54 matches
-
în serviciul Patriei, spre a o statornici definitiv, și în serviciul neamului, spre a-i degaja și a-i spori însușirile bune. Lucrând pentru Patrie, lucrăm pentru ansamblu, adică pentru Umanitate. Cum adunările noastre trebuie să aibă un caracter de prietinie și desăvârșită sinceritate, anume împrejurări mă obligă să dau unele explicații și să fac anumite declarații. 1. O parte din lojele tinere ale obedienței noastre, din dorința de progres și din devotament sincer cătră instituție a înțeles să colaboreze la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
cinstitei adunări. La punctul 1, s-a hotărât „...a se trimite mâine dimineață cererea de Împrumut a cooperativei Cismarilor și Croitorilor cu avizul favorabil al delegatului Jointului către asociația băncilor de credit mărunt pentru un Împrumut de 300.000 lei. Prietinii Lazan și Afebam (sic!, n.n.) vor face mâni primele forme legale ale cooperativei”. Punctul al doilea era cel mai delicat și privea tocmai tema noastră: Încadrarea În agricultură: „În ceice privește cooperativa de exploatare agricolă, Av. Herșcovici care a cercetat
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
de Sf. Neculai, pentru când ne-am hotărât să-i exprimăm mulțămirile noastre într-un mod mai drastic. Întru adevăr, părintele meu, deși bătrân, dar om vesel și primitor, mă însărcină să invit la masă de Sf. Neculai pe toți prietinii mei din oraș. Îmi aduc aminte că atunci, cu ocaziunea acelui banchet, am scris eu însumi învitațiunile cu litere chirilice încălecate unele peste altele după moda veche, puind în fruntea fiecărei scrisori următoarea adresă: Onorat d-sale boierului... mare agă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
ocupasem. Eram acum om complect; îmi plătisem tributul de jertfă pentru țară; îmi câștigasem pintenii, ca și când aș fi fost într-o bătălie din care aș fi ieșit cu cinste, rănit și decorat. Imediat se răspândi vestea destituirei mele și toți prietinii și partizanii politici veniră să mă felicite de marea onoare ce mi se făcuse. A doua zi, sara, se dădu un bal în casele răposatului Alecu Forăscu, unde toți invitații mă sărbătoriră ca pe un erou al zilei. Mărturisesc că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
caii și trăsura. Zis și făcut. În mai puțin de două zilei pusei la buzunar suma rotundă de 200 galbeni zimț. Îmi fixasem ziua pornirei, îmi încătărămasem geamandanele și acum mă pregăteam să-mi fac vizitele de ziua bună la prietinii și cunoscuții mei din Dorohoi, când iată că, auzind de strămutarea mea la Focșani, o sumă de botoșeneni veniră să mă vadă și anume: Nicolai Cananău, Iorgu Hermeziu, Iancu și Matei Rosetti, Bobeică, pe lângă care se mai adunară și alții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
un adevărat farmec în fața melancoliei dulci și visătoare a lui Eminescu și a gălăgioasei veselii a lui Creangă de a cărui hohote de râs tresărea grădina Spravale babă. S-au dus amândoi acești scriitori fruntași atât de strâns legați prin prietinie, dar atât de deosebiți prin caracterele și talentele lor, și în urmă-le a rămas un gol care cu greu se va umplea. Recunosc că pentru a da o icoană exactă despre societatea "Junimea" în toate ramurile ei de activitate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
nemernicul, de n-am mai avut vreme să trag în el. Noroc c-a scaparat!... Că altfel era să fie vai de el, dacă nu vai de tine. Codreanu nu se supara de glume, dar nici el nu-și cruța prietinii; avea limba ascuțită și se pricepea să lovească pe om la cusur. Toți își istoriseau acum impresiunile, însă nici unul nu mărturisea drept ceea ce-a simțit în așteptarea ursului. Mi-au trebuit și mie 20 de ani, ca să mă hotărăsc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
ci a lumei întregi. Iar noi, amețiți, nu mai știam încotro să mergem, unde să ne uităm. Eram într-o adevărată stare de friguri. Dar ceea ce m-a impresionat mai mult în calitatea mea de șovinist incorigibil, după cum mă taxează prietinii, a fost următoarea mică întâmplare pe care n-am uitat-o nici pănă în ziua de astăzi, pe când multe alte minunății ce am văzut expuse pe acea mare tarabă a lumei mi-au ieșit cu totul din memorie. Eram în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
ca și militarii, nu aveau voie să publice). Redactează însuși o revistă de uz intern, intitulată Aurora, leagă prietenii cu scriitori, astăzi minori (N. N. Beldiceanu, N. Dunăreanu, Enric Furtună), declarând că una din marile plăceri ale vieții lui a rămas prietinia. La Iași, are profesori renumiți, ca V. Burlă, Xenofon Gheorghiu, Ion Paul, Costică Botez, mai toți viitori colaboratori ai Vieții Românești. Cititor impenitent și din ce în ce mai rafinat, Sadoveanu își dă seama de timpuriu că Ion Creangă nu e un scriitor popular
Mihail Sadoveanu by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Imaginative/14171_a_15496]
-
jenant pentru mine să lipsesc noaptea de acasă. Moș Costache e un om bătrân, merită respect. Apoi, Otilia... - O iubești, nu? Felix găsi o deosebită mulțumire să se mărturisească și i se păru chiar foarte firesc ca să-și dovedească astfel prietinia față de Georgeta: - O iubesc, într-adevăr. Georgeta îl strânse repede de un braț și-l sărută. - Dar la mine ce cauți atunci, așa iubești tu pe Otilia? Felix se dădu înapoi, dezarmat de argument. Georgeta redeveni serioasă. - Nu, zise ea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
se mișcau vioi printre snopii aurii, cu țăpoaiele, cu brațele, cu glasuri puternice, cu glume vesele. Pe la toacă, pornii spre Iezer în trap leneș. Domnul Sandu, crâșmarul, mă aștepta în prag cu mânile în șolduri, zâmbindu-mi cu obișnuita-i prietinie. S-a întors iar vremea bună, boierule! Ce mai zici? Te așteaptă neica Marin... Și vânătorul ieși îndată tropăind cu cizmele-i grele, privindu-mă iscoditor cu ochii lui verzi și rotunzi. Zise cu vocea-i joasă, ostenită: — Atuncea n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
car, altul are boi, pornesc tovărășie la drum; își mai țin de urât și cu vorba; și la Tupilați, după ce-or trece apa, s-or opri acolo la crâșmă, ș-or cinsti un pahar dulce, pentru tovărășie și pentru prietinie. Am luat pe juncani trei sute fără doi lei, zise Dumitrache Hazu, cu un zâmbet blajin pe obrazul proaspăt ras. Am de unde da o cinste... Acasă mai am doi boi mândri ca ș-ai dumitale... Apoi oamenii cum se cade îndată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
îl privea uimită dintr-un colț și l-a auzit spunând: —Vă rog să nu vă supărați... am fost trimes aici în gazdă... Meer Avramovici s-a ridicat de la masa lui și a dat mâna ofițerului. Ernestina a zâmbit cu prietinie și l-a poftit în salon. Ș-acolo au aprins lampa cea mare și au început să stea de vorbă. Și a intrat și domnișoara Beti și a dat mâna cu ofițerul, și s-a pus și ea pe scaun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
sub dealul Ulmilor, și se întorceau cu un buchet de flori, vesele și ațâțate. Tineri palizi, stângaci în hainele lor nouă, treceau pe lângă dânsele murmurând frânturi de cântece; și Haia, alăturea de Tudorița, nici nu se uita la ei. Apoi prietinia între cele două fete se strânse și mai tare. Într-un rând, în amurg, Haia intrând fuga în casa picherului, se opri uimită în prag. Îndărătul oalelor cu flori, la fereastră, Tudorița sta de vorbă c-un băiat nalt, negricios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
tânăr ca el totdeauna trebuia să aibă o dragoste. Dar în viața aceasta în care se ridicase cu asprime și prin care din greu răzbătea, el nu știa să umble decât pentru puținele și săracele lui plăceri: o beție cu prietinii, un rând de straie nouă... Iar vorbele schimbate îndelung la un colț de portiță, în fundul unei grădini, le rostea tot pentru plăcerile lui visate cu cutremur în ceasurile-i grele și singuratice. Cu gândul ațintit numai asupra vreunei plăceri se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ochii, când fata, întinzând spre el mânile, se alătura, i se lăsa pe piept și-l întreba de ce-a întârziat. —Am stat târziu la cancelarie... șoptea el, lăsându-se pe marginea patului. Pe urmă, m-am mai plimbat cu prietinii... —De ce te duci la cafenea?... întreba fata, privindu-l cu teamă. El răspundea îndată ațintindu-și asupra ei ochii mari, negri: N-am fost la cafenea... Ce să fac acolo?... Îndată ce-am scăpat de ei - am așteptat o leacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
umbră de deasupra nasului. Tudorița simți în toate mădularele o putere cumplită; se repezi; apoi căzu sfârșită la marginea patului. Haia se strecurase sprintenă pe ușă și fugea înfricoșată spre casă. Dintrodată, într-o izbucnire de câteva clipe, se sfârșise prietinia; ș-acuma nu-i mai părea rău nici de vorbele purtate la Reiza și la salcâmii din fundul uliții; nici de pândele ei din fiecare sară. Acu dintrodată își simțea sufletul lămurit și înțelegea că de multă vreme nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
opri plecându-și capul cercetător. Haia făcuse doi pași spre el. —Cine-i? întrebă el cu glas înăbușit. — Domnule Ștefan... Domnule Bucșan... eu sunt... nu mă cunoști?... Haia Sanis!... Aha!... vorbi tânărul. Te cunosc... și începu a râde încet, cu prietinie. La râsul lui, fata simți cum îi tremură o căldură dulce în piept. Șopti pripit: Nu ne vede nimeni? Aș vrea să-ți spun ceva... Dar nu trebuie să ne vadă, nici să ne-audă nimeni... Ce vrei să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
talgere, și clarinet... ș-am să zvârl sticlele goale peste case... Am să mă uit la tine, Haie, cum umbli legată la ochi... Atuncea se cade să umbli legată la ochi... așa-i legea... Ș-are să cânte muzica, și toți prietinii au să bată din palme. Iar tu ai să te așezi sub cort de matasă cu feciorul Căprarului... Fata se ghemuise în fundul patului; parcă nu-l asculta; dar ațintea asupra lui priviri veninoase care luceau în umbră. Sanis porni apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
înaintea lui Dumnezeu... Haia deschise ochii și simți privirile ascuțite ale bătrânei asupră-i. Maică-sa venea de la sobă, aducând cu luare-aminte o ceșcuță din care izvorau aburi, împrăștiind un miros tare de cafea. Reiza îi zâmbi, un zâmbet de prietinie și de îndemn. Hai! vorbi moașa. Are să deie Dumnezeu să scapi... Am adus gândaci de frasin... Maică-ta i-a zdrobit și i-a amestecat în cafea... Nu te spăria... Bea dintrodată... Scapi de mare pacat... Pentru ceea ce-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
care se cuvine unei fete mari. Moș Tentea se ridică și se duse să mai vadă de niște godaci care guițau ascuțit în ocolașul lor; și după ce se depărtă el mormăind subțire, Niță Lepădatu se întoarse spre fată zâmbind cu prietinie. Încă de ieri m-am gândit eu să mă sui până la coșere, zise el. Și iaca, am avut parte de vreme bună... —E frumoasă toamna, răspunse fata, îmi înfloresc niște dumitrițe... Da’ de unde ai flori? că pe-aicea nu prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
-i privi cu ochișori negri ca gămălii de bolduri. Era așa de albă blănița ei, încât parcă bătea într-un albăstriu dulce, ca zăpezile cele curate. - Dispăru ca o săgeată. Tinerii întoarseră capetele unul spre altul și-și zâmbiră cu prietinie. Cu începutul acesta de dragoste în suflet, porni Niță Lepădatu într-amurgul spre vitele lui. Le cercetă în ocolul lor, le aduse cu băieții urluiala de ovăs, și femeile veniră cu donițele la muls. Se aprinseră luminile și focurile la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Le ocoli încet; voia să iasă la fundul bordeiului. Dar îl simți dulăul cel alb și începu a lătra cu mânie. Se repezea necontenit prin întunecime, parcă voia să-l deie la pământ. „Măi Colțun, măi Colțun...“ îl chema cu prietinie flăcăul; dar cânele nu voia să înțeleagă. Apărându-se cu bățul, înainta încet spre bordei. Un glas gros și somnoros se auzi dinspre șandramaua vânturătorilor: „Care-i acolo, măi?“ În același timp răzbătu prin noapte și vocea subțire a Marghioliței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
prin ploaie și glod, în năcazurile zilelor acestora, Niță Lepădatu avea puțină vreme să-și îngrijească boala lui de dragoste. Mai dădu o dată pe la coșere; bordeiul era umed, și-n încăperea strâmtă era întuneric și rece... Marghiolița îi zâmbi cu prietinie, dar lumina care răzbătea prin ochiul de sticlă îi punea o umbră fumurie pe față. Stătu de vorbă cu ea și cu moșneagul; apoi într-un răstimp, spre sară, tăcură, nu mai aveau ce-și spune; bordeiul se umplu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
sub moartă, în fundul săniei. A tras securicea pe care o poartă de obicei acolo. Nana Floarea nu mai are răsuflet; feciorul ei a ajuns acum pentru dânsa numai spaimă. — Ce faci năcăjitule? Lume bună, lume dragă! strigă ea, văzând pe prietinii de la Braniște apărând pe o cărare din partea aceea de pădure. Creștini buni, nu-l lăsați, că și-a pierdut mințile! Așa, îndărătnic și rău, a fost câteodată tatu-său - Dumnezeu să-l odihnească; și nu-l puteam nicicum opri din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]