201 matches
-
că-l măsor, zise el, dar de ce numai unul aveți? Celelalte ați reușit deja să le vindeți? îi întrebă moșul, în timp ce se pregătea de măsurat. Unul dintre ei, văzând intenția serioasă a omului de a măsura cojocul și privind la pufoaica lui veche, îl întrebă: - Dar ai bani de-ajuns ca să-l cumperi, moșule? Moșul nu se gândi mult, băgă mâna în buzunarul pufoaicei, așa cum știa el, scoase un smoc de bani pe care îi arătă celor ce vindeau, ca semn
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
de măsurat. Unul dintre ei, văzând intenția serioasă a omului de a măsura cojocul și privind la pufoaica lui veche, îl întrebă: - Dar ai bani de-ajuns ca să-l cumperi, moșule? Moșul nu se gândi mult, băgă mâna în buzunarul pufoaicei, așa cum știa el, scoase un smoc de bani pe care îi arătă celor ce vindeau, ca semn de încuviințare, apoi, la fel, îi băgă înapoi. Cei doi, când văzură smocul de bani, își dădură seama că erau mai mulți decât
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
semn de încuviințare, apoi, la fel, îi băgă înapoi. Cei doi, când văzură smocul de bani, își dădură seama că erau mai mulți decât costa cojocul lor și, hai să-l ajute pe om să-l măsoare. Moș Parfene lăsă pufoaica pe masă, luă cojocul și se îmbrăcă. Și-l potrivi bine pe corp, ridică gulerul și se întoarse cu spatele, așteptând să audă părerea vânzătorilor. - Ei, cum vă pare? îi întrebă el. Nu primi niciun răspuns. Când se întoarse iar
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
corp, ridică gulerul și se întoarse cu spatele, așteptând să audă părerea vânzătorilor. - Ei, cum vă pare? îi întrebă el. Nu primi niciun răspuns. Când se întoarse iar cu fața spre ei, nu-i mai văzu, nici pe ei, nici pufoaica lui cea veche. Își dădu seama imediat de tot ce se petrecuse. Băieții, văzând câți bani avea cumpărătorul lor în buzunar, nu au mai așteptat, au luat pufoaica și au dispărut printre oameni. Moșul, iubitor de dreptate cum era, nu
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
cu fața spre ei, nu-i mai văzu, nici pe ei, nici pufoaica lui cea veche. Își dădu seama imediat de tot ce se petrecuse. Băieții, văzând câți bani avea cumpărătorul lor în buzunar, nu au mai așteptat, au luat pufoaica și au dispărut printre oameni. Moșul, iubitor de dreptate cum era, nu se bucură, i se făcu milă de acei oameni; doar nu se aleseră cu nimic decât cu o pufoaică veche. Îmbrăcat în cojoc și cu banii în buzunarul
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
lor în buzunar, nu au mai așteptat, au luat pufoaica și au dispărut printre oameni. Moșul, iubitor de dreptate cum era, nu se bucură, i se făcu milă de acei oameni; doar nu se aleseră cu nimic decât cu o pufoaică veche. Îmbrăcat în cojoc și cu banii în buzunarul pantalonilor, el stătu mult timp acolo și îi așteptă cu gând că se vor întoarce, dar în cele din urmă, trebui să plece, să se întoarcă acasă. Când îl văzu mătușa
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
îi așteptă cu gând că se vor întoarce, dar în cele din urmă, trebui să plece, să se întoarcă acasă. Când îl văzu mătușa Paraschiva îmbrăcat cu cojoc, îl luase la rost: - N-ai zis că mergi să-ți cumperi pufoaică, bre? - Da, dar m-am răzgândit și mi-am luat cojoc. Crezi că nu merit? Cei care mi l-au vândut au zis că îl merit. Poate că au avut dreptate, cine știe? Îi povesti, apoi, întâmplarea soției și așa
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
la urma urmei e o nimica toată, un fleac, se gîndi, vîrîndu-și lăbuțele în papuceii de casă căptușiți cu blănițe moi, simțind cîteva gîdilituri în tălpi. Ce femeie, dom’ Președinte, zice Sena ivindu se în ușa garajului înfofolit într-o pufoaică albastră, cu niște pantaloni hippy și ghete de piele, cărînd pe umărul drept o sacoșă. La vîrsta ei tot așa de subțirică și sprintenă, merita să urc pe scări și numai să dau ochii cu ea, zice gîfîind în timp ce se
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
să se aranjeze puțin, merita efortul, așteptase de o viață clipa asta. — Nu vrea să pornească nici în ruptul capului, mă tem că n-o s-o putem urni, zice domnul Președinte, și Sena nu așteaptă altă invitație, își desface capsele pufoaicei și-o leapădă pe un scaun aflat în apropiere, își suflecă mînecile cămășii, dînd la iveală două antebrațe bombate. — Treceți la volan și dați-i o cheie scurtă cînd o să vă spun eu, să vedeți că o ia din prima
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
cineva, o să spunem că eu și Petrică sîntem doi autostopiști care mergem la un congres la Iași. De Sena și Monte Cristo n-o să se ia nimeni, vor arăta ca doi pescari autentici, zice domnul Președinte scoțînd de pe umeraș o pufoaică verde căptușită cu o mulțime de buzunare. — Să-mi spună cineva dacă asta este șosea de secolul douăzeci, se enervează la culme Sena, dacă e normal ca pe același drum să circule căruțe, tiruri, turme de oi și pietoni în
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
că cineva ne folosește, a-nceput să țipe ca un apucat și să izbească cu bocancii în tot ce-i ieșea în cale. Aș fi dat oricît să-l văd scandalizîndu se, suindu-se pe mormanul ăla de adunături, scoțîndu-și pufoaica, aruncînd-o cît colo, rupîndu-și nasturii de la cămașă, dezvelindu-și pieptul, strigînd trageți nătărăilor dacă aveți ordin, lua-v-ar mama dracului pe toți. Și eu atunci, dom’ Roja, am sărit de la locul meu, i-am făcut semn și lui Tîrnăcop
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
asta v-am abordat? — Cum adică? se miră Roja mai potolit, atunci despre ce altceva poate fi vorba? Am rămas fără un sfanț, dar cel puțin acum sîntem chit, începe Roja să repete pentru sine, clănțănind din dinți, trăgîndu-și fermoarul pufoaicei pînă sub bărbie, zgribulind de frig. E singur în stradă, începe să țopăie pe loc neștiind în ce direcție s-o apuce, i-auzi cu ce trăsnăi îmi mai venise și secătura asta de Patru Ace, începe să-și refacă
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
prea mare. — Ce face? Ce-i prea mare? mă întreabă tata. — Nasul meu! răcnesc eu. Te rog, zice mama, îți conferă personalitate, așa că dă-i pace. Dar cine are nevoie de personalitate? Eu am nevoie de-o fetișcană adevărată! Cu pufoaica ei albastră, cu bentița ei roșie cu pampoane pe urechi și cu mănușile ei mari, albe, cu un singur deget - Miss America pe patine! Cu vâscul ei și cu budinca ei cu stafide (ce-o mai fi și aia) și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
2-3 metri de ecran. El, bișnițarul de bilete, nu se umilea să stea pe scaunele numerotate ale sălii, locul lui era deasupra noastră, pe scenă, și n-avea număr. Zăceam într-o dimineață vineție de început de iarnă, zgribulit în pufoaica de șantierist, la o coadă de cel puțin 3 ore. Mexicanul meu era pe aproape, făcuse câteva biznisuri, își îndesa banii în buzunare. „Hai, bă, să machim ceva la geamuri multe, că m-am căcat pe mine de frig!” îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
lui nevastă, care avea și ea liber. Totuși, pașii erau ai cuiva. - Da? zise fără să își ridice privirea. - Bună ziua, răspunse o voce de femeie. O privi. Era, de fapt, o fetișcană îmbujorată, cu zăpadă în păr, înfofolită într-o pufoaică, cu o căciulă colorată pe cap și un fular mov la gât. - Da? întrebă șeful de gară, deloc convins de acest cuvânt. - Aș vrea un bilet până la București, zise fata, scoțând un portofel maro dintr-un buzunar. Șeful de gară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
o duse în ghișeu. Fata se întoarse, proaspătă, dar nu frumoasă. Avea un corp drăguț și o față ștearsă, searbădă. Trăsăturile ei păreau să nu existe. Ochii nu spuneau nimic. - Vă mulțumesc mult pentru tot, zise fata în timp ce își punea pufoaica. - N-aveți pentru ce, răspunse șeful de gară. Fata ieși pe peron. - La revedere, strigă. - La revedere, strigă și șeful de gară. Se întoarse în ghișeu și dădu pe gât cafeaua. Își aprinse o țigară. Scoase revista cu integrame dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
acasă în Dr. Felix 14, unde nu era nimeni, ai mei petrecând Revelionul la cineva care avea o casă la țară. Sonia s-a aruncat în pat. - Poți să mă dezbraci? a zis. Sunt frântă. I-am scos pe rând pufoaica, bocancii, pantalonii, pulovărul, tricoul și ciorapii și am aruncat plapuma peste ea. Ciorapii erau uzi, deci i-am pus pe calorifer. Sonia adormise. M-am dus în living și am aprins televizorul, să văd o știre. Toate posturile o dădeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
ocupe cineva și de Alin. Ajungând la cabană, am suferit o mică dezamăgire, coșmelia fiind, de fapt, o casă normală, fără acoperiș de lemn și fără lupi la intrare, cum mă așteptasem eu. Ne-am îmbrăcat cu haine călduroase, blănuri, pufoaice, pantaloni din păr de cămilă, șoșoni și ce mai găsiserăm prin case și am pornit spre muntele acoperit de zăpadă și pădure care începea la treizeci de metri de ușa casei. Urcușul nu era anevoios, așa că înaintam sprinteni, vorbind veseli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
mort prin accident, astea-s cele mai bune, și-l lași acolo patruzeci de zile și patruzeci de nopți. Dup-aia te duci, îl scoți, îl stropești cu vin negru, de ăla, brânca ursului, nu poșircă de alimentară, zeamă de pufoaică și surcele... mai ia mata o înghițitură, că face bine... îl iei, te întorci cu fața spre apus, cum ar veni de-aici te uiți la măgăoaia aia de combinat, de trei ori, făcându-ți cruce cu limba-n gură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
căpiat atuncea cu toții, de-am săpat toată lutăria? Moș Grețcu a scăpat de toate cazmalele, lopețile, hârlețele, țiganii vindeau parcele din toloaca de pe lângă groapa de gunoi... Până și popa de la Sfântu’ Andrei a apărut într-o seară, îmbrăcat într-o pufoaică de la armată, și s-a apucat să sape vârtos. Oamenii râdeau că, mai dându-și peste fluieru’ piciorului, popa înjura și scuipa printre dinți. Parcă-i luase strechea pe toți, babele stăteau în fața blocurilor și vorbeau numai de flăcărui albastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
sub un felinar hepatic, cu o pătură ponosită petrecută peste șale, o femeie vindea semințe În pliculețe sigilate. Marfă garantată. Pe cap, ca o pisică pe cuptor, avea o broboadă de lână neagră, Înnodată zdravăn la ceafă. Înghesuită Într-o pufoaică kaki, se mișca doar cât să dea rest clienților. Semințele și le luau singuri. Era dreptul lor și femeia Îl respecta cu sfințenie. Autobuzul se urni din loc după câteva opinteli, tușind, scoțând fum. Prin podea, gazele intrau nestingherite În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
la urma urmei e o nimica toată, un fleac, se gîndi, vîrîndu-și lăbuțele în papuceii de casă căptușiți cu blănițe moi, simțind cîteva gîdilituri în tălpi. Ce femeie, dom’ Președinte, zice Sena ivindu se în ușa garajului înfofolit într-o pufoaică albastră, cu niște pantaloni hippy și ghete de piele, cărînd pe umărul drept o sacoșă. La vîrsta ei tot așa de subțirică și sprintenă, merita să urc pe scări și numai să dau ochii cu ea, zice gîfîind în timp ce se
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
să se aranjeze puțin, merita efortul, așteptase de o viață clipa asta. — Nu vrea să pornească nici în ruptul capului, mă tem că n-o s-o putem urni, zice domnul Președinte, și Sena nu așteaptă altă invitație, își desface capsele pufoaicei și-o leapădă pe un scaun aflat în apropiere, își suflecă mînecile cămășii, dînd la iveală două antebrațe bombate. — Treceți la volan și dați-i o cheie scurtă cînd o să vă spun eu, să vedeți că o ia din prima
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
cineva, o să spunem că eu și Petrică sîntem doi autostopiști care mergem la un congres la Iași. De Sena și Monte Cristo n-o să se ia nimeni, vor arăta ca doi pescari autentici, zice domnul Președinte scoțînd de pe umeraș o pufoaică verde căptușită cu o mulțime de buzunare. — Să-mi spună cineva dacă asta este șosea de secolul douăzeci, se enervează la culme Sena, dacă e normal ca pe același drum să circule căruțe, tiruri, turme de oi și pietoni în
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
că cineva ne folosește, a-nceput să țipe ca un apucat și să izbească cu bocancii în tot ce-i ieșea în cale. Aș fi dat oricît să-l văd scandalizîndu se, suindu-se pe mormanul ăla de adunături, scoțîndu-și pufoaica, aruncînd-o cît colo, rupîndu-și nasturii de la cămașă, dezvelindu-și pieptul, strigînd trageți nătărăilor dacă aveți ordin, lua-v-ar mama dracului pe toți. Și eu atunci, dom’ Roja, am sărit de la locul meu, i-am făcut semn și lui Tîrnăcop
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]