2,031 matches
-
și: sheva, nishiodată; "shi-o mai rămas"; "să zishem"; "nishi nu știu"; "să fashi sheva"; "shi-i cu tine" etc.; unii utilizatori ai computerului transcriu (economic) cu sh doar acest s dialectal, în vreme ce s din limba literară rămîne nemarcat (shi = și, ca pronunție pentru ce, dar și = și): "shi băieți creativi moldovenii noștri, îmbină modernul cu trecutul și încearcă să prindă doi iepuri dintro lovitură...". Mai rar e notata în mesaje închiderea lui e la i, de altfel o trăsătură general populară ("unile
"Tsii shiuda?" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15246_a_16571]
-
dintro lovitură...". Mai rar e notata în mesaje închiderea lui e la i, de altfel o trăsătură general populară ("unile bîrfe se adeveresc"), chiar dacă este fixată oarecum în stereotipurile despre vorbirea moldoveneasca ("pi moldovenește"). Unele fragmente cuprind acumulări ale mărcilor pronunției regionale - "tăt are să shie ghine..." - tinzînd să devină un fel de ghicitori, jocuri de perspicacitate în care trebuie reconstituita grafia sau intonația dezambiguizantă a oralității: "tsii shiuda?" (ți-e ciuda?); "shi mai vorba să shie" (probabil: ce-i, măi? vorba
"Tsii shiuda?" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15246_a_16571]
-
care apar și în alte pagini de Internet românești: tendința de a notă constant, nu numai în cazurile de ambiguitate sau de forma regională, s prin sh și ț prin ts apare de multe ori din dorința de a reflecta pronunția dar și sub influența unor grafii străine. Sistemul devine destul de greoi și excesiv de exotic în grupurile consonantice si cand are mai multe apariții în același cuvînt: multsi, shtitsi, politsishtilor, conshtiincioshi etc. Folosirea literei k în loc de c (iaka, kiar, adikă, keltuie
"Tsii shiuda?" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15246_a_16571]
-
Piața Mare și face turul satului. Sunt atâția oameni că ultimii nu apucă încă să iasă din piață, și deja primii ajung de pe partea cealaltă. În această procesiune se văd soldați romani, cu bărbi false (numiți putuntunes, cuvânt a cărui pronunție amintește de ritmul tobei), centurioni, un general roman și un alt personaj, numit Longinos, îmbrăcat în armură din timpul Evului Mediu. Acesta din urmă, care în principiu păzește de profanatori trupul lui Christos, la un moment dat se bate în
Luis Buńuel - Ultimul meu suspin by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/15229_a_16554]
-
lui 1976, pe peronul Gării de Nord. La 88 de ani, pe lîngă vitalitate, emana o prospețime, o «bună mireasmă», cum se spune despre sfinți, greu de uitat. Mi-a spus cîteva cuvinte în italiană (soția îi era, de altfel, italiancă) și pronunția îi era de-a dreptul muzicală... (...) Venise în Capitală pentru Brâncuși - un colocviu sau o conferință. Mă izbea masivitatea lui, care, corelată cu barba și cu paltonul lung ca o dulamă călugărească, te trimitea lesne la analogii cu Tolstoi și
Amintirile unui meridional by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13547_a_14872]
-
încadrare în clasa de conjugare cea mai productivă și cea mai regulată: cu infinitivul în -a, cu infixul -ez la prezent indicativ și conjunctiv. Verbul e totuși destul de șocant: nu are justificarea unor înrudiri latine (că a accesa), nici simplitatea pronunției și a scrierii (că a printă); dimpotrivă, apare că un element evident străin, marcat de prezența unei litere specifice (w), prezentînd dificultăți de pronunție (doi diftongi în două silabe succesive, tipici pentru engleză, dar - în sine sau prin secvență în
„A downloada” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13574_a_14899]
-
Verbul e totuși destul de șocant: nu are justificarea unor înrudiri latine (că a accesa), nici simplitatea pronunției și a scrierii (că a printă); dimpotrivă, apare că un element evident străin, marcat de prezența unei litere specifice (w), prezentînd dificultăți de pronunție (doi diftongi în două silabe succesive, tipici pentru engleză, dar - în sine sau prin secvență în care apar - mai puțin pentru română) și mai ales cu o marcată diferența între scriere și pronunțare. Dificultățile formale nu au avut însă efect
„A downloada” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13574_a_14899]
-
noastră considerațiune”- andreigheorghe.ro/ forum). Ar mai fi de văzut dacă actuala modă anglicizantă poate aduce schimbări în raportul dintre variante; probabil că nu, chiar dacă, teoretic, legătura etimologică (cu englezismele în -tion) ar putea sprijini formele în -țiune ; diferențele de pronunție înstrăinează însă cuvintele și le obscurizează originea.
„Propozițiune” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13620_a_14945]
-
prin uz, interferînd permanent cu sursele ți, cel puțin deocamdată, greu de standardizat. În adaptarea cuvîntului englez la română se observă o mare varietate de soluții; de fapt, se pot atesta toate posibilitățile: de la păstrarea englezismului ca atare (inclusiv cu pronunția originară) la adaptarea lui fonetică (prin pronunțarea conformă scrierii) și morfologică, în forma icon sau icoană; pluralele lui icon sînt iconi ( masculin), iconuri sau icoane (neutru); icoane e, desigur, în primul rînd pluralul formei feminine. De fapt, e o situație
Iconi, icoane, iconițe... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13819_a_15144]
-
Analiză și interpretare, 1972, p. 137); de obicei i se prefera totuși sintagma semn iconic. În jargonul informatic actual pe care îl ilustrez culegînd cîteva exemple din manuale, dicționare, explicații și articole disponibile în Internet - apare forma icon (a cărei pronunție nu e deductibilă din scris, despărțirea prin cratimă a mărcilor de flexiune nefiind un indiciu neechivoc), în contexte uneori extrem de hibride prin amestecul limbilor: "dați dublu clic pe My Computer, selectați icon-ul unității floppy și trageți-l pe desktop
Iconi, icoane, iconițe... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13819_a_15144]
-
pentru limba română cercetătorii dispuneau pînă acum doar de culegeri dialectale: nu tocmai de folos pentru analiza conversației, în măsura în care erau înregistrări ale unor fragmente monologice, direcționate ( " Ce-a făcut subiectul ieri", "Cum preparați porcul?") și orientate către descoperirea particularităților de pronunție, a trăsăturilor gramaticale și lexicale regionale. Interesante erau și unele înregistrări fidele de texte folclorice, mai ales antologia de proză populară epică a lui Ov. Bîrlea, din 1966, în care totuși textele erau tot de tip monologic: narațiuni bine constituite
Cum vorbim by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14012_a_15337]
-
în forme foarte apropiate: vin e în franceză vin, în italiană și spaniolă vino, în portugheză vinho; viță e în italiană vite, în spaniolă și portugheză vid; vie - în italiană, spaniolă, portugheză vigna / vińa / vinha - cu ortografie diferită, dar cu pronunție asemănătoare, iar în fr. vigne. O asemenea concentrare de cuvinte latinești din aceeași sferă lexicală nu poate să nu apară ca o mărturie a continuității culturii vinului în istoria românească. E ceea ce a afirmat Hasdeu, într-un studiu din 1874
Vinul,vița, via by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10517_a_11842]
-
cum până și aerul are culoarea muzicii. (Onești, luni, 1 ianuarie 2001) Neăntrerupt La dezordinea cuvintelor nu le tulbur libertatea, doar zărindu-le peste citire, pe toate de-odată, ca-ntr-o fotografie cu-obiecte colecționate, le-aud muțenia de dinaintea pronunției, ghicind fără ele câte ceva despre ele. (Onești, marți, 2 ianuarie 2001) Cel ce ăncî Și zăpada de fond, coala nescrisă pe care-ațipesc ideile, așteptând să le declanșeze un pas la-ntâmplare, că tot m-anin în știrea cu plecări la
Poezie by Constantin Th. Ciobanu () [Corola-journal/Imaginative/7639_a_8964]
-
să apari pe micul ecran în calitate de rege al Franței. - Și ce-or să facă? - Să zicem că președintele trebuie să țină o cuvîntare. Nimic nu e lăsat la voia întîmplării. Face o repetiție cu un expert în discursuri publice, în pronunție și în controlul emoțiilor; e antrenat de un om care și-a demonstrat valoarea cu vîrf și îndesat. - Ca Marilyn Monroe... - Mă rog, pe-acolo. Dar asta nu e tot. Pe urmă intră pe mîinile celor de la Westmore Brothers, cei
John Steinbeck: Scurta domnie a lui Pépin al IV-lea by Radu Paraschivescu () [Corola-journal/Journalistic/13311_a_14636]
-
Atestările literare ale fenomenului sînt destul de vechi. Ambiguitatea mărcii se manifestă mai întâi în Țiganiada lui Ion Budai-Deleanu: unde în vorbirea personajelor țigani apar formele hălui, hăl, ahele, ahasta, ahăla, ahaia; „ha clipită”, „ha mai grea”, „hastă-arătare” etc. Particularitatea de pronunție e semnalată și chiar explicată în note: Chir Simplițian constată că „de cînd au început țiganul Drăghiciu a vorbi, cu totul altă voroavă sau chip de-a vorbire întrebuințază, precum: ahaia, ahastă, hie ș.a.”. Mitru Perea îl lămurește: „de vreme ce arată
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]
-
totuși în text pentru a caracteriza în mare măsură (deși nu în orice situație) vorbirea țiganilor. La I. Heliade Rădulescu, în Șolcan, personajul țigan este individualizat prin limbaj („Și le spuse românește,/ Dar vorbea pe țigănește”), în bună parte prin pronunția aspirată: „ca să-mi crească hale fete”, „ha poveste fără veste” etc.; utilizată de un român, o formă similară e marcată ironic, fiind subliniată în text: „Dar povestea hailaltă?” (Opere, I, 1967: 240-248). Și la Caragiale, în Dă-dămult... mai dă-dămult..., în
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]
-
lui h la începutul cuvîntului înainte de vocale - haripă, hașchie, harap - se înregistrează pe o arie destul de mare; foarte răspîndite fiind formele aspirate ale demonstrativelor - hăla, hasta, hăl. Pușcariu atestă însă și cealaltă manifestare a fenomenului, legând-o de obișnuințele de pronunție ale limbii țigănești: „Aspirația se aude cu deosebire în țigănește, unde ea e obișnuită și la consonantele fonice. Când vorbesc românește, țiganii pronunță aspirat și consonantele românești” (p. 67). Particularitatea de pronunție rămîne deci ambivalentă: e răspîndită în graiurile muntenești
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]
-
manifestare a fenomenului, legând-o de obișnuințele de pronunție ale limbii țigănești: „Aspirația se aude cu deosebire în țigănește, unde ea e obișnuită și la consonantele fonice. Când vorbesc românește, țiganii pronunță aspirat și consonantele românești” (p. 67). Particularitatea de pronunție rămîne deci ambivalentă: e răspîndită în graiurile muntenești, dar e percepută adesea ca marcă a vorbirii țiganilor; a doua valoare poate fi explicată prin coincidență și deprinderi de pronunție ale unor vorbitori bilingvi, dar și istoric și social, prin deplasarea
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]
-
românește, țiganii pronunță aspirat și consonantele românești” (p. 67). Particularitatea de pronunție rămîne deci ambivalentă: e răspîndită în graiurile muntenești, dar e percepută adesea ca marcă a vorbirii țiganilor; a doua valoare poate fi explicată prin coincidență și deprinderi de pronunție ale unor vorbitori bilingvi, dar și istoric și social, prin deplasarea țiganilor din Muntenia spre Ardeal și prin identificarea registrului lor de limbaj cu forma exclusiv orală, cea mai marcată, a graiului muntenesc. Oricum, dacă în literatură fenomenul e destul de
„Hasta” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13347_a_14672]
-
breuvage a double saveur” (Cunosc o otravă cu gust îndoit), lirismul ascuns în materia dură a rolului, încât perspectiva cizelării în timp îi este deschisă. Cred că poate realiza o vocalitate netezită, dincolo de încrâncenare și violență, o aprofundare nobil nuanțată. Pronunția în limba franceză - se aude că a fost mult studiată - rămâne o problemă atât pentru el, cât și pentru aproape întreaga distribuție. Ar fi oare mai bine să se cânte în limba română? Dicțiunea ar fi mai bună? În această
Două perspective by George Banu () [Corola-journal/Journalistic/13371_a_14696]
-
cazului dativ-genitiv singurit articlat". Hasdeu afirma că variațiile erau posibile și pentru că până în acel moment regula nu fusese explicitată: "Gramatica română n-a înfățișat pîn-acum, în această privință, nici o regulă statornică și demustrată dupre care ar trebui să urmăm, iar pronunția vulgară e de tot nedefinită și individuală" (în Studii de lingvistică și filologie, I, 1988). Tot Hasdeu formula și excepția, ca o subregulă particulară, întemeiată estetic: la cuvintele în -ie, genitiv-dativul ar prezenta "o urîtă concurgere a trei i": filosof-iii
Normă și eufonie by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12072_a_13397]
-
i": filosof-iii; lingvistul - care propune diferențierea în scris între i vocalic (i ) și i semivocalic (scris i ) - era de părere că la cuvintele din seria citată ar fi fost de ajuns să se scrie cu doi i, pentru a indica pronunția bisilabică, forma articulată filosofii acesteia fiind astfel diferențiată de cea nearticulată: acestei filosofii. Reținem de aici cîteva lucruri importante: în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, formele în cauză apăreau ca nefixate grafic, iar pronunția filosofiii era considerată
Normă și eufonie by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12072_a_13397]
-
pentru a indica pronunția bisilabică, forma articulată filosofii acesteia fiind astfel diferențiată de cea nearticulată: acestei filosofii. Reținem de aici cîteva lucruri importante: în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, formele în cauză apăreau ca nefixate grafic, iar pronunția filosofiii era considerată normală, dar inestetică. În propunerea unei modalități de scriere, criteriul estetic-eufonic era hotărîtor. În monografia sa Structură și evoluție în morfologia substantivului românesc (1970), Paula Diaconescu prezintă în detaliu istoria substantivelor feminine și a variațiilor formelor lor
Normă și eufonie by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12072_a_13397]
-
aeroport, se consumă o întreagă aventură, caragialiană și în esență, și în detalii, care amintește, destul de evident, de cartea lui George Mikes, How to Be an Alien. Titlul, de altfel, e grăitor: cum mă acomodez eu pe planeta lor. Între pronunția alintătoare, dulceagă, }iuriș și chinurile zadarnice (și exagerate, se înțelege...) ale "transbordării", e cale ca pe vremuri de la Schönbrunn în }ara Românească... Între ei și noi, deosebirile nu sînt puține, începînd cu constatarea că "ei, în concediu, au chiar concediu
Subgenul "înalt" al biograficului by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12096_a_13421]
-
vi. În alte limbi și culturi, pronunțarea siglelor e automat adaptată sistemului local: CD e pronunțat în franceză se-dé, în italiană ci-dí (pronunțări pe care le preiau, de altfel, români care lucrează în mediile respective). Cînd nu este preluată integral pronunția străină a siglelor, ci se intenționează totuși o lectură "adaptată", lucrurile rămîn complicate, pentru că sistemul românesc oficial, recomandat de îndreptarele ortoepice, nu e singurul în uz. Evident, vocalele nu ridică probleme deosebite. Citirea unor consoane este însă destul de variată: cu
Semese și (i)esemes by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12091_a_13416]