144 matches
-
puse într-un aparent derizoriu și mixate pe un ritm de vorbire neaoșă, cu perfect simplu și lejerități de vorbire familiară. în Barbarius aveam un caz de schizofrenie reală, tradusă literar în dialogul perpetuu dintre Cezar Zdrăfculescu și un inexistent Rînzei care îl însoțea peste tot, comentînd fiecare gest al bătrînului reîntors în România în anii '90. în primul capitol al cărții de acum, autorul dialoghează permanent cu un Sache, jurist în perioada interbelică și observator al grozăviilor tranziției de azi
Tablete de prozator by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15997_a_17322]
-
în mod serios atenția... nu vă supărați că vă spun... cum credeți... cum ziceți dvs... cum veți considera. O omnisciență supărătoare, o falsă, prefăcută familiaritate, la care se adaugă o vulgaritate română, o băgare în vorbă,... o vorbire băgăreață, gen Rânzei, personajul enervant din romanele lui }oiu, care pune în evidență, mai târziu, dupe revolusie, activitatea foștilor comuniști, ca Visarion Pandeluță, membru, senator de onoare al Partidului Speranțelor înșelate Și Veșnic Reînnoite. A fi un... PSIVR-ist era o chestie în
Jurnalul unui informator român by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/9707_a_11032]
-
Pâcule! Copchiii iștia cred că tot ce zboară se mănâncă. Ei nu știu că printre păsările cerului zboară pupeze, cucuvele, ciori și cine mai știe ce orătănii... Ii treaba lor ce cred. Adevărul, însă, o să le cadă cam greu la rânză. Da’ nu am ce le face - a vorbit Pâcu, fără nici o noimă parcă. Stim că sunteți meșteri la șuguit, dar noi așteptăm un răspuns... Iți fi așteptând voi, da’ nu-i cum crede omul, ci cum vrea Domnul - a răspuns
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
greu, se împleticește) CODÂRLIC: Măi, da' sprinten și sprințăroi copil mai ai, drept să-ți spun! Când aproape-aproape să pun mâna pe dânsul, odată a cotigit-o și să te duci, duluță! Prinde orbul, scoate-i ochii! Era să plesnească rânza în mine alergând! DĂNILĂ: He, he, ce-am spus eu, ce-am povestit? Ș-apoi aista-i cel mai mititel, abia începe să se țină pe picioare... Să-i vezi pe ceilalți! Seamănă toți lui tătâne-su... Acu' hai de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
care ne-o aduc prisăcarii din știubeile noastre înșirate prin fânețe, prin grădini și pe sub copacii înfloriți, și care licărește în talgere ca aurul din soare. PRICINĂ: A, ha, ha, bine-mi pare de ce-aud și mi se răcorește rânza! Iaca, ziua mi se pare mai frumoasă și mi-a mai trecut din supărare. Poftesc să mă așez în jâlțul cel albastru, pentru că Ana, fata mea cea mai mare, mi-a bucurat auzul cu vorbele ei cuminți. LINGUȘITORUL: Să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
îmbarcat nemțălăii și ne-au trimis pachet acasă. M-au și prins din cauza unui nepot... Un gușter... A intrat arabelu’ într-o casă a unora mai baștani, o ginisem împreună, da’ s-a dus el singur, că i se umflase rânza-n el. A intrat, credea că nu-i nimeni acasă, dar era baba, a aprins lumina, l-a prins chiar pe scară și s-a apucat să-l bată c-o umbrelă-n cap. Acu’, băbătia nu era singură, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
deloc atunci cînd se afla într-o companie de oameni de înaltă cultură. Pentru Gelu familia era sfîntă și, deși era destul de chipeș, niciodată nu i-a mers vestea de fustangiu. Cînd a ajuns grangur, i s-a umflat enorm rînza și chiar dacă nu se remarca cu ochiul liber, apropiații săi au sesizat că nu mai este chiar așa de accesibil. Gelu avea un prieten, care pusese umărul la ascensiunea sa și care a fost primul nemulțumit datorită comportamentului noului grangur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
orice mișcare din casă. Omul păgubit, credincios cum altul nu-i pe lume, a fost zdruncinat puternic de coada Satanei. S-a apucat de meșterit la ușa beciului timp de două zile. O să-l prind ca pe șobolan. O să crape rînza în el, banditul naibii. Armează capcana, urcă în căruță și trece cu mare tam-tam prin fața casei lui Bîtcă. Hei, vecine, fă-te încoa! Dar unde te duci, omule? La mama. Poate arunci și pe la noi un ochi. Sigur, vecine. Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
lui: Am de cărămidă! Am cimentul! Aista-i fier-betonul! Asta-i tabla! Termopanele! Casa-i gata! Vorbea de unul singur după care își amintea că urmează și grajdul pentru animale, șopronul, magazia, garajul, heleșteul, livada... Toate arătoase, de să crape rânza în dușmani. Se și vedea fruntaș în șapte sate, om cu stare și de băgat în seamă pentru chibzuință, cumpătare și credință, cu nevastă tânără și frumoasă, purtătoare de cinste și de fală pentru bărbat. Și lucrurile s-au desfășurat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
Constantin Țoiu Revin la regele cu șapcă al lui Romain Gary, individul de care am pomenit și care îl controlează zilnic. Un fel de activist. Un alter-ego (Rânzei din vechile mele romane, redivivus?). Dar care lui Romain Gary îi spune : "Je suis habité par un parasite jurif". Ideea de parazit activ în conștiința celuilalt... Un parazit care are strângeri de mână puternice, dar false și unsuroase. în acest
Rânzei redivivus? by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/7872_a_9197]
-
ceea ce vrea să spună... comoară. O comoară de... întâmplări... E cazul lui Redivivus al meu, și el, tezaur de vrute și nevrute. Dar să vedem ce imaginează Schatz... Ovreiul. Care spune atâtea lucruri... E deajuns să răsfoiești cartea lui Gary.... Dar cestălalt, Rânzei, care îmi aparține?... E cunoscută limbarița lui. - Dragă domnule, - are momente când vorbește ca un om cu carte - liber ești mai puțin într-o țară ca Franța unde, cultura orișicât, este la ea acasă, plină de vestigii care te condiționează
Rânzei redivivus? by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/7872_a_9197]
-
meu, vreau să zic că America asta este atât de neînvățată, atât de tânără, cu spații imense, necultivate, că ți se și face milă de ea... că nu mai ai pe unde s-o întorci. Mi-aduc aminte (eu, nu Rânzei) că, la revoluție, aia din 1789, tot așa, ședeam aproape de Nôtre Dame, - nu, nu, greșesc, lângă catedrala Saint Germain, distrusă la revoluție, dar refăcută. Eu îmi amintesc că la Revoluție, la ghilotină, - că tocmai se ghilotina -, acolo, de zor, fiul
Rânzei redivivus? by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/7872_a_9197]
-
retezase capul cât era el de Buffon; îl decapitaseră în râsetele mulțimii, de unde se dedusese că aparatul acela nu tăia numai capete de regine, ca al Austriecei, ca al Antoanetei, că nu se limita numai la capete de măscărici... Scuză, Rânzei, am marcat întreruperea, și Rânzei urmă parcă amuzat de ce pățise băiatul lui Buffon; asta îl pusese pe gânduri; înțelegea, pe Maria Antoaneta, - o regină; dar pe fiul unui Buffon... Tot la Paris eram, reluă Rânzei, când trăia Brâncuși... Și, cum
Rânzei redivivus? by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/7872_a_9197]
-
de Buffon; îl decapitaseră în râsetele mulțimii, de unde se dedusese că aparatul acela nu tăia numai capete de regine, ca al Austriecei, ca al Antoanetei, că nu se limita numai la capete de măscărici... Scuză, Rânzei, am marcat întreruperea, și Rânzei urmă parcă amuzat de ce pățise băiatul lui Buffon; asta îl pusese pe gânduri; înțelegea, pe Maria Antoaneta, - o regină; dar pe fiul unui Buffon... Tot la Paris eram, reluă Rânzei, când trăia Brâncuși... Și, cum îl chema, domnule, pe ăla
Rânzei redivivus? by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/7872_a_9197]
-
la capete de măscărici... Scuză, Rânzei, am marcat întreruperea, și Rânzei urmă parcă amuzat de ce pățise băiatul lui Buffon; asta îl pusese pe gânduri; înțelegea, pe Maria Antoaneta, - o regină; dar pe fiul unui Buffon... Tot la Paris eram, reluă Rânzei, când trăia Brâncuși... Și, cum îl chema, domnule, pe ăla... Pi...Piso... - Picasso! l-am ajutat. - Da, face el, și ăstuia îi tăiau capul, parole! - dacă s-ar fi născut pe atunci, - și vede ăsta operele lui Brâncuși, se uită
Rânzei redivivus? by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/7872_a_9197]
-
și râdea și câinele în felul lui, mai mult lătrând; un cerșetor bărbos care mătura pe jos intervine și îi dă afară pe turbulenți, pe cei doi și cu câinele, trei spectatori, - ăl cu barbă chiar directorul teatrului -, mai spune Rânzei, serios. Nu-l auzisem niciodată povestind fără de haz un lucru, - care lucru, întâmplarea avea atâta haz..
Rânzei redivivus? by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/7872_a_9197]
-
cea variabilă, comandată de împrejurări; ceva joycian de la eroul Bloom; când așa, când altfel; surprinzător prin aparițiile și caracterele sale veșnic reînnoite... O infinitate de alter-ego-uri... până la Contabilul jegos, jerpelit, purtând la subțioară mapa lui neagră, crăpată, de vinilin... (viitorul Rânzei, - adaug în 2005). Sincopă între două sau o mulțime de manifestări ale aceluiași erou... Tehnică de romancier mare..., nesătul. Am spus: Joyce!... * Un om care este confuz, în general, când vorbește, mult. Dar care, când este rău, devine deodată clar
Sincope by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/7621_a_8946]
-
o dorință nelămurită, ca aburii de dimineață. Uneori, însă vrea atât de mult, încât dorește chiar să vrea pur și simplu. Fără a-și mai defini obiectul dorinței. El vrea. Atât. Dacă e vorba despre cap, în numeroasele clipe când rânza spiritului îi permite să se răsfețe, românul lasă impresia cugetului de adâncime. Și face din această pricepere o cauțiune pentru momente de cumpănă. De aceea, dorește musai certificat. Că știe. Că e deștept. Că e ghizdav la minte. Că s-
Ultima schimbare la față a românului – o fiziologie cu ambâț – by Florin Toma () [Corola-journal/Journalistic/5382_a_6707]
-
Constantin Țoiu Vorbește Rânzei în august 2004 despre Bucureș tiul vechi, spre a situa locul întâmplării, copiind însă de fapt fraza lui N. Filimon, din romanul său clasic: Înaintea focului de la 1847... mergând drept pe ulița Colții spre Sf. Gheorghe era o piață triunghiulară
Mahalaua Scaunelor by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/5621_a_6946]
-
lui N. Filimon, din romanul său clasic: Înaintea focului de la 1847... mergând drept pe ulița Colții spre Sf. Gheorghe era o piață triunghiulară cu trei ulițe - una ducea spre Bărăție, alta spre Hanul Filaret, iar a treia pre mahalaua Scaunelor... Rânzei schimbă pixul care se terminase și continuă cu cel de rezervă... Pe la 1814, aceste sulițe erau așternute cu scânduri de stejar și aveau pe dedesubt canaluri de lemn pentru scurgerea apelor. A îmbla însă pe asemenea poduri era o adevărată
Mahalaua Scaunelor by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/5621_a_6946]
-
noroi infect; alteori se rupea una din scânduri tocmai când nenorocitul pedestru punea piciorul pe dânsa. Pe una din străzile acestea acum modernizate, în punctul în care autorul Ciocoilor... situa mahalaua Scaunelor, are loc următoarea scenă de amor relatată de Rânzei în stilul său prefăcut, contaminat de primul romancier român, contemporan în definitiv cu Balzac. Nu comentez. Redau, pur și simplu, textul fatal, chivernisit astfel, al admiratorului marelui nostru clasic, momentul când eroul său, antreprenorul Jurubiță, fiindu-i amic lui Rânzei
Mahalaua Scaunelor by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/5621_a_6946]
-
Rânzei în stilul său prefăcut, contaminat de primul romancier român, contemporan în definitiv cu Balzac. Nu comentez. Redau, pur și simplu, textul fatal, chivernisit astfel, al admiratorului marelui nostru clasic, momentul când eroul său, antreprenorul Jurubiță, fiindu-i amic lui Rânzei, se întâlnește prima dată cu marea tragediană Eleonora Cărăuțeanu, proaspăt întoarsă din Italia, după decembrie 1989, și când ea începe să-și recapete moșiile încet, încet, ajutată și de Jurubiță acesta, marele ei amorez. Citez: Apoi ea lăsă să-i
Mahalaua Scaunelor by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/5621_a_6946]
-
un vardist fluerând după cine știe ce... Două ore după aceea, Jurubiță putea să se laude că, învățase pe dinafară alfabetul norocului. Dar eroul în chestiune simulează, în sensul că prea tânăr fiind față de eroină, ceea ce aceasta uneori simte și se plânge... Rânzei nescăpând ocazia lui de autor mereu pe fază, notează sub cuvintele, atenție, replica eroinei... notează în sfârșit acestea, cu dialog și cu animație: - Așa, infidelul, exclamă ea transportată de jignire, tu nu mă iubești cu acea căldură ce așteptam de la
Mahalaua Scaunelor by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/5621_a_6946]
-
eram de liniștită până a nu mă preda ție!... Jurubiță constată eroarea ce făcuse și aruncându-se asupra ei strigă cu înfocare: - Liniștește-te, ...fosu mu... lumina mea, liniștește-te, al tău voi fi în veci, crede-mă, fosu mu! Rânzei aprinsese lampa cu becul de 150 de wați. Nu știu de ce, cu gura strâmbată, zâmbea perfid recitind textul știut pe dinafară... (Reluare)
Mahalaua Scaunelor by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/5621_a_6946]
-
traiectul ce se stabilește între realitate, poveste și legendă, iar controlul ultim al povestirii îl face vocea auctorială care verifică totul ascultând parcă din nou istorisirile înregistrate pe o bandă de magnetofon sau pe foi, de mâna iute a lui Rânzei („Udrescu bău, și zise sau reieși după aceea că zisese“): o ștafetă a povestirii aleargă contra cronometru, iar când o voce obosește, naratorul îi ia ștafeta și o predă următoarei („Acum povestea Pavelescu. Sușu obosind, luase el cuvântul“). Povestea este
Constantin Țoiu, o retrospectivă critică by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/3205_a_4530]