46 matches
-
în îngîndurarea lui Lupino, în secundele scurte în care-și trăgeau sufletul, pregătindu-se s-o ia de la capăt a suta oară, o tristețe pe care numai ea, care-l cunoștea mai bine decît toți lupii, o putea percepe. Purta puiandrul pe frunte o îngrijorare și-o greutate pe care nu reuși să le descifreze. Hana pîndi un moment în care să-i poată vorbi. Tîrziu, cînd credea că puii n-or să mai obosească niciodată, se ivi prilejul. Se așezară
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
-mi spui nimic, văd bine, continuă Hana, după clipe lungi de tăcere apăsătoare. Lasă, Lupino, îmi vei spune cînd vei fi pregătit. Eu mă voi afla, oricum, lîngă tine. Cuvintele tinerei lupoaice se transformară în limbi de foc pentru sufletul puiandrului. Nu, Hana nu va mai fi, niciodată, poate, lîngă el. Durerosul adevăr îi puse sîngele în mișcare. Simți că i s-ar rupe inima în bucăți dacă nu i-ar împărtăși prietenei lui radicala hotărîre. Era, poate, ultima confidență pe
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
tu n-ai avut altă treabă decît să-i asculți... reuși să îngaime, gîtuită de emoție, lupoaica. Tu mă cunoști, Hana, atîta cît să știi că nu există lup în pădurea asta care să mă sperie pe mine, răspunse calm puiandrul. Nu m-a alungat nimeni, n-a trebuit s-o facă. E o decizie care-mi aparține, și dacă ai să-ți dai răgaz să cugeți, vei vedea că așa trebuie să fac. Nu aș putea trăi liniștit, nu mi-
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
la milioane de frunze moarte, de la rădăcini putrede la pietre rămase de la ultimul dezgheț; și, cu forța lor cumulată, căpătată în rostogolire, nu te poți măsura. Din cînd în cînd, obosit de întîmplările de peste zi și legănat de șoaptele nopții, puiandrul închidea ochii și aluneca abrupt pe cărările somnului. Vise agitate, cu lupi arătîndu-și colții în lumina lunii, cu guri de fiare sălbatice căscate să-l înghită, îl făceau să tresară îngrozit. Mult după miezul nopții a reușit să adoarmă de-
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
reușit să adoarmă de-adevăratelea; și, în cele din urmă, imaginea translucidă a unei lupoaice care-l chema din depărtări, de pe-o creastă de stîncă, îndemnîndu-l să fie încrezător și să se apropie, reuși să-i potolească neliniștea și puiandrul căzu într-un somn adînc, odihnitor. Se trezi brusc, exact la ceasul din zori de zi la care-și propusese. Nu avea timp de pierdut. Dacă era să plece, sosise clipa. Liniștea se lăsase deplin peste pădure, dar lucrurile urmau
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
Nu avea să mai fie. Aici era familia lui adoptivă. Pleca acum s-o găsească pe cea adevărată. Lăsa amintirile, bune și rele, și se-ndrepta către viitor. Ești pregătit, Lupino? Era Arus. Șeful haitei apăru din întuneric, chiar cînd puiandrul se hotărîse să se desprindă. Acum, ori niciodată, Mare Arus. Rămîi cu bine și nu-ți fă griji pentru mine. Am să mă descurc. Ai grijă de toți. Rămîi cu bine. Mergi sănătos, Lupino. Gîndurile noastre bune te vor însoți
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
să adulmece aerul. Nu se mai auzi nimic, iar pe miros, din păcate, nu se putu bizui: vîntul bătea dintr-o direcție total nefolositoare lui. Încetul cu încetul, se lumina de ziuă. Pădurea prindea viață, aprinzînd scînteia încrederii în sufletul puiandrului. Va răscoli ținuturile astea, dincolo de cel mai îndepărtat punct în care ajunsese vreodată pînă acum; va căuta o informație cît de mică de care să se poată agăța pentru a-și continua cercetările. La urma urmelor, aici, în această pădure
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
vocilor strecurate printre copaci, se întîlniră. Lupoaica era însoțită de Arus și, spre ușurarea lui, Lupino a fost scutit de a oferi amănunte. Șeful haitei a înțeles dintr-un cuvînt cum s-au petrecut faptele și, clipind din ochi către puiandru, i-a potolit mamei agitate potopul de întrebări. Avea să-i povestească el, pe îndelete, de ce și cum se întîmplaseră toate; iar puiul urma să primească o chelfăneală care să-l țină departe, cu altă ocazie, de inițiative din acelea
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
de tihnă, marele conducător le povestea copiilor despre existența unei vegetații diferite de cea care creștea pe teritoriul haitei lor. "Ăsta trebuie să fie un brad alb, iar ăsta un ulm", își zise Lupino, recunoscîndu-i după descriere. "Frasini, scoruși...", recită puiandrul, ca într-o poezie. Își amintea, vag, cîteva nume de copaci, dar trebui să recunoască: nu-i putea identifica. Dacă părinții lui trăiesc pe undeva, pe aici, va avea cine să-l ajute să asocieze denumirilor arborii necunoscuți. Se întîmpla
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
către părinții lui. Mînat de puterea speranței, Lupino purcese la drum. Pădurea răsuna veselă la freamătul trezirii din amorțire; cerul respira sănătos, limpede și albastru; soarele strălucea cu auria-i față spre pămînt. Totul părea să prevestească izbînda pentru încercările puiandrului. Și totuși... Întîi a dat peste un arici. Vietate cu ochi mici și vedere limitată, țeposul i-a remarcat prezența doar cînd, apropiindu-se, i-a întîlnit privirea. Bună dimineața, ariciule! Asta a fost tot. Într-o singură secundă, ariciul
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
un arici i-ar putea furniza informații prețioase, dar, cum nu avea nici un punct de la care să pornească, hotărîse să încerce peste tot. Bună dimineața, broscuțo! Piticania bulbucat-pistruiată se făcu nevăzută printre algele bălții. Ce grăbită e lumea astăzi!", constată puiandrul. Bună ziua, șoricel de pădure! Apoi: Bună ziua, cocoșule de munte! Și iarăși: Bună ziua, ciocănitoareo! Bună seara, liliacule! Încă vreo două zile ca astea și am să uit să deschid gura", își spuse Lupino, reușind cu greu să-și stăpînească dezamăgirea. Trecuse
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
erau deja departe. Înălță pieptul și scoase un urlet prelung, de ciudă și de deznădejde, care-l ajută să se calmeze. "Lupino, pleci iarăși de la zero. Mai ai de învățat, băiete, mai ai multe de învățat!" Singur în fața propriei conștiințe, puiandrul oftă dezamăgit. Un scîncet subțirel îl repuse în gardă. Venea de undeva, de-aproape, căci se auzea cu claritatea propriilor gînduri. Era un plînset fără lacrimi, un semnal, o chemare. Lupino se-nvîrti o dată împrejur, curios să-l localizeze. Aerul mirosea
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
semnal, o chemare. Lupino se-nvîrti o dată împrejur, curios să-l localizeze. Aerul mirosea a mic și a fraged, sunetul tînguitor se repeta iar și iar, dar de văzut nu izbuti să vadă nimic. Hei, care ești? Și unde? întrebă nedumerit puiandrul. Chemarea încetă. O mișcare scurtă, ca o fluturare de aripi îi atrase atenția. Vietatea se găsea în dosul unui trunchi plăpînd de copac. Se îndreptă într-acolo. Ce surpriză avea să-i mai rezerve ziua de astăzi? Cînd dădu cu
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
lui a devenit la fel de ascultat precum cel al marilor noștri înțelepți. Îl veneram. Lupino ascultase fără să îndrăznească a-l întrerupe. Era o relatare zguduitoare și, cumva, părea desprinsă dintr-o poveste pe care-o auzise cîndva. Nu știu de ce, puiandrul simți nevoia să plîngă. Își înăbuși suspinul și întrebă: Și unde este acest înțelept acum? Pe el nu l-ați întrebat, nu știe nimic care să mă ajute? Dacă știe sau nu, asta nu ți-o pot spune, Lupino. Pentru că
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
știi că așa e mai bine pentru tine?! ...Chemarea inimii a fost aceea care l-a convins pe Lupino să urmeze sfatul căpriorului. A doua zi, în zori căci în zori încep marile călătorii -, lumea își desfăcu încuietorile pentru ochii puiandrului. Lăsă în urmă pădurea care-i fusese casă, animalele care-i deveniseră prieteni. Plecă în căutarea unui mutilat lup necunoscut, un înțelept de la care aștepta să poată lumina bezna din care nu reușise încă să iasă. CAPITOLUL 11 Aproape S
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
ciudată, un lup schilod și orb. Lupino era recunoscător pentru constituția robustă cu care fusese înzestrat. Fie că trebuia să se confrunte cu un singur lup venit în recunoaștere, fie că avea de înfruntat doi sau chiar trei viteji războinici, puiandrul se străduia să fie întotdeauna pregătit. Nu urmărea să cucerească teritorii și nici poziții, nu era mînat de impulsuri sîngeroase, așa încît își folosea istețimea și agerimea trupului pentru a nu răni și a nu fi rănit. În scurt timp
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
Fără vedere, fără ajutor, înainta încotro îl duceau picioarele și nimeni nu l-a putut opri din drum. Era decis să meargă pînă la capăt, să nu renunțe pînă nu-și va fi recuperat familia... Deja totul se înfățișa ochilor puiandrului într-o altă lumină. Ca și el, lupul cel înțelept urmărea un scop precis; ca și el, era hotărît să nu renunțe pînă nu-l va fi atins; ca și el, părea să-și lase pașii în voia sorții, căci
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
nu-l va fi atins; ca și el, părea să-și lase pașii în voia sorții, căci, după cîte aflase pînă acum, nimeni nu reușise să-l îndrume într-o direcție precisă. Singurul aspect care-i deosebea era constituția fizică. Puiandrul se îndîrji: dacă un lup aflat la capătul puterilor dădea dovadă de atîta voință încît îi impresionase și pe cei mai feroci reprezentanți ai speciei sale, atunci el, Lupino, animal tînăr și puternic, sănătos și pe deplin motivat, nu avea
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
de rang, de rolul deținut în cadrul haitei, săreau toți să-i pedepsească obrăznicia de a se fi apropiat și să-l alunge. Lupino reușise să-și păstreze mintea limpede. În schimb, fizic, se resimțea. Atîtea confruntări, atîta mers fără odihnă... Puiandrul se mai înălțase, ajungînd acum de talia unui lup tînăr. Mușchii i se conturau ostentativ sub blana colbuită. Noroc de mușchi, pentru că altfel ar fi fost doar piele și os. Înfățișarea lui nu mai păstra nici o urmă a copilului rotunjor
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
clar. Își amintea, de parcă abia s-ar fi întîmplat, cum îl găsise pe Lupino printre copaci, cum îl acceptase, cum îl crescuse ca pe propriul său fiu. Încercă din nou copleșitoarele emoții care-l descumpăniseră atît de tare la plecarea puiandrului, amarul zilelor care urmaseră, dorul lui și al celorlalți membri ai haitei. Cînd crezi că le-ai văzut pe toate în viață, tot se mai găsește ceva care să te surprindă", concluzionă, rememorînd, încă uimit, cum, treptat, chiar lupii tineri
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
atunci de durere și umilință... Acestea toate și le-a amintit Sinistratul, de la coadă spre început și de la început către coadă, în cele trei zile în care a aiurat, purtat fiind pe o targă meșterită dintr-o pătură și doi puiandri de brad, și transportat de către Regele Bolilor Nervoase și Iarba Fiarelor. Căci taman Iarba Fiarelor fusese infirmierul nebocciu și subțirel, care-și dăduse întîlnire cu ei la conacul lui Iacovachi, să-i scoată din Mociornița, cu spumiera mântuirii lui Dumnezeu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]