28,657 matches
-
ideal de pronunție care mi se pare, în mare măsură, o ficțiune culturală. La serii întregi de cuvinte - derivate sau împrumuturi în -iune, -ție, -orie, -ier, -ian (versiune, variație, meritorie, mineralier, italian etc.) este indicată o singură variantă corectă de pronunțare: cea în hiat (i-u, i-e, i-a...). De multe ori se afirmă clar că rostirea în diftong a respectivelor secvențe (iu, ie, ia...) este greșită. Cred că ar trebui organizate cercetări fonetice riguroase și aprofundate, în urma cărora să
Ortoepie culpabilizantă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14141_a_15466]
-
multe ori se afirmă clar că rostirea în diftong a respectivelor secvențe (iu, ie, ia...) este greșită. Cred că ar trebui organizate cercetări fonetice riguroase și aprofundate, în urma cărora să dispunem de o "hartă" obiectivă și cît mai detaliată a pronunțării reale a limbii române actuale, în diferitele sale contexte și registre de uz; ținîndu-se cont de diferiți parametri sociolingvistici și de variațiile de tempo ale vorbirii. Asemenea cercetări ne-ar permite să stabilim în ce măsură pronunțarea recomandată ca singura corectă se
Ortoepie culpabilizantă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14141_a_15466]
-
și cît mai detaliată a pronunțării reale a limbii române actuale, în diferitele sale contexte și registre de uz; ținîndu-se cont de diferiți parametri sociolingvistici și de variațiile de tempo ale vorbirii. Asemenea cercetări ne-ar permite să stabilim în ce măsură pronunțarea recomandată ca singura corectă se folosește cu adevărat: unde, cînd, de către cine. Și totuși, chiar pînă la realizarea unui mare proiect, cred că putem aminti sau presupune cîteva lucruri simple. În primul rînd, că diferența dintre hiat și diftong nu
Ortoepie culpabilizantă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14141_a_15466]
-
cînd, de către cine. Și totuși, chiar pînă la realizarea unui mare proiect, cred că putem aminti sau presupune cîteva lucruri simple. În primul rînd, că diferența dintre hiat și diftong nu e chiar atît de clară în înlănțuirea spontană a pronunțării; pe baze acustice, vorbitorii unei limbi vor decide uneori greu, în fața aceleiași secvențe, pronunțate de altcineva, natura ei silabică. În afara unei situații experimentale, substituirea unui hiat (recomandat de norme) cu un diftong trece neobservată. Sentimentul încălcării unei reguli apare doar
Ortoepie culpabilizantă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14141_a_15466]
-
asumîndu-și partea de variație în ceea ce descrie ca "asemenea rostiri nestabilizate în graiul meu sau în cel al cunoscuților mei": au (pauză), ea (teatru), ia (biliard, meridian), ie (experiență, mitralieră), iu (domiciliu, stațiune), oa (coafor), oi (doilea) etc. (p. 88-89). Pronunțarea în diftong e descrisă ca un fenomen firesc și ca o continuare a unei tendințe mai vechi care a acționat în evoluția limbii române. Se știe de altfel foarte bine că în rostirea românească se tinde spre evitarea hiatului; diferențele
Ortoepie culpabilizantă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14141_a_15466]
-
exprimată a mai multor lingviști români, singura onorabilă ar părea să fie epenteza. O spune, în Limba română actuală (1947: 34), Iorgu Iordan, care observă că eliminarea hiatului prin consonantizarea unei vocale (a-vi-a-ți-e: a-via-ți-e, zi-ar: ziar) e foarte frecventă ("pronunțarea aviație este reală, ba foarte răspîndită"), dar consideră că procedeul "continuă a fi utilizat până astăzi de către românii mai mult sau mai puțin inculți". Cealaltă soluție - epenteza unei semivocale (a-vi-ia-ți-e) - apare însă mai curînd "în gura oamenilor culți". Evident, o
Ortoepie culpabilizantă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14141_a_15466]
-
curînd "în gura oamenilor culți". Evident, o pronunție stigmatizată ca incultă e greu de acceptat și de confesat. Chiar dacă, surprinzător, poate fi acuzată și de păcatul opus - de snobism. După Ion Calotă (Contribuții la fonetica și dialectologia limbii române, 1986), pronunțările cu diftong "nu corespund spiritului limbii române. Ele sînt rostiri în manieră cultă, mai bine zis străină, ale unor cuvinte din fondul vechi și nu pot caracteriza decît vorbitori care, sub influența pronunțării franțuzești, rostesc neologismele de origine franceză cu
Ortoepie culpabilizantă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14141_a_15466]
-
la fonetica și dialectologia limbii române, 1986), pronunțările cu diftong "nu corespund spiritului limbii române. Ele sînt rostiri în manieră cultă, mai bine zis străină, ale unor cuvinte din fondul vechi și nu pot caracteriza decît vorbitori care, sub influența pronunțării franțuzești, rostesc neologismele de origine franceză cu sinereză: colegial, gardian, imediat, social, special" (p. 51). Comparația cu celelalte limbi romanice e de altfel semnificativă - și subiectul cred că merită reluat.
Ortoepie culpabilizantă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14141_a_15466]
-
așa, aceia pe care îi aude vorbind, oameni mari, tot unul și unul: parlamentari (colegi, adică, ai domnului Pruteanu), miniștri, generali, colonei, mari analiști și ce se mai întâmplă să fie. Cum vorbesc cei mai mulți? Cu dezacorduri îngrozitoare, cu pleonasme, cu pronunțări stâlcite de nume străine, cu vocabule folosite aiurea. Să dăm și exemple, câteva. Prepoziția pe înaintea pronumelui relativ care mai nimeni n-o păstrează, astfel că auzim tot timpul: omul care l-am văzut, bătălia care am dat-o etc.
Cine aprinde beculețul? by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/14203_a_15528]
-
chiamă). Desigur, explicațiile confuziei nu scuză eroarea, cu atît mai supărătoare cu cît maschează o legătură etimologică; o grafie ca a trunchea atrage probabil atenția mai ales din cauza legăturii cu trunchi, sau/și pentru că încalcă o normă (poate utopică) de pronunțare cultă. În unele citate actuale apar scrise greșit mai ales participiile verbului: "replica (...) a fost atît de truncheată încît este posibil ca telespectatorii să n-o fi înțeles" (România liberă = RL 1858, 1996, 2); "unele litere se află sub îmbinări
Ortografice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14254_a_15579]
-
o poate evita în copilărie, dar nici mai tîrziu: 'modelele'- pozitive sau negative - oferite de ambianța lingvistică de fiecare zi acționează insidios, sprijinite de frecvența lor în comunicarea socială, influențînd modul, de exprimare al locutorului. Astfel se propagă deprinderile de pronunțare și cele gramaticale, ca și preferințele lexicale, atît cele 'corecte', cît și cele 'incorecte'. (Uzul lingvistic social a înregistrat în ultimul deceniu numeroase exemple de extindere excesivă a unor forme de exprimare ca rezultat al preluării mai curînd mimetice (asimilabilă
Media electronică, model de exprimare by Valeria Guțu Romalo () [Corola-journal/Journalistic/15014_a_16339]
-
segment inițial) pentru zice. Apocopa e mai normală, pentru că, așa cum observa Sextil Pușcariu, "energia și precizia articulării scade, în limba română, la sfîrșitul cuvîntului" (Limba română, II, Rostirea); silaba sau silabele de după cea accentuată sînt mai ușor de omis în pronunțarea rapidă. în cazul lui zice că, trebuie luată în considerație frecvența considerabilă cu care formula se repetă în narațiunile oral-populare, marcînd reproducerea dialogului și reliefînd unele secvențe (chiar de mai multe ori în interiorul aceleiași replici); formula devine un adevărat tic
Între "parcă" și "cre'că" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15049_a_16374]
-
o împrăștiet în lumea largă"; "da muieți is posmajii?"), pronunțiile tăt, tati, rostirile dure are consoanelor s, ț, care modifică timbrul vocalelor succesive ("da disară venim", "eu nu-ts dau salariu") etc. Cele mai multe atestări le oferă categoria într-adevăr caracteristică a pronunțării secvențelor ce, ci că se, și: sheva, nishiodată; "shi-o mai rămas"; "să zishem"; "nishi nu știu"; "să fashi sheva"; "shi-i cu tine" etc.; unii utilizatori ai computerului transcriu (economic) cu sh doar acest s dialectal, în vreme ce s din limba literară
"Tsii shiuda?" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15246_a_16571]
-
unei litere specifice (w), prezentînd dificultăți de pronunție (doi diftongi în două silabe succesive, tipici pentru engleză, dar - în sine sau prin secvență în care apar - mai puțin pentru română) și mai ales cu o marcată diferența între scriere și pronunțare. Dificultățile formale nu au avut însă efect în fața puterii uzului: verbul este extrem de folosit pentru a denumi o operație esențială pentru navigatorii în Internet - transferarea unor pachete de informații sau date (fișiere, programe) pe propriul computer. Nu e de mirare
„A downloada” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13574_a_14899]
-
cel puțin deocamdată, greu de standardizat. În adaptarea cuvîntului englez la română se observă o mare varietate de soluții; de fapt, se pot atesta toate posibilitățile: de la păstrarea englezismului ca atare (inclusiv cu pronunția originară) la adaptarea lui fonetică (prin pronunțarea conformă scrierii) și morfologică, în forma icon sau icoană; pluralele lui icon sînt iconi ( masculin), iconuri sau icoane (neutru); icoane e, desigur, în primul rînd pluralul formei feminine. De fapt, e o situație în care este greu de făcut o
Iconi, icoane, iconițe... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13819_a_15144]
-
nu cuvintele. Acestea se înstăpînesc, fatal, asupra noastră ("Sîntem dați cuvintelor, iar vorbirea ne este dată nouă", p. 45). Propriu condiției umane este de a fi confruntați cu "neputința de a ieși din cuvinte" (p. 24), cu faptul că «însăși pronunțarea cuvîntului tăcere dă un cuvînt și nu tăcerea» (p. 24). Astfel că "trec din cuvînt în cuvînt, dar nesiguranța față de cuvinte e tot cuvînt, neîncrederea - la fel" (p. 13). Considerațiile lui Toma Pavel sînt voit disparate, și nu sistematice. Puzzle
Cuvinte despre cuvinte by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13894_a_15219]
-
ani schimbate în Colindătorii. Greșeala mea e impardonabilă și nici măcar locuțiunea "errare humanum est" nu o invoc ca scuză. Iar acea palidă precauție scrisă între paranteze, "după a mea știință", nu-mi atenuează răspunderea. Pentru rotunjirea adevărului replicii era binevenită pronunțarea profesorului și asupra fotografiei socotită tot inedită, al cărui original inscripționat îl am. E posibil ca în vreun calendar cândva, undeva să fi fost reprodusă după 1909, când poetul s-a fotografiat la Bistrița. Dar poate nu e cunoscută sau
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/13942_a_15267]
-
ghicitul în cărți, povestirea unui vis, dedicațiile muzicale, o pledoarie, o predică, mesaje pe robot, comentariu sportiv, interviu cu președintele etc. Sistemele de transcriere încearcă să furnizeze informații cît mai utile despre intonație, tempo, intensitatea și durata rostirii; semnalînd marcarea ( pronunțarea rară și apăsată), imitarea altui mesaj, citarea, citirea, rîsul concomitent vorbirii și mai ales numeroasele suprapuneri ale replicilor. În absența contextului situațional, a datelor despre universul comun de discurs și în imposibilitatea de a nota toate mijloacele paralingvistice gest, mimică
Cum vorbim by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14012_a_15337]
-
cu uz adverbial sau de adjectiv invariabil; poziția îi e întărită de statutul său de termen internațional și de moda anglicismelor. Cuvîntul (care circula de mai multă vreme în română) a fost cuprins în noul DOOM (2005), cu indicație de pronunțare și cu două intrări, ca adjectiv și adverb și ca substantiv neutru (ipostază mai rară, dar nu lipsită de atestări recente: "Până la urmă, cardul va învinge cash-ul și pe piața românească", Ziarul financiar, 25.03.2003). Sinonimul mai vechi
"Cu banii jos..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10394_a_11719]
-
13, p. 291) În privința muceniciei de care a fost învrednicit de trei ori fericitul Pavel, cum aș putea-o descrie cu toată cuviința? El fusese osândit la moarte în aceeași oră cu celelalte două fecioare și prin aceeași sentință. Înainte de pronunțarea hotărârii el a cerut celui care urma să-i taie capul să-i acorde doar o singură clipă. După ce i s-a îngăduit, el a cerut cu glas tare lui Dumnezeu să dea iertare tuturor celor din neamul său, rugându
Martirii – biruitori ai suferinței prin credință – Despre martiri și martiriu – by Diac. Dr. Liviu PETCU [Corola-journal/Science/157_a_163]
-
text, care reprezintă o situație de comunicare (Cu avionlu, La hotelu, La yeatru / doctoru, La unâ agenție de turismu etc.); 2. explicații de natură gramaticală (morfosintaxă) / lexicală; 3. exerciții. La aceste lecții, se adaugă diverse secțiuni auxiliare: alfabetul, scrierea și pronunțarea. Foarte util este și glosarul de la sfârșitul volumului (p. 259-338), cu echivalente în dacoromână, franceză și engleză. Textele sunt concepute pe două coordonate ale existenței aromânești: viața de zi cu zi - exemplu viu de supraviețuire / adaptare istorică - și cea intelectuală
Aromâna de lângă noi by Coman Lupu () [Corola-journal/Journalistic/10430_a_11755]
-
forma s-a răspîndit destul de mult, putem găsi și explicații ale succesului său: favorizat de frecvența cu care acronimul a circulat în scris în spațiul public (în anunțuri, pe etichetele produselor etc.) și mai ales de scurtimea și ușurința de pronunțare a formei (leu greu sau leu nou sînt sintagme mai lungi și mai incomode). Împotriva noii preferințe ar fi stat totuși unele argumente: RON este o formă netransparentă, artificială, care nu părea aptă să substituie un cuvînt vechi, înrădăcinat, ca
Roni by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10496_a_11821]
-
adesea un genitiv-dativ neconform normelor academice. Iorgu Iordan, în Limba română actuală. O gramatică a greșelilor (ediția a II-a, 1948), se arăta convins de motivarea fundamental estetică a unei norme care ținea în primul rînd de scriere, nu de pronunțare: "Genetiv-dativul singular articulat al femininelor în -ie are finala -iii (conform regulei pomenite chiar acum), pe care în scris o redăm totuși prin -iei (cel puțin așa recomandă Academia). Din cauză că ultimul i este absorbit de cel precedent, pronunțarea ei reală
Normă și eufonie by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12072_a_13397]
-
nu de pronunțare: "Genetiv-dativul singular articulat al femininelor în -ie are finala -iii (conform regulei pomenite chiar acum), pe care în scris o redăm totuși prin -iei (cel puțin așa recomandă Academia). Din cauză că ultimul i este absorbit de cel precedent, pronunțarea ei reală apare, în gura celor mai mulți români, ca -ii (cu doi i sonanți)". Regula specială era constituită "ca să evităm prezența a trei i consecutivi, care chiar la pronunțare par incomozi (sau neeufonici). De aceea mulți dintre noi și spun, nu
Normă și eufonie by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12072_a_13397]
-
puțin așa recomandă Academia). Din cauză că ultimul i este absorbit de cel precedent, pronunțarea ei reală apare, în gura celor mai mulți români, ca -ii (cu doi i sonanți)". Regula specială era constituită "ca să evităm prezența a trei i consecutivi, care chiar la pronunțare par incomozi (sau neeufonici). De aceea mulți dintre noi și spun, nu numai scriu, iei " (p. 80-81). Toată această discuție pune în evidență un singur lucru: în fond, scriem și pronunțăm teoriei - nu teoriii (cu doi i în rostire) nu
Normă și eufonie by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12072_a_13397]