KorAP: Find »[drukola/base=prior & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 2 3 >

55 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240

isprăvise existența călugărul, exact lângă un alt pod. Dintr-o dată se dezmetici, Întorcându-se spre Dante. - Dar poate că În Însăși forma unui pod se ascunde natura sa malefică, mai curând decât În cei care Îl tranversează. Dumneata nu crezi, priorule? - Ciudate sunt cuvintele dumitale. Cu siguranță ascund o alegorie, pe care Însă mintea mea nu reușește să o prindă. - Poate că te-aș putea ajuta eu, zise Arrigo. Dacă am Înțeles bine, cred că messer Marcello se referă la scopul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
că și crima face parte din această ordine. Ea se inserează În mod logic Într-un proiect. - Iar dacă crima face parte dintr-un proiect superior și infinit, atunci la ce bun efortul dumitale de a-i da de capăt, priorule? zise Arrigo pe un ton insinuant. - Ca să se facă dreptate. Ca să apropiem pământul de paradisul pierdut. Ca să aducem pe pământ o scânteie din lumina lui Dumnezeu, răspunse poetul. - Nu aș vrea să iau loc În această lumină, messere, zise bătrânul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
după-amiezi se tot gândise la cele auzite În timpul conversației de pe pod. Ceva ce Îi stârnise o Îndoială. Iar acum se blestema că nu aprofundase chestiunea, În loc să plece supărat pentru afrontul primit, ca un prostovan de la țară. - Nu mai e aici, priorule, răspunse hangiul. Se pare că s-a mutat la alt han, adăugă pe un ton de mândrie rănită. Dante Își ciupi buza cu degetele, după obiceiul său. - N-a lăsat spus nimic? - Nu. Poate că umilul meu adăpost nu e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
În ordine ideile. Între timp, sunetele și glasurile din jur deveneau din ce În ce mai lămurite. Sub portic era un du-te-vino frenetic. Se apropie de ușă și o deschise larg. Un soldat al șefului gărzilor apăru În prag cu sufletul la gură. - Vino, priorule! A mai fost un asasinat! - Unde? Întrebă Dante alarmat, ieșind În pripă. - La Santa Croce. În casa meșterului Alberto, lombardul. - Ce s-a Întâmplat? - Omul, meșterul... A fost asasinat În atelierul lui, vino! Priorul se urni cu mânia care Îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
acela de grozăvii. Se ridică brusc, trecând pe sub ochii uimiți ai lui bargello. Ajunse la hanul Îngerului. Jos, se Încrucișă cu hangiul, care turna vin dintr-un ulcior. - Messer Bernardo e sus? Întrebă din trecere, avântându-se pe trepte. - Nu, priorule, a ieșit nu de mult. Cred că cineva Îl aștepta afară. - N-ai văzut cine? - Nu. Messer Bernardo părea suferind. M-a Întrebat dacă nu l-a căutat nimeni, i-am răspuns că nu, iar el s-a așezat, cerând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
măcinată de boală a istoricului. Jos, așezat la masa comună, ședea cineva. Dante coborî și se apropie de el, tăcut, pe la spate. Dar se pare că, Într-un fel sau altul, omul Își dăduse seama de prezența lui. - Fii binevenit, priorule. Apropie-te, Îl auzi șoptind. Poetul lăsă deoparte orice precauție. Trecu de masă și se opri dinaintea lui Marcello. Medicul stătea cu ochii Închiși, nemișcat, cu un caiet mare În față. Pe colțul mesei zăcea o clepsidră: nisipul se adunase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
el dezolat. Uită-te la grăuncioarele acelea de nisip. Ca și ele, grăunțele timpului nostru se epuizează Într-un număr de ore și zile. Și ce știm noi, pierduți cum suntem În această pulbere? - Ești pe cale să-ți pierzi credința, priorule? - Nu... Însă niciodată ca În aceste ore nu mi s-a mai părut că mă Învârt printre miraje. Steaua mea pare să fi pălit și ea, cu lumina ei zadarnică, replică Dante, strângând din dinți. - Și totuși, ceea ce stă scris

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
unei scânteieri reci, care lucește În depărtare. Marcello medită pentru un scurt răstimp asupra acestor din urmă cuvinte. Apoi scutură din cap și, cu un gest mânios, izbi peste hârtiile din fața lui, aruncându-le pe jos. - Nu o lumină rece, priorule! strigă el. Ci un ecou nobil al strălucirii divine. Acea lumină care cheamă la ființare și numește lucrurile. Dinainte de glasul lui Adam. Dinainte de Facerea Însăși. Fiat lux, prima Sa faptă! În cădere, fascicolul se desprinsese, scoțând la iveală filele acoperite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
cu armatele lor, numai să se descotorosească de gheara Încovoiată a lui Bonifaciu, ajutați de banii Serenissimei! continuă poetul. Acesta era proiectul Credincioșilor, nu-i așa? Aceasta e comoara despre care tot vorbiți cu toții: sipetele lui Petru. - Vino cu noi, priorule. Glasul lui Monerre sunase calm, distant. Dar exista o căldură tainică În vorbele lui. - Și nu numai al lor! Îl Încolți poetul. - Vino cu noi! repetă celălalt. Să-l răzbunăm pe ultimul Împărat, acvila asasinată. - Cu voi? Cu Ordinul Templului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
că sunt dispus să cred că n-ai venit să mă ataci pe mine, zise Dante În timp ce se Înfășa cum putea mai bine. La ceasul acesta din noapte, nesocotind interdicția de după ora stingerii... și prudența. - Poate că vei fi observat, priorule, cum formele Însele se schimbă după cum sunt În bătaia luminii sau Învăluite de umbră. - Asta o știe toată lumea. - Ei bine, eu voiam să văd ce Înfățișare capătă Baptisteriul vostru când bezna se pogoară peste el. Dante Îl fixă surprins, apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Însă nu izbuti. După a doua tentativă eșuată, pufni disperat: - Lasă-mă să trec, babo! Să piei În infern cu lemnele tale! În loc să se dea la o parte, femeia se Întoarse ca să-l poată vedea la față. - De ce mă insulți, priorule? Eu Îi ajut pe oamenii buni din Florența. Va fi un rug pentru eretici, la turnul familiei Cavalcanti. Iar lemnele mele sunt uscățele, numai bune ca să scoată fum alb. - Pe cine ai pofti să arzi, cotoroanțo? Vezi-ți mai bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Întâmplă, repede. De ce toată desfășurarea asta de forțe fără un ordin din partea mea? Întrebă el arătând cu degetul spre arbaletierii care acționau cu furie pârghiile armelor, rezemate În suporturile purtate de servanți. - S-a descoperit un complot Împotriva siguranței Florenței... priorule. Sub motiv că proclamă o cruciadă, șefii ghibelinilor adunau oameni Înarmați, cu siguranță ca să răstoarne Comuna și administrația populară. Căpetenia pare să fie acel Brandan, fals călugăr și eretic. Cât despre Fecioară... - Cine a dat ordin să se intervină? Îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
ce Îl striga pe nume. - Trezește-te, messer Durante! Ce s-a Întâmplat? În jurul său, câteva forme obscure se agitau, Învârtindu-se prin spațiul gol al Baptisteriului. Recunoscu silueta bondoacă, Înarmată până În dinți, a șefului gărzilor. - Ce s-a Întâmplat, priorule? Îl auzi repetând pe un ton neîncrezător. Sângele ăsta... Dante Încercă să se repună pe picioare, făcând apel la ultimele sale puteri. - Straja de la Porta ad Aquilonem a chemat ajutoare, crezând că a izbucnit un incendiu În San Giovanni. Când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241

Voia să rezolve chestiunea cât mai grabnic, pentru a se putea refugia, În sfârșit, Între pereții chiliei sale, În căutarea odihnei. Păși prin naosul cufundat În tenebre, Îndreptându-se spre grupul de bărbați cu torțe care se deslușea pe fundal. — Priorule.. așteaptă! Oprește-te! Din spate, glasul lui Bargello, alterat de spaimă, părea să vină de la mari depărtări. Neîndoielnic, durerea era cea care Îi modifica percepțiile. Nu Întotdeauna un suflet Întărit de virtute și cunoaștere poate supune fragilitatea trupului umil, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
zidite, se deosebea prin cele patru capete de leu care o surmontau. Chiar În locul acela se găseau câteva semne, zgâriate pe suprafața tencuită. Se aplecă să le observe cu luare-aminte. Între timp, Bargello se Întorsese din recunoaștere. — Nu e nimic, priorule. Doar ruine și unelte de lucru. Nici o hârtie, nici o pânză. Pe Dante Îl stingherea prezența acelui imbecil. Se răsuci brusc pe călcâie, Întinzându-i torța. Măcar așa avea să fie de folos. Omul o luă, deconcertat și rănit În mândria

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
care supraveghea chiliile. — Secretarul Prioratului este? Convocați-l de Îndată la mine, porunci el. În loc să se grăbească să se supună, bărbatul Îl fixa făcându-i semne din ochi. — Mai adineauri a venit unul, Manetto, când dormeați. Iar domnia ta dormi adânc, priorule. — Messer Manetto? Ce voia? — Te căuta pe dumneata. Un individ răutăcios, acru ca o lămâie. A zis ceva despre niște conturi. A zis că are să se ducă la fratele dumitale, dacă nu plătești. Dante simți cum ia foc. Cămătar blestemat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
nume, se menționa și numele străzii pe care respectivul locuia. — Ești sigur de asta? Îl Întrebă Dante pe funcționarul care stătea În picioare În fața lui, arătându-i un loc anume din raport. Omul se aplecă să vadă mai bine. Da, priorule. Cu toții au sosit de la Roma. — Mari călători, s-ar zice. Iar dansatoarea? De ce nu avem nimic despre ea? — Dar... nu face parte din Studium. Nu credeam că te interesează... Lui Dante i se păru că În vorbele celuilalt exista un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
altora, aici la Artă. Și apoi, se Întâmplă des ca cineva să coboare din biserică. Noi nu Îi luăm În seamă. Dante Îl Înșfăcă de umăr. — Ce vrei să spui? Lucrătorii știu de pasajul acesta? — Nu există lucrători acolo sus, priorule. Eu am intrat acolo nu o dată, ca să cântăresc... situația. Singura persoană pe care am văzut-o la lucru era meșterul mozaicar, acela care a murit. Nu se desfășura nici o lucrare. Ziceam de ceilalți. — De cine? De bărbații care se reunesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
bălăbănească pe picioare, din ce În ce mai agitat. — Când am trimis să vă fie predat trupul am ordonat să se efectueze o cercetare necroscopică minuțioasă. Asta Înțelegeam eu să se facă. — Dar e tocmai ceea ce am realizat eu Însumi, respectându-ți Întocmai ordinele, priorule. Medicul adăugase și titlul, ca pentru a explica faptul că numai de aceea se supusese dorințelor lui. — Bine ai făcut. Așadar? — Spiritul său s-a separat de trup cu violență, prin sufocare. — Și mai ce? — Nimic. Erau semne de lovituri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Închis, căile apelor poartă către Împărățiile bogăției. Și cine altcineva dacă nu un marinar ca domnia ta le-a putut străbate și culege roadele? stărui. Veniero se opri, apucându-l de un braț. Poetul simțea strânsoarea fermă prin mânecă. — Pentru Dumnezeu, priorule! Nu neg că aș fi luat cu asalt câteva bogate corăbii sarazine, la vremea mea, și chiar și genovezii m-au primit nu o dată În vizită, Înainte ca faptele vieții mele să mă Împotmolească Între colinele voastre. Cu siguranță, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
pretențiile lui, Își zise. Va mai fi vreme pentru asta. — Autoritatea Comunei are nevoie să stea de vorba cu dumneata, messer Domenico, În legătură cu o faptă de natură criminală. Omul Își schimbă expresia dintr-o dată. — Natură... criminală? Ce vrei să spui, priorule? Poetul observă cu satisfacție că, În sfârșit, Domenico Îi pronunțase titlul cu deferența de rigoare. — Ai auzit cu siguranță de uciderea În orașul nostru a unui meșter din breasla de la Como. Comuna m-a Însărcinat să caut vinovatul. — Și aveți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
vechii Piețe. Rectorul ședea Înapoia unui pupitru Înalt de scris, Înconjurată de alte pupitre mai mici, ocupate de o duzină de contabili care rânduiau În câteva mari volume actele comerciale ale companiilor și ale negustorilor. Ce pot face pentru domnia ta, priorule? Comuna se interesează de Arta noastră? Îl Întrebă. Bărbatul Îi vorbise cu un glas rece și incolor. Același ton cu care s-ar fi adresat ultimului slujbaș. Dante se apropie de catedră până când atinse cu pieptul suprafața din lemn. — Comuna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
natural... Flavio Îi azvârli o privire ironică, În timp ce apropia inelul de o lamelă de jasp negru aflată pe prichici și apucându-se să Îl frece de piatră lovindu-l ușurel. Parcă certitudinile domniei tale nu mai sunt atât de neclintite, priorule... Da, e aur, zise el apoi, privind cu luare aminte striațiile pe care metalul le lăsase pe lamelă. Cu totul lipsit de impurități. Însă nu Îți pot spune dacă e lucrarea naturii sau a omului: pentru asta nu există piatră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
mână. Părea un săculeț din pânză, căptușit cu ceva moale. Țesătura era Încă Îmbibată de vin și un miros puternic invadase chilia. După ce examină scurt exteriorul, luă daga și Începu să taie o fâșie de țesătură. — Oare e un blestem, priorule? O faptă de magie neagră? Întrebă agitată căpetenia gărzilor. Fără să răspundă, Dante scosese din interiorul săculețului o parte din conținut, folosindu-se de vârful lamei, atent să nu atingă nimic cu mâinile. Păreau să fie niște frunze și niște

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
de vreme, cu urme de culoare ce Își pierduse strălucirea. Restul unui desen sau al unei hărți. Era sigur că ar fi fost cu totul inutil să perchiziționeze minuțios prăvălia. Se reapucă să examineze singura foaie scrisă. — Ce Înseamnă asta, priorule? Îl auzi pe Bargello murmurând din spate. Omul Îi urmase circumspect toate mișcările și se străduia nevoie mare să citească cele câteva cuvinte. — Non in trigono nec in tetragono... — ... sed in pentagono secretum mundi, completă Dante, deranjat de suflarea celuilalt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]