402 matches
-
Inima mi-e doborâtă de la atât haos și calvar. Aceleași zile gri ce mi se repetă iar...și iar... Vreau să tresalt și să strig de fericire, Dar simt și suferința, inexplicabila durere. Este cumplit să-mi chinui interiorul cel pribegit Cu amarele păcate în fiece zi, la nesfârșit... Ce pot să fac atunci când vreau și nu pot? Prea multă dorință risipită in văzduhul tot... Eliberez freamăte, disperare și suspine Iar voi nu aveți parte de ceea ce vi se cuvine. Iubesc
by MIHAI TODERICĂ [Corola-publishinghouse/Imaginative/1008_a_2516]
-
ascultându-te. Oare să fii cu adevărat un copil orfan și fără sprijin? LIANA: Așa este, luminată stăpână. Tată nu mai am, iară pe maica mea abia o mai țin minte, ca printr-o ceață. În locurile din care-am pribegit îmi era prieten doar un înțelept bătrân, care nici el n-avea cum mă mai ocroti în preajmă-i. Așa c-am pornit în lume, să-mi caut un rost și-un adăpost. Și-am nimerit bine aici, sub acoperișul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
arată ca un maraton, unul fără spectatori și fără lauri, cu multă oboseală și cu și mai multă tristețe. Și-a poleit viața, cum făceau străbunii ei, pentru a nu ajunge să-și pună ștreangul de gât. Strânși în jurul căruțelor, pribegeau triști și flămânzi până nu mai puteau răbda, și atunci scoteau cuțitele, încălecau pe cai și începeau să jefuiască tot ce le ieșea în cale. În acest dezmăț era multă disperare, dar țiganul ajuns în această clipă nu mai putea
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
o toamnă ... Stau la fereastră; zarea e perdeluită cu neguri dense care nu-mi dau voie să zăresc Constelația Brazilor. Pe calea ferată, un tren mărfar trage după sine greoi vagoanele cu roțile scârțâind. Funigeii molateci ai soldaților de plumb pribegesc prin văzduh. Deși cerul a devenit deodată prea strâmt, au început să se desprindă lacrimi mărunte și ușoare. Prima picătură poposi pe o frunză bătrână. Înfiorată de moarte, se desprinde, legănându-se pe o aripă nevăzută. Se culcă leneșă pe
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
Ce ocupanți?! Eliberatori, tovarășu'! Și mai zici că ești ziarist, sau mai bine zis vrei sa ajungi ziarist... Exact! Eliberatori... Acesta este și punctul meu de vedere... Dar eu am făcut afirmația din perspectiva acelor bejenari fără de număr care au pribegit în necunoscut numai cu ce aveau pe ei din toată agoniseala de-o viață... Ia nu mă mai aburi cu povești gazetărești! Răspunde scurt, scurt de tot! Și la obiect! De ce a fost deportat fratele tatălui tău în Siberia?! Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
slujba unui ideal de căcat, rătăcind peste mări și țări fără să-și poată dibui rostul vieții sale pe pământ și în lumea de dincolo!... Recunoaște, acolo l-ai căutat pe Paraschiv, care dezertase de pe frontul unde fusese trimis și pribegea ascunzându-se cine știe pe unde!... Dacă nu, cumva, acum, e ascuns în sicriul pe care e scris numele său cu creion chimic... și vrea să învieze când s-or duce toți la pomană, he, he... Nu, nu fă pe
întoarcerea tatălui risipitor by D.R. Popescu () [Corola-journal/Journalistic/7811_a_9136]
-
se spulberau repede și flăcările nimicitoare ale dorinței trupești îl devastau iar. Versurile i se ștergeau de pe buze, lăsând loc strigătelor nearticulate și cuvintelor brutale nerostite, izvorâte din creier și forțându-și violent drumul spre suprafață. Sângele fierbea în el. Pribegea în sus și-n jos pe străduțe strâmte, întunecoase, scrutând bezna aleilor și a ușilor închise, avid să prindă măcar un sunet. Gemea în sinea lui ca o fiară văduvită de pradă. Simțea nevoia să păcătuiască cu o făptură din
Portret al artistului la tinerețe () [Corola-journal/Journalistic/5190_a_6515]
-
preț. Chiar cu prețul propriei lui omenii. Băiatul are rolul de garant al omeniei, atributul „băieților buni", el și tatăl lui îndeplinesc misiunea de „a duce focul" , dat fiind că „nu există nici un Dumnezeu și noi suntem profeții lui". Ei pribegesc printr-un deșert în care pășesc prin cenușă, respiră un aer îmbâcsit de cenușă, văd pretutindeni cenușă, uneori funigine, arbori arși, cadavre și ele arse, câte o dată în poziții bizare, pentru că oamenii fuseseră încinerați instantaneu în timp ce-și vedeau
După ce „niciodată a și trecut” by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6521_a_7846]
-
cele mai reușite. Chiar în poezii intens-autobiografice (multe dintre Cîntece plîng despărțirea de Natalia Negru), sentimentale și romantice, talentul lui Iosif-muzician pune hotărît în umbră suferința individuală: „Nu mai sunt pe luncă flori,/ Văile-s deșarte,/ Țipă cîrduri de cocori/ Pribegind departe!// Plîng tilinci, tălăngi răspund,/ Soarele apune,/ Glas de bucium sună-n fund/ Ca o rugăciune..." (Cîntece II); „Se tînguiesc/ Tălăngi pe căi/ Și neguri cresc/ Din negre văi/ Plutind pe munți... Și neguri cresc/S-anină-n crăngi; Se tînguiesc/ Și
„Muzică mai presus de orice” by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6339_a_7664]
-
prețul cunoașterii, orbirea, iar suferința lui va echivala cu revelația. De altfel, în creația dramatică a lui Nicolae Ionel se mai întâlnește un orb înțelept înrudit cu eroii mitici: tatăl Anei din piesa Meșterul Manole este și el nevăzător și pribegește însoțit de fiica sa, noua Antigonă. Întrebat cum de a orbit, el răspunde că își ispășește astfel fărădelegile și cusururile, ca mândria și dorința de cunoaștere: de multe/ și grelele-mi păcate [...] De trufie, cred, pentru-a fi vrut/ să
Orbire și cunoaștere by Alexandra Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/4670_a_5995]
-
lumea noastră. 2771. Oare ce se află În esența fiecărui cuvânt În afară de dorul instinctual al neființei? 2772. Cuvântul te crede doar dacă Îl crezi și tu. 2773. Cuvântul nu te minte niciodată dacă nu Îl minți. 2774. Cuvântul nu poate pribegi la poarta vieții tale niciodată. 2775. Cuvântul nu se Închină nimănui ci deslușește. 2776. Cuvântul Îmbină sau dezbină, leagă sau dezleagă. Niciodată nu este cel care greșește. 2777. Cuvântul nu te ascultă ci te Învață mereu. 2778. Cuvântul este certitudinea
Culegere de înțelepciune. In: Editura Destine Literare by Sorin Cerin () [Corola-journal/Journalistic/99_a_390]
-
în Lindenfeld, localitatea nemților din Banat, se întîmplă fapte mai ciudate. Întîi, cînd se povestește despre el, parc-ar fi și parcă nu e. Niște ,boemi" (adică trăitori în Boemia), care se numeau pe ei înșiși pemi, și-au căutat, pribegind, un rost aici. Și au făcut un sat de oameni tineri. Pe urmă, vremurile s-au schimbat, comunismul i-a forțat ba să plece înapoi, ba să ia drumul Siberiei, fiindcă i-au adăpostit pe românii din Rezistență. Puținii rămași
Să nu superi un neamț bătrîn by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11030_a_12355]
-
pleoape. Apoi - cu infinită precauție - te înghite, târziu de tot redându-te prevăzător lumii mai copil decât ai fost, decât ai putea fi vreodată. Te prelingi din somn ca dintr-un vers: cu respirația tăiată. Nu înțelegi pe unde ai pribegit și când te-ai întors în carcasa trupului devenit brusc ușor; un trup ca de băiat, ca de fată. Nu pricepi dacă vei pleca iar și iar ca într-un fel de noapte cosmică și altă dată. Dimineața se ridică
Aura Christi by Aura Christi () [Corola-journal/Imaginative/10449_a_11774]
-
mai păstrează încă ruga celor două ”fete”, cu mâinile mamei îmbrățișând mâinile fetei, aceasta din urmă neimaginându-și lumea ei fără prezența indispensabilă a mamei. ÎNVĂȚĂM să prețuim viața, a cărei esență este iubirea. Într-o retrospectivă spre interiorul sufletului, ”pribegi prin pânza vieții”, devenim conștienți că, inevitabil, odată, ”ne transformăm în lut”; poate tocmai de aceea trebuie să descoperim sensul vieții, să ne oprim din goana infernală, să nu ne mai grăbim spre nicăieri, să simțim, să trăim, să iubim
DESPRE VOLUMUL ÎMPLINIRE PRIN IUBIRE de OLGUŢA TRIFAN în ediţia nr. 1770 din 05 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/384720_a_386049]
-
Acasa > Poezie > Delectare > POVESTE DE IUBIRE Autor: Maria Giurgiu Publicat în: Ediția nr. 1954 din 07 mai 2016 Toate Articolele Autorului POVESTE DE IUBIRE Pribegeam spirite pierdute în infinit de incertitudini Printre abisuri ce căutau să ne soarbă în vârtejuri Și nu știam unde vor să ne poarte Ne căutam mâinile în negurile îndoielilor din noi Ziduri de cetate eternă crescând până-n cer Ne simțeam
POVESTE DE IUBIRE de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 1954 din 07 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/384941_a_386270]
-
Maria Giurgiu Publicat în: Ediția nr. 1947 din 30 aprilie 2016 Toate Articolele Autorului Uneori sufletul meu pleacă în explorare spre adâncul universului avid de a descoperi taine alteori mă pierd pe aripi de gând învăluite-n umbre adânci abisale pribegind pierdută în visare mă lovesc uneori de imagini și umbre mă înfioară abia ca o adiere-n oglindă firul unui gând palid care-și face cărare căutându-și făgașul scrutând în întuneric să distingă contururi născute din visări le-ntretaie
OMUL CE-MI DORISEM SĂ FIU de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 1947 din 30 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384958_a_386287]
-
Acasa > Poezie > Oglindire > ÎȘI DUC CRUCEA Autor: Gabriela Zidaru Publicat în: Ediția nr. 2032 din 24 iulie 2016 Toate Articolele Autorului Pribegesc prin lume Cunoscând păcatul, Se-amăgesc cu glume Ce dospesc aluatul Pâinii lor amare, Mucedă,necoaptă. Se-ncălzesc la soare, N-au casă,n-au poartă. Își poartă averea Strânsă-ntr-o trăistuță, Visează la mierea Soartei ,ce nu-i
ÎȘI DUC CRUCEA de GABRIELA ZIDARU în ediţia nr. 2032 din 24 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385181_a_386510]
-
Mucedă,necoaptă. Se-ncălzesc la soare, N-au casă,n-au poartă. Își poartă averea Strânsă-ntr-o trăistuță, Visează la mierea Soartei ,ce nu-i cruță. Sunt născuți de-o mamă, Poartă chiar un nume. Trăiesc a lor dramă Pribegind prin lume. Într-o zi de vară Dacă noaptea-i prinde, Dorm pe bănci în gară, Când somnu-i cuprinde. Cei ce-și poartă crucea Osândiți de soartă, Sunt pătrunși de lancea Vieții,ce nu iartă. Ei își duc amarul Cuibărit
ÎȘI DUC CRUCEA de GABRIELA ZIDARU în ediţia nr. 2032 din 24 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385181_a_386510]
-
de-o să rămân, N-am să strig s-audă cerul, În tăcere-am să suspin. Dacă dorul arzător S-o aprinde iar în mine, Voi porni ca să te caut Doar ca să mă pierd de tine. Umbra-ți moartă voi rămâne Pribegind peste cărări Dorul o să ne preschimbe În imense depărtări. Referință Bibliografică: CAUTARE / Angela Mihai : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2032, Anul VI, 24 iulie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Angela Mihai : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială
CAUTARE de ANGELA MIHAI în ediţia nr. 2032 din 24 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385187_a_386516]
-
topit prin golul din sufletu-i fierbinte, Ce sta strivit și stors de sânu-i gârbovit. În sufletul de toamnă găsit-am ascunziș, Și-am îngropat pe veci durerile-mi amare, Și-apoi prelinsă-n ruginiu eu m-am lăsat, Și pribegită de cărări de frunze de uitare. Referință Bibliografică: ȘI TOAMNA ESTE VIE / Angela Mihai : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2091, Anul VI, 21 septembrie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Angela Mihai : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială
ȘI TOAMNA ESTE VIE de ANGELA MIHAI în ediţia nr. 2091 din 21 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384398_a_385727]
-
plină de ecouri, Care coboară lin din Dumnezeu. Cluj Napoca, 14 iulie 2016 Ploaie de seară Clipesc mai des și ploaia iar mă udă. Prin ramuri vântul trece prea grăbit. Nu are cum oftările-mi s-audă, Ducând cu el ecouri pribegind. Îmi vii în gând și clipa mi-e răvașul, Pe care scriu un vers în cinstea Ta. Doar Tu îmi știi ce mare mi-e impasul, Și depărtarea este tot mai grea. De când e omenirea, iubirea e iubire, Înveșnicind trăirea
ECOURI de MARINA GLODICI în ediţia nr. 2022 din 14 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383912_a_385241]
-
Eforiei Instrucțiunii Publice și profesor lașcoala Superioară de Litere din București. Între 1846 și 1848 Titu Maiorescu este elev al școlii primare din Craiova. În zilele revoluției, Ioan Maiorescu plecând în misiune la Frankfurt am Main, Maria Maiorescu cu copiii pribegește la București, Brașov, Sibiu. Prin decembrie 1848 sub conducerea luiAvram Iancu, familia lui Ioan Maiorescu ajunge la Blaj. Din nou la Brașov. Titu Maiorescu continuă cursul primar (1848/1849 și1849/1850) la școala protodiaconului Iosif Barac unde urmează primele două
LECȚIA LUI MAIORESCU de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 2239 din 16 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382820_a_384149]
-
de tine depinde Ce gândești și ce faci... Este viață și moarte Ești și tu, sunt și eu Dar Stăpân peste toate Este El...Dumnezeu! Uneori mă întreb... Uneori mă întreb Cine ești...cine sunt Și ce rost mai avem Pribegind pe pământ... Mă întreb uneori Dacă râd...dacă plâng... Dacă-i soare sau nori Unde merg...unde-ajung... Uneori mă întreb Cum aș fi, cum ai fi Dacă n-am înțelege Ce înseamnă-a iubi... Uneori mi-este greu Un răspuns
OMAGIU DIVIN 17 de MARIA LUCA în ediţia nr. 1793 din 28 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383008_a_384337]
-
cu greu acum pășește Dorind în van limanul, și soarele visând. Ci inima-mi străpunsă în crunta bătălie, De paloșele vieții și-a limbii sabie rea, Izbea în chin disprețul, iar țepii de mânie Îmi străpungeau nădejdea ce-n suflet pribegea. De unde-mi vine plânsul, de unde disperarea? Coșmaruri curg doar celor cu pleoapele în sus? Sau poate dacă ruga mi-ar lumina cărarea, Susurul blând al Șoaptei l-aș auzi supus... SE DUC BĂTRÂNII In Memoriam - bătrânilor mei duși Trist epigon
INSULA CUVINTELOR DE ACASĂ (1) SĂBIILE DUHULUI (STIHURI) de DANIEL IONIŢĂ în ediţia nr. 2151 din 20 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385339_a_386668]
-
zeci de tătari mascați în tufe îi înconjurară pe eroii noștri, ridicând arcurile. — Nu trageți, tovarăși! - strigă repede Vulture. Suntem oameni buni! — Mucles! - urlă la el o tufa mai mare. Aici vorbești când ești întrebat! Ce cătați pe pământurile noastre? — Pribegim, spuse spătarul Vulture. Nu te lua după cum arătăm, căci soarta noastră fuse crudă astă dată. Suntem fețe mari, boierești. Du-ne la mai marele tău. Tufa foșni nehotărâtă: — Ascultă, băi arătare, dacă minți și dacă nu ești ce sugerezi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]