39 matches
-
erosul, datorate lui Eros și Afroditei; beția orgiastică și extatică, care este dată de Dionysos. Nebunia culturală este un „scenariu” care ilustrează și reproduce nebunia ca formă specifică de manifestare umană. Ea are funcții cultural-paidetice, de readucere În actualitate, de prezentificare a unor situații-limită, sau Închise de viață, așa cum apar ele În tragedie, de exemplu (nebunia lui Ahile, Aiax, Hercule, Oreste, Medeea etc.Ă. Nebunia culturală se asociază cu tragicul existenței umane, pentru a-l ilustra Într-o manieră simbolică. În
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
reflectă, prin "figura" și "comportamentul" ei, conținuturile propriei sale ființe spirituale. În spațiul acestei lumi trăiesc elementele propriului său spațiu de gândire" (Orfeu și tentația realului, 1974). Expresie a unei lumi purificate, spectrale, universul lui Doinaș aliaj de memorie și prezentificare ține de mentalul unui călător mitic solitar, pornit spre Țara Făgăduinții. Logosul demiurgic (Cuvintele poetului), crede el, vizează un "timp esențial / ce scaldă pulsul unor clipe în strălucire și durată". Izbește la Doinaș intelectualizarea sistematică a emoției de unde o poezie
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
din real în ficțional. În esență, Baaad-ul său, o lume în lume, juxtapune într-o rețea de un irealism mitic transcendențe și eternități iluzorii; acolo unde ochiul lui Sadoveanu, bunăoară, se lovea de monotonie și plictis, Cezar Ivănescu, oscilând între prezentificare și trecut, propune secvențe gânditoare, imprimând actului mnemonic rezonanțe empatice. Departe de a fi un paradis pierdut, tărâmul plăsmuit numit Baaad e, se-nțelege, sursă de melancolie; lipsit de aura unui joc secund mai pur, Baaad-ul său, asimetric, încremenit într-
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
o temporalitate spațială. "Categorie a imaginarului" 105, mitul se structurează polifonic, instanțele discursive fiind realizate de text, muzică și dans. Liantul structural dintre cele trei instanțe semantice este construit pe baza a trei elemente: repetiție, ritmicitate, dialectică (coincidentia oppositorum). Supus prezentificării continue, mitul re-semantizează constant înțelesurile primare, pe baza binarității continuitate / discontinuitate. Muzica, " acea meta-erotică a cărei funcție este de a împăca, întotdeauna, contrariile" 106 creează, împreună cu dansul, un alt ritm cosmic, generând pulsația lăuntrică a formelor arhetipale care se lasă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
-necat."170; De-ar fi dragostea ca noru / N-ar mai îmbătrâni omu; / Dragostea nu-i călătoare / Te usucă pe picioare."171 Uneori, însă, destinul cosmic, jinduit de ființa umană, stă sub semnul posibilului (propoziții condiționale, verbe la condițional optativ), prezentificarea acestuia /verbe la indicativ prezent trăiesc, mi-e dor) anulând puterea comparațiilor de a realiza complementaritatea inițială om univers: "De-aș trăi ca plopu-n vale, / Nu m-ar mânca atâta jale; / De-aș trăi ca plopu-n munte, / N-aș avea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
aproape obsesiv ideal al unității (nu foarte străin de idealul basarabnicolescian, la care Paul Gorban va face referire într-un text din Submarinul karmei). Căci, oricât de racordat la actualitatea imediată ar putea să pară, la o lectură neglijentă, poetul, prezentificarea lui este cât se poate de înșelătoare, din moment ce armătura sa lirică își rupe ochiurile dintr-un lanț al trecutului, resimțit, cu toate morțile sale, ca un purum legatum de o marca(n)tă noblețe: "Eu port acum pe gură hrana
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
pervertire industrială se teme el, sunt cele pe care opera de artă le-a abandonat în Renaștere, fără să aștepte "reproducerea mecanică". Fotografia doar a adăugat un al treilea grad la cel de-al doilea. Nu arta este apariție și "prezentificare a invizibilului", ci idolul (sau icoana). Doar aceasta din urmă ține de o teologie, pentru care estetica, încă de la început, poartă, este doliu. Secularizarea imaginilor n-ar fi început așadar în secolul al XIX-lea, ci într-al XV-lea
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
în acest al doilea ciclu grec, secole, nu milenii. Fiecare ciclu spune totul, din ce în ce mai repede. El etalează toate potențialitățile imaginii, în aceeași ordine ca și celelalte și sub același titlu. Acesta ar putea fi, împrumutându-l de la elenistul Vernant: "De la prezentificarea invizibilului la imitarea aparenței". Anterior ciclului greco-roman, idolul de lemn este zeița, înainte să capete, într-un fel, un corp propriu, care cere să fie privit pentru el însuși. Din obiect ceremonial, statuia devine ornamentală. Talismanul se transformă în operă
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
fi interesantă pentru imaginar și (doar) ca imagine mentală non-fantezistă (ar spune poate Le Goff), dacă este integrată unui complex ideatic sau unei mentalități 1 (incluse, în perspectiva cercetării de față, în imaginar, ca o componentă temporară) sau dacă asigură "prezentificarea" unui rol, unei persoane sau unui obiect, fără un sens simbolic obligatoriu, așa cum se cere aici. Exemple precum regenta sau fiica autocratului, ascetul sau războinicul sunt tot atâtea "forme"/tipuri care se integrează în schema rolurilor din imaginarul medieval; ele
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
exemplu la Platon modelul și principiile de organizare a cetății) pot fi tratate drept structuri cu substanță imaginativă, dar și drept proiecte parțial posibile (nu neapărat viabile). În imaginarul colectiv poate ajunge apoi, prin cunoașterea teoriei respective de către comunitate, o "prezentificare" a ei (precum utopia cetății perfecte); prin intermediul unei narațiuni mitizante sau al unei descrieri, ea se poate integra ulterior într-o altă viziune comună, prin formulele specifice perioadei respective. Reprezentarea, înțeleasă aici ca reflex al gândirii "intelectuale" (nu imaginative, diferență
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
diverse teoretizări, am căutat de fapt să pregătesc definirea imaginarului colectiv drept rezultatul unui proces de creație și de memorare; ce anume îl alcătuiește și dacă principiile sunt asemănătoare cu cele ale realității (ierarhizare, coordonare, combinare, ordonare spațio-temporală sau auto-"prezentificare"). Această lectură nu urmează fidel teoria arhetipologică propusă de Gilbert Durand și nici supraordonarea poetico-simbolică a elementelor primare în raport cu realitatea, așa cum a văzut Gaston Bachelard imaginarul, ci caută să îi prezinte complexitatea cu ajutorul mai multor noțiuni și exemple, și nu
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Introducerea la lucrare de față din "Scara" așezată la începutul Istoriei ieroglifice; este vorba despre cuvântul prezentuiește, cu sensul "arată, de față îl scoate, înainte îl pune". Cuvântul lui Cantemir numește mai bine decât alte variante pornind de la "prezent" (prezentizare, prezentificare, prezentuizare etc.) faptul timporizării prin prezent și al înfățișării celui "prezentuit" (de la a prezentui). Cf. Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică; Scara a numerelor și cuvintelor streine tâlcuitoare", p. 24. 201 A se vedea: Husserl, Sur la résolution du schème contenu d
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și civilizației românești. Intuim faptul că ideea de contemporaneitate aici este una profund legată de reprezentările și complexele identitare, adică de ceea ce rămâne același traversând epocile. Raportul cu contemporaneitatea devine acest fel nu unul de situare în timp, adică de prezentificare, ci unul de situare în tip, adică de identificare. Dacă opera lui Caragiale generează aceste efect de contemporaneitate este tocmai pentru că la lectură sunt operate o serie de identificări între lumea operei și lumea reală, a fiecărei epoci în parte
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
în termenii lui Furio Jesi. Naratorul scrutează această obscuritate prin intermediul unei nopți petrecute la un hotel de provincie. Indigenul a devenit un străin, alienat total față de orice formă de originaritate, dar și față de ceea ce constituie cea mai puternică formă de prezentificare, coincidența cu cen- trul de cultură și civilizație luat ca model, Parisul. Nu se mai află nici aici, nici acolo, trăind în acel spațiu interstițial pe care Agamben îl atribuia reflecției avenite asupra timpu- lui tău. Acest narator nu știm
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]