48 matches
-
lung cu aproape 80 km, dar merită străbătut, intrarea făcându-se prin partea de nord-est, prin Baldovinești-Chercea. Aici s-a născut Panait Istrati, a copilărit în Baldovinești - un gen de zonă satelit a Brăilei de odinioară, înțesată de grecii angrosiști pripășiți aici. Pe strada principală se mai păstrează încă locația a ceea ce a fost cândva bodega „Moș Anghel”, astăzi refăcută substanțial. Cu scrierile sale eu m-am întâlnit mult mai târziu, cred că eram prin prima treaptă de liceu când l
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
când s-au oploșit la noi Neculai, Costache și Ion. într-o bună zi ne-am trezit în ogradă cu dânșii, laolaltă cu paserile și alte vietăți. Bunicul avea trebuință, ca om de încredere la moară, de Costandin, un oltean pripășit care se însurase cu Aglaia. Femeia era din partea locului. Când se schimba rândul la măcinat, Costandin bătea cu lopata în coș iar dacă omul de la ladă se arăta prea lacom cu strânsul făinii, atent, credinciosul scotea un răcnet și, cu
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
Cu satisfacția datoriei împlinite și strângând forțe proaspete pentru cele ce vor urma, ne îngăduim și noi, povestitorii, să adăstăm o clipă, în acest episod jubiliar, la o măsuță din crâșma țarigrădiană „La semiluna plină” a lui Kir Haciaturian, armean pripășit și prosper, atent, gata să se înduioșeze de vreo istorie cu amor, fără mâna stângă pierdută în tinerețe la cărți. Dacă ai vreo istorioară cu amor, ești omul lui: poți să mănânci și să bei pe gratis cât te ține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
el n-a înțeles decît în parte lucrurile pe care i le spunea. Bănuia că sînt chestiuni grave, adînci chiar, dar nu putea trece peste pragul stabilit încă de la venirea ei în Vladia K. F. nu era decît o femeie pripășită, venită de unde și-a înțărcat dracul copiii, de o sărăcie evidentă, cum se spunea, cu o cămașă ruptă-n gît, o însoțitoare aproape inutilă a logodnicii prințului Pangratty. Iar acum, dintr-o dată, își dădea seama că domnișoara K.F. e o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
fiindcă Laura avea parfumuri fine, curioase într-un azil ― dar n-am apucat să-i văd fața. Câțiva bătrâni se plimbau sau stăteau pe trepte la soare. Toți îmbrăcați în halate vișinii, uzate, decolorate de prea mult spălat. Un câine, pripășit probabil, jigărit ca vai de el, alb și cu o pată neagră între urechi, moțăia lipit de trepte, scheunând când îl lovea cineva cu piciorul. Nimeni nu se sinchisea de mine. Din ghereta lui, portarul arunca uneori câte o vorbă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
doarmă lângă un câine bolnav și cred că a și făcut-o. Uneori lipsea nopți și zile întregi. Rătăcea prin bălăriile care creșteau vara, înalte cât omul și chiar mai mari, în spatele azilului, unde se ascundeau tot felul de câini pripășiți. Noi ne aventuram rar pe-acolo; el umbla fără grijă; dacă era cazul bolborosea ceva într-un limbaj, neomenesc pe care însă câinii îl înțelegeau. Odată, țin minte, a apărut chiar în fața azilului un câine mare cât un vițel, roșu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
hamburghezi se năpustiseră asupra dulăilor celor avuți, căci toate progeniturile proletariatului din Le Havre, Marsilia, Anvers masacraseră, sub pavăza nopții, gladiole, retezîndu-le de la rădăcină cu briciurile lor tăioase de mateloți, strivind cu bocancii lor scîlciați tot ce era vegetală mai pripășită, nedemnă de custurile lor. În noaptea aceea parcurile și scuarurile fuseseră bătucite „În mod barbar“, nefiind cruțată nici Primăria, „la doi pași de Poliție“. „Acel act barbar“, vor scrie ziarele, „fusese pricinuit de niște spirite dedate la anarhism, dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
inundă. - La Capsa! strigă Nory travcrsmcl. Mini avu o scurtă ezitare. Nu-i plăcea să intre în localuri publice, dar trebuia să se adăpostească. Când sosise atunci, pe iarna geroasă, în Cetate, dimpotrivă, era lacomă de zgomot, de mulțime. Abia pripășită, căuta locurile gălăgioase și aglomerate, pentru a-și ascunde și apăra în ele timiditatea. Cunoștea orașul de mult, îl mai locuise adesea, dar totdeauna mai nainte îl străbătuse cu indiferență, îl privise cu banalitate. Dar atunci, la sosirea aceea, totul
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
treceau două trei zile ca să nu se aprindă focul mare în fața cortului. Mâncarea era mai bună și ulcelele se umpleau cu țuică. În ultimul timp veniseră în șatră Samuil, fratele Rusaldei, pe care-l lăsase femeia și Măru, un țigan pripășit nu știu de pe unde, neam cu Ismail. Se încingeau toți la vorbă fiindcă și femeilor li se dezlega limba din cauza țuicii. Mai torană-mi și mie Rusaldă, cerea Măru. — Ai cam băut dăstul. —Toarnă-i fă, că nu torni dă la
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
Prințesa a venit în șatră, Dumnezeu i-a ajutat, cum și-au făcut casa, unde și-au făcut-o, cum a murit Dedi și când a murit, cum au plecat încoace lăsând acasă pe Samuil, fratele Rusaldei, că Măru, țiganul pripășit, a plecat, cum Izaura s-a căsătorit cu Nectar, tot țigan, pe care i l-a prezentat și Prințesei, cum după ce termină lucrările în oraș se întorc acasă, de data aceasta cu mașina că și-au vândut caii și căruța
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
noi îi o regulă, la noi îi o disciplină! Asta trebuie s-o știi și tu, măi Tăloi! Că, de nu, o căcărisești cu toată gloata ta cu care te dai mare! Îl atenționau amenințător vecinii, sătui de bejenari de-aiștia pripășiți la Mereni în căutarea unui trai ceva mai de Doamne-ajută. Mai întâi, să știi vecine, că tizicul de la Puțureni îi cel mai bun din țară! Că la noi bălegarul se frământă mai întâi separat și abia după aceea se adaugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
se năpustiseră asupra dulăilor celor avuți, căci toate progeniturile proletariatului din Le Havre, Marsilia, Anvers masacraseră, sub pavăza nopții, gladiole, retezându‑le de la rădăcină cu briciurile lor tăioase de mateloți, strivind cu bocancii lor scâlciați tot ce era vegetală mai pripășită, nedemnă de custurile lor. În noaptea aceea parcurile și scuarurile fuseseră bătucite “ În mod barbar“, nefiind cruțată nici Primăria, „la doi pași de Poliție“. „Acel act barbar“, vor scrie ziarele, „fusese pricinuit de niște spirite dedate la anarhism, dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
audă în satele înecate de zăpada pretimpurie a lunii lui Brumar că magnatul de la Sans-Souci își omenea invitații, îndopându-i pe toți, fără alegere, precum în scrierile utopice și trandafirii ale lui Ilici. Bubuiturile tobei le aminti și petrecăreților și pripășiților din satele de refugiați propagate în primitorul Bărăgan, încă din secolul XIX, de faimoasele înfrângeri ale echipelor de fotbal adverse. La fiecare explozie de artificii, oaspeții de la Sans-Souci se simțeau îmboldiți să urle, ovaționând, întrucât majoritatea dintre cheflii fuseseră, odinioară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
pe paie. Rămînea cine să îngrijească pe bolnavi: medici nu, infirmieri nu... Nu vrea nimeni să fie infirmier. Primarul a trimis pe un sergent și a găsit pe un arap într-o cârciumă, și l-a adus. Acesta, un bețiv pripășit, a primit propunerea cu o condiție: să-i dea mult să bea"... Din fericire, ne asigură memorialistul, "nu s-a pus acolo nici un bolnav". Datorită unei secete îngrozitoare, în toată regiunea domnea foametea. "Bolnavii de holeră mâncau fructe și ciorbă
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
fiindcă Laura avea parfumuri fine, curioase într-un azil - dar n-am apucat să-i văd fața. Câțiva bătrâni se plimbau sau stăteau pe trepte la soare. Toți îmbrăcați în halate vișinii, uzate, decolorate de prea mult spălat. Un câine, pripășit probabil, jigărit ca vai de el, alb și cu o pată neagră între urechi, moțăia lipit de trepte, scheunând când îl lovea cineva cu piciorul. Nimeni nu se sinchisea de mine. Din ghereta lui, portarul arunca uneori câte o vorbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
doarmă lângă un câine bolnav și cred că a și făcut-o. Uneori lipsea nopți și zile întregi. Rătăcea prin bălăriile care creșteau vara, înalte cât omul și chiar mai mari, în spatele azilului, unde se ascundeau tot felul de câini pripășiți. Noi ne aventuram rar pe-acolo; el umbla fără grijă; dacă era cazul bolborosea ceva într-un limbaj neomenesc pe care însă câinii îl înțelegeau. Odată, țin minte, a apărut chiar în fața azilului un câine mare cât un vițel, roșu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
se mai vadă amândoi vreodată în această lume și ieși. Dispăru apoi, din fața lui Valy ca o vână de ceață. Afară, ploaia măruntă și rece îi împrospăta lui Gerard fața parcă scoasă dintr-un cuptor încins. Faruri de mașini parcă pripășite, luminau zadarnic, spărgând ici-colo, bălțile și sclipind doar scurt și dispăreau în întuneric ca și când n-ar fi existat. Parcă dispăreau toate după o imensă cortină: lumini, umbre și iarăși lumini. Scrutcircuitate doar... Gerard ar fi intrat într o cârciumă, da
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
LÎngă pereți bănci lungi de lemn negeluit, pe un suport metalic, vopsit În verde, un televizor Diamant cu butoanele scoase. În colț un dulap Închis cu lacăt, deasupra lui două cești de cafea, o savonieră goală, un sertar cu șină pripășit probabil din fișierul unei biblioteci de cartier. Aici se Înregistrează tot; ce, cît, cum? Biroul șefului. Și dintr-odată Încep să Înțeleg. Mă plimb printre silozurile de ciment, pe sub benzile transportoare, din care mai scapă ici și colo cîte un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
O nesfârșită frământare-mi crește Precum aluatul pus la frăgezime, Când molecula și cu forța se-mpletește, Când și adâncul se măsoară-n înălțime; Mă-ntreb mereu, de ce numărăm anii, De ce mă simt adesea pripășit, Pe care drum nu întâlnesc dușmanii, De ce viața are un sfârșit?... De ce, din jocul zbuciumat al vieții, Cu remușcări și glasul tremurând, Când vor apune anii tinereții, Va trebui ca să plecăm pe rând?...
DE CE? by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83773_a_85098]
-
vechile timidități ale romanticului de odinioară. Îl și văd zâmbind la gândul că acum, la o vârstă târzie, scrie o literatură „neconvențională”, în răspăr cu pudibonderia oficială ce domnește în școală, în literatură, în întreaga societate „ideologizată” de partidul bolșevicilor (pripășiți sau băștinași) din România. După ce trecuse prin atâtea, voia să și regăsească „firea ascunsă” sub straturile de personalitate educată, „construită” pe un model cultural indus de familie, școală etc. Înainte de a muri dorea să afle, în fine, cine este el
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
despre aceste pățanii năstrușnice se numea Orfeu adi-că sfînt ca un pește. Și cabirii din Canaan, aveau o divinitate sub formă de pește la fel cum apare pe tăblița 9 ce arată mare prieteșug între preoții geți și cei gali pripășiți de dor de foaie albastră printre șatrele mioriticilor. În județul Botoșani s-a descoperit un pește de aur de cca 60-70 cm ce arată răspîndirea acestui cult în spațiul getic dar nu numai. Apariția misterelor lui Mithra în peninsula italică
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83086_a_84411]
-
afirmația dovedește că pe la mijlocul secolului Vll î.e.n. acești filisteni aveau ceva sălașuri chiar în Egipt. Și la ei s-a dus Zamolxe o sută de ani mai tîrziu iar o parte dintre textele trismegiste au sigur contribuția mioriticilor carpatini/arimini pripășiți prin aceste locuri. În secolul ll î.e.n. îi aflăm pe acești filisteni din Egipt sub numele grec de terapeuți - vindecători, iar în secolul l al erei noastre Filon Alexandrinul spune că s-a luminat din Cărțile sfin-te ale esenilor/asenilor
ADEV?RURI ASCUNSE by CONSTANTIN OLARIU [Corola-publishinghouse/Science/83085_a_84410]
-
rosti Doamna înstrunîndu-și mânia, ori pesemne c-ai mintea ca de prunc într-atîta trupeșie? - Taci, muiere; nu bîrfi! răspunse Dumbravă, nu doară c-ați socoti voi că-i Moldova țară di jac, să ni gioace ca pe urs o mișa pripășită pi la munteni și doi feciori di lele fărmecați, doi lîngăi ce li pute botu a lapte?... N-avem noi nevoie di domn muntean, munteanul îi om viclean; nu-i ca moldoveanul, ortoman, și dănos la mână și la suflet
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]