86 matches
-
41} Singurel îmi mai duc traiul ici în codri, măi Călin. Amândoi însă în lume, tu schilod, eu fără mâne, 550Ici pin noaptea dumbravană și pin văi am duce-o bine. Pin pădurile - uriașe, pin grădini și pin palat Se primbla Călin pe gâtul feciorului de-mpărat. Unu-n mâni, altu-n picioare, uriași fiind, de boi Au putere, pe atâta cât le trebue la doi. 555Și trecând așa-n pădure, ei aud foșnind în frunze, Trece-o umbră fugitoare ce țușnea
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
băiatu-n bordei intră și pe capătu-unei laiți Lumină mucos și negru într-un hârb un roș opaiț, 665Se coceau pe vatra sură două turte în cenușă, Un papuc e într-o grindă, celălalt e după ușă, Pin gunoi se primblă iute legănată o rățușcă Și pe-un țol orăcăește un cucoș închis în cușcă; Hîrîe-n colț colbăită noduros râșnița veche, 670În cotlon toarce motanul pieptănîndu-și o ureche; Sub icoana afumată unui sfânt cu comănac Arde-n candelă-o lumină cât
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
mămuță-n deal la cruce, Să tragă clopotele Ca să vie mândrele, Să vie și mândruța mea Care mă iubesc cu ea, Din vrâsta copilărească Din coliba părintească. 208 Frunză verde de alună, Sara-n codru, ici pe lună, Mi se primblă - un voinicel Cu cojocu contășăl, Cu cușma neagră de miel. Se primblă încetișor Cu pasul lui cel ușor Ș-a ajuns la nucul mare Care venea către vale. La tulpina nucului, Cânta mama cucului, Așa cânta de frumos De se
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
vie și mândruța mea Care mă iubesc cu ea, Din vrâsta copilărească Din coliba părintească. 208 Frunză verde de alună, Sara-n codru, ici pe lună, Mi se primblă - un voinicel Cu cojocu contășăl, Cu cușma neagră de miel. Se primblă încetișor Cu pasul lui cel ușor Ș-a ajuns la nucul mare Care venea către vale. La tulpina nucului, Cânta mama cucului, Așa cânta de frumos De se pleca crengile-n jos. Da nu cânta mama cucului, 15 Ci mândruța
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Pe la cântători, Iar la zi-n amiază Scutura de raze Înflorita-i leasă, Iar la miez de noapte Rodia mere coapte, Mere de - aur mari Cu sâmburii tari De mărgăritari. 274 {EminescuOpVI 275} VIȚĂ CĂTĂNUȚĂ Pe culmița dealului, Dealului Ardealului, Primblă-mi-se, mări, primblă Dali cine mi se primblă? Dali Viță Cătănuț Cu-a lui dalbă de mândruță, Cu doi bani în buzunariu, Cu doisprece lăutari Și cu patru călușei Încărcați de gălbinei, Cu mândra pe lângă ei. Viță din grai
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
zi-n amiază Scutura de raze Înflorita-i leasă, Iar la miez de noapte Rodia mere coapte, Mere de - aur mari Cu sâmburii tari De mărgăritari. 274 {EminescuOpVI 275} VIȚĂ CĂTĂNUȚĂ Pe culmița dealului, Dealului Ardealului, Primblă-mi-se, mări, primblă Dali cine mi se primblă? Dali Viță Cătănuț Cu-a lui dalbă de mândruță, Cu doi bani în buzunariu, Cu doisprece lăutari Și cu patru călușei Încărcați de gălbinei, Cu mândra pe lângă ei. Viță din grai că-mi grăia: - De când
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
raze Înflorita-i leasă, Iar la miez de noapte Rodia mere coapte, Mere de - aur mari Cu sâmburii tari De mărgăritari. 274 {EminescuOpVI 275} VIȚĂ CĂTĂNUȚĂ Pe culmița dealului, Dealului Ardealului, Primblă-mi-se, mări, primblă Dali cine mi se primblă? Dali Viță Cătănuț Cu-a lui dalbă de mândruță, Cu doi bani în buzunariu, Cu doisprece lăutari Și cu patru călușei Încărcați de gălbinei, Cu mândra pe lângă ei. Viță din grai că-mi grăia: - De când, mândro, te-am luat Nici un
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
smei, acu iar suntem noi în stăpânire, și eu pentru că-s făr de mâni trăiesc aici. Eu făr de mâni, tu făr de picioare, om trăi bine. CĂLIN - NEBUNUL se prinde cu mînile de gâtul feciorului de-mpărat și se primblă prin pădure. Așa, într-o zi, aude un foșnet în frunze. Da fratele lui cel de cruce zice - așa: - Eu m-oi apropia încetișor și ți-oi da drumul și tu prinde cu mînile. Dîndu-i drumul, prinde pe smeoaica cea
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
geometrie, stâncile par fluide față de împietrirea vagului sufletesc și nuanțele sânt mai prăpăstioase decât munții. Atunci nu-ți mai trebuie decât tremurul și privirea câinilor călcați, și-un ceas hodorogit din alte secole - pernă a unei frunți înnebunite. De câte ori mă primblu prin ceață, mă dezvăluiesc mai ușor mie însumi. Soarele te înstrăinează, căci descoperindu-ți lumea, te leagă înșelăciunilor ei. Dar ceața este culoarea amărăciunii. Accesele de milă sânt precedate de o stare de slăbire generală, în care umbli cu teama
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în sugestia amurgurilor marine... Uita-voi vreodată înserarea unică de la Mont-Saint-Michel, când, între un soare în agonie și o cetate mai singură ca soarele, toate apusurile lumii mă chemau spre o măreție tristă, întrezărită-n presimțiri? Și apoi, să te primbli cu acel crespuscul în suflet prin parcul din Combourg, încercînd a fi demn de plictiseala marelui René. Trebuie într-adevăr să cunoști dezolarea magnifică a anumitor zile la Saint-Malo și la Combourg, pentru ca să-l poți scuza pe Chateaubriand. E drept
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
este un omagiu de fiecare clipă întinderilor marine. Și-n privirile visătoare și pierdute, marea se prelungește peste malurile ei și oceanele își continuă un flux ideal spre întristare. De aceea, ochii nu mai au fund... Ce curios să te primbli printre femei și alți oameni, gîndindu-te dacă face sau nu să fii Dumnezeu! Rumegând la iluzia veșniciei tale, îți zici: "la marginile mele, mai fi-voi stăpân pe mine?" - Și trecătoare, care șoptesc: "eu prefer Crêpe de Chine." Ce noroc
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
aceeași pălărie cu margini largi pe părul ei blond și piciorușele cele mai mici din lume în botine bărbătești. Și ea s-- apropia de el. Mînuțele-i albe și transparente ca ceara contrastau cu mînicele moi și negre și astfel se primblau de braț prin semiîntunericul călduros al salei; din când în când își plecau gură pe gură, din când în când stăteau înaintea unei oglinzi, cu capetele răzimate unul de altul, și râdeau. Era un contrast plăcut: fața lui trasă și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
dat un ceasornic frumos - mama, o besectea de toaletă, - sora, o păreche de papuci - Elis, nimic - adică Cleopatra, vară - sa. El se retrăsese în odaia lui, unde clasicii erau așezați pe-un scrin în religioasă regulă și neviolabilitate și se primbla cu pași mari prin casă. Era brunet și cam poetic. Avea ochi albaștri, ceea ce vra să zică mult, și era frumos băiet. Acum stătu cu mirare înaintea oglinzii, se uita cu mirare în ochii lui proprii și părea că-i
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
grădină fermecată de basme. În urmă, văzând că soarele se-nclinase, ea se întoarse pe calea pe care venise, dar care fu spaima ei când nu văzu nici o ieșire. Ce sa facă? Cu gândul că s-a rătăcit își mai primblă ochii de jur împrejur... nicăiri o ieșire... "Ah! " gândi, "și ce-ar și fi de aș petrece o noapte în acest rai fărmăcat? Cine mă vede și cine mă știe? - Să făcuse noaptea. Stelele mari și albe tremurau pe cer
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
un gaz albastru, deși străveziu ca aerul, prin care se rădica ea în albeța cea strălucită a rotundelor sale membre; în părul ei blond așezasem o citadelă de diamante, sânul ieșea vergin, rotund și mic din haina decoletată? astfel ne primblam, eu cu mâna în jurul gâtului ei, prin umbroasele și balsamatele dumbrăvi ale lunei, pe lângă adormitele lacuri, pe lângă plîngîndele izvoare, și numai privighetori cu glas de argint zburau cântând din creanga-n creangă și umpleu aerul {EminescuOpVII 139} de note divine
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
soarele se-nclinase, încît în acea insulă ferice începuse a-nnopta, ea se reîntoarse pe calea pe care venise, dar care fu spaima ei când nu văzu nici o ieșire... Ce să facă? Cu gândul că s-a rătăcit, își mai primblă ochii de jur împrejur... nicăiri o ieșire... "Ah! gândi, și ce-ar și fi de aș petrece o noapte în acest rai fermăcat cine mă vede și cine mă știe? " 2286 Ca cusute p-o pânzărie albastră trămurau stelele mici
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
grădină fermecată de basme. În urmă, văzând că soarele se înclinase, ea se întoarse pe calea pe care venise, dar care fu spaima ei când nu văzu nici o ieșire. Ce să fac? Cu gândul că s-a rătăcit, își mai primblă ochii de jur împrejur... nicăiri o ieșire... Ah! gândi - și ce ar și fi de aș petrece o noapte în acest rai fărmecat? Cine mă vede și cine mă știe? ....................................................................................................................................... Se făcuse noapte. Stelele mari și albe tremurau pe cer
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
grădină fermecată de basme. În urmă, văzând că soarele se-nclinase, ea se întoarse pe calea pe care venise, dar care fu spaima ei când nu văzu nici o ieșire. Ce să facă? Cu gândul ca, s-a rătăcit, își mai primblă ochii de jur împrejur... nicăiri o ieșire... Ah! gândi - și ce-ar fi de aș petrece o noapte în acest rai fărmăcat? Cine mă, vede și cine mă știe? Să [Se] făcuse noaptea. Stelele mari și albe tremurau pe cer
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
degerații, îi era somn și lui; și fiindcă somnul era, după părerea mea, singurul remediu ce putea să aline o stare ca acea în care se afla el, l-am lăsat să se culce și eu am început să mă primblu disculț, ca să nu fac zgomot, de-a lungul camerei. Cam înspre ziuă îmi veni somn și mie și mă trântii lângă unul din camerazii mei. A doua zi, când m-am sculat, era ziua-n amiaza mare. El se sculase
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
rege sceptic și crud ca Satana. Nu mai puteam vorbi cu el. Îl întrebai numai într-o zi despre împregiurările acelei familii. - Mizerie, zise el, mizerie, soartea sufletelor mari, sufletelor de îngeri... pe când cei mari, idioți în mărirea lor, se primblă în trăsuri aurite. O! acești mari! n-ar putea ei să încurageze, să susție pe acel bătrân poet ce-și hrănește viața cu visuri, ce moare de foame cu tot geniul său, care e silit să-și lase fetele să
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
asurzitoare ce se rostogoleau ca doi balauri negri scăldîndu-și oasele de lemn mucegăit în apa albită de spume a râului, și sasul, gras și cu fața cât o lună plină și roșie, sub o pălărie largă ca o streșină se primbla cu șorț alb dinainte și cu mînile-n buzunări prin mulțimea de oameni ce veneau cu sacii la mîcinat, aducând totodată fiecare din ei câte - o comoară de istorii, de povești, de noutăți, astfel încît podul moarei era mai mult o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Bătrânul sta asemenea gânditor și se uita fix în măruntaiele cele roșii ale focului, ce plesneau în scântei. Feciorii se culca cu frica-n sân, bătrânul cioplea un lemn; eu singur mă sculai și, luând lancea, mă departai ca să mă primblu prin scheletele de piatră ale stîncelor. Noaptea era întunecoasă și rece, gândirile mele erau turburi și dureroase, astfel încît mă durea capul de ele și simțeam cum țasta nu-mi încăpea creierii mei cei revoltați și sinistri. Să cuget nu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vor putea, căci la noapte o s-avem de lucru. Niță culegea de prin iarbă niște lăptuci, pe care le scurgea în gloanțe mari de mămăligă, pe care apoi le băga în traistă. Înserase de mult, feciorii dormise - numai eu mă primblam tăcut, capul coprins ca de-o turbare neștiută, inima plină, de-un pustiu cumplit, nemaisimțit. Mai aveam ceva pe pămînt? El îmi mai rămăsese, și el se dusese asemenea. De-aș [fi] avut frate și de mi-ar fi murit
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
fereștile înalte căzură lungi perdele roze... și el rămase în sala întinsă într-un întuneric trandafiriu, îngreuiat de lumina lunei ce plutea asupra Egipetului. Memfis dispăru de sub picioarele lui... el rămase singur, cu gândirile lui negre... Noaptea tăcea... El se primbla pin umbra trandafirie a salei în talarul lui negru - strălucit... apoi scoase din sân o fiolă cizelată dintr-un singur ametist, luă o cupă sapată dintr-un *** mare, pe care o împlu cu apa sântă a Nilului... Destupă fiola și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
da, da! aici trebuie să fie visul vieței mele... Și, ca și când s-ar fi speriat de neîngrijirea cu care lăsase dulapul deschis, aruncă iute pergamentul în fundul lui și-l închise iute c-o cheiță, de oțel... Apoi începu să se primble prin cămară... O oală de flori numai cu pământ era într-un colț... El turnă pământul afară... sub el erau monede de aur... C-un fel de aviditate el legă banii într-o treanță veche și-i puse în sân
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]