480,341 matches
-
care religia, arta sau expedientele traiului în huzur ți-o pot da dispar fără urmă. Nimic nu te mai poate mîngîia, nici nostalgia paradisului, nici perspectiva mîntuirii și nici elogiul opiniei publice. Ești în afara oricărei forme de flatare a amorului propriu, adică ești invulnerabil. Amăgirea a pierit, iar dezamăgirea s-a preschimbat în revoltă. Și abia acum, într-un moment cînd dezastrul părea încheiat și destrămarea ființei tale împlinite, acum începe, printr-o opintire îndreptată tocmai împotriva valorilor asupra cărora pînă
Nuanțele deznădejdii by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11259_a_12584]
-
Între mister și iluzie, între oracol și caleidoscop, singurul rol care nu i se poate, vreodată, lua oglinzii este acela de martor al unei existențe cum o fi: , Această lucie și supărătoare suprafață care ne impune, mai mult decît dorim, propria noastră opacă și obositoare prezență." Așadar, o constrîngere. Suprema servitute, pe care-o știu prea bine doamnele purtătoare de suliman, a nelipsitei etichete. Doar că Petru Creția nu ajunge la asemenea concluzie tratînd oglinda de accesoriu frivol. Nici pe departe
Ape-ape by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11250_a_12575]
-
poate să fi jucat un rol, din momentul în care s-a văzut confruntată cu ,sentimentul de criză și haos interior produs de condiția de neînțeles a dezrădăcinării", în nevoia înțelegerii de sine, și aplecarea implicită pentru jurnal, pentru consemnarea propriilor experiențe interioare și exterioare. Așa s-a născut primul ei volum de însemnări din emigrație, care a fost imediat un bestseller, urmat anul acesta de cel de-al doilea, Postscriptum. însemnări 1997-2002, apărut la Editura Institutului Cultural Român din București
Inadaptarea emigrantului by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/11251_a_12576]
-
peisagisticii. Baba refuză, și chiar disprețuiește, amestecul unor entități atît de deferite ale lumii. Diferite ca expresie, diferite ca forță plastică și ca provocare simbolică, și diferite, în ultimă instanță, ca esență. Cu excepția acelor lucrări în care omul este asociat propriului său inventar domestic, dar acolo, cum am amintit deja, se pun alte probleme de ordin psihologic și compozițional, pictorul nu a asociat niciodată figura umană cu imagini anexe. Indiferent dacă sînt portrete sau compoziții, figuri solitare sau grupuri compacte, plasate
Organicismul picturii lui Corneliu Baba by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11262_a_12587]
-
de cele mai contradictorii ideologii, filosofii și doctrine estetice, în care arta și-a negat cu aceeași vehemență moștenirea, prezentul și viitorul, în care forma industrială a declarat un război fățiș celei simbolice, Baba s-a încăpățînat să rămînă, după propria sa mărturisire, în ,,marea pictură,,. Adică înlăuntrul acelor convenții ale limbajului și acelor coduri ale reprezentării pe care timpul părea să le abandoneze ca învechite și ineficiente. Paradoxul acestei opțiuni este cu atît mai mare cu cît mediul ortodox în
Organicismul picturii lui Corneliu Baba by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11262_a_12587]
-
de 8 ani să public un singur rînd în vreo revistă sau în vreo carte. Aveam deja 40 de ani și nu-mi apăruseră decît două volume de poezie. Atunci am înțeles că nu poate exista poet fără cititor, cum propriul meu chip nu poate exista pentru mine fără oglindă. Și ca să nu mor, pentru că, nemaivăzîndu-mă ei toți mă uitau și uitarea e moarte, nu-i așa, am început să beau ca să scriu, turnam vodkă în mine, toate balamalele existențiale crăpau
Dacă inspiri numai ce expiri, mori by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/11268_a_12593]
-
pe ,cum" și pe ,care" și pe ,căci" și pe ,acum" și pe ,atunci" și cîte altele; am pluti într-o elipsă continuă - o limbă cu găurele ca o dantelă prin care orice cititor își poate trasa panglica colorată a propriei tăceri. Nici nu vă dați seama cît ar putea fi de frumos! ,Frumos, frumos, dar nu se înțelege", spune cititorul nostru, prietenul, vai, și mai ales criticul, și dă cu cartea de perete și o uită în spatele fotoliului. în definitiv
Dacă inspiri numai ce expiri, mori by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/11268_a_12593]
-
devenit concret..." figurează drept motto al volumului intitulat Terapia muncii), e un mit crepuscular, paradoxal regenerator tocmai prin conștiința epuizării pe care o cuprinde. El își adjudecă embrionii epicului ca o probă a alienării asumate care se identifică, curajos, prin propria-i materie extranee ,sentimentului", deși cochet brodată de consemnarea acestuia: , Eram cu nervii la pămînt, oala în care fiersesem vinul/ mirosea a lapte și asta mă scotea din minți./ Eram deci cu nervii la pămînt sau, dacă vrei,/ într-un
Lirism extravertit by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11253_a_12578]
-
la uscat,/ ceasuri de cîlți, de seu și pînză de casă" (Ceasuri joase, fisurate, sonore). Străduindu-se a anula toate tiparele estetice sau morale, poetul aspiră să intercepteze un concret fundamental, un duh al materiei în stare să-și împrospăteze propriile sale entități, în înșiruirea lor ostentativ nudă. E o poetică inversă, o metaforizare ce purcede de la temă către text. Invocată cu un patetism crud, materia pare a fi cea care, ea, se alcătuiește sub forme metaforice în măsură a informa
Lirism extravertit by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11253_a_12578]
-
în cauză: atestate la Alexandrescu - ,În copilărie iubeam să mă opresc / Pe murii mănăstirei" și chiar la Creangă - ,Nu iubesc a li cînta cucul din față". DEX-ul preia și simplifică definiția acestei construcții ("a-i plăcea să..."), dar - potrivit propriilor reguli, și spre frustrarea constantă a cititorului - nu o ilustrează prin exemple și citate. În ultima vreme, par totuși să se fi înmulțit construcțiile vebului a iubi cu conjunctivul. În Internet se pot găsi foarte multe exemple: ,duceți-o la
"Iubește să cumpere..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11258_a_12583]
-
se încaieră hamalii/ sunt teatrul meu preferat corida asta cu nisip adevărat/ o bandulieră teroristă mută cum este o ureche de copil sub apă/ nu-mi pasă de literatură/ să nu mă tulbur acum mă preocupă în mod deosebit/ am propria mea tehnică moșită de instinct/ aș putea să scriu un roman al ratării aș putea/ să spun edificat că viața nu ratează/ aș romanța dacă structurile narațiunii nu ar fi atât de false/ dacă nu aș mânca pe loc ce
Vremea ratării by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11254_a_12579]
-
Un exercițiu retoric, fără îndoială, însă și o autenticitate mai adâncă, smulsă planului strict senzorial și ridicată la treapta reflexivității. Deosebirea față de nucleul dur al ,nouăzecismului" constă în integrarea lirică a neorealismului, în locul unei simple absorbții. Elementele realului și datele propriei biografii sunt introduse într-un discurs amar și sceptic, care este fața văzută a unui consistent stoicism: , Pentru încă o vreme nu voi ieși oricum nu vor băga de seamă/ într-atât s-au obișnuit cu ideea că am ceva
Vremea ratării by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11254_a_12579]
-
arta singuratică a scrisului. Perfect adevărat. Numai că, în prea multe cazuri, alergăm pe culoare ce se înfundă în deșertul delirurilor verbale și-al modelor revolute. Confruntarea cu Mario Vargas Llosa ar fi avut și rolul de a percepe cu propriile simțuri cum gândește, cum respiră, cum se mișcă un mare artist. Probabil că ar fi rezultat și niscaiva concluzii deprimante pentru scriitorul român: că ne aflăm departe de principalele drumuri culturale ale lumii, că n-avem o concepție clară despre
Struții și povestașul by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11269_a_12594]
-
omorîm cel mai adesea. Iar dacă mai facem și greșeala de a ridica ștacheta exigenței pînă acolo încît ne jurăm că nu vom publica nimic decît atunci cînd vom fi sigur că am atins perfecțiunea, vom ajunge să murim la propriu, fără să mai apucăm să publicăm ceva. În acest caz, cărțile pe care am fi putut să le scriem încetează de a mai fi un paravan mnezic, adică un filtru al amintirilor și fantasmelor noastre, preschimbîndu-se în schimb în simptomele
Paravanul regretelor noastre by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11284_a_12609]
-
Pe scurt, a scris mult și a publicat puțin, șovăind mereu și răzgîndindu-se în ultima clipă, rupînd manuscrise întregi și rescriind același text pînă la acel grad de retușare perfecționistă dincolo de care pînă și autorul ajunge să se sature de propria creație. A fost atît de necruțător cu înclinația lui scriitoricească încît, refuzînd mereu să accepte o variantă finală, a fost precum împătimitul vicios căruia conștiința viciului - patima scrisului - îl îndeamnă să și-l ascundă de ochii lumii. Mircea Berindei și-
Paravanul regretelor noastre by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11284_a_12609]
-
o bagi pe sub unghii ca să nu le mai rozi") pentru amatorii de Real TV, cei în care abundă mirifica noastră țară. Cum? Simplu: filmul prezintă o variantă ideologizată de Real TV, adică un film intitulat Reconstituirea, în care joacă "tâlharii" propriile roluri. Nu știi dacă jaful e real, procedura miliției/securității sigur nu e, dar sfârșitul, în speță condamnarea lor la moarte, e cât de real se poate. Tocmai pentru că filmul e o exagerare, o împingere până la absurd a noțiunii de
Șase personaje în căutarea unui jaf by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11287_a_12612]
-
cuvinte: ,Amintim vajnicilor colegi anticomuniști că mari personalități ale culturii universale cum ar fi Șolohov, Sartre, Aragon, Picasso, Neruda, Ritsos, ca să nominalizăm doar câteva dintre ele, au simpatizat comunismul sau chiar au crezut în el", încercând, pesemne, să vă justificați propriul ,flirt poetic" cu fostul regim comunist. Poate vă dezamăgim o dată în plus, dar noi, domnule Vieru, nici nu simpatizăm comunismul și nici nu credem în el. Pentru că nici o altă ideologie nu a distrus mai în profunzime ființa națională! Obsesia Dvs.
Scrisoare deschisă către Grigore Vieru () [Corola-journal/Journalistic/11278_a_12603]
-
ar trebui adăugat, obligatoriu, Ignatiu de Loyola. Monologul gardianului este o nesfîrșită confesiune despre frustrare (în fond ce este gardianul dacă nu un alt fel de deținut?), resentiment, raportul cu divinitatea, cinism, tehnici ale torturii. Gardianul își dezvăluie cu seninătate propria patologie a terorii, dezvăluind predispoziția către inventarea unor metode greu imaginabile de a-l umili pe cel aflat în ,grija" sa. Tortura este, din punctul său de vedere, un exercițiu intelectual, un joc al inteligenței (dacă se poate vorbi de
Între sublim și derizoriu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11293_a_12618]
-
taie cu cuțitul beregata unei găini. Ăștia trei sînt sigur că atunci cînd omoară nu simt nici o călcare pe inimă" (p. 22). În actul al doilea se află monologul celui aflat de cealaltă parte a gratiilor, deținutul. Și acesta are propria sa filozofie a supraviețuirii, propriile sale tehnici de înșelare a vigilenței Stăpînului. Cinismului în tortură al gardianului îi răspunde un cinism în supunere al deținutului. Firește întreaga situație este psihanalizabilă și ea reproduce imaginea la scară a relațiilor de putere
Între sublim și derizoriu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11293_a_12618]
-
găini. Ăștia trei sînt sigur că atunci cînd omoară nu simt nici o călcare pe inimă" (p. 22). În actul al doilea se află monologul celui aflat de cealaltă parte a gratiilor, deținutul. Și acesta are propria sa filozofie a supraviețuirii, propriile sale tehnici de înșelare a vigilenței Stăpînului. Cinismului în tortură al gardianului îi răspunde un cinism în supunere al deținutului. Firește întreaga situație este psihanalizabilă și ea reproduce imaginea la scară a relațiilor de putere care guvernează raporturile interumane. Deținutul
Între sublim și derizoriu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11293_a_12618]
-
chiar dacă nu neapărat sexual) de gardian, situație care îi asigură și lui un sentiment pervers, la limita plăcerii. Supus tuturor frustrărilor, deținutul sfîrșește prin a suferi, așa cum se întîmplă de obicei, de un complex de superioritate. El devine conștient de propria sa genialitate și caută în operele clasicilor texte care să-i susțină teza. ,Și ce e onania dacă nu slăbiciune? Și de unde vine geniul dacă nu din complex de inferioritate? Unii vin și contrazic asta amintind că Tolstoi, alt geniu
Între sublim și derizoriu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11293_a_12618]
-
ostilitatea pe care o arborează artistul ca să-și apere sensibilitatea față de cei din jur. Deci factorul primordial rămîne slăbiciunea și complexul, adică sensibilitatea, iar răutatea nu-i decît un factor secundar, derivat" (p. 48). Ca și stăpânul, sclavul își găsește propriile sale motivații existențiale, o filozofie care dă sens vieții sale și care îi face traiul suportabil. Ascultîndu-l aproape nu știi cine este fericitul și cine nefericitul în această relație. Cert este că între Stăpîn și Sclav se stabilește o situație
Între sublim și derizoriu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11293_a_12618]
-
a ascuns banii. Aceasta este mustrată, banii sînt confiscați, dar călătorii își urmează drumul. Toți ceilalți călători îi reproșează denunțătorului gestul lipsit de cavalerism. Acesta îi liniștește spunînd că a procedat în felul acesta pentru a distrage atenția de la controlul propriilor sale bagaje, în care avea nu mai puțin de 5000 de mărci. Și pentru ca toată lumea să fie mulțumită, ingeniosul călător a împărțit fiecăruia dintre ocupanții compartimentului cîte 200 de mărci. Cum spuneam, această poveste circula în ultimii ani ai lui
Între sublim și derizoriu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11293_a_12618]
-
cultural, sentimentul paraguayan al ființei ar trebui să rămînă o simplă întorsătură stilistică. Există un sentiment românesc, dar nu unul al ființei, ci unul al climatului cultural. Și cum climatul acesta este cel care ne dă, în modul cel mai propriu cu putință, substanța sufletească a existenței noastre, înseamnă că tot el conține și sentimentul românesc al ființei. Există un sentiment românesc al ființei.
Sentimentul paraguayan al ființei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/11305_a_12630]
-
începuturilor, se desfată într-o învălmășire primară a regnurilor. Instinctul îl îndrumă către o naturalețe avîntată, către o zonă în care încă n-au apărut defalcările morale, în care încă nu s-au ivit angoasele: ,porni-voi prinț născut din propria gambă numai de o singură/ clipă pui cu dinții de lapte al neamului timp în levanturi/ necutreierate la îmblînzirea de vulturi și bouri puternici/ focuri uriașe de tabără voi face și deasupra în ceruri/ și undeva foarte jos sub podeaua
Lirism visceralizat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11276_a_12601]