40 matches
-
ca teritoriul locuit de înaintașii ucrainenilor din ziua de azi să fie împărțit între puterile vecine. Teritoriul Ucrainei a fost locuit în mod sigur începând din anul 5.000 î.Hr. și este unul dintre leagănele posibile pentru formarea familiilor limbilor proto-indo-europene. Istoricul ucrainean Mihailo Grușevski a afirmat că orașul Kiev a fost fondat în perioada în care zona traversată de cursul mijlociu al Niprului era parte a statului Hazaria. El a ajuns la o asemenea concluzie pornind de la legendele transmise pe cale
Istoria Ucrainei () [Corola-website/Science/318793_a_320122]
-
geografice. Limba bască din vestul lor este una izolată, fără vreo legătură genetică cu orice altă limbă, în timp ce malteza, descendenta siculo-arabei, este singura limbă semitică din Europa cu statut de limbă națională. Majoritatea limbilor europene moderne au evoluat din limba proto-indo-europeană. Limbile albaneză și greacă fac de asemenea parte din familia limbilor indo-europene, însă nu se înrudesc cu nicio altă limbă. Limbile estonă, finlandeză și maghiară aparțin subfamiliei fino-ugrice. Iar malteza este o limbă semitică, cu rădăcini arabe, în timp ce pentru limba
Limbile Europei () [Corola-website/Science/336659_a_337988]
-
familia tirseniană, împreună cu limba retică din Munții Alpi și limba lemniană din insula Lemnos din Marea Egee. Cum nu există documente sau texte mai lungi, relațiile mai largi ale familiei tirseniene sunt neclare. O legătură cu limbile anatoliene sau cu limba proto-indo-europeană, a fost sugerată. Lingviștii ruși, ca Serghei Starostin au sugerat o legătură cu supergrupa Dené-Caucaziană, o grupare neacceptată în majoritatea cercurilor științifice, care cuprinde limbile sino-tibetane, limbile nord-caucaziene, limbile Na-Dené, limbile eniseene, limba bască și limba Burushaski. Alfabetul folosit de
Limba etruscă () [Corola-website/Science/327327_a_328656]
-
răsună din nou din trâmbiță. J.P.Mallory și D.Q. Adams au propus o etimologie alternativă a termenului latin jubileu (tălmăcit "răsunet", ca în termenul irlandez ilach "țipăt de victorie", Engleza nouă yowl, Greacă iuzo "răsunet"), fiind derivat din rădăcină proto-indo-europeană *ju- "răsunet de bucurie", făcând în mod eficient termenul ebraic un termen împrumutat din limbile indo-europeane vecine. Rânduiala Biblică privind anii de odihnă ("șmita") este încă urmărită de mulți iudaici și mesianici în Statul Israel, dar rânduiala pentru anul jubiliar
Jubileu (biblic) () [Corola-website/Science/323360_a_324689]
-
engleză. Vechea engleză se aseamănă cu unele dialecte de pe coasta de nord-vest a Germaniei și Olandei de astăzi. De-a lungul istoriei scrise a vechii engleze, aceasta și-a păstrat o structură sintetică mai degrabă apropiată de cea a limbii proto-indo-europene, adoptând convențiile saxonei de vest, în timp ce engleza orală a devenit din ce în ce mai analitică în natura sa, pierzând sistemul complex al cazurilor și bazându-se mai mult pe prepoziții și ordine fixă a cuvintelor pentru a transmite sensurile. Acest fenomen devine evident
Limba engleză () [Corola-website/Science/296521_a_297850]
-
labiovelarelor în dentale înainte de "e" (e.g. "ke" > "te" "și"), dar influența satemică pare să fi afectat greaca doar după ce aceasta a pierdut palatovelarele (i.e. după ce devenise deja o limbă Centum). Schimbările principale ale sunetelor, care au separat proto-greaca de limba proto-indo-europeană includ: Pierderea lui "*s" prevocalic nu a fost completă, fapt evidențiat prin "sus" "a semăna", "dasus" "dens"; "sun" "cu" este un alt exemplu, contaminat de proto-indo-europeanul "*kom" (latină: "cum", proto-greacă: "*kon"), devenind cuvântul homeric/atic vechi "ksun". Schimbările fonetice între
Limba protogreacă () [Corola-website/Science/307300_a_308629]
-
cum", proto-greacă: "*kon"), devenind cuvântul homeric/atic vechi "ksun". Schimbările fonetice între protogreacă și miceniană includ: Aceste schimbări fonetice sunt deja complete în miceniană. Pentru schimbări care au afectat majoritatea sau toate dialectele mai târzii, vezi Limba greacă veche. Dativul proto-indo-european, cazurile instrumental și locativ s-au sincretizat într-un singur caz dativ. S-au inventat unele desinențe (dativ plural "-si" de la locativul plural -"su"). Nominativul plural "-oi", "-ai" înlocuiește proto-indo-europeanul târziu "-ōs", "-ăs". Superlativul în "-tatos" devine productiv. Radicalul specific
Limba protogreacă () [Corola-website/Science/307300_a_308629]
-
sau paleo-siberiană), ba chiar și familia amerindiana 227. Lingvistul rus Nikolai Dimitrievici Andreev avansează în 1986 o teorie numită proto-boreală, care afirma că în Europa de est, în epoca mezolitica (mileniile X-VII i.C.) a trait o populatie mai veche decît cea proto-indo-europeană din care s-au dezvoltat ulterior limbile indo-europene, uralice și altaice. Sînt reconstituite și 203 rădăcini comune ale grupului proto-boreal228. Acest idiom arhaic ar fi avut și un fonem specific, pe care Andreev îl numește spiranta velara X. Un argument
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
formă mai nouă a limbii primitive, subînțelegem că limba dată continuă printr-o tradiție neîntreruptă uzajul indo-europenei primitive, care este cea mai veche limba indo-europeană"238. Limba comună străveche din care au descins limbile din această mare familie este denumită proto-indo-europeană sau indo-europeană comună. Prin comparația formelor unui cuvînt în limbi indo-europene înrudite se poate ajunge, prin metoda reconstrucției, la forme (rădăcini) ale unor cuvinte din indo-europeană comună. În privința limbilor europene, probabil că din indo-europeană comună au plecat, într-adevăr, două
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
femeia era supusă bărbatului și de multe ori era sacrificata la moartea acestuia. Ipoteza Kurgan se bazează și pe constatarea antropologilor că riturile de înmormîntare sînt extrem de conservatoare, transmițînd anumite norme și obiceiuri peste secole și chiar peste milenii. Acești proto-indo-europeni au interferat cu popoarele caucaziene (de la care au preluat tehnică procesării bronzului) și cu cele uraliene, de la care au preluat tehnică domesticirii calului. Unele date lingvistice confirmă ipoteza Gimbutas: în arealul cuprins între Scandinavia la nord, Marea Neagră la sud, munții
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
unei limbi indo-europene (mii de tăblițe din secolele XIX-XIV i.C., cu texte juridico-administrative și religioase); au folosit inscripții cuneiforme, hieroglife și alfabete primitive. Unii lingviști vorbesc de indo-hitită că despre divizarea cea mai timpurie pe care a suferit-o proto-indo-europeană. - toharice: toharica A (agneană, limba scrisă, liturgica), toharica B (kucheană, limba vorbită). Vorbite în Bazinul Tărîm (Chină de astăzi, zona locuită de uiguri) pînă prin secolele V-VIII. Populație care s-a separat timpuriu din grupul indo-european inițial, migrînd spre
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
indo europene considerate a fi înrudite lingvistic erau greaca și latina. Ideea înrudirii i-a determinat pe filologii secolului al XIX-lea Franz Bopp, Karl Brugmann (1849-1919), adalbert Kuhn și Max Müller să încerce reconstruirea unei limbi indo-europene comune, numită „proto-indo-europeană”. Max Müller, prin cartea sa Comparative Mythology: An Essay, a întemeiat știința modernă a religiilor, susținea r. Pettazzoni. În opinia lui Max Müller, originea religiei ar fi „simțul divinului”, conceput drept ceva infinit. Simțul divinului „nu este produsul unei revelații
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
acuzativ la cel ergativ fiind deopotrivă posibile 89. Manning (1996: 184) subliniază actualitatea fenomenului : limbile nu sunt strict ergative sau acuzative, există schimbări în ambele sensuri. 7.2. Limbile primitive erau limbi ergative? În încercarea de reconstrucție sintactică a limbii proto-indo-europene a apărut ideea − cu destul de mulți susținători − că aceasta a fost o limbă cu marcare cazuală de tip ergativ. Problema este reanalizată critic de Rumsey (1987), care prezintă cele două tipuri de abordări. (a) Conform abordării clasice − Uhlenbech (1901)90
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
iar absolutivul este la originea atât a nominativului, cât și a acuzativului (identice formal, așa cum sunt și astăzi în foarte multe limbi indo-europene), formele distincte pentru aceste două cazuri fiind o inovație. Mai recent, Shields 93 a arătat că în proto-indo-europeană exista o clasă de nume inanimate care nu apăreau niciodată în cazul ergativ, dar și o clasă de "agenți naturali" inanimați (de exemplu, vântul), care puteau apărea în cazul ergativ, ca și substantivele animate. Niciunul dintre cei doi exponenți ai
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
inanimat) și abordarea nonclasică (centrată pe distincția nume/pronume), arătând că, încă din cel mai vechi stadiu al proto-indo-europenei, pronumele personale erau marcate după tiparul acuzativ, iar substantivele neutre, după cel ergativ (dovadă fiind situația din limba hittită). Dacă limba proto-indo-europeană va fi fost vreodată exclusiv ergativă, atunci acest stadiu a fost precedat de unul în care numai numele inanimate erau marcate ergativ. Problema încadrării tipologice a limbilor indo-europene vechi este discutată și de Montaut (2006), care arată că, încă din
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]