604 matches
-
întors la București în 1948, a intrat la Belle Arte, unde i-a avut profesori pe Ressu, Steriadi, Dărăscu, Medrea, iar printre colegi - pe Alin Gheorghiu, Geta Mermeze, Sultana Maitec ș.a. Tot ce spune despre colegii și profesorii din perioada proletcultistă, dar și despre UAP în anii de dezgheț e de mare interes și ocupă o bună parte din discuție,fiindcă Iolanda Malamen îl "descoase" cum am fi făcut și noi, cititorii interviului, dacă am fi avut ocazia. Pentru cei care
Ochiul Magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/10465_a_11790]
-
încărcătură simbolică, trimițând străveziu către formele sistemului totalitar, dar și deschise meditației existențiale. Semnificațiile critice nu le-au fost trecute cu vederea de către regimul ceaușist care a supus romanul Un om norocos unui simulacru de proces public, în tradiția înscenărilor proletcultiste reînviate. Cărțile de după 1990 ale lui Octavian Paler, Don Quijote în Est (1991), Deșertul pentru totdeauna (2001), Autoportret într-o oglindă spartă (2004) prelungesc filoanele reflexive și autobiografice, în spiritul unei continuități de viziune care-i definește scriitorului personalitatea. Extrem de activ
Octavian Paler: "Criza valorilor nu bântuie numai la Porțile Orientului" by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10498_a_11823]
-
pe care le semnau A. E. Baconsky, Aurel Rău, Aurel Gurghianu, Petre Stoica, Leonida Neamțu, în aceeași ingrată perioadă și în același periodic clujean ce se constituise într-o, fie și foarte modestă, „avangardă” a unei așteptate înnoiri. Repulsivul discurs proletcultist înfățișa astfel primele fisuri, „betonul” propagandistic cedînd sub atingerile ca de floare și aripi de fluture ale autenticității. Destinele poeților „steliști” au fost diferite. Dacă Aurel Rău, Aurel Gurghianu, Victor Felea s-au „clasicizat” în spațiul transilvan a cărui rafinată
Impresionism liric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13188_a_14513]
-
trebuia spus, ar fi avut toate șansele să se compromită singur riscînd să treacă în ochii confraților de breaslă drept un nostalgic al perioadei staliniste. După revoluție, cu atît mai puțin s-au găsit amatori pentru scufundări în mocirla literaturii proletcultiste, chiar dacă filele acesteia constituie probe esențiale la dosarul atît de necesarului și mereu invocatului „proces al comunismului”. De aceea, ne place sau nu ne place ceea ce citim, volumul lui Eugen Negrici dedicat poeziei românești din perioada 1948-1953 (Literatura română sub
Psalmii carnetului roșu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13208_a_14533]
-
românești tezele în perpetuă mișcare ale ideologilor moscoviți, care recurgeau adeseori, spre a spori legitimitatea noilor estetici și a-i atenua inepțiile, la citate expresive din Gorki sau Maiakovski” (p. 15). O altă sursă de sugestii importante privind imperativele poeziei proletcultiste se poate deduce și din obiecțiile pe care critica de întîmpinare le face cărților epocii. Pornind de la premisa că poezia agitatorică este o formă a retoricii și o „știință a persuasiunii”, profesorul Negrici îi definește specificitatea prin intermediul teoriilor semiotice și
Psalmii carnetului roșu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13208_a_14533]
-
factură folclorică, la alegorii și la simboluri lesne identificabile, la repetiții și refrene întăritoare, la o versificare cuminte sau zglobie ușor de deprins și de frazat. În genere la forme recognoscibile, neșocante și complezente” (p. 25). Dacă în privința target-ului poeziei proletcultiste și a modalităților eficiente de persuasiune lucrurile sînt oarecum previzibile, ceva mai greu de explicat pare a fi situația emitenților. Lista versificatorilor care și-au pus semnătura pe abominabilele creații poetice publicate între 1948 și 1953 este lungă și conține
Psalmii carnetului roșu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13208_a_14533]
-
mai mult timpul liber al individului): “Era o mare satisfacție să dai la lopată, să cari cu roabele, să contribui și tu cu ceva.” (p. 85) Atașamenul cvasi-erotic al automatizatorului față de travaliul fizic amintește de marile desfășurări afrodisiace ale poeziei proletcultiste, în care, sub soarele roșu al stalinismului, între mistrie și uvrier sau între țărancă și tractor se năștea o fulgerătoare dragoste profesională. Mai “neprincipială”, nevasta lui Plătică, Eugenia (operatoare chimistă) se ocupă cu gestionarea alcoolului la domiciliu, în așa fel
Alexandru Monciu-Sudinski: biografii comune ale comunismului by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13165_a_14490]
-
permanenți ai vilelor de creație și clienți de nădejde ai fondului literar, dar cea mai mică greșeală putea duce la pierderea tuturor acestor privilegii și, mai mult, la excluderea din partid a deviaționistului. Privind astăzi munții de moloz de „literatură” proletcultistă pare greu de crezut că publicarea unor astfel de (sub)producții nu era chiar floare la ureche. Existau niște standarde ale genului, la puritatea cărora vegheau activiști nu prea duși pe la școală, dar căliți în luptele cu dușmanii de clasă
Zburdălniciile inimii și ale minții by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13360_a_14685]
-
prea artistică, o metaforă prea îndrăzneață, un epitet insuficient îmblînzit erau considerate reminiscențe ale artei burgheze și, implicit, puteau să ducă la scoaterea deviaționistului din viața literară (dacă lucrurile se opreau aici se putea vorbi de varianta fericită). Fiecare poet proletcultist trebuia să fie receptiv la sfaturile „îndrumătorului”, deținătorul adevărului absolut în materie de ideologie stalinistă. Rolul acestora era esențial pentru că așa cum recunoștea Nina Cassian în 1975, „oricîtă dăruire și sinceritate ar fi manifestat în scrisul lor, ei (poeții - n.m.) trebuiau
Zburdălniciile inimii și ale minții by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13360_a_14685]
-
și sinceritate ar fi manifestat în scrisul lor, ei (poeții - n.m.) trebuiau să înțeleagă că, fără ajutorul îndrumătorilor, n-ar fi fost în stare să scrie o operă angajată, pe măsura cerințelor Partidului și Poporului” (p. 171). Publicarea de versuri proletcultiste în ziarul „Scînteia” reprezenta visul suprem, apogeul carierei oricărui poet proletcultist. Chiar și versificatorii cei mai rutinați așteptau cu teamă verdictul responsabililor de la gazeta partidului. Pentru că posibila publicare echivala cu un certificat de clasicitate, constituia proba armonizării perfecte dintre forma
Zburdălniciile inimii și ale minții by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13360_a_14685]
-
trebuiau să înțeleagă că, fără ajutorul îndrumătorilor, n-ar fi fost în stare să scrie o operă angajată, pe măsura cerințelor Partidului și Poporului” (p. 171). Publicarea de versuri proletcultiste în ziarul „Scînteia” reprezenta visul suprem, apogeul carierei oricărui poet proletcultist. Chiar și versificatorii cei mai rutinați așteptau cu teamă verdictul responsabililor de la gazeta partidului. Pentru că posibila publicare echivala cu un certificat de clasicitate, constituia proba armonizării perfecte dintre forma „artistică” și puritatea doctrinară. Firește, aceasta nu-l scutea pe cel
Zburdălniciile inimii și ale minții by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13360_a_14685]
-
noastre...” (p. 281) Memoria ca zestre este una dintre cele mai interesante mărturii privind începuturile perioadei staliniste în România. Cartea unei tinere de 24 de ani, debordînd de vitalitate, adaptabilă la orice situație, vag iresponsabilă, care trăiește din plin boema proletcultistă. O carte pe alocuri scandaloasă, dar obligatorie pentru toți cei care se mai întreabă cum a fost posibil ca scriitori importanți ai epocii să se pună, adesea cu masochistă voluptate, în slujba prostului gust și a imbecilizării programate. Nina Cassian
Zburdălniciile inimii și ale minții by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13360_a_14685]
-
nivelul opiniei publice. Ca un indicator de mare precizie criticul pune întotdeauna lucrurile la punct. El scoate în evidență voltele etice și estetice ale lui Tudor Arghezi din perioada postbelică, vorbește despre curajul unuia dintre stîlpii de susținere ai poeziei proletcultiste, Dan Deșliu, de a demisiona în anii '80 din partidul comunist și de a se opune deschis politicii lui Nicolae Ceaușescu într-un moment în care dictatura personală instaurată de acesta atinsese apogeul, îi desfide, alături de C. Stănescu, pe "conformiștii
Critica de acord fin by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12129_a_13454]
-
valorilor autentice, incontestabile cu cele conjuncturale mi se pare că a atins apogeul în acest interval. S-au petrecut lucruri rușinoase, ru-și-noa-se, incredibil de grave, festivisme, decorări la grămadă, valori cu nonvalori, s-a apelat la propaganda ieftină, de clică, proletcultistă, la minciuna ordinară, la lingușitorii și osanale pentru care Ceaușescu ar fi invidios. În funcții culturale importante au fost puși mulți dintre cei care au slujit cu nespus de multă și cunoscută sîrguință regimul comunist pînă pe 21 și 22
Cui îi e frică de luna decembrie? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12175_a_13500]
-
oarecum, firesc, să fie așa. Nu am remarcat absențe flagrante din posibilul tablou al scriitorilor clasici și interbelici. Discutabilul începe în sectorul actualității. Din generația războiului, lipsește frapant Geo Dumitrescu (nici C. Tonegaru și D. Stelaru nu sunt), în timp ce dintre proletcultiștii notorii e prezent inutil Dan Deșliu. Nu l-aș fi omis nici pe Radu Tudoran. Pentru că figurează toți poeții importanți ai generației ´60, i-aș fi introdus și pe Grigore Hagiu și Gheorghe Pituț, cu atât mai mult cu cât
Un of: bibliografiile by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12212_a_13537]
-
1973, și Deslușiri, 1980) ale unui scriitor cu un foarte bogat atelier de creație, lăsat doldora de poemele unui meșteșugar ce a lucrat până în ultima clipă. Pe de altă parte, în cu totul alt mod trebuie judecate volumele tributare contextului proletcultist 1907 � peizaje (1955) și Cântare omului (1956), unde mâna maestrului se vede mai mult decât, de pildă, a lui Mihail Sadoveanu în Mitrea Cocor (1949) sau a lui Camil Petrescu în romanul neterminat Un om între oameni (1953-1957). În anii
Cota lui Arghezi by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12701_a_14026]
-
diferențe de atitudine și grade variate de vinovăție. Uneori, pentru stabilirea acestora, C. Stănescu merge chiar prea departe în nuanțări. I se pare astfel, idee discutabilă, că mai culpabili au fost acei scriitori care s-au străduit în producția lor proletcultistă să scrie bine, cum ar fi făcut Petru Dumitriu, decât alții, ca M. Sadoveanu, care nu au făcut-o. Acesta, în Mitrea Cocor, a dat "o carte submediocră și penibiă, servindu-i directivei politice o maculatură compromițătoare, de la primul la
Foiletonul de sâmbătă by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/12660_a_13985]
-
delicate (Jurnalul lui Sebastian și întreaga dispută declanșată de el pe marginea antisemitismului românesc, controversata și, pe alocuri, scandaloasa carte a Alexandrei Laignel-Lavastine, Cioran, Eliade, Ionesco: L'oublie du fascisme, cărțile despre viețile lui Mircea Eliade, și Eugčne Ionesco, literatura proletcultistă, chestiunea revizuirilor), cronicarul își domină în permanență textele supuse analizei. El lasă întotdeauna impresia că știe ceva în plus. Descoperă mereu elemente capabile să lumineze unghiurile aflate în penumbră ale unei cărți sau să încline decisiv balanța unei polemici. Niciodată
Bucuria de a citi by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12772_a_14097]
-
Testamentul arghezian, acea "odraslă vie-a crimei tuturor"... Dar Octavian Goga s-a îndepărtat de poezie, lăsîndu-se absorbit de stihia politicianistă. înaintea "realist-socialiștilor", e cea dintîi jertfă notabilă a poeziei noastre pe altarul politicii, deși cu o remarcabilă diferență față de proletcultiști, pe cînd M. Beniuc, E. Jebeleanu, Maria Banuș, Nina Cassian etc. au trădat lira, tîrînd-o în mistificarea propagandistică, transformînd-o în goarnă stridentă și tobă vulgară, cîntărețul Oltului a preferat rarefierea și autosuprimarea discursului liric. După ce a slujit un ideal național
Cazul Goga (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12794_a_14119]
-
bună, nici rea, așa stau lucrurile și nu altfel. S-a schimbat paradigma, a anunțat Paul Cezar Bădescu, pe tineri nu-i mai interesează literatura. Și, la urma urmei, a continuat Paul Cezar Bădescu, purtat de un straniu elan (neo)proletcultist, de ce i-ar interesa pe tineri literatura, de ce i-ar interesa Război și pace? Nici nu e nevoie de așa ceva! |n cuvântul său, care a stârnit o oarecare rumoare într-o anumită parte a sălii, Nicolae Breban a spus că
Confruntarea între generații by Reporter () [Corola-journal/Journalistic/12882_a_14207]
-
cooperativă de dactilografie. Odată cu destinderea, se grăbește să-și publice primele cărți de poeme, sever cenzurate, Exil (scrise în 1945-47) și Lamento pentru peștișorul Baltazar (din �46-'48) - lirică de avangardă de o prospețime și o autenticitate extraordinare după seceta proletcultistă. în 1970 îi apare romanul-feerie închide ochii și vei vedea orașul (care-l va inspira declarat pe scriitorul german Michael Ende pentru piesa Povestea saltimbancilor. Atît textul lui Iordan cît și cel al lui Ende, împreună cu corespondența dintre ei se
O minune de om: Iordan Chimet by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/12310_a_13635]
-
literatura sovietică moldovenească. Situația era mai ingrată decât ne putem închipui, pentru că întemeierea acestui monstru ideologic-cultural se realiza prin două traume: ruptura de identitatea românească și ruptura de propriul trecut. Mutilarea a fost mai gravă decât în cazul literaturii române proletcultiste. Critica basarabeană nu putea apela la o tradiție de la care să se revendice, fiindu-i interzisă racordarea atât la literatura română (în general), cât și la trecutul interbelic al culturii basarabene. Pe de altă parte, critica basarabeană nu se putea
Există o critică regională? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11540_a_12865]
-
perioada comunistă a dovedit-o cu prisosință - poate funcționa ca o pierzanie... Marin Preda își face intrarea sonoră în literatura "realist-socialistă" grație povestirilor Ana Roșculeț (1949) și Desfășurarea (1952). Ana Roșculeț nu e decît o adiționare de slogane ale momentului proletcultist: elogiul proprietății de stat, atacurile virulente la adresa putrefactului Occident, a Bisericii Greco-Catolice, a social-democrației, lansarea idealului stahanovist. Așadar o comandă politică, executată cu promptitudine într-un atelier în care se putea opera doar cu șabloane grosiere. Lipsită fie și de
O revizuire convingătoare by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11744_a_13069]
-
oficiale, ca un fel de deviaționist. Volumul său de comentarii pe teme de artă Iarba fiarelor (1959) a fost considerat prima culegere reprezentativă de eseuri în literatura basarabeană. A avut tăria de a-și nega întreaga producție literară datorată epocii proletcultiste, printr-un gest întrucâtva asemănător cu acela al lui A. E. Baconsky. Disc (1968), un roman construit pe structura unei povestiri retrospective, marchează împlinirea vârstei de 50 de ani ai scriitorului. Am impresia că destinul său public poate fi comparat
George Meniuc by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11815_a_13140]
-
la Moscova. Ceea ce nu reușise un conflict mondial, au izbutit câteva zeci de comuniști, având ca „zid de apărare” tancurile și trupele sovietice invadatoare: suspendarea manifestărilor neaservite și terorizarea scriitorilor. Faptă culturală s-a transformat În sfidare și nimicire. Scrierile proletcultiste, de sorginte bolșevica, au luat locul adevăratei literaturi. Spațiul de refugiu al Etei Boeriu din fața urgiei staliniste l-a constituit literatura italiană. Capodoperele cele mai reprezentative, de-a lungul secolelor, și-au găsit expresie românească prin intermediul poetei din Cluj: Dante
Eminescu și Leopardi, mucenici ai neamului lor. In: Editura Destine Literare by Ioan Barbu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_298]