1,457 matches
-
budhistă, primit fără a fi întrebat de religie, naționalitate și de bani. Leapădă hainele europene, se îmbracă în portul studentului brachmacarin, umblă în sandale și se supune regimului integral vegetarian. În schimb capătă un kutiar, adică o cameră solitara cu prispa de ciment, un pat de lemn și o lampă. Și, astfel, începe traiul sau de eremit, descris atent, cu sfințenie și recunoștință. Uimitor că, aici, libertatea este totală, fără prezenta obligatorie la serviciile religioase, liberă fiind și conduită personală. Își
India lui Eliade by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/18085_a_19410]
-
lumină care ma loveste-n rețină/ un bob de sudoare care mi se-aruncă an palmă// Pacea luminii/ pacea cuvintelor și necuvintelor/ șarpele meu carele mă zbuciuma carele mă ănnoadă// Trăiesc acum o inexistentă. Pun bandaj pe locul gol de pe prispa!"(Pastel). Peisajul natal devine, printr-un ingenios efect specular, o oglindă a oglinzii: "Dealul Vremestilor freamătă sub bicele nopții/ legănăndu-se/ adormind silueta copacilor/ prevestind vocea furtunii și ceasul ănstrăinat printre/ spaime/ Eu umblu an fața oglinzii cu versuri/ vorbesc de
Lirism biologic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17497_a_18822]
-
supus la o "cazna" inedită), Ioan Tepelea da glas unei sincerități ce revelează umanul afectiv. Tehnică e astfel contrabalansata, excesul de artificiu e corectat:"an vis am mai murit/ dar degeaba/ a fost ca si cum aș fi stat ăntins pe o prispa/ pentru ăntăia dată și fără nici o urmare.../ Sigur nimeni nu m-a ăntrebat ce-am visat/ de ce somnul nu m-a atins cu adevarat/ pentru totdeauna(?) Nimeni ansa n-a uitat/ cum timpul an care m-aflam ași pierduse orice
Lirism biologic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17497_a_18822]
-
mă întreb oare ce mister îmi ascunde” (Un meniu mereu același). Perspectiva senectuții se dilată spre a descrie un arc supraindividual. La un capăt al său se află melancolia ancestrală, transcrisă cu resignare: „Sfînta familie/ stă noaptea la taifas/ pe prispa unei case vechi/ întrun sat din banat/ străbunicii bunicii părinții/ își trec moartea/ din mînă în mînă/ ca pe niște clondire cu răchie/ nu-i văd nu-i aud dar presimt/ că se înghesuie unii în alții/ să-mi facă
Poezia existenței by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2506_a_3831]
-
doi și-a mai revenit din boala de nervi de după acele evenimente, dar rămăsese cu o stare de muțenie pe care nu o avusese mai înainte. Dacă îl puneai să facă treabă, făcea treabă. Dacă îl lăsai să stea pe prispă, o zi stătea pe prispă fără să facă nimic, să se uite așa în gol. Unul, altul îl mai provocau cu întrebări despre doamna Ana, dar Fotache nu părea să se lase provocat: îi privea cu milă. Apoi în anul
Laika by Adrian Alui Gheorghe () [Corola-journal/Journalistic/2543_a_3868]
-
din boala de nervi de după acele evenimente, dar rămăsese cu o stare de muțenie pe care nu o avusese mai înainte. Dacă îl puneai să facă treabă, făcea treabă. Dacă îl lăsai să stea pe prispă, o zi stătea pe prispă fără să facă nimic, să se uite așa în gol. Unul, altul îl mai provocau cu întrebări despre doamna Ana, dar Fotache nu părea să se lase provocat: îi privea cu milă. Apoi în anul 1960 a murit tovarășa Ana
Laika by Adrian Alui Gheorghe () [Corola-journal/Journalistic/2543_a_3868]
-
treptele de piatră sînt îmbrățișate de pereții unui tunel vegetal, și descopăr (s. n.), sprijinindu- mă, sus, de poarta de fier, că palatul este tot o casă țărănească, aceasta fără etaj, dar înaltă ca și cînd ar avea două și cu prispă deschisă. De la poartă pînă la ea, spațiu magistral.” Însă, chiar în acest moment, vine teama, exprimată prin compararea scrisului cu realitatea: „Mă tem că reportajul meu nu spune nimic.” Este îndoiala prozatorului, a scriitorului care, pentru redarea deplină a Realității
Desprinderea de lume by Olimpiu Nușfelean () [Corola-journal/Journalistic/2391_a_3716]
-
timp am început și eu ca flăcăul din poveste care s-a însurat prea devreme și dacă la început era tare bine-se însurase ca toată lumea socotită toamna când sunt bucate-spre sfârșitul postului mare era sfârșit de tot. Ieșise pe prispă la soare (Paștele fiind măi în vară) să-și mai revină în puteri și a venit cocoșul lângă el și l-a mai pus naiba să înceapă să cucurigăcească, că bietul flăcău l-a dat cu mâna deoparte spunându-i
Liceul Alexandru Lahovary. In: Editura Destine Literare by Virgil Sacerdorteanu () [Corola-journal/Journalistic/82_a_242]
-
01.2000); "sfîrșitul lui nea Gheorghe din parlament și revenirea la coada vacii și la furat din grădina IAS" (listă de discuții, 25.07.2000); "Primarul țăranului oltean este acela care șade seara cu orișicine la un rachiu mic pe prispă, ori la crîșmă, care mănîncă fasole din aceeași strachină cu nea Gheorghe de pe uliță " (Adevărul, 5.06. 2000). Personajul e "omul de pe stradă" ("încerc să mi-l imaginez pe nea Gheorghe cu sacoșa bălăngănindu-se pe lîngă coapsa dreaptă, mergînd
"Nea Gheorghe" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16488_a_17813]
-
fiori îmi dați și-mi sunteți așa departe... Cine-ar putea să măsoare spațiul care ne desparte!? Numai inima vă ține lângă ea, și cu doru-nflăcărat ; Gândul, dragostea, vă iartă, și nicicând nu v-au uitat. Dacă voi cădeți în prispă, sau când norii vă umbresc... Ochi frumoși ai dragei mele, pentru voi încă trăiesc! Și speranța îmi șoptește, că la mine veți veni : Lacrimi calde veți scotea, dacă ne vom întâlni. Și cuminți o să rămâneți, sub obrazul meu să stați
OCHI DE FATĂ de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 2236 din 13 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382750_a_384079]
-
clipă că te voi împușca, numai timpul când o voi face nu-l știam. Probabil, după ce aș fi aflat unde îmi este familia. Si s-a mai întâmplat ceva ce n-aș fi bănuit...Pentru prima dată, de când urcase pe prispă, se opri din rumegat și își agăță privirea de fața celuilalt. Omul din Podul Rugilor continuă să-l privească în ochi: - Apropierea de numai câteva zeci de metri. Îți simțeam și spaima, și suferința, și umilința, și pragul nebuniei, de
Trecutul ca poveste by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/2752_a_4077]
-
de patru metri pe doi metri, iar deasupra, în tavan, un ochi mic, din geam mat, singurul loc pe unde ar putea intra lumina. Ușa din metal era deschisă; respiră adânc și mai privi o dată în jur: o clădire cu prispă largă, ca un conac vechi, se ridica din partea de unde răsărise soarele, apoi, spre apus, aproape de pădure, un grajd lung cu fânar deasupra /.../ Privea cu nesaț ritualul dimineții și o clipă fu de ajuns pentru a recunoaște că era primul răsărit
Trecutul ca poveste by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/2752_a_4077]
-
roade iar frunzișul / Și povestește numai de obidă, / Spălând mormântul tău, cu lacrimi, Crișul. Privesc în zări feciorii de pe Mureș, / Proptindu-se, îngândurați, în coasă - / În pieptul lor mocnește frântul iureș.... / Și iar pornesc, mai îndârjit, la coasă! // Pe umile prispe de la sate, / Durere torc nevestele, din caier, / O doină de suspine, sfâșiate, / Urzește toată jalea lor prin aer. // Din vârfurile munților de piatră / Amar adună moții, în ciubară / Și, cu amar, se-ntoarnă iar la vatră, / Purtându-l, în desaga, de la
Grandoare şi decădere la mâna destinului! [Corola-blog/BlogPost/92603_a_93895]
-
rătăcea din vechime. Apoi ningea și începuse mistic să curgă un cuvânt din nor eufemistic, impudic pe josnicul meu pat ca o perdea mânjită de tabac. Dorule de ce ești trist? Cine plânge-ncet, dar țipă? Am căzut din pod pe prispă! Referință Bibliografică: Dorule de ce ești trist / Petru Jipa : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2350, Anul VII, 07 iunie 2017. Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Petru Jipa : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai
DORULE DE CE EȘTI TRIST de PETRU JIPA în ediţia nr. 2350 din 07 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/381593_a_382922]
-
rătăcea din vechime. Apoi ningea și începuse mistic să curgă un cuvânt din nor eufemistic, impudic pe josnicul meu pat ca o perdea mânjită de tabac. Dorule de ce ești trist? Cine plânge-ncet, dar țipă? Am căzut din pod pe prispă! Citește mai mult Fără să vreau, sudul meu a fost înlocuit de nordpeste întinderea de sare am trecut un pod,mergând așa agale peste zaream întâlnit o pasăre cântătoarecare mă vrăjea ca și cânderam asuprit de propriul meu gând,ca și când
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/381599_a_382928]
-
unui binece rătăcea din vechime. Apoi ningea și începuse misticsă curgă un cuvânt din nor eufemistic,impudic pe josnicul meu patca o perdea mânjită de tabac.Dorule de ce ești trist? Cine plânge-ncet, dar țipă? Am căzut din pod pe prispă!... V. BINE A ZIS EL, de Petru Jipa, publicat în Ediția nr. 2342 din 30 mai 2017. Mă liniștisem parcă... imitam natura atât de perfect încât am căzut din ochiul drept pe o geană de rouă în grădina unui pom
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/381599_a_382928]
-
Acasa > Impact > Istorisire > SONETUL LUMINII Autor: Alexandra Mihalache Publicat în: Ediția nr. 1720 din 16 septembrie 2015 Toate Articolele Autorului Cuvântul mi-a fost leagăn și-alinare Iar casa mea e însăși poezia, Pe prispa ei veghează veșnicia În doine și lumini strălucitoare. Mă cheamă cu ardoare datoria Când strâng la piept buchetele din soare, Doar versuri cântă fără încetare Sfințind în doruri lacrime și glia. Există, oare, floare mai frumoasă Ori cer curat atât
SONETUL LUMINII de ALEXANDRA MIHALACHE în ediţia nr. 1720 din 16 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/381831_a_383160]
-
Ei bine, când a murit Oane, toată lumea l-a văzut trist și posomorât. Ai fi zis că Oane, când a plecat pe cele meleaguri, a luat cu el și o parte importantă din sufletul lui Livu. Ședea, amărâtul, abătut pe prispa casei și se certa cu sufletul lui Oane plecat către ceruri: —Ce-mi făcuși tu mie, bă vericule?! Mă lăsași singur și golopan pe lumea asta... Fir-ar mama ei a dracului de viață, că jigodie mai fu cu tine
CÂND A MURIT OANE... de NICOLAIE DINCĂ în ediţia nr. 1900 din 14 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384146_a_385475]
-
din 05 martie 2016 Toate Articolele Autorului Satul fără oameni e satul cu suflete. L-am întâlnit în noapte pe când liniștea acoperea văzduhul. Doar când și când se auzeau vorbe șoptite ale pământului spuse cine știe cui. Satul cu case frumoase cu prispe și ferestre de poveste, era total alb. Nici o culoare. Doar albul acela curat și sclipitor în lumina unor raze de cer. Poteca era albă și drumul cel mare alb. Pomii albi își lăsaseră frunzele mari și cu crengile ridicate pe
ALB de SILVIA CINCA în ediţia nr. 1891 din 05 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384218_a_385547]
-
un moșneag, În curte năvălise crunta iarnă, Și așezase neaua din uliță în prag. Pe-aici cândva săreau în sus copiii, Tot chiuind de dragul albei nea, Acum ograda stă nemăturată, Și parcă tot omătul a căzut în ea. Ia uite! Prispa stă să cadă! S-a scorojit și varul pe ... Citește mai mult Pe strada cu zăpadă-acoperită,Pășea cu greu, ținându-se-n baston,Un bătrânel cu faț-adânc asprită,Sărac la trup și numai cu veston.Din ceruri iarna scutura iar
GABRIELA MUNTEANU [Corola-blog/BlogPost/383512_a_384841]
-
un moșneag,În curte năvălise crunta iarnă,Și așezase neaua din uliță în prag.Pe-aici cândva săreau în sus copiii,Tot chiuind de dragul albei nea,Acum ograda stă nemăturată,Și parcă tot omătul a căzut în ea.Ia uite! Prispa stă să cadă!S-a scorojit și varul pe ... XXVII. IARNĂ ÎN NOI, de Gabriela Munteanu, publicat în Ediția nr. 2198 din 06 ianuarie 2017. Ne-ngheață iarna sufletele deja împietrite, Și ninge peste noi cu grijile lumii întregi, Pe
GABRIELA MUNTEANU [Corola-blog/BlogPost/383512_a_384841]
-
de dor... Ei plâng ușor și nu vorbesc prea multe... Căci au rămas în sat să privegheze, Ca doina și colindul din strămoși, Să nu se risipească-n zări străine, Cum risipitu-s-au în zări fiii frumoși... Și-i vezi pe prispe cum tăcut ascultă, ... Citește mai mult Auzi un murmur tainic în ogradă?Se-apropie de prag colindători.Ei vin să cânte iarăși vestea bună,Și vor sfârși-o-n luminat de zori.Din cer coboară fulgii să-i îndemne,Cu
GABRIELA MUNTEANU [Corola-blog/BlogPost/383512_a_384841]
-
de dor...Ei plâng ușor și nu vorbesc prea multe...Căci au rămas în sat să privegheze,Ca doina și colindul din strămoși,Să nu se risipească-n zări străine,Cum risipitu-s-au în zări fiii frumoși...Și-i vezi pe prispe cum tăcut ascultă,... XXXII. PRIETENIE CU UN FULG, de Gabriela Munteanu, publicat în Ediția nr. 2177 din 16 decembrie 2016. De la o vreme-au prins să cadă din ceru-nalt iar pe pământ, Cântând cu iarna, fulgi grămadă, ca un
GABRIELA MUNTEANU [Corola-blog/BlogPost/383512_a_384841]
-
sorții, Genunchiul minții se îdoaie Doi ochi în lacrimi curg a ploaie... Sărută-n taină chiar fântâna, O vezi? Sfioasă întinde mâna Și răcorește câmpul care Topit de vremi e-n așteptare! Sărută lutul ce-i crăpat Și stă pe prispă îngândurat, De-o vreme se încurcă firul În labirint pierdut e șirul... Sărută versul ce se scrie, Cât mâna asta este vie, Tardiv vei spune la plecare C-ai întâlnit în drum o floare... Sărută chiar răcoarea asta Că am
SĂRUTUL de CAMELIA CRISTEA în ediţia nr. 1678 din 05 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/380199_a_381528]
-
lunci Trece-o ploaie mocănească, Umbrele sunt tot mai lungi, Noaptea a-nceput să crească. Nucile se coc de-acuma, Încă nu e vremea lor, Sus la Munte cade bruma, Iancu e bolnav de Dor; Se-nfioară-n vers gorunul, Pe o prispă de brutar Singur și flămând străbunul O s-adoarmă-n Cântec iar; Toamna m-a născut anume Maica mea, acolo-n crâng Și cât voi trăi pe lume Roadele să i le strâng Și recolta mi-e bogată, Eu, sărac, așa cum sunt
CÂNTEC DINSPRE TOAMNĂ... de NICOLAE NICOARĂ HORIA în ediţia nr. 1694 din 21 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/378262_a_379591]