93 matches
-
Sfânt, parte a Sfintei Treimi, este în primul rând persoana ta, credinciosu-le, alături de toată suflarea celor care te înconjoară, indiferent dacă aceștia afișează ca Becali largile închinăciuni sau nu. Duhul Sfânt este totalitatea credincioșilor, biserica însăși. Asta se înțelege prin purcederea Duhului Sfânt direct din Domnul Dumnezeul Nostru al tuturor. Casă dovedești Domnului Dumnezeului Tău că ai înțeles puterea sa binevoitoare, că ești un credincios activ, care nu se rezumă la două trei închinăciuni între vorbe urâte, scuipături și înjurături debitate
REPLICĂ de EMIL WAGNER în ediţia nr. 2003 din 25 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375721_a_377050]
-
fiecăruia, ci este o condiție sine qua non pentru esersarea artei. Cu această cerere, care, prin o arhitectonică a artei noastre, o îngrădește față cu ușurința diletantismului și-i asigură o poziție mai naltă, ne-am întors la punctul de purcedere al opului nostru, care, dezvoltând organismul artei reprezentărei în toate părțile ei, pune prin asta fundamentul pentru o cultură sistematică în arta noastră, desenând cercul tuturor disciplinelor și a momentelor ei cari trebuiesc învățate teoretic și practic în vrun institut
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
necesită însă aplicarea a o sumă oarecare de putere musculară, vaporul a substituit o mașină al cărei personal de serviciu, încălzitori și mecaniciani, n-are nevoie de-a aplica altceva decât inteligența lor. Examinând deci industria locomoțiunii de la punctul de purcedere până la cel din urmă punct la care a ajuns, băgăm de seamă că proporția în care ea reclamă concursul forței musculare si a forței intelectuale a omului s-a modificat progresiv și că cea din urmă a ajuns a se
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
la sfârșitul secolului al V-lea sau începutul secolului al VI-lea, se situează în continuitatea tradiției neoplatonice. Numele divine sunt împărțite în funcție de distincția fundamentală între „numele care se cuvin realităților divine înlăuntru: Unitatea și Treimea” (cap. ÎI); și în afara: „purcederea”, pe de o parte, și „numele care se deduc din lucrarea providenței divine”, pe de altă parte. Numele divine sunt Binele, Frumosul, Lumina și Iubirea (cap. III-IV), Ființa (cap. V), Viața (cap. VI), Înțelepciunea (cap. VII), Puterea, Dreptatea, Mântuirea, Inegalitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
perspectivei predominant religioase adoptate de reflecția filosofică, o caracteristică specifică a perfecțiunii divine. Această perfecțiune a lui Dumnezeu, fără să sufere nici o modificare, se revarsă, ca să spunem așa, provocând emanația mai multor ființe care se găsesc într-un raport de purcedere descendentă. Progresiva lor îndepărtare de izvorul divin se configurează ca o degradare de la unitate către pluralitate și diferențiere. Degradarea are trei trepte precise: Intelectul, Sufletul universal și lumea sensibilă care atinge capătul acestui transfer acolo unde intră în contact cu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
al lanțului: orice realitate e identică cu sine însăși și rămâne ceea ce este, deși, revărsându-se în afara sa, produce o altă entitate. Cele trei faze ale acestui proces dialectic sunt, pentru Proclus, monê, adică persistența ființei în Unu; proodos, adică purcederea care produce altceva; epistrophê, reîntoarcerea în sine. În concluzie, fiecare ființă este părtașă, pentru că propria ființare provine din alta; neîmpărțibilă, pentru este și rămâne unu; însă este și împărtășită pentru că în virtutea proodos comunică și alteia proprietatea sa. Acest principiu face
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
unu. Structurarea ierarhică a universului pornind de la Dumnezeu elaborată de Pseudo-Dionisie e întemeiată pe dialectica lui Proclus cu cele trei etape: monê, proodos și epistrophê. În raport cu Tearhia, monê și proodos sunt redefinite ca unitate și diferențiere: „numim diferențiere (diakrisis) divină purcederile (proodoi) din Tearhie corespunzătoare bunătății sale” (Numele divine 2, 11: 649B). Făcând toate ființele părtașe la propriile bunuri pe care le revarsă asupra lor, Tearhia „se diferențiază rămânând unită, se multiplică rămânând una și capătă nenumărate forme fără să iasă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
fundamentul doctrinei trinitare occidentale: nici măcar Toma din Aquino nu a marcat un progres în această privință, în raport cu Augustin. Și discuțiile care au dus în secolul al XI-lea la separarea Bisericii din Orient și contradicțiile dintre Orient și Occident în privința purcederii Duhului Sfînt au avut ca punct de pornire teologia lui Augustin; chiar teologii orientali, atît de reticenți în privința operelor scriitorilor latini, au făcut o excepție în cazul lui Augustin, considerat de ei o autoritate; în sfîrșit, De Trinitate a fost
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
alții). în sfîrșit, s-au păstrat și alte scurte fragmente atribuite lui Ghenadie: despre cunoaștere și discurs (cu siguranță un comentariu la 2 Cor. 11,6, unde Pavel afirmă că e neiscusit în cuvînt, nu însă și în cunoaștere); despre purcederea Sfîntului Duh; și unele versuri a căror autenticitate e foarte discutabilă. Bibliografie. Ediții: PG 85, 1613-1733 este completat pentru Vechiul Testament de R. Devreesse, Les anciens commentateurs grecs de l’Octateuque et des Rois, Biblioteca Apostolica Vaticana, Città del Vaticano, 1959
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Treimii, care au toate una și aceeași natură, cea divină. Ipostasul Logosului este definit tocmai ca reunirea proprietăților Logosului în cadrul naturii divine: faptul că este născut (în timp ce Tatăl dă naștere, iar Duhul Sfînt purcede), faptul de a nu fi începutul purcederii Duhului Sfînt etc. Problema constă atunci în transferarea noțiunii de ipostas în planul întrupării (sau al „economiei”): în ce mod, în individul Cristos, e posibilă o natură umană, adică o reunire a proprietăților umane, fără ca al doilea ipostas, cel uman
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
grație perspectivei predominant religioase adoptate de reflecția filozofică, o caracteristică specifică desăvîrșirii divine. Această desăvîrșire a lui Dumnezeu, fără să sufere nici o modificare, se revarsă, ca să spunem așa, provocînd emanația mai multor ființe care se găsesc într-un raport de purcedere descendentă. Progresiva lor îndepărtare de izvorul divin se configurează ca o degradare de la unitate către pluralitate și diferențiere. Degradarea are trei trepte precise: Intelectul, Sufletul universal și lumea sensibilă, ce atinge capătul acestui transfer acolo unde intră în contact cu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
orice nivel al lanțului: orice realitate e identică cu sine și rămîne ceea ce este, deși, revărsîndu-se în afara sa, produce o altă entitate. Cele trei faze ale acestui proces dialectic sînt, pentru Proclus, monê, adică persistența ființei în Unul; proodos, adică purcederea care produce altceva; epistrophê, reîntoarcerea în sine. în concluzie, fiecare ființă este părtașă, întrucît propria ființare provine din alta; neîmpărțibilă, pentru este și rămîne unu; însă este și împărtășită, deoarece în virtutea proodos comunică și alteia proprietatea sa. Acest principiu face
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
unul. Structurarea ierarhică a universului pornind de la Dumnezeu elaborată de Pseudo-Dionisie se întemeiază pe dialectica lui Proclus, cu cele trei etape: monê, proodos și epistrophê. în raport cu Tearchia, monê și proodos sînt redefinite ca unitate și diferențiere: „Numim diferențiere (diakrisis) divină purcederile (proodoi) din Tearchie corespunzătoare bunătății sale” (Numele divine 2, 11: 649B). Făcînd toate ființele părtașe la propriile bunuri, pe care le revarsă asupra lor, Tearchia „se diferențiază rămînînd unită, se multiplică rămînînd una și capătă nenumărate forme fără să iasă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Cetățuia. Cartea are 436 foi, în foile preliminare se află două scrisori ale lui Dosithei către cititori, cuprinsul și două compuneri de versuri. Cartea are 25 de scrieri din diferite timpuri contra confesiunii romano-catolice, mai ales în privința primatului papal, a purcederii Sfântului Duh, a Euharistiei și a Botezului. Cărțile tipărite la Mănăstirea Cetățuia sunt puține ca număr, dar destul de voluminoase și au avut o deosebită însemnătate literară. După anul 1698 relațiile Patriarhului Dosithei cu Mănăstirea Cetățuia și Iașul încep să slăbească
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
cosmică de a purta influența Lumii Inteligibile în Lumea Sensibilă, descinderea este o "consumare" a Universului, o necesitate, fără ea corpul inert nu ar putea fi animat, coeziunea Întregului nu s-ar produce, este în acord cu teoria procesiunii sau purcederii, prin urmare cu o lege universală. Ascensiunea sufletelor, revenire la unitate inițială, aduce cu sine echilibru în hypostasul Sufletului. Descinderea și ascensiunea se încadrează în legile cosmice: Universul primește formă, în ansamblu, prin iluminarea Sufletului Universal, iar, în detaliu, prin
Visul lui Scipio. Somnivm Scipionis by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
trimit; v-aș ruga însă în numele lui Slavici că orce vi s-ar părea de prisos or rău exprimat să coregeți în deplină libertate. Studiile asupra maghiarilor sânt sfârșite în brouillon, trebuiesc însă purisate. Ele cuprind, afară de introducere (punct de purcedere), 6 articole, și anume: 1) Schiță istorică 2) Individualitatea maghiară 3) Cultura maghiară 4) Constituțiunea 5) Guvernul 6) Noi și maghiarii. Din acest întreg vă trimit introducerea și primul articol: Schiță istorică. Scrierea aceasta va fi cred așa de lungă
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
Augustin se sărbătorește și în Biserica Ortodoxă la 15 iunie în fiecare an”. I.1.1. Erorile dogmatice ale Fericitului Augustin În privința doctrinei, în învățăturile Fericitului Augustin s-au strecurat trei erori eterodoxe. Astfel, în lucrarea De Trinitate se afirmă purcederea Duhului și din Fiul (Filioque), idee reluată și de Fericitul Ieronim. Acest adaos inexact a fost introdus în crezul atanasian (și apoi în cel niceean) în Galia de Sud pentru a contracara modalismul (sabelianismul) care reînviase în Galia și Spania
Metode de educaţie întâlnit e în opera fericitului Augustin şi actualitatea lor by Mihaela Bobârcă () [Corola-publishinghouse/Science/1682_a_2903]
-
filosofice neoplatonice de care Fericitul Augustin nu s-a putut dezbăra pe deplin. Aspectele sus amintite sunt aprofundate de părintele francez ortodox Patric Ranson în studiile sale. Teoria supremației harului în actul mântuirii și predestinației absolute, precum și concepția eronată despre purcederea Duhului de la Tatăl și de la Fiul au determinat Biserica Ortodoxă să nu-l socotească sfânt, ci numai fericit. I.1.2. Fericitul Augustin - apărător al Creștinismului Ca episcop, Augustin s-a luptat pentru păstrarea dreptei credințe. În momentul în care
Metode de educaţie întâlnit e în opera fericitului Augustin şi actualitatea lor by Mihaela Bobârcă () [Corola-publishinghouse/Science/1682_a_2903]
-
lui despre Sfântul Ioan Evanghelistul. Din acestea i-a arătat pe aceia ca nefăcând pe Fiul cauză a Duhului. Căci ei cunosc pe Tatăl ca singura cauză a Fiului și a Duhului, a Unuia prin naștere, și a celuilalt prin purcedere. Ci (o spun aceasta) ca să arate că Duhul iese prin Fiul și ca prin aceasta să arate unitatea ființei neschimbate a Lor89“. (Sf. Maxim Mărturisitorul, Epistole, Partea a II-a, Scrieri, 9, în PSB, vol. 81, p. 251-252) 86 Tâlcuirea
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
pe Duhul în Sine, deci Îl au Amândoi, trăind în Duhul, în alt fel, unitatea Lor. (n. s. 2194, p. 1160) 89 Tâlcuirea Pr. Stăniloae: Sfântul Maxim arată cum se înțelegea atunci Filioque de către catolici: ca distingându-se în aplicarea purcederii la relația între Duhul și Tatăl și între Duhul și Fiul. În relația dintre Duhul și Fiul expresia nu înseamnă decât identitatea de ființă și un fel de ieșire la arătare (προιέναι) a Duhului prin Fiul, nu o primire a
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
lor. În această identificare a termenului procedere cu prodire (ekporeusis și proienai) cei din Constantinopol au văzut o identificare a provenirii Duhului din Fiul cu provenirea Lui din Tatăl. Sfântul Maxim le arată că latinii cunosc în procedere două înțelesuri: purcederea Duhului din Tatăl și ieșirea Lui prin Fiul. Deci ei cred ca și grecii. Numai neobișnuința cu limbajul mai expresiv al grecilor îi face să pară că confundă provenirea Duhului din Fiul cu provenirea din Tatăl (vezi despre această chestiune
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
16, p. 265 ). Dar, pentru Eminescu, schimbările în bine nu mai aveau să se materializeze. Actul final de jubilare a prieteniei dincolo de limitele umanului va avea loc în 1889, când, atât Eminescu și Veronica, dar și Creangă își vor continua purcederea spre absolut, ba chiar dincolo de acesta. Creangă va afla de moartea lui Eminescu după înmormântare și felul lui de a-și lua rămas bun de la bădia Mihai prin multe lacrimi și poezie subliniază încă o dată apropierea dintre cei doi. O
Ion Creangă sau arta de trăi by Ana-Maria Ticu () [Corola-publishinghouse/Science/1209_a_1921]
-
87} ISTORIE [O PROBLEMĂ A ISTORICULUI] 2258 Cine va vrea să facă istoria unei epoce sau a unui mișcămînt oarecare înainte de toate va trebui să facă a se simți legea continuității acestui mișcămînt. El va trebui să caute punctul de purcedere, de ajungere, și apoi seria terminelor intermediare prin cari se află unite aceste două termine estreme. El va trebui încă să se silească a arăta duplul mecanism de repulsiune și asimilațiune pe care l-am indicat și prin mijlocul căruia
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
care totul era putred, iar șiretlicul, sofisma și neadevărul se introdusese în locul sentimentului înnăscut de dreptate și de adevăr. [11 octombrie 1878] ["ERA LESNE DE PREVĂZUT... Era lesne de prevăzut că acel compromis din Senat, ce formează astăzi puntul de purcedere al multor articole politice în ziarul "Presa" să fie o ocazie binevenită pentru organele radicale de-a se bucura de închipuita dezbinare în partidul conservator și de-a ironiza slăbirea acestuia. {EminescuOpX 139} Noi din parte-ne credem că o
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
după integrarea Transilvaniei în Imperiul Habsburgic în 1691, de convertire a clerului ortodox la catolicism. Trocul prevedea promisiunea elevării statutului clerului unit la nivelul celorlalte confesiuni recepte, în schimbul acceptării a patru puncte ale dogmaticii catolice: recunoașterea papei; acceptarea doctrinei filioque (Purcederea Sfântului Duh și de la Fiul); admiterea existenței purgatoriului; în fine, folosirea pâinii nedospite în taina euharistiei (Constantiniu, 2011, p. 165). Afacerea a fost oficializată prin emiterea primei Diplome leopoldine privind unirea din 1699. O a doua diplomă, emisă în 1701
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]