport cu prezentificarea persoanei ca acțiune, a lui „a-fi-în-lume” în cadrul comunicării. Corpul intern este sediul instinctelor și al afectivității pe care le trăiește ca pe o experiență sufletească-corporală, nu ca pe una de natură fiziologică. Trupul, în calitatea sa de „corporalitate trăită” va
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
fi interesantă pentru imaginar și (doar) ca imagine mentală non-fantezistă (ar spune poate Le Goff), dacă este integrată unui complex ideatic sau unei mentalități 1 (incluse, în perspectiva cercetării de față, în imaginar, ca o componentă temporară) sau dacă asigură "prezentificarea" unui rol, unei persoane sau unui obiect, fără un sens simbolic obligatoriu, așa cum se cere aici. Exemple precum regenta sau fiica autocratului, ascetul sau războinicul sunt tot atâtea "forme"/tipuri care se integrează în schema rolurilor din imaginarul medieval; ele
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
exemplu la Platon modelul și principiile de organizare a cetății) pot fi tratate drept structuri cu substanță imaginativă, dar și drept proiecte parțial posibile (nu neapărat viabile). În imaginarul colectiv poate ajunge apoi, prin cunoașterea teoriei respective de către comunitate, o "prezentificare" a ei (precum utopia cetății perfecte); prin intermediul unei narațiuni mitizante sau al unei descrieri, ea se poate integra ulterior într-o altă viziune comună, prin formulele specifice perioadei respective. Reprezentarea, înțeleasă aici ca reflex al gândirii "intelectuale" (nu imaginative, diferență
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
diverse teoretizări, am căutat de fapt să pregătesc definirea imaginarului colectiv drept rezultatul unui proces de creație și de memorare; ce anume îl alcătuiește și dacă principiile sunt asemănătoare cu cele ale realității (ierarhizare, coordonare, combinare, ordonare spațio-temporală sau auto-"prezentificare"). Această lectură nu urmează fidel teoria arhetipologică propusă de Gilbert Durand și nici supraordonarea poetico-simbolică a elementelor primare în raport cu realitatea, așa cum a văzut Gaston Bachelard imaginarul, ci caută să îi prezinte complexitatea cu ajutorul mai multor noțiuni și exemple, și nu
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Introducerea la lucrare de față din "Scara" așezată la începutul Istoriei ieroglifice; este vorba despre cuvântul prezentuiește, cu sensul "arată, de față îl scoate, înainte îl pune". Cuvântul lui Cantemir numește mai bine decât alte variante pornind de la "prezent" (prezentizare, prezentificare, prezentuizare etc.) faptul timporizării prin prezent și al înfățișării celui "prezentuit" (de la a prezentui). Cf. Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică; Scara a numerelor și cuvintelor streine tâlcuitoare", p. 24. 201 A se vedea: Husserl, Sur la résolution du schème contenu d
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]