66 matches
-
kö]), rom. coadă și aplicînd legile fonetice de evoluție a acestor limbi se ajunge la forma latină *coda (cu o închis), iar nu la latinul clasic cauda. Dacă această formă clasică ar fi fost punctul de plecare pentru cuvintele romanice, provensala și româna ar fi păstrat diftongul au, portugheza l-ar fi transformat în ou, iar celelalte limbi ar fi avut un o deschis, franceza realizînd și palatalizarea lui c inițial, așa cum sugerează lat. causa, din care au rezultat prov. cauza
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
la alta, încît nu se mai păstrează nici identitatea și nici unitatea limbii latine. Limbile romanice au apărut în zona de sud și centrală a continentului European și sînt în număr de zece: româna, dal-mata (astăzi dispărută), retoromana, italiana, sarda, provensala (occitana), franceza, catalana, spaniola și portugheza. Ele au fost clasificate în mai multe moduri, mai întîi de însuși întemeietorul lingvisticii romanice (sau romanisticii 39) Friedrich Diez, care avea în vedere modul de formare al pluralului. După acest criteriu, româna și
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
sînt limbi asigmatice deoarece formează pluralul în vocală, iar celelalte sînt sigmatice pentru că formează pluralul cu desinența -s. O altă clasificare, care are în vedere mai multe criterii, distinge trei grupuri de limbi romanice: iberoromanic (spaniola, portugheza, catalana), galoromanic (franceza, provensala) și italo-ro-manic (italiana, româna, dalmata, sarda, retoromana). Indiferent de modul în care pot fi clasificate, limbile romanice au trăsătura definitorie că moștenesc elementele lor de bază din latina populară și, prin aceasta, sînt înrudite între ele. Nu întotdeauna însă limbile
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
deși nici aspectul literar nu este unitar, în dialectul engadinez realizîndu-se, prima traducere a Bibliei într-o limbă romanică, în anul 1560. De asemenea, deși cu redare dialectală, o foarte bogată literatură, îndeosebi poezie, s-a realizat în epoca modernă. Provensala (sau occitana) a fost însă prin excelență limba poeziei spre sfîrșitul Evului Mediu și ar fi putut dezvolta un aspect literar remarcabil dacă vicisitudinile istoriei nu-i barau dezvoltarea. Ca limbă a creației lirice, provensala a fost cultivată nu numai
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
a realizat în epoca modernă. Provensala (sau occitana) a fost însă prin excelență limba poeziei spre sfîrșitul Evului Mediu și ar fi putut dezvolta un aspect literar remarcabil dacă vicisitudinile istoriei nu-i barau dezvoltarea. Ca limbă a creației lirice, provensala a fost cultivată nu numai în zona sudică a Franței, ci și în nord, în Italia și în Spania, încît a cunoscut o mare răspîndire în perioada trubadurilor (secolele al XII-lea și al XIII-lea). Treptat însă a pierdut
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
afirmarea francezei (mai ales după 1539), încît nici faptul că are un mare număr de vorbitori (aproximativ 10 milioane) și nici încercarea de revigorare în secolul al XIX-lea nu au mai putut restabili vechiul ei statut. Numeroase similitudini cu provensala are limba catalană, explicabile prin unitatea politică și administrativă formată de Carol ce Mare în perioada luptei contra maurilor, unitate care întrunea teritoriile celor două limbi. Ca atare, deși are unele trăsături care o apropie de spaniolă și de portugheză
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
valoare modală, sfatul, opinia: You should not speak so loud. "Nu vorbi așa tare". Întemeietorul lingvisticii romanice, Friedrich Diez, a propus o clasificare a idiomurilor neolatine în două grupe, una estică (care cuprindea româna și italiana) și alta vestică (franceza, provensala, spaniola și portugheza). Criteriul acestei clasificări este reprezentat de mărcile pluralului, în grupa estică acestea fiind vocalice, iar în cea vestică consonantice (desinența -s). În ambele situații însă originea acestor mărci este în latină, dar au fost continuate de aici
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
la cuvintele terminate la singular în consoană, pluralul se realizează cu ajutorul unei vocale de legătură, încît desinența devine -es: sp. ciudad ciudades, señor señores, pg. flor flores, senhor senhores. În unele limbi moderne, -s desinențial nu mai este pronunțat, în provensala modernă dispărînd și în scris, recunoașterea numărului substantivului realizîndu-se pe baza determinanților (articol sau adjectiv). În franceză, amuțirea lui -s nu a condus la înlăturarea lui în scris, iar, atunci, cînd substantivul începe cu o vocală, se pronunță -s final
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
it. casa (la declinarea întîi); lat. annus > rom. an, it. anno (la declinarea a doua); lat. canis,-is > rom. cîne, it. cane; lat. pars,-tis > rom., it. parte (la declinarea a treia). Cele mai îndepărtate de latină sînt franceza și provensala, care au o singură clasă de substantive (la fel ca engleza în cadrul limbilor germanice) și nu mai păstrează nimic din clasificarea latinească în declinări. Spaniola și portugheza au două clase de substantive, una cu terminații vocalice la singular și alta
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
fel ca la declinarea adjectivală tare din limbile germanice): des-deasă-deși-dese, frumos-frumoși-frumoasă-frumoase. În mod similar, spaniola și portugheza au unele adjective cu două terminații, cîte una pentru fiecare din genuri, și altele cu o singură terminație. Adjectivele din franceză și din provensală au cîte o formă pentru fiecare gen, femininul deosebindu-se de masculin prin desinența -e în franceză (fac excepție cele care se termină în -e la masculin) și prin desinența -o în provensală. Împreună cu unele adverbe, adjectivele cunosc categoria gramaticală
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
singură terminație. Adjectivele din franceză și din provensală au cîte o formă pentru fiecare gen, femininul deosebindu-se de masculin prin desinența -e în franceză (fac excepție cele care se termină în -e la masculin) și prin desinența -o în provensală. Împreună cu unele adverbe, adjectivele cunosc categoria gramaticală a gradelor de comparație, care, în latină, se realiza sintetic, prin adăugarea unor sufixe la forma de pozitiv, -ior sau -ius la comparativ (de la altus "înalt", altior sau altius) și -issimus sau -erimus
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
culturală, continuînd unele dintre ele-mentele anterioare, pe altele însă modificîndu-le sau înlocu-indu-le. În secolul al III-lea, triburile alemanilor au pătruns în teritoriile Elveției actuale, realizînd o întrerupere a continuității romanice între zona în care au luat naștere franceza și provensala și cea în care s-a format retoromana. Sub presiunea dialectelor italiene din sud și a celor germanice de tip bavarez din nord, însăși unitatea retoromanei este însă compromisă, printr-o fragmentare accentuată și prin lipsa unor posibilități unificatoare. Una
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
această limbă, din care a preluat numeroase elemente lexicale: amour, asperge "sparanghel", aubergine "pătlăgică vînătă", ballade, cabane, cadeau, cade-nas "zăvor", cigale "greier" etc. Printr-un decret al lui Fran-cisc I din 1539 însă, franceza a devenit singura limbă oficială, iar provensala a intrat într-un proces de decadență și a început să fie asaltată de elementele franceze. Ca urmare a stăpînirii unor teritorii europene, a prestigiului feudalității franceze și a unei culturi înfloritoare s-au creat premisele răspîndirii multor cuvinte din
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
în secolul al XVIII-lea, franceza era vorbită în toate mediile aristocratice europene, influențînd astfel limbile literare naționale și, prin ele, în multe cazuri vorbirea cotidiană. Influența franceză s-a exercitat asupra tuturor limbilor romanice, mai întîi asupra celor învecinate (provensala, italiana, spaniola și portugheza) și mai tîrziu asupra românei. Italiana a cunoscut de-a lungul întregii ei evoluții un aflux de elemente franceze în domenii dintre cele mai variate: avventura, canceliere, cavaliere, dama, fabla, feudo, gaggio "amanet", giallo "galben", mangiare
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
în spaniolă (carabela), în franceză (caracvelle) și în italiană (caravella). Francezul caravelle [kara΄vεl] a fost împrumutat ulterior de numeroase limbi: engl. caravel [΄karəvel], germ. Karavelle [kara΄vεlə], rom caravelă etc. Cuvîntul grecesc kárabos a ajuns, în epoca bizantină, în provensală și în dialectul gascon din grupul franco-provensal, unde a primit forma gabarra și de unde a fost preluat de italiană (gabarra [ga΄bar-ra]) și de franceză (gabar(re) [ga΄ba(]); limba română a luat cuvîntul din franceză, în forma gabară și
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
Spezia Rimini, plasată în spațiul de limbă italiană. Prima, Romania orientală, cuprinde dialectele italiene de la sud de această linie și limbile dalmată și română, iar cea de-a doua, Romania occidentală, dialectele din nordul liniei respective și celelalte limbi romanice (provensala, franceza, sarda, catalana, retoromana, spaniola și portugheza). Cunoscută este și clasificarea realizată de Carlo Tagliavini, care îmbină criteriul geografic cu cel al trăsăturilor morfologice și realizează următoarele grupări: 1) romanica balcanică (româna), 2) romanica italică (dalmata, italiana, sarda, retoromana), 3
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
s-a impus tot mai mult desinența -a pentru genul feminin și chiar cuvinte de genul masculin sau neutru din latină, dacă aveau desinența -a, au trecut la feminin. Acest -a apare ca -e în franceză și ca -o în provensală, dar continuă tot pe -a de la femininul latinesc. Așadar, se constată că, în limbile romanice, numărul și genul se exprimă în forma însăși a cuvîntului, adică paradigmatic sau sintetic, în vreme ce categoria cazului se exprimă din ce în ce mai mult perifrastic sau analitic. Ca
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
într-o manieră foarte econo-mică și simplă în raport cu modelul general germanic. Invariabilitatea articolului și a adjectivului în funcție de număr și de gen face ca aceste categorii să fie marcate numai în cazul substantivului determinat (în unele limbi romanice, precum franceza și provensala, marcarea numărului și genului se face, dimpotrivă, prin determinanți). Dacă numărul este întotdeauna marcat în limba engleză, de obicei prin desinența -s la plural (dar uneori prin mijloace nondesinențiale: man-men, woman-women, goos-gees etc.), genul nu are întotdeauna o determinare internă
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
lungă perioadă de timp operele epice se compuneau în dialectul castilian, în vreme ce poezia lirică medievală apela mai ales la dialectul galician, apropiat prin multe particularități de limba portugheză. Pe de altă parte, în zona catalană a coastei mediteraneene, poeții foloseau provensala, limbă de mare circulație, prin creația trubadurilor, în jumătatea de sud a Franței și în nordul Italiei. Din acest motiv, deși dialectul castilian cîștiga mereu prestigiu, întrucît Castilia a organizat și a condus lupta împotriva ocupației arabe, limba literară formată
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
neer. = neerlandeză (olandeză + flamandă), neerlandez nom. = nominativ norm. = (dialectul) normand norv. = nornegiană, norvegian num. = numeral part. = participiu pers. = persoană pg. = portugheză, portughez pl. = plural pol. = poloneză, polonez pop. = popular prep. = prepoziție prez. = prezent pron. = pronume pron. dem. = pronume demonstrativ prov. = provensală; provensal refl. = reflexiv rom. = română, român rus. = rusă, rus s. = substantiv sec. = secol sg. = singular sl. = slavă, slav; slavon sp. = spaniolă, spaniol sued. = suedeză, suedez ucr. = ucraineană, ucrainean v. = vechi vb. = verb * = neatestat Semne folosite în transcrierea fonetică Necesitatea de
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
și dicționarul său; care a fost considerat, chiar de la începutul Evului Mediu, limba savantă, într-o asemenea măsură încât regele René și Petrarca i-au arătat predilecție, și Dante aproape și-a scris poemul în ea; dacă ar fi ales provensala, italiana, care abia răsărea, ar fi rămas un jargon. Cum s-ar explica aceste fapte dacă fondul și forma limbii romane n-ar fi existat dinainte și n-ar fi prins rădăcini adânci în obiceiuri?" Ar lua prea mult să
by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
V-la-C prin inversiune V-AUX Discutând influența slav(on)ă asupra sintaxei românei vechi, Dragomirescu (2015a) subliniază faptul că fenomenele de inversiune V-AUX25 sunt prezente și în majoritatea celorlalte varietăți romanice vechi: spaniola veche, italiana veche, franceza veche, catalana și provensala medievale, portugheza veche. Autori ca Rivero (1993); Mensching (2012); Dragomirescu (2015a) subliniază varietatea tipurilor de auxiliar care permit inversiunea: auxiliare perfective, condiționale, de viitor. De asemenea, Dragomirescu (2015a) arată inversiunea de acest tip este atestată în unele varietăți sud-dunărene (istroromână
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
1927, Medea, 1930); își dăduse doctoratul cu teza, cu titlul lung, medieval că și tema pe care o trata Cântecele de Cruciata ale lui Walther von der Vogelweide în lumina spiritului Cruciatelor și a cântecelor de Cruciata din literaturile: mittelhochdeutsch, provensala, franceza veche, flamanda și latină medievală (tipărită în 1934) și tradusese din această literatura (Gudrun, Epopee populară medievală germană, 1931), în fine din toamna anului 1932 S. Mândrescu îl lașase succesor la catedră de germană a Universității din București. Evocarea
Amintirile lui Virgil Tempeanu by Iordan Datcu () [Corola-journal/Journalistic/18006_a_19331]
-
latura clișeizată, formularistică a limbii, pentru elementele idiomatice, neguvernate de reguli. Cele două volume de bibliografie parțial comentată acoperă preocupările pentru frazeologie de la începuturi pînă la 1997, în domeniul general romanic, în franceză și italiană (vol. I), în catalană, portugheză, provensală, retoromană, română, sardă și spaniolă (vol. II). Autorul îi mulțumește la începutul cărții lingvistei Victoria Popovici pentru contribuția ei la capitolele de bibliografie românească și retoromană. Capitolele dedicate fiecărei limbi sînt structurate în mod similar: sînt trecute în revistă lucrări
Frazeologie romanică by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16525_a_17850]
-
Ascultă-acestei dulci Cloé/ Cînd ea o cheamă ori o curmă/ În hanovreza ei: O, ye!" Cît despre limbile neolatine, acestea, după "da"-ul lor, sunt trei (în, desigur, scrierea lui Dante): limba de oc, adică occitana (care se mai cheamă provensală); limba de oïl (devenit oui), franceza; limba de sì, în fine, — italiana. Italia însăși e, de altfel, după ilustrul florentin (cf. Inf. XXXIII, 80) "șilț bel paese là dove il sì suona", — "frumoasa țară unde sì răsună". (Limbă de sì
OUI-DA by Șerban Foarță () [Corola-journal/Imaginative/12912_a_14237]