302 matches
-
directe, care le conferă un grad de autenticitate. Romanul "Pădurea spânzuraților" se remarcă prin construcția sa simetrică și echilibrată, la fel ca și romanul anterior "Ion". Camil Petrescu îl considera un roman „construit după tradiția marilor romane, de multe ori prolix, dar cel puțin în cărțile din mijloc remarcabil... cartea se impune prin proporții, documentare și compoziție. Când e vânturat și de suflul unei pasiuni puternice, el se apropie hotărât de arta mare”. Autorul folosește modalități epice ca narațiunea auctorială, dialogul
Pădurea spânzuraților (roman) () [Corola-website/Science/302332_a_303661]
-
articolelor, nu e mai puțin adevărat că publicul român a aflat de la Gherea de noile orientări ale criticii europene. Să mai adăugăm că stilul autorului, aflat la antipozii celui maiorescian, n-a stîrnit nici el un entuziasm unanim: e dezlînat, prolix, plin de improprietăți lexicale și de reveniri, redactat într-o sintaxă neîngrijită; abordarea familiară a cititorului, dorința de a instala o falsă complicitate între autor și lector, nu plac tuturor. Dar prin aceste inovații plebee, Gherea a modificat sensul actului
De la Marx citire by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Memoirs/6907_a_8232]
-
farmec și politețe imensa disperare, a fost iubit cu pasiune de Violette Leduc, pe care a încurajat-o să se apuce de scris, după cum se vede din volumul ei autobiografic Bastarda, carte cu frumuseți amețitoare, deși inegală și pe alocuri prolixă. E memorabilă întîlnirea a doi dintre ciudații, marginalii literaturii franceze. "Un homosexual. Un bărbat care nu este nici călugăr, nici castrat, nici bătrîn. Un bărbat care este mai mult și mai puțin decît atît. Un homosexual: un pașaport pentru imposibil
Mult chinuitul Maurice Sachs by Mircea Lăzăroniu () [Corola-journal/Journalistic/6959_a_8284]
-
subiect, Aimé Césaire a răspuns de fiecare dată, foarte laconic, că această noțiune este un mijloc de a ignora ce datorează Antilele Africii, acceptând că, În cel mai bun caz, creolitatea „nu poate fi decât «un departament al negritudinii»”. Mai prolix și mai analitic, salutat de redactorii de la Eloge ca omul care le-a permis eliberarea de negritudine, Edouard Glissant și-a exprimat distanța față de ceea ce el considera a fi „o vizare a ființei”, când de fapt ar trebui, În opinia
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
contemporani. Volumele Preludele (1862), Miosotis (1865), Poezii noue (I, 1873), Nostalgia (1885) relevă un autor inegal, cu pâlpâiri de poezie bună, departe însă de ceea ce prevestiseră la debut D. Bolintineanu, Gh. Sion și G. Crețeanu. G. scrie versuri patriotice emfatice, prolixe, compune lungi balade istorice ori fantastice, legende de factură populară. Era, de altfel, un neistovit culegător de folclor. Cu toate că adesea poezia lui are aspectul unei narațiuni dezlânate, unde lirismul se revarsă necenzurat, în imagini grandilocvente, există și câteva semne de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287341_a_288670]
-
europene, (7)) ilustrează transparența practicată în noua societate. Legea 78 din anul 2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție (cu 33 articole de bază) constituie instrumentul juridic creat pentru restrângerea infracțiunilor. (8) Fenomenul se amplifică însă. Legea este prolixă. Probabil că va fi reelaborată. Înțelegerea dimensiunilor globale ale acestui fenomen este înlesnită de textele celor 71 de articole ale unei legi adoptată de ONU. Convenția ONU contra corupției adoptată pe data de 31 octombrie 2003, semnată la Merida (Mexic
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
recunoaștere din partea contemporanilor și, în primul rând, a confraților. El a fost însă fie ignorat, fie minimalizat ori dezavuat. I s-au reproșat absența părerilor sau a viziunilor originale, carența caracterului creator al demersului critic, platitudinea judecăților, stilul tern și prolix ș.a.m.d. Sunt reproșuri în bună parte nedrepte și nu o dată răuvoitoare. Se poate spune că M. practică o istorie critică sau o critică istorizată. Demersul lui învederează de regulă recursul simultan la două perspective complementare: pe de o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288109_a_289438]
-
România literară în nr. 2/2005, domnul Nicolae Breban vorbește despre câteva lucruri, mai puțin despre starea criticii literare azi. E puțin importantă o asemenea incongruență din partea unui scriitor convins că vălmășagul aluvionar al vorbelor e tehnică narativă, iar stilul prolix are ștampila harului. Contează la fel de puțin faptul că în textul domniei sale cacofonia, dezacordul și forțarea lexicului (vezi "atracțiozitate", ca să dau doar un exemplu) coabitează voios, nepedepsit. Lucrul cu adevărat semnificativ este că, din păcate, Nicolae Breban nu "își dă cont
Controverse - Pornind de la o frază pripită by Radu Paraschivescu () [Corola-journal/Journalistic/12059_a_13384]
-
adevărata față, culminând cu pușcăria. Cartea lui Pandrea, conchide C. Coroiu, se încarcă azi "de un nou conținut - să-l numim generic postdecembrist - ca o replică menită să potențeze parcă avant la lettre un apel către lichele, partizan și cam prolix (!?), fără efectul scontat, probabil și din cauza rampei de pe care a fost lansat..." Ceea ce autorul nostru dă cu o mână, ia cu două: apelul de care vorbește este cel cunoscut, al lui Gabriel Liiceanu, deloc prolix, și n-ar fi putut
Un comentator colocvial by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/8135_a_9460]
-
către lichele, partizan și cam prolix (!?), fără efectul scontat, probabil și din cauza rampei de pe care a fost lansat..." Ceea ce autorul nostru dă cu o mână, ia cu două: apelul de care vorbește este cel cunoscut, al lui Gabriel Liiceanu, deloc prolix, și n-ar fi putut fi lansat de pe o altă rampă decât firește, cea anticomunistă. Entuziasmat este C. Coroiu de jurnalul, de fapt, jurnalul de creație, al lui Marin Preda, o carte sugestiv caracterizată încă din titlu "care crestează sufletul
Un comentator colocvial by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/8135_a_9460]
-
liberal, deoarece nu este optimist, ci mai degrabă anarhist. I s-a reproșat în repetate rânduri lui Baroja neglijența în maniera sa de a scrie. Această neglijență este cauzată de tendința sa antiretorică, deoarece respingea perioadele lungi și labirintice ale prolicșilor naratori realiști, atitudine comună cu cea a unor contemporani de-ai săi, precum și de dorința sa de a crea ceea ce el a numit o „retorică de ton minor”, caracterizată de :
Pío Baroja () [Corola-website/Science/308574_a_309903]
-
solitar, obeliscul gol, glorie a sârmei, apoteoza pilonului, altarul aerian al unui cult idolatru, albină În inima rozei vânturilor, trist ca o ruină, colos pocit de culoarea nopții, simbol diform al forței inutile, miracol absurd, piramidă indiferentă, chitară, călimară, telescop, prolix ca discursul unui ministru, zeu antic și fiară modernă... Era toate acestea și multe altele, iar dacă aș fi avut cel de-al șaselea simț al Stăpânilor Lumii, acum când mă aflam prins În pânza lui de coarde vocale Încrustate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
religios (predicile apar în „Amvonul”). Încercările poetice (Poezie și proză, 1870) sunt stângace, grandilocvente. Animat de sentimente morale și de intenții moralizatoare, autorul tratează superficial, naiv și prozaic teme de istorie națională, folosind motive din D. Bolintineanu. Sunt, îndeosebi, panegirice prolixe, atribuind personajelor istorice calități ideale. Prozodia greoaie, mulțimea epitetelor fade și improprii, flexiunile forțate nu atestă un poet. În 1867 P. rostea la o adunare a Astrei un lung discurs în care preamărea, anacronic și bombastic, trecutul cultural și afirma
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288956_a_290285]
-
focalizat pe o reconstrucție a „biografiei interioare a operei”, a cărui miză ar fi nu atât exhaustivitatea, cât identificarea unor „semnificații majore”. Diversele aspecte ale scrierilor lui Zaharia Stancu (proză, poezie, publicistică) sunt urmărite pe rând, cu deferență ceremonioasă și prolixă, din perspectiva unei duble finalități: analiza și contextualizarea (în plan local și universal). Accentul cade pe ciclul romanesc avându-l ca erou pe Darie, în care criticul identifică un „picaro pasionat de aventura cunoașterii”. De altfel, o tendință principală a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287259_a_288588]
-
fost numit Letopisețul de la Bistrița. C. Chițimia a afirmat că Ștefan cel Mare s-a dovedit a fi ctitor în domeniul istoriografiei. Prima scriere despre trecutul Moldovei s-a făcut la inițiativa domnului și la curtea sa. Dar, “spre deosebire de stilul prolix și anecdotic al cronografelor și cronicilor bizantino-slave, letopisețul lui Ștefan cel Mare este sobru, laconic, așa cum sunt și celelalte inscripții de pe mormintele înaintașilor și cele de pe alte monumente.” În anul 1972, G. Mihăilă, într-un studiu despre istoriografia românească veche
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
2003 Constantin TRANDAFIR Bacovia într-o tălmăcire impunătoare Apariția amplului volum Complexul Bacovia de Theodor Codreanu pare să inducă ideea sceptică pentru bacovieni că "dosarul" poetul a fost lăsat sau poate fi acuzat de disproporție comparativ cu opera bacoviană; adică, prolix și, la o privire concisă, redundant. Dar, hotărât lucru, cunoscătorii în materie sunt liniștiți în această privință, știut fiind că operele de valoare sunt deschise, cu o polivalență semantică nelimitată, iar critica profesionistă are oricând de găsit semne ale inepuizabilelor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
observații, interpretări, comparații, analize, polemici, atitudine... Unele însemnări incizează acut ca atingerea unei șfichiuiri, în timp ce altele îmbracă dimensiunea unui articol de sine stătător. Iată scurtissime: "1112. N.N. Beldiceanu un plângăreț fatalmente minor."; "1289. Nu-mi place stilul lui Chateaubriand. Pare prolix în cărți atât de scurte!"; "1161. Mă întorc cu bucurie la Ibrăileanu și Ralea. Înseamnă că sunt mai mult decât critici literari."; "6857. O dezamăgire Sainte-Beuve. Mi se pare sub nivelul lui Taine, deși dezinvolt și bine informat."; "6858. Studiul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
acestea. Ce-i cu acest Hristos al dumitale mitic? Nu-i și el o figură ambiguă, magică? Părintele Bernard începuse să se simtă agitat și iritat de Rozanov și, în mai mare măsură, de el însuși, pentru că vorbise atât de prolix despre lucruri care, nerostite, sunt atât de clare și de pure. Spuse: — N-ar fi trebuit să vorbesc despre el. — Înțeleg, înțeleg. O să-l lăsăm în pace. Dar religia nu are datoria să se transforme în consolare? Dumneata nu vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
evolutiv polițistul a dezvoltat un sindrom hebefrenic atipic, sub forma dominantă a unui delir intens, nesistematizat, de imaginație. Cu o tentă cronicizantă, declarat religioasă. Astfel, în conversații, subiectul divaghează irepresibil, aproape de fiecare dată, de la filonul principal, către un registru palimpsest, prolix, bombastic-halucinatoriu, ce include inevitabil Sfârșitul lumii, pe Călăreții Apocalipsului, îngeri, demoni, Sfântul Graal sau diverse arme, înzestrate cu proprietăți și cu însușiri magice. Un ghiveci! Drept urmare, am propus punerea sa la dispoziție, în vederea pensionării medicale în gradul II, o asemenea
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
că el avea știință despre telefonul dat prim-procurorului. Folosiți întrebările-filtru (chiar așa?, Ce exemplu aveți?, prin urmare?...). Aceste întrebări vă ajută să fiți mai bine înțeles și să arătați interlocutorului ce vă interesează mai mult. Evitați întru totul stilul prolix, neologic, abstract, științific. Nu vă lungiți și nu reluați inutil aceeași idee. Interviul nu e dezbatere. Fiți curioși și arătați acest lucru. Încercați să pătrundeți în secretele meseriei, să aflați părțile nevăzute ale vieții celui intervievat. Tot secretul unui bun
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
căreia Îi erau adresate să aleagă Între ele potrivit convingerii pe care și-o forma. Autoritatea se sprijinea pe aportul recunoscut și Împărtășit al unor persoane În anumite chestiuni de ordin general. Cea mai dezvoltată dintre toate și cea mai prolixă era metoda analogiei. Ea avea la bază o teză clasică a filosofiei scolastice, conform căreia Între anumiți termeni ce se raportează unii altora se poate stabili o analogie care are ca fundament prezența acelorași calități În termenii raportați, dar În
[Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
un cititor cu o cultură mitologică solidă îl va putea descifra. Destinul Nopții de Sânziene ,,depinde de prima sută de pagini, unde totul e camuflat. Cititorul ar putea să aibă impresia că se găsește în fața unui roman oarecare, puțin confuz, prolix și stângaci. Pentru a-și da seama că e vorba de cu totul altceva, pentru a descifra camuflajul, el trebuie să depășească prima sută sau primele două sute de pagini ca să ajungă în inima operei.” Situând Noaptea de Sânziene în descendența
Mircea Eliade : arta romanului : monografie by Anamaria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1263_a_1954]
-
scoasă și rămâne doar masa de episoade „periferice”? Exemple pentru asemenea conglomerate anarhetipice sunt romanele cavalerești din secolul al XVI-lea, din ciclul lui Amadis de Gaula. Construite originar pe scenariul arhetipal al căutării Graalului, aceste romane, tratate Îndeobște drept prolixe și baroce, „uită” pur și simplu de imperativul unui sens final și evoluează În voia plăcerii narative, aglomerând scene și Întâmplări disparate. Un reproș asemănător, acela că nu știe crea arhitectural, i-a fost adus și lui Proust. În căutarea
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
tensiuni precum cele din norul de materie stelară-arhetipală pe care Îl dădeai ca metaforă a anarhetipului. Or, Orbitor este totuși, o spun cu riscul de a fi acuzată de vulgaritate, dincolo de calitățile ei evidente, o carte care devine pe alocuri prolixă pur și simplu. Ruxandra Cesereanu: Dimpotrivă, mie mi se pare că rememorarea Simonei Popescu În Exuvii, deși făcută necanonic, merge pe o structură care intră totuși În arhetip (În arhetipul copilăriei Înminunate, cu mirări și fascinații), În timp ce Mircea Cărtărescu, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
ca valoroasă organizarea internă a demersului tezei, în sensul se poate sesiza cum toate capitolele lucrării sunt concepute în vederea susținerii unui punct de vedere, dintru început fixat cu entuziastă convingere, cu toate că la o primă vedere pare ușor reperabil și relativ prolix. Partea consistentă a analizei comparatiste a scriitorilor Giovanni Boccaccio și Geoffrey Chaucer și a operelor lor relevă afinități și asemănări, uneori cu adevărat frapante, privind umanismul profund, viziunea asupra lumii, a vieții sociale, omoloage idei noi, pe fundalul cărora se
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]