11,157 matches
-
infirmă în spațiu și timp mă stînjenește. Și nu-l pot aduce la vechiul lui loc, urma este pierdută, praful se așterne cît ai bate din palme" (Coborîrea din tren). Poemele inedite adunate sub titlul Cealaltă obișnuință au, în fond, problematica impulsului creator în paralel cu descifrarea - deja emblematică - a micilor acte de existență în relația bărbat-femeie, "a întîmplărilor însoțite de neîntreruptele bîjbîieli" care compun de fapt o altă "obișnuință", căci "ceea ce noi credem a fi iubire/ nu este altceva decît
Uimirea ca obișnuință by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14968_a_16293]
-
îi răspund, în sinea mea, pentru că Darie DUP aparține ca vîrstă generației pe care ne-am obișnuit s-o numim optzecistă. El s-a impus, însă, mai degrabă prin elementele care-l separă decît prin acelea care-l integrează în problematica și în obsesiile acesteia. Sculptor cu o foarte bună priză la materie și cu un la fel de puternic instinct al formei, el a rămas oarecum într-un gen particular de clasicism, cu o puternică tentă morală, interesîndu-se mai puțin de experimentele
Marin Gherasim și invitații săi by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15279_a_16604]
-
sentimentul dumneavoastră? G.G.: Da, fără îndoială. Adică față de tot ceea ce precede începînd cu Mimologii; acestea erau lucrări centrate asupra unui obiect unic, tratat în moduri diverse, dar unic, în special Opera artei, lucrare în două volume foarte unificate cu o problematică centrală; în Figuri IV și Figuri V revin la modul de expresie a primelor volume de Figuri, care erau culegeri de eseuri. Eu am început cu volume de eseuri în care nu există o introducere, o concluzie, iar un eseu
Cu Gérard Genette despre Figuri V by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15280_a_16605]
-
ar fi însă o chestiune de ordin poetic și anume: de ce dintre toate genurile pe care le-a practicat Chateaubriand, autobiografia i-a reușit cel mai bine. De ce a reușit mai puțin în genurile ficțiunii, Rene, Atala, Martirii. Este o problematică de genuri care mă interesează mult la Chateaubriand. Și aceasta pentru că între domeniul ficțiunii și cel al dicțiunii care i se opune, Chateaubriand s-a împlinit cel mai bine pe terenul dicțiunii: autobiografia, reflecția politică, alte tipuri de eseuri, precum
Cu Gérard Genette despre Figuri V by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15280_a_16605]
-
de azi iau ca model generația 1927. E adevărat? Pentru că e generația care, prin cîțiva dintre membrii ei, a obținut o recunoaștere internațională fără precedent în istoria culturii noastre, o recunoaștere care validează, fie și doar simbolic, formele, dimensiunile interioare, problematica adîncă a culturii române și operele ei meritorii care nu vor fi niciodată cunoscute în Occident. Pentru că e, în termenii lui Lovinescu, generația care ne-a sincronizat cu Occidentul, generația care, cu o metaforă diferită, ne-a pus pe aceeași
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
spirit creator - spiritul de contradicție. Jean Cocteau, Scrisoare către americani. Traducere din franceză de Irina Mavrodin. Editura EST, Samuel Tastet Editeur, 2001. Întrebarea, cu voce tare Un best-seller german al zilelor noastre nu poate ocoli tematica iubirii goetheene și nici problematica holocaustului, atrocitățile celui de-al doilea război mondial și câteva întrebări filosofice. Bernhard Schlink, născut în 1944, profesor de drept la universitățile din Bonn și din Berlin, copleșit de premii după 1995, când a publicat romanul Cititorul , este astăzi tradus
Povești despre întrebare by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15333_a_16658]
-
spontan, dar cu atît mai relevant în reglarea funcției publice a creației artistice. Inițiat printr-o expoziție de colecționar, aceea a lui Mihai Gavrilă, expoziție în care plaja exponatelor a fost mai largă, ea privind în mod diversificat și exclusiv problematica modernității, el continuă prin organizarea unei expoziții de pictură a Paulei Ribariu, adică a unei expoziții personale, de autor. însăși alegerea Paulei Ribariu ca partener într-un astfel de proiect este semnificativă și ea ar merita o discuție separată pentru că
Allianz..., ca imperativ moral by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15331_a_16656]
-
și dezbat problema hăinuțelor de ploaie pentru copii. Morala, catolicismul cel sever, căsătoria și Papa sunt și acestea niște fantoșe. E adevărat că acest roman poate funcționa drept critică a moravurilor, așa cum s-a spus, însă, deși realist în intenție, problematica lui trece de reprezentarea Germaniei postbelice vinovate pentru ororile războiului, cu o atmosferă apăsătoare, sau de satira la adresa burgheziei "calpe". Acesta poate fi foarte bine și un roman filosofic (în definitiv Schnier e un filosof, el are opinii și pentru
Clovnii by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15445_a_16770]
-
unor autori consacrați: Octavian Nemescu și Doina Rotaru. întrebarea pe care mi-am pus-o este următoarea: ce au în comun Vieru, Nemescu și Rotaru? Indiscutabil, obsesia timpului, a măsurării și simțirii lui diverse. Drept urmare, mi-am dat seama că problematica lui Jünger este punctul de convergență al concepțiilor muzicale ale celor trei compozitori români. Ea mă ajută să înțeleg pozițiile creatorilor numiți și mă încurajează să realizez o paralelă între cele trei concepții. De trei ori fascinați de timp - desfășoară
Gnomoni, clepsidre și ceasuri by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/15457_a_16782]
-
și cu atît mai incitantă, cu cît au fost luate adesea în calcul și reflecțiile asupra originii limbajului, asupra gramaticii universale, asupra structurilor biologice care preced facultatea limbajului, sau asupra raportului arbitrar sau motivat dintre cuvinte și lucruri, cu care problematica acestei confusio linguarum babelice s-a intersectat de-a lungul vremii, de nenumărate ori. Sînt multe episoadele din această istorie asupra cărora ar merita să zăbovim. De la primul capitol - acela care se ocupă de configurarea unei utopii a limbii perfecte
Babel by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/15469_a_16794]
-
pentru alternativa exilului interior, în condițiile unui regim totalitar aberant, dar mai cu seamă se insistă asupra modului paradoxal în care fascinația estetică a național-socialismului a condus la degenerescență etică. Cea de-a doua - Unificarea: sfîrșitul culturii germane - plasează această problematică în contextul mai larg al tentativelor de unificare a Europei actuale. Prelegerile, din care au fost extrase și fragmentele de mai jos, vor sta se pare la baza unei viitoare cărți. Cultural și politic În 1941, ambasadorul Ungariei la Washington
Wolf Lepenies - Europa și paradoxurile culturii germane by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/15482_a_16807]
-
Sîntem naturi greu de "omogenizat" și, în multe privințe, sîntem, intelectualmente, în litigiu. "Cu probleme"... Da, nu trăim într-o conjugalitate idilică. În același timp e inevitabil ca oamenii care au întrebări comune, care au lecturi comune, care au o problematică asemănătoare să vină mai devreme sau mai tîrziu în contact. Dar vă aduc aminte că, de pildă relația mea cu Horia Patapievici, care e totuși dintr-o generație mai tînără, a început cu o polemică. Am avut niște observații de
"Să recuperăm obiceiul de a nu fi de acord cu cineva fără a-i dori Dispariția" by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/15476_a_16801]
-
ca să mai dau un exemplu, să pun în discuție structura cărții: eu am senzația că acolo sînt două cărți: una mai scurtă despre nașterea modernității o dată cu momentul de cezură care este secolul XVII și o a doua, mai foiletonistică, despre problematica actualității. Poate că fiecare din părțile acestea ar fi fost în cîștig dacă ar fi fost publicată separat. Așa, ele se contaminează reciproc. Cei care nu sînt de acord cu partea foiletonistică nu mai sînt atenți la rigoarea și la
"Să recuperăm obiceiul de a nu fi de acord cu cineva fără a-i dori Dispariția" by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/15476_a_16801]
-
văzut cît de încet, cît de temeinic avansa Horia Patapievici pe textele pe care le discutam și ce bagaj de lectură bine asimilată avea. Nu mai spun că unii dintre cei care scriu n-au ei înșiși competența să judece problematica la care el se referă. Adrian Miroiu are tot dreptul, ca filozof, să vorbească de ceea ce e filozofie la Patapievici și, chiar dacă nu sînt de acord cu el (mai ales cînd adoptă un prematur complex de superioritate și lasă să
"Să recuperăm obiceiul de a nu fi de acord cu cineva fără a-i dori Dispariția" by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/15476_a_16801]
-
de îndemînare în a armoniza pagina cu subsolul și-n a crea accesorii inhibante. Foarte puțini sînt cei care scriu riguros, care simt nevoia s-o facă pentru că sînt apăsați de o întrebare vie. Tipul ăsta de text viu, de problematică asumată cred că e rar astăzi. Dar ceea ce iarăși mi se pare important e curajul cu care cartea asta abordează marile idolatrii ale timpului nostru. Oricît ar fi lucrul ăsta de riscant. Există o idolatrie a postmodernului. Postmodernul nu trebuie
"Să recuperăm obiceiul de a nu fi de acord cu cineva fără a-i dori Dispariția" by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/15476_a_16801]
-
doar proze cu tematică istorică orientată politic, în timp ce literatura tolerată se diversifică în funcție de două mari probleme: problema adevărului (literatura ca reflectare) și problema literarității (literatura ca literatură). Apare astfel literatura obsedantului deceniu, a echilibristicii ideologice (dezvăluirea tarelor societății socialiste, precum și problematica omului și a opțiunilor morale în comunism), revelarea prin recurs la alegorie sau literatura reflecțiilor filosofice și morale în travesti literar. Aspirația la literaritate înseamnă, de fapt, în această perioadă, reciclarea realismului tradițional și încercările de modernizare prin manifestarea interesului
Creșterile și descreșterile prozei sub comunism by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14398_a_15723]
-
van Beethoven, Fantezia în do minor KW 475 de Wolfgang Amadeus Mozart), romantismul (Sonata nr. 2 în si bemol minor de Frederic Chopin) și perioada modernă (Sonata nr. 3 op. 24 de George Enescu). Fiecare lucrare în parte reprezintă o problematică, solicită o rezolvare pe planul pianisticii și al gândirii expresive specifice, nu am sesizat nici un traseu comod, nici cu o formulă prea mult uzitată, în afara ideii de alternare expresivă a atmosferei celor patru opusuri. Pentru Beethoven, Toma Popovici supune echilibrul
Profesionistul by Grigore Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14443_a_15768]
-
Irina Marin Cine spunea că feminismul și-a pierdut actualitatea, că a fost înlocuit cu alte preocupări în domeniul academic? Cartea Laurei Grünberg (R)evoluții în sociologia feministă probează tocmai contrariul, aducând pe teren românesc problematica "genizării" în discursul sociologic, pledând pentru corectarea "miopiei de gen" în științele sociale. Autoarea este o feministă în măsura în care acest tip de demers se constituie într-un "instrument conceptual puternic de critică și inovație." Astfel, cartea consemnează o nouă etapă în
Oftalmologie feministă by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14486_a_15811]
-
plan teoria rolurilor de gen (gender roles), până la teoriile conflictualiste (critice) de extracție marxistă și weberiană, cartea trece în revistă diferitele avataruri ale categoriei de gen în discursul sociologic. Subcapitolul dedicat tehnicilor de excludere sau pseudoincludere a femeilor și a problematicii de gen în gândirea sociologică "prefeministă" constituie un interesant exercițiu de "defamiliarizare" aplicat teoretizărilor lui Max Weber, Emile Durkheim și Karl Marx, prin care autoarea deconstruiește pretențiile acestora de obiectivitate și universalitate. Iată un exemplu grăitor: "Pseudoincluderea femeilor poate fi
Oftalmologie feministă by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14486_a_15811]
-
a demos-ului, adică "de jos", de la baza piramidei", ca și lucrările inițiale ale lui Marx, care, în pofida tezelor inacceptabile ("marxist n-am fost niciodată, nefiind niciodată nici materialist, nici monist, nici imanentist, ci mizînd întotdeauna pe transcendență"), conțineau o problematică a alienării: "lucrările de tinerețe ale lui Marx m-au impresionat prin coincidența problematicii alienării (Entfremdung) - la fel, firește, secularizată din creștet pînă-n tălpi - cu propria mea problematică: aceea a salvării ontologice". Pe fundalul unor atari aspirații și regăsiri înșelătoare
La antipod, Mihai Șora (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14518_a_15843]
-
lui Marx, care, în pofida tezelor inacceptabile ("marxist n-am fost niciodată, nefiind niciodată nici materialist, nici monist, nici imanentist, ci mizînd întotdeauna pe transcendență"), conțineau o problematică a alienării: "lucrările de tinerețe ale lui Marx m-au impresionat prin coincidența problematicii alienării (Entfremdung) - la fel, firește, secularizată din creștet pînă-n tălpi - cu propria mea problematică: aceea a salvării ontologice". Pe fundalul unor atari aspirații și regăsiri înșelătoare, dl. Mihai Șora credea a-l putea socoti pe Lenin drept "o figură providențială
La antipod, Mihai Șora (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14518_a_15843]
-
materialist, nici monist, nici imanentist, ci mizînd întotdeauna pe transcendență"), conțineau o problematică a alienării: "lucrările de tinerețe ale lui Marx m-au impresionat prin coincidența problematicii alienării (Entfremdung) - la fel, firește, secularizată din creștet pînă-n tălpi - cu propria mea problematică: aceea a salvării ontologice". Pe fundalul unor atari aspirații și regăsiri înșelătoare, dl. Mihai Șora credea a-l putea socoti pe Lenin drept "o figură providențială". În acest loc intervine o argumentație teologică distorsionată care a nutrit nu doar frapanta
La antipod, Mihai Șora (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14518_a_15843]
-
aici interesul pentru fenomenul oniric din Visul și împărăția, publicată în 1998, în care visul era tratat din perspectivă creștină. Pornind de la premisa că "datele fundamentale ale unei epoci pot fi determinate prin studiul situării ei față de ficțiune", autorul abordează problematica visului din perspectiva teoriilor științei (cărora le consacră și un capitol special la finalul volumului), a mitologiei, religiei și a reflexelor în literatură. Dar cercetarea consideră visul mai mult decît un simplu subiect de istorie literară: visul este "un mecanism
Literatură cu vise by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14538_a_15863]
-
dincolo de granițele avangardelor). Visul este totodată una din formele expansive ale conștiinței, în ceea ce Ovidiu Moceanu numește "avataruri cvasi-onirice" ale sinelui sau ale realității, investigația felului și mediului ființei onirice constituindu-se într-un capitol incitant al analizei. în contextul problematicii inconștientului și a legăturii sale cu visul, intrăm pe teritoriul reflecțiilor romantice pe această temă: visul ca spațiu al copilăriei umane, regatul neatins al interiorității și originarității sinelui. Capitolul dedicat visului "cu program" examinează modurile în care el devenea instrument
Literatură cu vise by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14538_a_15863]
-
grupul oniric (direcție, reprezentanți, concepte teoretice) sau la latura onirică a literaturii optzeciste. Un alt avantaj al acestui studiu este analiza unor opere ca Istoria ieroglifică a lui Cantemir sau Viața lumii a lui Miron Costin din perspectiva comparatistă a problematicii visului.
Literatură cu vise by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14538_a_15863]