113 matches
-
în vasta și orbitoarea semiobscuritate, pâlpâi agonic. Deodată proteza unui picior, proteza unei mâini și o perucă bărbătească se detașează de grosul masei. Mâna, suprapusă piciorului vârât într-un bocanc militar, se cațără pe coama unui gnais, fluturând în degetele rășchirate peruca decolorată. Un glas cavernos împunge zarea, făcând uriașul convoi să se oprească și să asculte Inspirata Tripletă: „Încotro te îndrepți, Popor al Protezelor, spre ce țel iluzoriu îți porți pașii? Lumina aceea e înșelătoare, Universul spre care ne ademenește
MARŞUL SUICIDAR AL PROTEZELOR de ION IANCU VALE în ediţia nr. 570 din 23 iulie 2012 [Corola-blog/BlogPost/354722_a_356051]
-
târzie, când unele din frunze erau deja îngălbenite, cu câteva zile înainte de începerea anului școlar, temutul Friță, căci acesta era numele său, fusese găsit de câțiva derbedei din cale afară de curajoși într-o avansată stare de ebrietate, sforăind cu picioarele rășchirate, întins pe patul aflat în colibă. Unul dintre ei, un anume Tarzan, cunoscut prin actele sale de bravadă, în timp ce acesta se zbătea, îl legase cu mâinile la spate de un spalier, arzându-i cu un chibrit mustățile demodate, zburlite în
CARTEA CU PRIETENI XXXVIII- ION IFRIM de IOANA VOICILĂ DOBRE în ediţia nr. 542 din 25 iunie 2012 [Corola-blog/BlogPost/358144_a_359473]
-
din satul Valea Morilor și Lili Nădrag “din Valea Mirii, la numai câțiva kilometrii de Vecinești. Valea Mirii, este și acum un sat situat pe malurile bălților dunărene ce se desfășoară în salbă, însoțind fluviul în drumul lui spre delta rășchirată ca degetele unei palme ce vor să împrăștie frumusețea și naturalețea peste timpuri.” Ceilalți și ei, majoritatea veniți din satele din jurul Vecineștilor, dar și localnici, copii de țărani, cu mici excepții, cuminți, cu conștiința datoriei care nu le lipsea din
RECENZIE. ( VALENTINA BECART). ROMANUL TIMPUL ŞI RĂSTIMPUL, AUTOR TĂNASE CARAŞCA de VALENTINA BECART în ediţia nr. 1780 din 15 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/342807_a_344136]
-
și cu instinct polemic este și un fin observator, un peisagist (parcă, înrudit, cu V. Alecsandri): “Valea Mirii este și acum un sat situat pe malurile bălților dunărene ce se desfășoară în salbă,însoțind fluviul în drumul lui spre delta rășchirată ca degetele unei palme ce vor să împrăștie frumusețea și naturalețea peste timpuri.” NATURA este cadrul de liniște unde sufletele se deschid cu sinceritate, unde tainele iubirii pot fi împărtășite mai lesne, departe de ochii lumii: “Dimineața încă răcoroasă de
RECENZIE. ( VALENTINA BECART). ROMANUL TIMPUL ŞI RĂSTIMPUL, AUTOR TĂNASE CARAŞCA de VALENTINA BECART în ediţia nr. 1780 din 15 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/342807_a_344136]
-
să mă omorîți așa de ușor! Orice comentariu sună a impietate. 19 iunie A împlinit, alaltăieri, un an jumate. Este "forțat" să meargă pe jos. Cînd apare Toby, pufos și trepidînd, ăl mic s-apropie, întinde mînuțele la cățel, degetele rășchirate se mișcă spasmodic, cu un fel de poftă isterică. L-ar mînca pe Toby cu tot cu puf. Pictori. Pe un pod, peste Prahova, îl întîlnesc, prin '72, pe bătrînul Catargi, cu masivul lui șevalet în spinare. Îmi spune: n-am fost
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Nae Ionescu: fotografia din anii brianți ai afirmării, caricatura lui Ross, desenul lui Mircea Vulcănescu. Sunet unic: Mefisto. Desenul de amator al strălucitului emul, șovăitor, nesigur, insistă însă, ingenios, doar pe capul și pe mîna magistrului, aceasta cu degetele diavolesc rășchirate: capul și mîna, atît, suficiente pentru sugerarea demoniei. Șarja lui Ross, virtuos profesională, augmentează expres masca: un Mefisto văzut de un nordic Kirchner. Fotografia maturului Nae Ionescu, monden-fascinantul magistru, induce același aer demonic. E greu să te sustragi acestei hipnoze
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
cum ar trebui să arate, în momentul de față, soțietatea românească (în care justiția, legată al ambii ochi, îl va scoate, cum altfel!, basma curată). Se servește, de data asta, de mînă (nu de picior) și ne sugerează că degetele rășchirate n-ar fi soluția. Șansa noastră, ne asigură făuritorul istoriei, este, nu discordia, ci unitatea, nu palma rășchirată, ci... ci... pumnul strîns, pumnul monolitic, de neclintit etc. La ce curs (scurt) "de cultura uitării" ar spune că asistă tendențiosul estet
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
îl va scoate, cum altfel!, basma curată). Se servește, de data asta, de mînă (nu de picior) și ne sugerează că degetele rășchirate n-ar fi soluția. Șansa noastră, ne asigură făuritorul istoriei, este, nu discordia, ci unitatea, nu palma rășchirată, ci... ci... pumnul strîns, pumnul monolitic, de neclintit etc. La ce curs (scurt) "de cultura uitării" ar spune că asistă tendențiosul estet Tzvetan Todorov! Pe gardul teatrului poate fi văzut (încă), din cînd în cînd, un omuleț din ce în ce mai tras în
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
însemnînd viață, ale cerbului din pădure, ale păsării de pe cer și ale peștelui din apă, alături de desenul palmei lui, ca semn al puterii ce avea, a furat pe peretele afumat marginile palmei Ucenicului său cel vrednic, și isteț, cu degetele rășchirate. Marginile au fost însemnate cu negru de fum, răzuit de pe pereți, iar mijlocul a fost umplut cu ocrul, din cel mai greu de aflat. Și așa l-a legat de șirul Moșilor ce urmăriseră, viață după viață, mersul încet dar
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
două. — Cum două? se înfurie Pusio. Ce, își bate joc de el? Ridică tonul mânios: — Vrei să mă prostești? — Nu te prostesc eu, ci ești așa cum te-a făcut mă-ta, răbuf nește cu năduf Rufus. Îl împunge cu degetele rășchirate: — Sunt două teatre de lemn... — Cum două? — Repeți întruna: cum două? cum două? îl îngână celălalt. Mai bine taci din gură și ascultă-mă. Trage adânc aer în piept. — Două teatre, spațioase și unul, și altul, lipite sus prin arcade
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
micuță și rece ca gheața și-a ajutat-o să se ridice. I-a arătat cum să stea în picioare, aproape paralele cu râul, și cum să țină vâsla la nivelul taliei. I-a explicat cum să-și țină picioarele rășchirate și cum să-și flexeze genunchii, cum să se ridice și cum să se lase în jos în ritmul curentului. Trebuie să înveți repede, a avertizat-o el. Peste trei kilometri ajungem la Gunbarrel. Zach s-a uitat la râu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
completamente pierdut, dar n-avea nevoie de-un tată care să-l avertizeze că în unii oameni nu poți să ai încredere. Danny a început să se retragă, s-a împiedicat de rădăcina unui copac și-a căzut cu picioarele rășchirate. Andy a început să râdă. Danny s-a ridicat și-a rupt-o la fugă. A auzit-o femeie strigându-i să se întoarcă, dar puștiul n-avea de gând să se oprească. Își dădea seama că alerga prea repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
tare de ce citeam până când, într-o după-masă de toamnă, cu soare galben și obosit și strecurându-se printre draperiile de la Biblioteca Academiei, m-a cuprins greața aia existențială, despre care tot vorbea Sartre. Mă uitam la mâinile mele cu degete rășchirate, la brațele care îmi atârnau absurd pe lângă corp și mă gândeam oare de ce au fost prinse așa, de ce nu au fost prinse lângă gură, aproape de urechi, că și-așa le folosim doar la înfulecat și să ne acoperim ochii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
față aveam o oglindă uriașă, în care soarele se învolbura într-un cuibar de foc, între două ziduri de trestii, ce-și clătinau ușor vârfurile subt o boare de-abia simțită. Marin scăpără și-și aprinse pipa, apoi, cu degetele rășchirate, își dădu pe după urechi părul cărunt. Îmi pregătii pușca; trăsei încet cucoașele care țăcăniră de câte două ori fiecare. Soarele vărsa valuri sângeroase acum, se cufunda în zare. O lișiță se arătă, cu puii după dânsa, în partea cealaltă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
neam obijduit poate, și văd, pricep foarte limpede că mă va strivi fără milă, căci nu este nici loc de scăpare, nici clipă de iertare. Mânile, mânile mari, noduroase, cu vinele ca frânghii grămădite, mi se arată deodată, cu degetele rășchirate, înălțându-se spre mine, spre gâtul meu! Se mișcă, se mișcă încet, ca niște animale întunecoase ce-mi vor strânge gâtul, și înțeleg, într-un fulger de lumină, că dacă nu trag scurt cucoașele, dacă nu plec iute țeava armei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
câine vagabond sosit din stradă, care o prinse din zbor și dispăru cu ea, mârâind, Într-un boschet. Din brațul retezat se rostogoliră, zornăind pe masă, niște zaruri pătate de sânge. Noimann Își acoperi cu groază fața, privind printre degetele rășchirate cum iataganul, mânuit acum de o forță nevăzută, tăia bucăți din imensul trup al comeseanului, transformându-l Într-o grămadă de carne acoperită cu un evantai de ași și de decari. Evantaiul se roti În jurul terasei, făcând câteva ocoluri, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
face un criminalist ca să nu leșine sau să nu vomite: „Deffry, Henderson, țineți lanternele îndreptate în jos. Gibbs, notează ce spun cuvânt cu cuvânt. „Bărbat alb, nud, mort. Vârsta aproximativă treizeci, treizeci și cinci. Cadavrul e întins pe spate, brațele și picioarele rășchirate. Pe gât se disting urme de ligatură, globii oculari i-au fost scoși și orbitele goale extrudează o substanță gelatinoasă”. Danny se lăsă pe vine lângă cadavru; Deffry și Henderson își poziționară lanternele în așa fel încât să-i asigure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
își ridică privirea. Dudley îi împinse în fața ochilor o fotografie. Rolff spuse calm: — Nu. Mal făcu turul mesei și se uită la fotografie mai de aproape. Era o poză neclară, în alb-negru, și reprezenta o adolescentă dezbrăcată și cu picioarele rășchirate. Dudley citi dedicația de pe spate: — „Lui Lenny. Ești cel mai tare! Cu drag, de la Maggie, la Minnie Robert’s Casbah, 19 ianuarie 1946.” Mal își ținu răsuflarea. Rolff rezistă. Îl privi direct în ochi și i se adresă cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
ușa cu piciorul. Două împușcături șfichiuiră lemnul deasupra capului său. În camera întunecată din spate luci fugar țeava unei arme. Buzz se aruncă la podea. Mal apăru deasupra lui, trăgând orbește. Buzz văzu un bărbat zăcând pe podea, cu brațele rășchirate și cu un halat galben, de mătase, îmbibat de sânge de la brâu până la guler. Fișicuri de bani cu banderola de la bancă îi înconjurau trupul. Mal se împiedică, apoi șarjă. Buzz îl lăsă să atace, auzi bufnituri, poticneli, zgomot de sticlă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
plăcut să obțin de la ea mai multe detalii. — Deci, plănuiești să faci copii în viitorul apropiat? Vivian era îmbrăcată într-un costum negru, care degaja o impresie de forță, iar la gât avea un colier impresionant de smaralde, însă postura rășchirată - un picior trecut peste scaunul de lângă ea, un braț drapat peste spătarul aceluiași scaun și degetele cu care-și ondula părul - evoca o femeie dedată plăcerilor, nicidecum pe editorul general al unei super-edituri. Parcă eram două prietene care-au ieșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
cafeaua pentru tov Titi, cum făcea zilnic. Apoi, la duduia Gina, la recepție. Apoi la dom’ profesor, pe taburetul din fața fotoliului. Nici măcar nu ridicase scăfârlia din ziarele alea nemțești franțuzești, ce-or fi fost, nici măcar nu clintise picioarele alea lungi, rășchirate, dom’ profesor. Așa că aranjase totul ușurel, ca totdeauna. Dom’ profesor nu ridicase capul din revista aia colorată, dar băgase frumușel mâna în buzunarul pantalonilor, scoase bancnota, se întinsese puțin, strecurase cei 10 lei bacșiș în buzunarul halatului ei albastru. Toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
capul din pământ, privirea mi-a alunecat peste întinderea infinită a apelor. Barajul se întindea cât vedeai cu ochii. Valuri negre se izbeau de țărm mânate de un vânt tăios, care ne ridicase tot părul în vârful capului. Cu brațele rășchirate și cu gura plină de vânt, Sabina îmi povesti că acolo jos, pe fundul lacului, se aflase vatra vechiului sat Cobilița. Comuniștii îi evacuaseră cu forța pe săteni, spărseseră munții cu dinamită, turnaseră mii de tone de beton și inundaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
oribile extinse, de culoarea racilor fierți și răsfierți, în ulei clocotit. În mâna dreaptă, strânge șișul. Bine-nțeles! Și rânjește. "Muștele, muștele, muștele, muștele! Și vulpoiul șorecit..." Iată-l! Dar, pe unde-s rățuștele? clipește Fratele. BEELZEBUB IV Printre picioarele rășchirate ale Șobolanului, se strecoară val-vârtej, înăuntrul capelei, înșirându-se ca pentru apel, patru cozi motănești îmbățoșate, tuciurii! Dedesubtul copârșeului, miaună autoritar Momocilă: Dă-te jos, puturosule! Mișcă-te! Ce-nseamnă asta?! Mort-nemort, marș afară, la muncă, trântore! Ciofleicea! Hai! Valea
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
printre ferigile arborescente. Și sus, explorând cele șase straturi extaziate ale ncocortexului, pictate cu chipul Ginei deformat ca un fetus peste emisfere: frunte turtită, gură cu buze groase și limbă enormă, trup minuscul, dar mâini cu degete cât tot corpul, rășchirate grotesc. Și pretutindeni conclavul viermilor, insectelor, reptilelor, mamiferelor, adunările de gală ale ramapitecilor, australopitecilor, pitecantropilor, apoi oamenii de Cro-Magnon, romanii, celții, dacii, slavii, tătarii, străbunicii, bunicii (Maricu și Tanicu), părinții, rudele, prietenii, eu însumi întîlnindu-mă cu mine însumi acolo, în
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
lumea asta. Un păienjeniș de barbă rară, cu fire neobișnuit de lungi, i se încurca pe obraji. Dar ceea ce începea deja să depășească până și patologicul, trecând în teatrologic, erau mâinile sale. Degetele îi ajunseseră de peste treizeci de centimetri lungime. Rășchirate, cuprindeau întreaga claviatură. Frânghii groase, întretăiate, de mușchi le mișcau falangele, contractîndu-se și relaxîndu-se cu o viteză incredibilă. Abia puteai vedea vârfurile degetelor lui alergând ca niște picioare nervoase de țânțar pe clapele reci. Cu acele mâini monstruoase, Emil Popescu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]