66 matches
-
Comrie, Creissels, Croft p. ext. = prin extindere part. = participiu pers. = persoană PF = Phonological Form (engl.), Forma Fonologică PM = Programul Minimalist (Chomsky 1995) PP = Principii și Parametri Pr = categoria funcțională care reprezintă relația de predicație, în teoria lui Bowers (2002) prov. = provensală ptg. = portugheză refl. = reflexiv rel. = relativ(ă) rom. = română S = subiectul verbelor intranzitive Sa = subiectul marcat ca A So = subiectul marcat ca O S-Structură = structură de suprafață sp. = spaniolă Spec = specificator T = Tense (engl.), categoria funcțională Timp TP = Tense
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
V-la-C prin inversiune V-AUX Discutând influența slav(on)ă asupra sintaxei românei vechi, Dragomirescu (2015a) subliniază faptul că fenomenele de inversiune V-AUX25 sunt prezente și în majoritatea celorlalte varietăți romanice vechi: spaniola veche, italiana veche, franceza veche, catalana și provensala medievale, portugheza veche. Autori ca Rivero (1993); Mensching (2012); Dragomirescu (2015a) subliniază varietatea tipurilor de auxiliar care permit inversiunea: auxiliare perfective, condiționale, de viitor. De asemenea, Dragomirescu (2015a) arată inversiunea de acest tip este atestată în unele varietăți sud-dunărene (istroromână
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
cunoscut. De fapt, femeia se uita înspre un șofer care flutura furios plăcuța de înmatriculare de la mașina lui sub nasul unui ins descumpănit. Asta era tot. Dar plăcerea de a căsca gura era mai presus de orice. „Badaud“ vine din provensală și însemna la început pur și simplu „prostănac“ (așa apare și la Rabelais). Sensul de privitor (lipsit de simț critic) la spectacolul străzii apare de-abia în secolul al XVIII-lea, iar Voltaire îi explică în Dicționarul filosofic originea italiană
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2182_a_3507]
-
adică acele particularități pe care textul, ca obiect cultural, le poate avea într-o anumită limba istorică (de la formulele de salut, formularea negației sau exprimarea reverenței și pînă la genuri literare populare sau culte specifice: vedele indiene, șaga islandeza, poezia provensala a trubadurilor, doina românească etc.; s-ar putea compară unele specii precum glumă sau bancul: de exemplu bancul englezesc și bancurile cu Radio Erevan etc.). Unele forme culte, ca de pildă haiku-ul sau structura narativa "povestirea în povestire" pot
Lingvistica limbilor lumii by Dorel Fînaru () [Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
Iată, spre exemplificare, coeficientele de evoluție ale principalelor limbi romanice în comparație cu limba latină, coeficiente calculate de lingvistul și poliglotul american de origine italiană Mario Pei: * Limba sarda: 8%; * Limba italiană: 12%; * Limba spaniolă: 20%; * Limba română: 23,5%; * Limba occitană (provensala): 25%; * Limba portugheză: 31%; * Limba franceză: 44%. Problema patriei primitive a indo-europenilor este în continuare una controversată: nord-vestul Indiei sau Iran, stepa nord-pontică (ipoteza Kurgan 250), Anatolia. Cei mai multi adepți i-a avut prima ipoteză, dar ipoteza Kurgan cîștigă teren. Aceasta
Lingvistica limbilor lumii by Dorel Fînaru () [Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
în care acestea se vorbesc e denumit Románia. Nouă Románie cuprinde zonele de răspîndire de pe alte continente. Cea mai cunoscută împărțire a limbilor romanice cuprinde un grup italo-romanic (română, dalmata, italiană, retoromana și sarda), un grup galoromanic (franceză și occitana/ provensala) și un grup iberoromanic (catalana, spaniolă și portugheză). Friedrich Diez, unul dintre întemeietorii romanisticii, împărțea limbile romanice în limbi sigmatice (folosesc desinența -s pentru plural) și asigmatice (folosesc desinențe vocalice pentru plural). În cea de-a doua categorie intră limbile
Lingvistica limbilor lumii by Dorel Fînaru () [Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
etimologic al limbii române pe baza cercetărilor de indo-europenistică, Editura Alcor Edimpex S.R.L., București, 2008. Vinereanu, Mihai, Rădăcini nostratice în limba română/ Nostratic Roots în Romanian Language, Editura Alcor Edimpex S.R.L., București, 2010. Vintilă-Rădulescu, Ioana, Introducere în studiul limbii occitane (provensale), Universitatea din București, Institutul de Lingvistică, București, 1981. Vintilă-Rădulescu, Ioana, Romanistica românească din utimele două decenii, în "Studii și cercetări lingvistice", XLVII, nr. 1-6, 1996, pp. 247-272. Walter, Henriette, Limba franceză în timp și spațiu, Casa Editorială "Demiurg", Iași, 1998
Lingvistica limbilor lumii by Dorel Fînaru () [Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
proprie, cu caractere arabe și semitice 274. occidentală (interlingue) limba artificială construită de Edgar de Wahl în 1922; nu trebuie confundată cu interlingua (v.); gramatică foarte simplă; limba artificială cea mai apropiată de limbile naturale structura indo-europeană latină 275. occitană (provensala, lenga d'oc, langue d'oc) O Catalunia (Spania) / N sudul Franței (inclusiv dialectul gascon), Italia, Monaco Numită și provensala, după dialectal din Provence. Denumită de Dante lingua d'oc după adverbul de afirmație da. Epoca de glorie a limbii
Lingvistica limbilor lumii by Dorel Fînaru () [Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
confundată cu interlingua (v.); gramatică foarte simplă; limba artificială cea mai apropiată de limbile naturale structura indo-europeană latină 275. occitană (provensala, lenga d'oc, langue d'oc) O Catalunia (Spania) / N sudul Franței (inclusiv dialectul gascon), Italia, Monaco Numită și provensala, după dialectal din Provence. Denumită de Dante lingua d'oc după adverbul de afirmație da. Epoca de glorie a limbii occitane a fost între sec. al IX-lea și sec. al XIII-lea (celebra poezie a trubadurilor), care stă la
Lingvistica limbilor lumii by Dorel Fînaru () [Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
128, 132, 175, proto-~ 119, 124 nubiană 210, 211, 288, 334, ~ veche 288, egipteano-~ 209 număr (categorie gramaticala) 64, 65, 66, 68, 77, 78, 90, 101, 142, 155, 201, 204, 205, 210, 267, 293, 346 O occidentală (interlingue) 288 occitană (provensala, lenga d'oc, langue d'oc) 42, 66, 69, 100, 112, 115, 147, 148, 154, 155, 160, 239, 249, 261, 262, 263, 289, 323, 328, 334, ~ literară 111 oclusiva 137, 141, 148, 164, 178, 188, 192, 222, 295 ogură (bolgară
Lingvistica limbilor lumii by Dorel Fînaru () [Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
critic neinițiate [s.n] interpretează această omogenitate incongruenta într-o coincidență materială". Metaforă barbiana ar putea avea legătură cu expresia "leș jeux floraux", un concurs anul organizat, cu unele întreruperi, la Toulouse, încă din Evul Mediu, pentru a promova poezia provensala și franceză de calitate. Recompensele constau în cinci flori de aur sau de argint (o violeta, un trandafir sălbatec, o gălbenea, o nemuritoare și un crin). Cel care cucerea trei dintre ele era declarat "maître des jeux floraux". 15 Ion
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
kö]), rom. coadă și aplicînd legile fonetice de evoluție a acestor limbi se ajunge la forma latină *coda (cu o închis), iar nu la latinul clasic cauda. Dacă această formă clasică ar fi fost punctul de plecare pentru cuvintele romanice, provensala și româna ar fi păstrat diftongul au, portugheza l-ar fi transformat în ou, iar celelalte limbi ar fi avut un o deschis, franceza realizînd și palatalizarea lui c inițial, așa cum sugerează lat. causa, din care au rezultat prov. cauza
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
la alta, încît nu se mai păstrează nici identitatea și nici unitatea limbii latine. Limbile romanice au apărut în zona de sud și centrală a continentului European și sînt în număr de zece: româna, dal-mata (astăzi dispărută), retoromana, italiana, sarda, provensala (occitana), franceza, catalana, spaniola și portugheza. Ele au fost clasificate în mai multe moduri, mai întîi de însuși întemeietorul lingvisticii romanice (sau romanisticii 39) Friedrich Diez, care avea în vedere modul de formare al pluralului. După acest criteriu, româna și
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
sînt limbi asigmatice deoarece formează pluralul în vocală, iar celelalte sînt sigmatice pentru că formează pluralul cu desinența -s. O altă clasificare, care are în vedere mai multe criterii, distinge trei grupuri de limbi romanice: iberoromanic (spaniola, portugheza, catalana), galoromanic (franceza, provensala) și italo-ro-manic (italiana, româna, dalmata, sarda, retoromana). Indiferent de modul în care pot fi clasificate, limbile romanice au trăsătura definitorie că moștenesc elementele lor de bază din latina populară și, prin aceasta, sînt înrudite între ele. Nu întotdeauna însă limbile
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
deși nici aspectul literar nu este unitar, în dialectul engadinez realizîndu-se, prima traducere a Bibliei într-o limbă romanică, în anul 1560. De asemenea, deși cu redare dialectală, o foarte bogată literatură, îndeosebi poezie, s-a realizat în epoca modernă. Provensala (sau occitana) a fost însă prin excelență limba poeziei spre sfîrșitul Evului Mediu și ar fi putut dezvolta un aspect literar remarcabil dacă vicisitudinile istoriei nu-i barau dezvoltarea. Ca limbă a creației lirice, provensala a fost cultivată nu numai
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
a realizat în epoca modernă. Provensala (sau occitana) a fost însă prin excelență limba poeziei spre sfîrșitul Evului Mediu și ar fi putut dezvolta un aspect literar remarcabil dacă vicisitudinile istoriei nu-i barau dezvoltarea. Ca limbă a creației lirice, provensala a fost cultivată nu numai în zona sudică a Franței, ci și în nord, în Italia și în Spania, încît a cunoscut o mare răspîndire în perioada trubadurilor (secolele al XII-lea și al XIII-lea). Treptat însă a pierdut
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
afirmarea francezei (mai ales după 1539), încît nici faptul că are un mare număr de vorbitori (aproximativ 10 milioane) și nici încercarea de revigorare în secolul al XIX-lea nu au mai putut restabili vechiul ei statut. Numeroase similitudini cu provensala are limba catalană, explicabile prin unitatea politică și administrativă formată de Carol ce Mare în perioada luptei contra maurilor, unitate care întrunea teritoriile celor două limbi. Ca atare, deși are unele trăsături care o apropie de spaniolă și de portugheză
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
valoare modală, sfatul, opinia: You should not speak so loud. "Nu vorbi așa tare". Întemeietorul lingvisticii romanice, Friedrich Diez, a propus o clasificare a idiomurilor neolatine în două grupe, una estică (care cuprindea româna și italiana) și alta vestică (franceza, provensala, spaniola și portugheza). Criteriul acestei clasificări este reprezentat de mărcile pluralului, în grupa estică acestea fiind vocalice, iar în cea vestică consonantice (desinența -s). În ambele situații însă originea acestor mărci este în latină, dar au fost continuate de aici
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
la cuvintele terminate la singular în consoană, pluralul se realizează cu ajutorul unei vocale de legătură, încît desinența devine -es: sp. ciudad ciudades, señor señores, pg. flor flores, senhor senhores. În unele limbi moderne, -s desinențial nu mai este pronunțat, în provensala modernă dispărînd și în scris, recunoașterea numărului substantivului realizîndu-se pe baza determinanților (articol sau adjectiv). În franceză, amuțirea lui -s nu a condus la înlăturarea lui în scris, iar, atunci, cînd substantivul începe cu o vocală, se pronunță -s final
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
it. casa (la declinarea întîi); lat. annus > rom. an, it. anno (la declinarea a doua); lat. canis,-is > rom. cîne, it. cane; lat. pars,-tis > rom., it. parte (la declinarea a treia). Cele mai îndepărtate de latină sînt franceza și provensala, care au o singură clasă de substantive (la fel ca engleza în cadrul limbilor germanice) și nu mai păstrează nimic din clasificarea latinească în declinări. Spaniola și portugheza au două clase de substantive, una cu terminații vocalice la singular și alta
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
fel ca la declinarea adjectivală tare din limbile germanice): des-deasă-deși-dese, frumos-frumoși-frumoasă-frumoase. În mod similar, spaniola și portugheza au unele adjective cu două terminații, cîte una pentru fiecare din genuri, și altele cu o singură terminație. Adjectivele din franceză și din provensală au cîte o formă pentru fiecare gen, femininul deosebindu-se de masculin prin desinența -e în franceză (fac excepție cele care se termină în -e la masculin) și prin desinența -o în provensală. Împreună cu unele adverbe, adjectivele cunosc categoria gramaticală
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
singură terminație. Adjectivele din franceză și din provensală au cîte o formă pentru fiecare gen, femininul deosebindu-se de masculin prin desinența -e în franceză (fac excepție cele care se termină în -e la masculin) și prin desinența -o în provensală. Împreună cu unele adverbe, adjectivele cunosc categoria gramaticală a gradelor de comparație, care, în latină, se realiza sintetic, prin adăugarea unor sufixe la forma de pozitiv, -ior sau -ius la comparativ (de la altus "înalt", altior sau altius) și -issimus sau -erimus
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
culturală, continuînd unele dintre ele-mentele anterioare, pe altele însă modificîndu-le sau înlocu-indu-le. În secolul al III-lea, triburile alemanilor au pătruns în teritoriile Elveției actuale, realizînd o întrerupere a continuității romanice între zona în care au luat naștere franceza și provensala și cea în care s-a format retoromana. Sub presiunea dialectelor italiene din sud și a celor germanice de tip bavarez din nord, însăși unitatea retoromanei este însă compromisă, printr-o fragmentare accentuată și prin lipsa unor posibilități unificatoare. Una
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
această limbă, din care a preluat numeroase elemente lexicale: amour, asperge "sparanghel", aubergine "pătlăgică vînătă", ballade, cabane, cadeau, cade-nas "zăvor", cigale "greier" etc. Printr-un decret al lui Fran-cisc I din 1539 însă, franceza a devenit singura limbă oficială, iar provensala a intrat într-un proces de decadență și a început să fie asaltată de elementele franceze. Ca urmare a stăpînirii unor teritorii europene, a prestigiului feudalității franceze și a unei culturi înfloritoare s-au creat premisele răspîndirii multor cuvinte din
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
în secolul al XVIII-lea, franceza era vorbită în toate mediile aristocratice europene, influențînd astfel limbile literare naționale și, prin ele, în multe cazuri vorbirea cotidiană. Influența franceză s-a exercitat asupra tuturor limbilor romanice, mai întîi asupra celor învecinate (provensala, italiana, spaniola și portugheza) și mai tîrziu asupra românei. Italiana a cunoscut de-a lungul întregii ei evoluții un aflux de elemente franceze în domenii dintre cele mai variate: avventura, canceliere, cavaliere, dama, fabla, feudo, gaggio "amanet", giallo "galben", mangiare
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]