28,736 matches
-
îl mondo indiscutibilmente è reale, derivando da Dio, in-sé e per-sé bene assoluto, ciononostante lo stesso mondo è un contesto di bene e di male al di là del quale și concettualizza l'idea di Dio come la grande anima pură e perfetta, che non presuppone tale contesto caotico, mă lo dipana nella sua intelligenza infinită, soffrendo per îl male e gioendo per îl bene. Tuttavia: qual è la relazione tra Dio e mondo? Come Dio rimane al di fuori della
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
dovuta al movimento stesso, mă accade, tale corpo, quale moto di un avvenimento assoluto, indeterminabile mă anche indeterminato nel tempo e nello spazio. Cristo è, quindi, rivelazione del tempo nel mondo e rottura del vincolo tra semplice e complesso, come pure del legame tra astrattezza e transitorietà della materia caratterizzante l'universo. În tale acquisizione și ravvisa, inoltre, l'espressione dell'essere che divieneperché accada: Dioche è, è tempo nel mondo perché divenganatura amoris unicamente accadendo nella sua morte îl rivolgimento
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
di un saggio di Dipesh Chakrabarty 11, spodestandola insomma dal centro mondiale șu cui (abusivamente) și sarebbe insediata, e dislocandola în un complesso reticolo relazionale con le altre culture, dominato dall' ibridazione e dal meticciato. E în questa prospettiva, se pure se ne ammetta l'esistenza, îl concetto stesso di letteratura europea, come scrive Mario Domenichelli, può apparire persino "pericoloso, totalizzante se non și supera la vecchia idea di Kultur, o di Weltliteratur comunque eurocentrica, per aprirsi alle interrogazioni della multietnicità
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
nel succedersi delle paradossali descrizioni fatte dal viaggiatore veneziano all'imperatore di cinquantacinque città orientali, ripartite, cinque alla volta, în undici serie tematiche (Le città e la memoria, Le città e îl desiderio, ecc.), secondo un rigido criterio combinatorio-matematico. La pur momentanea rimozione d'autore della ficțio primăria del viaggio orientale trova în verità un omologo nella stessa critică, che ha per lo più trascurato di valutare îl peso che nell'opera ha l'ambientazione orientale, e per la quale anzi
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
secoli di distanza dalle rivoluzioni settecentesche. Ciononostante - secondo l'opinione maggiormente diffusa tra gli studioși - i princìpi dello Stato di diritto costituiscono comunque una condizione imprescindibile per l'instaurazione della democrazia; difficilmente și è disposti a ribaltare, anche solo come pură ipotesi, tale sequenza logică, facendo della democrazia un prius. Îl ricorso al concetto di sovranità, nel discorso pubblico, rivela spesso la sua ambivalenza - affonda le sue rădici nell'idea di libertà e di autonomia dei popoli, mă rinvia all' immagine
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
terminologia kantiana - può essere trattato anche solo come un mezzo: l'imperativo morale che contraddistingue l'umano, grazie alla semplice presenza di una recinzione, perde îl suo carattere di universalità24 e nella prassi viene applicato integralmente solo nel "centro", come pură conseguenza del rapporto di mutuo riconoscimento fra uno Stato e i propri cittadini. Certo, proprio i processi posti în atto dall'Unione Europea hanno evidenziato come l'abbattimento di alcune frontiere - passo di per sé non facile - possa generare di
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
relației dintre om, societate și lumea înconjurătoare. Un mare pas în această direcție l-a constituit originală distincție kantiana între intelect și rațiune, distincție care a stat la baza reevaluării și reîmprospătării metafizicii, pe care Kant o numește acum rațiune pură - conducând, în filozofia hegeliana, la posibilitatea împlinirii și depășirii metafizicii prin ea înseși, ca spirit. Pentru Baruch Spinoza, filozof prețuit de G. W. F. Hegel, care consideră sistemul său drept una dintre cele mai înalte trepte pe care cunoașterea umană
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
conștientă, bazată pe un discernământ rezultat din analiza rațională a împrejurărilor care fac posibil actul voinței ca atare. Asta deoarece intelectul este condiționat de cunoașterea sensibilă, intuitivă, empirica, pe când rațiunea își are sediul în suprasensibil, în cunoașterea bazată pe idei pure, în ciuda faptului că rațiunea, la rândul său, este totuși dependența de intelect și astfel de experiență, în absența cărora ajunge la contradicții insurmontabile, numite de Kant "antinomii ale rațiunii", si se autosubminează 4. Posibilitatea oricărei experiențe este condiționată de elemente
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
dependența de intelect și astfel de experiență, în absența cărora ajunge la contradicții insurmontabile, numite de Kant "antinomii ale rațiunii", si se autosubminează 4. Posibilitatea oricărei experiențe este condiționată de elemente care nu aparțin experienței, susține Kant. Autorul Criticii rațiunii pure identifica, pe lângă senzații, care sunt exclusiv empirice, două "intuiții pure apriorice", adică nerezultând din experiența: spațiul și timpul. Spațiul și timpul nu există necondiționat, obiectiv, ci reprezintă forme ale intuiției noastre, forme prin care ne raportăm și catalogam experiențele noastre
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
ajunge la contradicții insurmontabile, numite de Kant "antinomii ale rațiunii", si se autosubminează 4. Posibilitatea oricărei experiențe este condiționată de elemente care nu aparțin experienței, susține Kant. Autorul Criticii rațiunii pure identifica, pe lângă senzații, care sunt exclusiv empirice, două "intuiții pure apriorice", adică nerezultând din experiența: spațiul și timpul. Spațiul și timpul nu există necondiționat, obiectiv, ci reprezintă forme ale intuiției noastre, forme prin care ne raportăm și catalogam experiențele noastre în ceea ce privește lumea înconjurătoare. Astfel, orice experiență are loc în spațiu
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
adică din determinări inerente ale simțirii noastre în cutare sau cutare raport de timp"8, constiinta se află într-un raport de interdependenta cu intelectul. Pentru a sistematiza materia cu care intră în contact, intelectul operează cu așa-zisele "concepte pure" sau categorii: cauza și efect, activ-pasiv, unitate, multiplicitate, totalitate, posibil-imposibil, existent-non-existent, necesar-contingent, realitate, limită, negație etc9. Astfel, "categoriile sunt condiții ale posibilității experienței, si sunt deci valabile apriori și pentru toate obiectele experienței"10. Putem afirmă deci că, deși la
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
sunt astfel precis trasate, aplicându-se strict lumii fenomenale, adică lumii la care avem acces ca ființe condiționate de propriile noastre intuiții. Astfel, nu putem cunoaște lucrurile și realitatea care le conține decât prin intermediul senzațiilor (intuiții empirice) și a intuițiilor pure apriorice (spațiu și timp); accesul nostru la lumea înconjurătoare este condiționat și totodată limitat de către acestea. Ce sunt lucrurile în sine, noumenele, deosebite de lucrurile așa cum ne apar nouă, plasate în diferite raporturi de cauzalitate, fenomenele, nu știm și nu
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
pe obiecte, ci pe modul nostru de a ni le face inteligibile, este numit de Kant "cunoaștere transcendentala"13. Transcendență, total disociata de experiență, este o cunoaștere de genul matematicii sau a geometriei, de exemplu, sau cunoașterea oferită de către rațiunea pură, la care urmează să ajungem. Pe cale de consecință, intelectul nu are sens decât în raport cu experiență, ca mijloc prin care o interiorizam și o personalizam, integrându-ne astfel, într-o primă fază, în lumea înconjurătoare. Rațiunea, în schimb, trece de lumea
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
personalizam, integrându-ne astfel, într-o primă fază, în lumea înconjurătoare. Rațiunea, în schimb, trece de lumea sensibilă pentru a ajunge pe terenul lumii inteligibile, deconectata de experiență, sistematizând la un nivel superior cunoștințele provenind din intelect 14. Rațiunea kantiana (pură) admite existența a doar trei idei fundamentale, transcendente, cum nu se poate mai diferite de categoriile imanente ale intelectului: Dumnezeu, libertate și nemurire 15. Ea orientează conștiința, dependentă de intelect, spre dobândirea moralității (numită de Kant rațiune practică) în sensul
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
vreodată câtuși de puțin în contradicție cu legile folosirii empirice"17. Chiar dacă operează cu idei aflate în afara câmpului posibil și exprimabil al experienței și implicit al intelectului 18 și este astfel transcendență 19, numai în măsura în care se încăpățânează să rămână rațiune pură, înaintând dincolo de materia brută oferită de experiență - devine rațiunea un instrument de cunoaștere lipsit de credibilitate. Drept pentru care Kant privilegiază intelectul în raport cu rațiunea, considerându-l o formă de cunoaștere mai sigură, chiar dacă inferioară rațiunii 20. Kant introduce, între intelect
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
așa cum le consideră Kant, pe care le umplem, prin intermediul intuițiilor noastre, cu diferite conținuturi, nu există și nici nu pot exista ca atare. Chiar ideea de spațiu abstract se anulează pe șine prin simplul fapt că nu putem gândi spațiul pur decât prin intermediul spațiului concret, experimentat 30. Spațiul și timpul nu există decât că posibilitate de înțelegere a mișcării, ca momente ale acesteia, mișcarea sub forma dialecticii, la care ne vom opri mai încolo, fiind principala certitudine a existenței și devenirii
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
s-a păstrat în determinațiile sale esențiale, trecând în concept. Între intelect și rațiune: conceptul Acționând în calitate de sediu al conceptului 46, de potențialitate și adevăr suprem al acestuia 47, intelectul se transpune pe sine în ceea ce Hegel a numit "intelecție pură", care urmărește "să transforme tot ceea ce este real în concept și în unul și același concept în orice conștiință-de-sine". Intelecția pură înseamnă deci negarea gândirii individuale de către ea înseși, trecerea ei în propriul său concept și identificarea mijloacelor de transformare
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
de potențialitate și adevăr suprem al acestuia 47, intelectul se transpune pe sine în ceea ce Hegel a numit "intelecție pură", care urmărește "să transforme tot ceea ce este real în concept și în unul și același concept în orice conștiință-de-sine". Intelecția pură înseamnă deci negarea gândirii individuale de către ea înseși, trecerea ei în propriul său concept și identificarea mijloacelor de transformare a conceptului singular în concept al realului. Intelecția pură este deci în căutarea intelecției pure universale 48. Ce este deci conceptul
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
în concept și în unul și același concept în orice conștiință-de-sine". Intelecția pură înseamnă deci negarea gândirii individuale de către ea înseși, trecerea ei în propriul său concept și identificarea mijloacelor de transformare a conceptului singular în concept al realului. Intelecția pură este deci în căutarea intelecției pure universale 48. Ce este deci conceptul? O negare de sine a subiectului în planul gândirii, în sensul de gandire de sine; negativitatea este utilizată aici nu în sensul social, public, al termenului, individul fiind
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
același concept în orice conștiință-de-sine". Intelecția pură înseamnă deci negarea gândirii individuale de către ea înseși, trecerea ei în propriul său concept și identificarea mijloacelor de transformare a conceptului singular în concept al realului. Intelecția pură este deci în căutarea intelecției pure universale 48. Ce este deci conceptul? O negare de sine a subiectului în planul gândirii, în sensul de gandire de sine; negativitatea este utilizată aici nu în sensul social, public, al termenului, individul fiind negativitate în raport cu societatea, o abstracție goală
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
acoperire în realitate 76. Mai grav, lucrul în sine îi sugerează lui Kant failibilitatea cunoașterii umane și deci a rațiunii, care ar trebui deci condiționată în activitatea ei de către intelect. Deranjat de reducționismul kantian și de neîncrederea autorului Criticii rațiunii pure în posibilitățile de cunoaștere de sine și pentru sine integrale ale umanității, Hegel îl consideră pe mentorul sau un moralist subiectiv: nu este suficient că binele, scopul suprem al rațiunii care ghidează umanitatea, să fie obținut pentru și limitat doar
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
au sens decât în procesul devenirii lor pe coordonatele spiritului, a realității pe deplin conștiente, reconciliata cu sine însuși, cu propriul său concept. Am ales în mod special conceptul hegelian de devenire, pentru a sublinia deschiderea să. Devenirea este avansul pur și simplu, neexistenta devenită existența, neființă devenită ființă, finitul devenit infinit, cantitatea devenită calitate, intelectul devenit concept, conceptul devenit rațiune, rațiunea devenită spirit. Dialectica reprezintă doar formă acestui proces, care în conținut este și rămâne devenire: devenire a ceea ce, în
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
este conștiința-de-sine care înțelege că în certitudinea de sine stă esență tuturor maselor spirituale ale lumii reale, ca și ale lumii suprasensibile sau, invers, că esența și realitate sunt cunoaștere a conștiinței despre sine. Ea este conștientă de personalitatea ei pură și, cu această, de orice realitate spirituală; și orice realitate este numai ceva spiritual; lumea este pentru ea, în mod strict, propria să voința, si aceasta este voința universală. Și anume această voința nu este gândul gol al voinței care
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
Logicii, traducere de D. D. Roșca, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Buurești, 1966, pp. 576-578. 2 Baruch Spinoza, Etică (demonstrată după metodă geometrica), traducere de S. Katz, Editura Antet XX Press, București, 1993, p. 76. 3 Immanuel Kant, Critică rațiunii pure, traducere de Nicolae Bagdasar și Elenă Moisuc, Editura Științifică, București, 1969, p. 283. 4 Ibidem, pp. 299-300, 363-460. Vezi și Manfred Kühn, Kant. O biografie, traducere de Cornelia Eșianu și Delia Eșian, Editura Polirom, Iași, 2009, p. 214. 5 Ibidem
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
înfățișa drept știință, traducere de Mircea Flonta și Thomas Kleininger, Editura Științifică și Enciclopedica, București, 1987, p. 92. Subl. în orig. 7 Idem, Întemeierea metafizicii moravurilor, traducere de Nicolae Bagdasar, Editura Științifică, București, 1972, p. 71. 8 Idem, Critică rațiunii pure, p. 213. Vezi și Immanuel Kant, Scrieri moral-politice, traducere de Rodica Croitoru, Editura Științifică, București, 1991, pp. 278-279. 9 Ibidem, Critică rațiunii pure, p. 110 10 Ibidem, p. 155. 11 Idem, Logica generală, traducere de Alexandru Surdu, Editura Științifică și
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]