182 matches
-
Caete de dor” și, din 1953, în „Buletinul Bibliotecii Române” din Freiburg. Sunt puse în circulație texte vechi românești, rigoarea științifică a comentariului neexcluzând nuanțate aluzii politice la practici întâlnite în relațiile dintre state (Două campanii rusești în Moldova. 1711: „Prietin” ori „Rob supus”?, 1965, Manuscrise robite de cazaci la 1653, 1966). Rubricile „Texte și documente” și „Zodia Cancerului” sunt consacrate fenomenului literar românesc și vieții culturale din țară. Articolele și cronicile înregistrează ravagiile imixtiunii politicului în cultură. Des vizat este
FIINŢA ROMANEASCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286988_a_288317]
-
Spre fericire, București, 1897; Frumos!, București, 1905; Martirii, București, 1908; ed. pref. Ion Gorun, București, 1928; Departe de lume, cu o copertă de Șirato, București, 1909; Aici, pe pământ, București, 1914; Teatru de copii, pref. D. Anghel, București, 1914; Ultimul prietin, București, 1916; Mântuirea, Sibiu, 1920; Lilica iubește, Sibiu, 1921; Rodica. În vârtejul războiului, București, 1921; Judecătorul, Sibiu, 1922; Teatru de copii, București, 1925; Povestiri din viața copiilor, Sibiu, 1928. Repere bibliografice: N. Iorga, „Martirii”, „Neamul românesc”, 1908, 18; Ilarie Chendi
HODOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287440_a_288769]
-
alte câteva povestiri, București, [1904];Povestiri din război, București, 1905; Floare ofilită, București, 1906; Comoara dorobanțului..., București, 1905; Amintirile căprarului Gheorghiță, București, 1906; Povestiri de sărbători, București, 1906; Mormântul unui copil, București, 1906; La noi, în Viișoara. Scrisori către un prietin, București, 1907; Vremuri de bejenie, București, 1907; Însemnările lui Neculai Manea, București, 1907; Duduia Margareta, București, 1908; Oameni și locuri, I, București, 1908; O istorie de demult, București, 1908; Cântecul amintirii, București, 1909; Povestiri de seară, București, 1910; Apa morților
SADOVEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
pref. Vasile Rusu, Sibiu, 1971; Povești populare, îngr. Doina David, Timișoara, 1989; Zâna apelor, îngr. Iordan Datcu, București, 1997; Povești ardelenești, îngr. I. Crețiu, Cluj-Napoca, 2001. Antologii: Inimioara adecă Floarea poeziei naționale, Sibiu, 1885; Buchetul. Culegere de cântece, Gherla, 1894; Prietinul săteanului român, Gherla, 1895. Repere bibliografice: Ion Simionescu, Un scriitor folositor, „Ateneul”, 1901, 7; Chendi, Foiletoane, 82-86; Iorga, Oameni, I, 91-95; I. Breazu, Literatura „Tribunei” (1884-1895), DR, 1934-1935; Horia Petra-Petrescu, Din viața lui Ioan Pop-Reteganul, „Țara Bârsei”, 1935, 4; Din
POP-RETEGANUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288898_a_290227]
-
numărul inaugural G.M. Zamfirescu salută noua publicație: „Așteptând talentul de mâine, viguros, tiranic și binefăcător, biruitor, pe care orice revistă provincială ni-l poate vesti, suntem datori să privim cu toată simpatia și acest «Peisaj» artistic, literar și științific al prietinilor de la poalele munților, legați în efortul lor spre frumos și adevăr de un gând comun.” Colaborează cu versuri Otilia Cazimir, Ștefan Baciu, N. Țațomir, Ion Manolescu, Em. Florens ș.a. În primul număr apare o cronică la romanul Nea Nae al
PEISAJ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288748_a_290077]
-
caracterizate prin seriozitatea informației și rigoarea analizei (articolele Ceva despre epica lui Vasile Alecsandri, Straturi în poezia noastră poporană, cursurile de istoria limbii și a literaturii române). Culegerea 100 istorioare morale pentru tinerime (1892), prelucrări din limba germană, iscălite Un prietin al copiilor, o ediție, „pe înțeles întocmită”, din Țiganiada lui I. Budai-Deleanu (1900) ori Din cele trecute vremi... (1912), „însemnări despre începuturile graiului, culturii și literaturii neamului românesc”, servesc același domeniu. SCRIERI: 100 istorioare morale pentru tinerime, Brașov, 1892; De
ONIŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288538_a_289867]
-
vorbă mii de valuri stau cu stelele proroace! Codrii negri aiurează și izvoarele-i albastre Povestesc ele-n de ele numai dragostele noastre Și luceferii ce tremur-așa reci prin negre cetini, Tot pământul, lacul, cerul... toate, toate ni-s prietini... Ai putea să lepezi cârma și lopețile să lepezi, După propria lor voie să, ne ducă unde repezi, Căci ori unde numai ele ar dori ca să ne poarte, Pretutindeni fericire... de-i vieață, de e moarte". Fantazie, fantazie - când suntem
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
crâșmă singuratică, am dat ovăs cailor și ne-am pus și noi la cale. Am băut un păhărel mai mult ca de obicei, apoi, aprinzându-ne tustrei câte-o țigară, am prins a vorbi ba de una, ba de alta. Prietinul meu Cristache mă întrebă dacă mai avem mult până la Topila și dacă nu întârziem. —Prietine Cristache, am zis eu, n-ai nici o grijă; de-aici până la hanul Boului sunt trei bătăi de pușcă, iar de la hanul Boului până la Topila e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
băut un păhărel mai mult ca de obicei, apoi, aprinzându-ne tustrei câte-o țigară, am prins a vorbi ba de una, ba de alta. Prietinul meu Cristache mă întrebă dacă mai avem mult până la Topila și dacă nu întârziem. —Prietine Cristache, am zis eu, n-ai nici o grijă; de-aici până la hanul Boului sunt trei bătăi de pușcă, iar de la hanul Boului până la Topila e o poștă încheiată... o nimica toată... avem vreme. Mai stăm, ne mai odihnim, mai spunem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Boului sunt trei bătăi de pușcă, iar de la hanul Boului până la Topila e o poștă încheiată... o nimica toată... avem vreme. Mai stăm, ne mai odihnim, mai spunem câte ceva și mai bem câte-un păhărel... Când a auzit de păhărel, prietinul Cristache s-a dat bătut și n-a mai zis nimica; numai a făcut crâșmarului semn. Dar boierul Dumitrașcu, răsfirându-și în degete frumoasa-i barbă căruntă, mă întrebă cu seriozitate: — Pe drumul acesta e hanul Boului? De ce nu mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
dumnealor se luau la ceartă: cucoana ridica țipând ascuțit mânile și nasul cătră cer, boierul înjura gros cu nasul întors amenințător spre pământ. Pe urmă se împăcau și dădeau vecinilor lămuriri: Ce să facem? dacă n-avem copii... Dintre vecini, prietinul de aproape al polițaiului era cuconul Gheorghieș Horga, directorul Prefecturii, mijlociu, sprinten și mare amatior de cucoși și de găini. Ograda lui era plină de tot soiul de cobăi, și dimineața domnul Horga se scula cel dintăi, ca să vadă bătăliile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cuconul Gheorghieș Horga, directorul Prefecturii, mijlociu, sprinten și mare amatior de cucoși și de găini. Ograda lui era plină de tot soiul de cobăi, și dimineața domnul Horga se scula cel dintăi, ca să vadă bătăliile dintre cucoși. Peste zi povestea prietinilor asalturile și vitejiile împintenaților săi, cu amănunte și înflorituri. Cucoana Caliopi era acuma sură pe la tâmple și tot nu se mai săturase de dragoste. Cetea romane și cânta, sara, cu glas tremurat, melodii arzătoare; când vorbea, întorcea ochii pe dos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Spre sară soseam pe drumul obișnuit și poposeam fără grijă la crâșma lui Sandu. Îndată fostul caporal îmi sărea înainte cu țuicile și cu tutunul lui neică Marin, îmi vorbea despre cele mai felurite lucruri și-mi zâmbea ca un prietin vechi. Vânătorul nu lipsea niciodată; se mai dezghețase față de mine; până la baltă și până în luncile de sălcii, îmi spunea câte ceva și mă întreba ce se petrece prin lumea asta mare. Apoi, cum dădeam în locul pândei, tăceam amândoi, cu ochii ațintiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
clătinându-și luleaua între dinți. Apoi strigă tare, vârându-și mânile în brâu și dându-se puțin pe spate: —Ceacâi bre? Grădinarul iar își ridică negreața de sub frunte. Moș Gheorghe Cucu se întoarse spre mine, cum mă apropiam. Noi eram prietini vechi. —Iaca, așa mă chinuiesc cu el, domnule... Nu știe bechi moldovenește... Tot îl întreb, tot îi vorbesc de vreo șase luni de când a venit, el pace! numai ca urșii face, și tot se uită urât la mine... - Iar se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în odihna sâmbetei, câteodată, se gândeau și visau la țara aceea îndepărtată, la pământul făgăduinții, unde banul se câștigă ușor și unde te poți îmbogăți. Haia era fată mare, cu ochi verzi, plini de lumină; în mahalaua aceasta avea câteva prietine de neam străin, și trăia bine cu dânsele; din vreme în vreme își aducea aminte de visurile și de suferințele de demult ale fetei lui Avramovici și cădea pe gânduri... O mișcau deseori amintirile acestea din vremea când cu toții trăiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nalt, negricios, c-o umbră de mustață deasupra buzelor. Stătu la îndoială. Dar Tudorița începu să râdă: —Intră, Haie, intră, nu te teme, că nu te mânâncă... Ea intră și se așeză pe o margine de divan, tăcută și mirată. Prietina ei spunea ceva tainic, cu mult foc, băiatului; iar el o asculta când c-un zâmbet, când c-o încruntare din sprâncene; și din vreme în vreme își oprea ochii ca de păcură asupra ovreicei. Haia își pleca genele, privea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și din vreme în vreme își oprea ochii ca de păcură asupra ovreicei. Haia își pleca genele, privea în pământ; apoi iar cerca să vadă obrazul celui din fața ei, și ridică pleoapele cu sfială. Tudorița se ridică și-și petrecu prietinul pe dindos, până în hudiță; apoi îndată se întoarse râzând, vorbind: — Ce stai, dragă, așa? Până acu nu l-ai văzut niciodată? — Nu, nu-l cunosc... Cum îl chiamă? —Ștefan Bucșan... —Aista-i Ștefan Bucșan, băietul lui Vartolomei? Eu l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
până la urechea ei. Începu a vorbi cu foc: —Haie! să nu spui la nimeni... Auzi? Numai tu să știi... Mie mi-i drag Ștefan... Vine la mine sara; și tata nu știe... Numai ție îți spun, că tu îmi ești prietină... Să vezi cum îmi spune că i-s dragă, ș-are să mă ieie... Ție nu ți-a fost drag nimeni? Nu! șopti Haia, și dintrodată simți o mâhnire mare în suflet. Amândouă tăcură o vreme. Odaia se întuneca pe nesimțite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de gâscă în mijlocul casei, Haia se gândea la descoperirea pe care o făcuse. Căuta să-și aducă aminte de înfățișarea lui Ștefan Bucșan, de șoaptele Tudoriței, de mărturisirea primită - și se gândea, tot așa tulburată ca și-n vremea când prietina ei îi cetea istoriile cele jalnice de dragoste. „Trebuie să fie fericită Tudorița...“ se gândea ea închizând ochii pe jumătate. Ce dai așa din cap? întrebă deodată Sanis, cu glas gros. Fata tresări, spăriată. —Ce ai cu fata? strigă de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
spre Tudorița. Astăzi a fost pe-aici? —Cine?... Fata lui Sanis nu răspunse. O roșață ușoară îi năvăli în obraji. Cine? întrebă a doua oară Tudorița. Ștefan?... N-a fost. Poate să vie mai pe urmă... Haia se alătură de prietina ei. Rosti cu glas moale: —Tare te rog, spune-mi și mie... Ce să-ți spun?... —Spune-mi ce vorbești cu dânsul... Cum te desmiardă?... Spune-mi tot... tot... Tudorița râdea. Haia îi luase o mână și i-o mângâia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
să se gândească. Din vreme în vreme ridica fruntea; aștepta parcă să treacă cineva. Dar tăcerea uliții se prelungea. Se strecură într-un târziu în casă. Frații mai mici veniseră de la lucru și dormeau; Sanis încă nu-și părăsise pe prietinul său din colț, iar maică-sa tot cu penele se năcăjea în mijlocul odăii, clipocind de somn. O întrebă cu glas obosit: Unde-ai fost, Haie? Da’ ce, azi e zi de sărbătoare?... Haia nu răspunse; începu să se dezbrace încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Într-o zi, Haia sosi gâfâind, gătită, cu părul luciu mirosind ușor a gaz, ca totdeauna. Era cu fundă roșie la gât și cu bluză nouă, trandafirie. Tudorița cosea la o bluză, cu luare-aminte, și își ridică domol ochii spre prietina ei. — De ce te-ai gătit așa? zise ea încet. —Așa, ca să fiu frumoasă... zise tare, râzând, Haia. Și se așeză pe pat, alăturea. —Hm. Ți-i drag poate cineva... Fata lui Sanis simți două priviri, care dintrodată aveau o lucire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
uiți așa la mine? zise deodată Tudorița, ridicându-se în picioare. În glas i se deșteptase un fior de mânie. —Poate te superi? întrebă Haia arătându-și dinții. —Haie! strigă deodată Tudorița privind-o țintă. Tu nu-mi mai ești prietină. Văd eu bine că nu-mi ești prietină... Vii să mă spionezi... Pe urmă umbli cu poșta prin toată mahalaua... Stăi, stăi, nu vorbi, că te-am înțeles... Acu văd și din ochii tăi... Tu ai spus la toată lumea! Tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
-se în picioare. În glas i se deșteptase un fior de mânie. —Poate te superi? întrebă Haia arătându-și dinții. —Haie! strigă deodată Tudorița privind-o țintă. Tu nu-mi mai ești prietină. Văd eu bine că nu-mi ești prietină... Vii să mă spionezi... Pe urmă umbli cu poșta prin toată mahalaua... Stăi, stăi, nu vorbi, că te-am înțeles... Acu văd și din ochii tăi... Tu ai spus la toată lumea! Tu ai răspândit vorba, ș-acu toate femeile se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
spus la toată lumea! Tu ai răspândit vorba, ș-acu toate femeile se uită la mine, mă pândesc și mă cercetează... Să-ți fie rușine, Haie! Eu am avut credință în tine și tu te-ai purtat ca o mizerabilă. Așa prietină mi-ai fost?... Fata lui Sanis privi întăi în pământ. Cercă pe urmă să zâmbească cu stânjenire, apoi își ridică hotărâtă fruntea, și între ochii lucitori i se încreți o dungă ușoară. —Și ce vrei de la mine? strigă ea deodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]