41 matches
-
trebuie să ne îndreptăm atenția asupra textului însuși, nu fără a ține cont, evident, de intențiile autorului și de orizontul de așteptare al unei epoci în care romanul românesc și-a trăit momentul de glorie. 1.1. Memorie involuntară și proustianism Ceea ce iese în evidență de la primele pagini în Bizu e amprenta proustiană a discursului narativ, împrumutată aici din rațiuni mai curând tactice, în scopul de a ilustra "pe viu" funcționalitatea memoriei și a imaginației în geneza actului creator, cu succesiunea
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
asemenea formă pretențioasă de artă, cu toată incompatibilitatea "de fond" dintre romanul scriitorului francez (sinteză a secole întregi de cultură scrisă) și căznitele tentative de sincronizare ale romancierilor autohtoni. În aceste condiții, imitația n-avea cum fi altfel decât formală, proustianismul cerându-se adaptat la coordonatele unei alte geografii spirituale, dominate de o mentalitate inerțial-rurală și de spaima dezrădăcinării, care atribuie căutării timpului pierdut semnificația unui pelerinaj ce îneacă sufletul într-un șuvoi de lacrimi și de lirism indigest, după cunoscuta
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
desemnează cumva chiar ipostaza privilegiată a eroului lovinescian, adică a intelectualului implicat în jocul vieții numai pe jumătate, asemeni spectatorului-actor? Și, dacă așa stau lucrurile, atunci e limpede că "romanul-melodramă" cultivat de prozatorul român intră în sfera de iradiere a proustianismului într-o măsură cu mult mai mare decât ne-am fi așteptat. Rămâne de văzut cum izbutește Lovinescu să asimileze lecția marelui prozator francez. Așadar, prin intermediul memoriei involuntare romanul proustian descoperea inconștientul și structura sa muzicală, desfășurată în spațiu ca
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
de văzut cum izbutește Lovinescu să asimileze lecția marelui prozator francez. Așadar, prin intermediul memoriei involuntare romanul proustian descoperea inconștientul și structura sa muzicală, desfășurată în spațiu ca formă arhitectonică, printr-o compoziție ciclic-serială de o rigoare extremă, fără nimic arbitrar (proustianismul nu înseamnă doar "autenticitate", "elan vital", "introspecție" sau "psihologism", ci și viziune organic-integratoare). Or, spațializarea "substanței invizibile a timpului", pe care Proust a încercat să o izoleze într-o "suită de romane ale Inconștientului", presupunea abandonarea psihologismului vulgar, de sursă
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
formule artistice de unde și impresia de "hibridizare", cum și "inconsecvențele" semnalate de majoritatea exegeților. Până una alta, trebuie să reținem că excluderea simțurilor minore din orizontul trăirilor afective și al proceselor psihice (conștiente și inconștiente) indică o deviație simptomatică în raport cu proustianismul, ce relevă caracterul raționalist-artificial ("analitic" în sensul cel mai îngust) al "metodei" lovinesciene. Într-adevăr, autorul lui Bizu mimează autenticitatea pentru a înscena cât mai convingător procesul rememorării, preluând numai unele elemente de tehnică narativă (centralitatea eului, subminarea omniscienței, preeminența
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Bizu, e vorba despre o aceeași inadecvare (de formă și de viziune) a discursului romanesc lovinescian la "modelul Proust", pe care am încercat să o explic și să o justific într-un capitol anterior (vezi supra, capitolul Memorie involuntară și proustianism). În pofida voinței sale, Lovinescu rămâne de fapt consecvent cu sine și scrie la fel, același tip de roman, în registru melodramatic, indiferent de "nuanțe". Atunci când se referă, de pildă, la procedeul "alternării" dintre planul oniric și cel al percepției conștiente
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
de artă devin imagini prin aceea că procesele închegate ca obiectivitate vorbesc de la sine."455 Concluzii Autorul acestei lucrări refuză, dintr-o convingere lăuntrică, să meargă pe poteci bătătorite. O primă rezultantă a acestei atitudini ar fi dezinteresul deliberat față de proustianismul lui Camil Petrescu. E o problemă atât de discutată, atât de întoarsă pe toate fețele, încât e greu să vii cu un punct de vedere personal. "Voci" critice mult mai avizate (G. Călinescu, Tudor Vianu, Al. George, Al. Paleologu, N.
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
Marcel, copil fiind la Combray, urmărește o rază de soare ce se strecoară În camera sa și o descrie cu toată luxuria de asociații pe care le descoperă memoria involuntară), „Aici, monșer, se Întrevede În ce constă structura profundă a proustianismului, dar À la recherche du temps perdu nu este o simplă ejaculare lirică, cum cred unii; nu, este evident că Proust este un mare constructor, el narează geometria sentimentelor și a realului, cu mare grijă pentru amănuntul semnificativ. El este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
lumea lui Rebreanu, polonezul Reymont (în Țăranii), dar fără înțelegerea inovației dostoievskiene" (p. 122-123). Un paradox, ce va suscita cu siguranță comentarii printre confrați, emite Theodor Codreanu cu privire la Sadoveanu: "...singurul scriitor român care s-a apropiat cu adevărat de esența proustianismului a fost Sadoveanu tocmai prin neaderența sa la experiența proustiană" (p. 153). Paradoxal și judicios este și începutul comentariului critic la Arghezi: "Uneori, detractorii au imprevizibilul avantaj de a fi mai aproape de izvoarele capabile să definească o personalitate decât cei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
subiectivitate și de autenticitate. Dacă pentru Lovinescu, modernizarea prozei vizează un aspect evolutiv de la rural la urban și de la obiectiv la subiectiv, W.C. Booth, în Retorica romanului, ia în considerare tipul de viziune narativă pentru a disocia. Susținător fidel al proustianismului și lector entuziast al lui Huxley, Anton Holban se identifică în Testament literar ca un teoretician fin al textului autentic. O distincție specifică exprimată în tonalități de confesiune, este aceea între romanul dinamic și cel static al experiențelor interioare, cu
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
fragmentarism. Rod al imaginației care sesizează și combină, în funcție de viața interioară, datele concretului, romanul autentic este, după Anton Holban, o confesiune, operând cu experiențe extrase din zona autobiograficului, filtrate prin conștiință, abstractizate, generalizate și apoi atribuite faptelor și oamenilor. Proustianismul lui Anton Holban se bazează pe specularea inteligentă a închipuirii, care lucrează cu datele reale sublimate, trecute, din concretețea lor, în plan conceptual, cu finalitate estetică. De aici explicația unora dintre procedeele sale: lipsa cronologiei, sfărâmarea oricărei idei de unitate
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
de care literatura româna nu se putea lipsi. În eseul „Teoria romanului”, el consideră că această specie literară trebuie să fie o scriere tipic realistă, să demonstreze idei printr-o experiență de viață de excepție. În acest sens, criticul respinge proustianismul din romanele vremii sale (vezi Camil Petrescu), optând pentru formula realistă, balzaciană. Asta nu Însemna că prustianismul nu era o noutate În proza vremii, ori autorul romanului „Ultima noapte de dragoste...” a demonstrat-o cu prisosință, iar opera acestuia a
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
Și așa mai departe, totul într-o bășcălie colosală. Cu toate acestea, în subsidiar și în detalii, observațiile strict critice sunt cel mai adesea inedite, pertinente și acute. Așa de pildă, à propos de Patul lui Procust și de presupusul proustianism al lui Camil Petrescu (pe care cu drept cuvânt îl neagă), are niște considerații incidentale asupra arhitectonicii unitare și construcției complexe a Căutării timpului pierdut, foarte noi și surprinzătoare în acea vreme, când avea curs părerea, susținută de José Ortega
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
transcendentalul omului recent ar fi Celălalt, că actul sexual poate fi Înregistrat ca mistic de o conștiință aflată Înaintea ultimatumului. Dincolo de tîlcuri, există galeria de bărbați simpatici despre care vorbeam și o literatură adesea autentică a experiențelor capitale de viață. Proustianism: „Car danser, comme écrire, est une espèce d’apparente défaite: effusion, épanchement, la lettre et la danse confinent à l’oblation, au don de soi. ” Emmanuelle Bayamack-Tam, bătrînul autist Disjuncția următoare: „Discursul narativ nu are nimic de exprimat, ci ceva
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
meritele de mare poet lui Al. Macedonski, până atunci aproape ignorat. Pentru perioada interbelică, atenția lui C. se concentrează asupra celor mai reprezentativi romancieri, după opinia sa, Liviu Rebreanu, Hortensia Papadat-Bengescu și Camil Petrescu, ultimilor doi nerecunoscându-li-se însă proustianismul. În poezie, aprecierea lui superlativă se îndreaptă către Tudor Arghezi, Ion Barbu și, din păcate, mai puțin către Lucian Blaga. C. nu gustă Craii de Curtea-Veche al lui Mateiu I. Caragiale, respinge în bloc literatura „experiențelor” a „noii generații”, e
CALINESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286041_a_287370]
-
Liban, mireasă, din ultimul volum de versuri al autorului, Lauda lucrurilor. Toate ideile lui C. despre roman și caracterologie, despre „indiferență” și „obiectivitate”, despre mediul (citadin) se reîntâlnesc în Enigma Otiliei, epos de factură aproape demonstrativ balzaciană, care contrazicea practic proustianismul și experimentalismul, neagreate de scriitor: subiect și conflict bine închegate, construcție solidă, personaje, mai curând caractere, întru totul memorabile. Narațiunea conține două planuri, acela al luptei succesorale privind averea lui Costache Giurgiuveanu și a familiei Tulea și acela erotic, al
CALINESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286041_a_287370]