54 matches
-
am câștigat la început. În 1949, când aveam șaptesprezece ani, s-a organizat o cursă cu cai de trei ani. E o poveste cam stranie. Eram patru jochei-ucenici în grajdul acela, iar eu eram cel mai tânăr (și cel mai prizărit) dintre ei. Eram subestimat și mă tratau ca atare. De aceea nici prin gând nu-mi trecuse că o să mă pună tocmai pe mine să mă duc la cursa respectivă. Era o miză destul de mare. În miercurea aceea, dis-de-dimineață, făceam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
n-ai să ieși în firul ista de lumină să te vedem și noi, degeaba o fi frumoasă povestea. Așa că, arată-te - l-a îndemnat profesorul. Tăcutul de până atunci a apărut în licărul de lumină slobozit de un bec prizărit. Era un bărbat bine legat, cu o privire inteligentă și zâmbet timid. ― Spune-ne, frate, de unde ești și cu ce te-ai ocupat până acum? - l-a întrebat învățătorul. ― Păi, sunt dintr-un sat de pe lângă târgul Ștefăneștilor și până acum
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
și absența totală a urbanismului, de altfel. Orașul nu avea monumente impresionante, nici parcuri dichisite, nici fântâni cu fauni, nimfe sau tritoni, nici piețe spațioase sau trotuare și nici măcar străzi drepte. Era doar o îngrămădeală aiuritoare de case și biserici prizărite din care se ițeau, ici-colo, grădinițe mai mult sau mai puțin sălbăticite. Oamenii își măturau singuri curțile sau partea de drum din fața prăvăliilor, după care aruncau gunoiul în cele mai neașteptate locuri. Casele cu adevărat demne de luat în seamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
câinele traversară podul cu statui de beton înspre casa Populației. Fulgii gălbui răsuceau cozi plesnitoare în aerul gri. Un huruit rău pufnea în damfuri scurte din gurile știrbe ale metroului. Se încălziră apoi cu o bere fiartă la un local prizărit. O blondă grasă trecea servind printre clienți. Când fundul i se înroșea de pișcături sărea pe tăblia barului, iar glasul ei pătrat șfichiuia urechile mușteriilor: „De ce m-ai părăsit/hai vino înapoi/să fim numai noi doi/din nou ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
-l piardă ! Ai fi zis că era șef la Venus... Acu, de ieșit, nu mai iese decât pe vreme frumoasă, face o plimbare pe jos pân-la Cișmigiu, merge țeapăn, cu burta-nainte, burtă de negustor, așa cum ăla bătrânu, tăticu, oltean prizărit, n-a avut niciodată. Ăsta era ofu lui : Ce fel de negustor oi fi io dacă nu am burtă ? i se tot plângea când mai îmbătrânise. Da omu ei, el așa a fost toată viața : nalt și pântecos. Și merge
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
profesie incertă, nu sunt nici țărani, nici muncitori. Unii lucrează pe la fabrici în Făgăraș. Un autobuz prăfuit îi aduce spre seară și îi deșartă în fața primăriei. Ceva mai la vest de mijlocul satului, curge și azi un râuleț strâmb și prizărit ("vale" i se zice în Lisa) cu apă puțină, suptă vara de arșiță, dar suficientă pentru a pune în mișcare, pe vremuri, roțile a două mori și o piuă sau pentru a fi utilizată toamna la cazanele de făcut rachiu
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
Aici locuiește, zise Dinu, întrerupîndu-mi monologul. Dacă ții neapărat s-o cunoști, eu te aștept la cafenea. Până atunci iau puștile. În prima clipă nici n-am înțeles despre ce anume vorbea. Ne aflam în dreptul unei case încă și mai prizărită decât celelalte, cu o singură fereastră, acoperită de o perdea murdară. În curtea plină de urzici, nici un semn de viață. Totul părea, ca și în restul cătunului, ațipit; ai fi zis că numai muștele și vrăbiile erau treze la ora
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
locuiește, zise Dinu, întrerupându-mi monologul. Dacă ții neapărat s-o cunoști, eu te aștept la cafenea. Până atunci iau puștile. În prima clipă nici n-am înțeles despre ce anume vorbea. Ne aflam în dreptul unei case încă și mai prizărită decât celelalte, cu o singură fereastră, acoperită de o perdea murdară. În curtea plină de urzici, nici un semn de viață. Totul părea, ca și în restul cătunului, ațipit; ai fi zis că numai muștele și vrăbiile erau treze la ora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
știa bine cu cine trebuia să aibă de-a face. Pubele pline de o murdărie infectă, În fața unei case de epocă incertă, Taverne Nicolas Flamet. Casa-i veche, au restaurat-o În scopuri turistice, pentru diabolici de rangul cel mai prizărit, Hylicii. Alături e un bar american cu un anunț publicitar de la Apple Computers: „Secouez-vous les puces“ (puricii sunt acei buggs, greșelile de program). Soft-Hermes. Dir Temurah. Acum sunt pe rue du Temple, o străbat și ajung În colț cu rue
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
dormitoare. Dar n-are sens să-ți Încălzești patul În iunie, imediat ce deschizi ferestrele, intră aerul călduț al serii. Imediat după asfințit nu era lună. Ca și la Paris, atunci, sâmbătă noaptea. A răsărit foarte târziu, o văd doar așa, prizărită cum e - mai mică decât la Paris -, abia acum, ridicându-se Încet deasupra colinelor mai joase, Într-o vâlcea dintre Bricco și o altă cocoașă gălbuie, poate un lan deja secerat. Cred că am ajuns aici pe la șase seara, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
tragi bășini, îl apostrofă Pârnaie. — Tot de frică... Da’ io credeam că nu se simte... — Precum vezi... Chisăliță strânse din buci și îl urmă. Cât vedeai cu ochii, până la marginea orașului, nu erau decât smocuri încrețite de troscot ori tufișuri prizărite și rariște. Mormanul se ridica uriaș și inexplicabil. Pârnaie privi, cu mâinile în șolduri, peste treptele piramidei. Ceilalți doi se apropiară, în tăcere. — Uite, colo ! spuse, în cele din urmă, Pârnaie. Aia nu e o capotă de mașină ? Iadeș ocoli
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
înțelesul de ce ar putea să ne înfățișeze și ist prea ciudat obicei prelungit peste cîte milenii de închipuirea că funia poartă norocul sămînței de vită crescută cu dragoste lîngă bordei!... Oare nu zăbăvește în prea jinduitul curmei amintirea de tot prizărită a sculei viclene, a lungii frunghii, cu laț larg la un capăt, icoana mult ștearsă a unui arcan - descîntat, colo-n taină, de vraci - dintre cele cu care prindeau animalele pe jumătate sălbatice stră-străbunicii?!... Să nu ne aflăm, noi, în fața
Memoria unui muzeu by Mărioara Buraga () [Corola-publishinghouse/Science/1656_a_3005]
-
E, firește, un nou prilej de a se nega pe sine: „Afinitățile mele cu înverșunații, cu toți cei pe care-i detest. Cine a semănat cu dușmanii săi mai mult decât mine?”. Apoi, generalizează: „Pătimașii, înverșunații sunt în general niște prizăriți, niște «stârpituri». Pentru că trăiesc într-o veșnică ardere, pe socoteala trupului lor”. Despre epilepsie, Cioran vorbește și cu altă ocazie, când este epuizat de insomnie: „E trecut de miezul nopții. Tensiune nervoasă vecină cu epilepsia. Îmi vine să țip. Mă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
învățătura părându-i-se "complet meșteșug de tâmpenie". Mai întâi a învățat la Humulești, într-o școală care se afla în curtea bisericii, unde se adunau "o mulțime de băieți și fete la școală, între care eram și eu, băiet prizărit, rușinos și fricos și de umbra mea". Dintr-un portret fizic aflăm că era vesel și "bălan", iar mai târziu, dintr-o autocaracterizare reținem: Ia, am fost și eu în lumea asta, un boț cu ochi, o bucată de humă
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
țăranul nostru își arde luleaua și mocnește într-însul". Opera Amintiri din copilărie este structurată în patru părți. Partea I se deschide cu evocarea universului humuleștean, descrierea școlii care adunase băieți și fete, printre care și pe Nică "un băiat prizărit, rușinos și fricos și de umbra sa", "calul bălan" pentru sancțiuni, ceaslovul cu care puteau fi ucise muștele, mama care "era în stare să toarcă în furcă și să învăț mai departe", tatăl având o altă atitudine față de învățătură: "dac-
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
personajul-narator care povestește întâmplări, în ordinea stabilită de fluxul memoriei. El este simbolul copilului universal de oriunde și din orice epocă. Acesta își amintește de prima școală din satul natal, unde printre alți elevi, se afla și el, "un băiat prizărit, rușinos și fricos și de umbra sa". La școală, pentru a-i "stimula" pe elevi, părintele Ioan aduce "calul bălan". Nică nu se arată interesat de învățătură, face pozne prinzând muște cu ceaslovul și alte năzdrăvănii. Îndrăgostit de Smărăndița popii
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
primilor ani de școală împletește jocul cu învățătura . Mărturie stau ceasloavele cu urmele muștelor care și-au găsit sfârșitul între filele lor. Nică ,intrat în colectivitate ,unde se derulează și cele mai multe dintre întâmplări, devine mai rezervat, mai retras: ―un băiet prizărit,rușinos și fricos și de umbra mea-. Spiritual ,este bine înzestrat , aspect instruit și de mama sa , care ―se bucura grozav când mă vedea că mă trag la carteși de bunicul său , David Creangă, care susține că ―băiatul are ținere
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
de mii de cititori aici, acasă, și să-ți focalizezi talentele, timpul, relațiile și energia pentru a tipări o broșură aiurea, a vinde eventual zece exemplare căpșu-narilor rătăciți printr-o librărie de fund de țară și a colecta trei rânduri prizărite amabil într-o gazetă locală? Unii autori, e drept, sunt motivați, din păcate, de resentimente: "de ce l-ați transformat pe Cărtărescu într-un brand de țară?", am fost crunt chestionat de cineva, altminteri cât se poate de mulțumit cu fotbalistul
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
era decât o legendă în care nu credeam. Stăteam într-o zi pe colacul fântânii și mă uitam într-o carte la niște poze viu colorate și chiorâș la câteva litere care însoțeau ilustrația, când apăru lângă mine un băiețel prizărit, ca mine, cam tuciuriu, cu ochii negri scăpărând a neastâmpăr, cu niște plete negre. Era îmbrăcat sărăcăcios, tot ca mine, cu o cămășuță peticită, pantaloni scurți, rupți în fund de se vedea o parte dintr-o bucă și mă întrebă
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
lui. Mânca singur tot. Și nu pe ascuns, ci în văzul tuturor, pentru a ne face să salivăm și mai strașnic. Și să zici că se prindea de el aceste bunătăți? Da de unde, era la față livid și la trup prizărit. De altfel, aveam eu o socoteală cu acest băiat, pe care am s-o povestesc în altă parte. Uneori, mergeam împreună cu Țuți, cel mai bun prieten al meu din copilărie, la furat mere, din livada lui Popa, noi îi ziceam
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
de oră au apărut doi băieți. Veniseră cu două lotci, le legară de mal și acum urcau malul spre noi. După cum am aflat după aceea, unul, mai înalt, era elev în clasa XI-a, iar celălalt, mai scund și foarte prizărit, în a VI-a. M-am uitat cu îndoială la ei, dar omul mi-a zis: - N-aveți nicio grijă, sunt foarte vrednici. Odată i-a apucat furtuna pe Sulina, dar au răzbit până la mal. Sunteți pe mâini bune. - Dacă
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
de care mai mari și mai frumoși. Era un peisaj de vis. Am rămas cu ochii țintiți la ei, fermecat de priveliște. M-am aplecat să rup unul. - Nuferii mor foarte repede dacă-i rupi, m-a avertizat băiatul cel prizărit. Ei nu sunt ca alte flori, nu se simt bine decât în elementul lor, apa. Atunci mi-am retras mâna care era cât pe ce să facă acea crimă și m-am mulțumit doar să-i privesc. - De-acu, nu
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
noi, copiii, ”locul cu stafii”. Din această cauză, de cum se lăsa seara, înfricoșați, fugeam spre casele noastre, după o zi de joacă în sălbăticia de nedescris de aici. Eu să fi avut pe atunci vreo patru-cinci anișori. Eram o fetiță prizărită, cu ochii iscoditori și jucăuși, ca două diamante negre într-o sublimă albeață, imaculată, cu obrăjorii rozii; cam urâțică, ziceau cei mari despre mine, dar vioaie și inteligentă. Nu mă prindea nimeni, oricât ar fi fugit după mine, dar eram
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
pricepe pe părinți - Cât de naltă vi-i mărirea tot așa de-adînc-căderea. Pic cu pic secând păharul cu a degradărei fiere, Îmbăta-se-vor nebunii - despera-vor cei cuminți. {EminescuOpIV 140} Pe-a istoriei mari pânze, umbre-a sclavelor popoare Prizărite, tremurânde trec - o lungă acusare, - Târând sufletul lor veșted pe-al corupției noroiu. Voi nu i-ați lăsat în voia sorții lor. Cu putrezirea Sufletului vostru propriu ați împlut juna lor fire, Soarta lor vă e pe suflet - ce-ați
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
la Sala Dalles, urmată de o ședință de autografe. Cei doi autori au fost instalați la o masă comună. În dreptul lui Pleșu s-a născut rapid o coadă de nu-i vedeai capătul. În fața lui Creția apărea când și când, prizărit, câte un cititor care lua semnătura, dispărea și lăsa locul gol. Privirea lui Petru care aluneca o clipă pe coada de alături, apoi rătăcea prin sală, neștiind pe ce anume să se așeze, îmi reapare periodic în minte. Era nedrept
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]