54 matches
-
memorabil dintr-un volum, de altfel deloc lesnicios la lectură și cu atît mai puțin la traducere, pe care Eugen Dorcescu l-a publicat în română la Editura Mirton în 2012, Umbra și aparența: Unei frunze uscate Ca sosită din rămurișuri celeste, frunză veștedă, cazi pe pămîntul splendorii și al durerii, pentru a ne arăta săvîrșirea, extincția, așteptarea? Noi de asemenea, smulși, uscați, cădem pe pămîntul nesfîrșit, precum o floare a negării cădem de la stele la solitudine. Și tu cazi mută
ILINCA ILIAN, EUGEN DORCESCU ÎN SPAŢIUL POEZIEI HISPANICE de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1144 din 17 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347308_a_348637]
-
cu proiecția, cu umbra lor, în perspectiva înțelegerii raționale, lucrurile ce populează universul material sunt doar aparențe. Ochiul înșelător nu vede decât umbre ale puzderiilor de aparențe ce ne înconjoară și din care noi înșine facem parte.... : “ca sosită din rămurișuri celeste,/ frunză veștedă, cazi pe pământul/ splendorii/../ Și tu cazi mută, fără a ști./ Cazi în tăcere, asemenea nouă./ Aidoma unui trup nimicit cazi/ pe verticala aerului lipsit de vedere”. Analogia frunză (veștedă) - om nu este doar o figură plastică
POEZIA LUI ANDRES SÁNCHEZ ROBAYNA – O METAFIZICĂ A LUMINII de OLIMPIA BERCA în ediţia nr. 661 din 22 octombrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346449_a_347778]
-
cuvinte, Doamne sfinte risipindu-mă-n azur aur pur din nori lungi adun miresme și pesemne taina o ascund în lut tot plouând ... neștiut stele colind înger alb călărind pe șei de pulberi căi de jad depărtări de zi lumină rămuriș de crinolină ars în dor de-o rază lină zarea îmi brodează zborul și plutesc atingând covor de humă jilț domnesc înălțat în zi cu brumă și păzit de-o zână bună pe furtună cârmuiesc strivind între pleoape visul mă-nvior
GEORGE NICOLAE PODIŞOR [Corola-blog/BlogPost/373072_a_374401]
-
dintre Vidin și Timoc. Spiritul său nu este însă prizonier al localismului și reacționează întotdeauna mișcat în întâlnirile cu alte culturi. Întortocheata construcție a unor opere ca Fuga lui Șefki (1927) și Maica Domnului de la mare nu le păgubește interesul: rămurișul frust și lâncezeala osmotică exprimă tehnica de explorare a zonelor sufletești mărginașe, în cadrul etnografic enigmatic datorită tocmai încâlcelilor sale surprinzătoare. Piatra și apa spiritualizate la Balcic, apa și vegetația ei spirituală de la Vidin, amestecul de moale și aspru, de întuneric
BUCUŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285907_a_287236]
-
să acționeze repede. Hohotele erau cele ale unei guri care se sufoca. Femeia izbuti să-și elibereze capul, să tragă o gură de aer în piept, dar imediat o palmă lată îi astupă iarăși gura. Pavel își croi drum prin rămuriș, îl trânti pe cel care răsucea mâinile femeii, îl lovi de sus în jos pe cel care-i strivea gura. Și avu vreme, preț de o secundă, să zărească chipul femeii și să-l recunoască. Adică, tocmai, să nu-l
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
aranjeze părul cu un piaptăn de os, uns cu o pomadă. Așteptarea fu destul de lungă, căci Gualfard, anunțat de stolurile de păsări ce se înălțau mereu deasupra desișului, sosi doar când dimineața era bine înaintată. Kayuk, care supraveghea cărarea din rămurișul înalt al unui stejar, sări pe dată ca o pisică și se repezi să-și anunțe prietenii. Din precauție, burgundul își trimise înainte doi tovarăși, iar aceștia, odată ieșiți de pe cărare, apărură în luminiș să se convingă că erau feriți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fața asta de mortăciune ce ești, ai înțeles? întorcând capul ca să scape de flacără, omul strigă că nu, nu fusese el la conducerea grupului, și arătă spre trupul unuia dintre tovarășii săi aflat pe jumătate în apă, încâlcit într-un rămuriș de răchită. Din doi pași, Divicone se apropie și îl întoarse; îndreptându-se imediat, cu o expresie de adâncă tristețe, pronunță abia deslușit numele celui ucis: „Bassianus!“. Sebastianus, trăgând înapoi cu mâna brațul lui Metronius care încă vântura tăciunele prin fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
el decât traista din piele de căprioară ce o purta pe după gât și niște sandale rudimentare. Cu mâna dreaptă ținea un soi de satâr brăzdat de sânge, iar cu stânga, aplecându-și puțin bustul, trăgea ceva, căutând să învingă rezistența rămurișului. în primul moment, la lumina felinarului, atenția Hippolitei fu atrasă mai ales de nenumăratele pete roșii de care părea stropit trupul mare al bărbatului. Ghicind că era vorba de pete de sânge, se gândi că fusese rănit, dar această impresie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mal, grupul statuar al cerbului Încolțit de câini. Cerbul Îngenuncheat, Încolțit de câinii care i se urcă, lătrând, pe coapse, pe spinare, pe gât, colții lor de piatră Înfipți, pentru totdeauna, În carnea lui de piatră, coroana grea atingând cu rămurișul ei Încâlcit soclul Înecat În roșul lalelelor, jetul limpede de apă țâșnindu-i din răni. Ce oroare! Dar nu, nu așa se privește arta! — Și o constatare banală te face să te rățoiești la o pasăre nevinovată? Vezi că bătrânețea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Și-acolo am văzut o fată cu o bonetă caraghioasă, roz, de sub care ieșeau șuvițe negre, obrazul bombat, iar în albul ochilor tot felul de vinișoare roșii, cum sunt desenate uneori în cărțile de anatomie ale lui papa. Semănau cu rămurișul și mă jenau ca praful. Ce o mai fi și asta? Nisip în ochi și falcă umflată. Mi-ar fi plăcut să studiez medicina. Cum stă boala ascunsă și-apoi, hop, peste noapte iese la suprafață și devine vizibilă, sare
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
imediat după conceperea Margaretei, soarele răsărea deasupra bisericii și evidenția fiecare detaliu arhitectonic și vegetal într-o imagine demnă de o carte poștală: lumina aluneca printre garguii și turnurile catedralei, era preluată de frunzele fremătânde ale platanului, se încolăcea în rămuriș, țopăia din cracă în cracă și, în final, se arunca din nou spre biserică, reflectându-se în sticla colorată a rozasei: o explozie de culori pentru care Samuel se felicita adesea. Care era însă legătura între băiatul cu șapcă verde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
vânt, după fata cu tunică albă ce făcea reclamă pentru bere pe plaja de la Malibu. Se trezi cu primele raze de lumină, cu zarva papagalilor și a maimuțelor „față-neagră“ și rămase timp îndelungat în hamac, privind prin apărătoarea de țânțari rămurișul des al cedrilor-samanes, coroana falnică a palmierilor-moriche și coloritul intens al orhideelor. Mâncă alte ouă de broască țestoasă, și iuca, și banane prăjite și se scăldă în apa neagră, curată și repede a râului, care îi întări trupul și îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
poetică supusă unor rigori estetice anume, pentru că poezia se naște într-o lume a ghețurilor pure, propice creației, univers descoperit de Eminescu și mai târziu de Camil Petrescu, poetul care caută obsesiv și fascinat idea: "Deși-i din implicații cu rămurișuri pure/ ori din cristale limpezi ce scânteind se scurg/ Intrând în ea, să tremuri ca iarna într-o pădure". Poezia lui Labiș trebuie privită din două unghiuri de vedere: astfel este necesar să subliniem contribuția lui la orientarea poeziei de după
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
se explică de ce trăirile dragostei constituie nu doar o "temă" printre altele, ci "supratema" obsesională, "Alfa" și "Omega" pentru întreaga epică a scriitorului. Magistral e chipul în care epica lui Slavici ne edifică asupra faptului că din iubire pornesc toate rămurișurile afectivității omenești, că dragostea e calea de acces spre "adâncul latent" care este personalitatea umană, e o ratio cognoscendi și o ratio essendi a individului. Nimeni înainte de Slavici și puțini după el au reușit să spună atât de bine prin
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
numai pentru că nu s-a ferit din calea animalului de pradă... și a vrut să-l întreacă... * ...Zăpada ajunge până la genunchi. Fiecare pas e o trudă, fiecare pas o biruință. Codrii bătrâni ai Fălciului, acoperă aici, coama dealului Rediu-Mârzac... Prin rămurișul îngreunat de zăpadă, al coroanelor, pătrunde tăcută dimineața de iarnă. Trunchiuri uriașe de fagi și goruni străpung ziua cenușie, dar puterea din inima stejarilor pare să crească în ciuda iernii, să crească mereu pentru a dăinui... Urme de lupi taie în
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
mai găsea o natură curată și te puteai apropia de flamingi atât de mult, încât îi contemplai în voie și fără binoclu. Și tata ședea la marginea unui iaz, își ridicase ochelarii pe frunte, se uita prin binoclu sus, în rămurișul unui arin. Armin și cu mine scormoniserăm prin toate movilițele din jurul stratului de mușchi, bătuserăm cu cizmele ogoarele proaspăt arate, înconjuraserăm toată balta, semănând cu restul unei oglinzi de apă, împrejmuită de trestii și copaci, rămasă acolo ca o relicvă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
să nu ne zărească, mai ales să nu vadă că-l observam. Îmi era și puțin rușine de Armin, de parcă l-am fi prins pe tata făcând ceva interzis, o slăbiciune căreia i se deda în toiul după-amiezii, privind în rămurișul copacilor, în timp ce tatăl lui Armin trebuia să lucreze. Dar tata nu ne descoperise; după un scurt răgaz o luă din nou pe drumul din câmp înapoi la mașina lui și în mersul acela cu care traversa pajiștea - mergea cu trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
prescris prin forța destinului și forța zeilor, că de aceea îl ține ferecat în nemișcare pe loc, imobil cu tot efortul său de a înainta, rătăcit în hățișul imaginilor, al limbii, al cuvintelor, al sunetelor, încâlcit din porunca destinului în rămurișul universului lăuntric și al celui exterior, fiindu-i interzisă de destin, interzisă de zei speranța celui lipsit de îndrumător, speranța în ramura de aur luminoasă în hățișul pereților de carceră, cine a cunoscut toate acestea, cine cunoaște toate acestea, acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ciclic al evoluției cosmice. Această răsturnare își are obârșia în concepția despre rolul soarelui și al luminii în creșterea ființelor ele își trag viața de sus și încearcă s-o facă să pătrundă în jos. De aici inversarea imaginilor, cu rămurișul ce ia locul rădăcinilor. La fel este și în Zohar și în Coran, rădăcinile apar ca principiu al manifestării, iar ramurile ca dezvoltare a acestuia. Guénon prezintă copacul deasupra planului de reflectare, ce limitează domeniul cosmic inversat de dedesubt depășind
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
de lumină 1022. Și luna își umilește supușii Deși e jalnică-n lumina zilei 1023. Atunci luna-i o tobă mică Ce joacă în adâncul ochilor Și în adâncul inimii 1024. Sămânța cerului în hermetism Deși-i din implicații și rămurișuri pure Ori din cristale limpezi ce scânteind se rup, Intrând în ea, să tremuri ca-n iarnă-ntr-o pădure, Căci te țintesc fierbinte, prin ghețuri, ochi de lup1025. În fiecare dimineață privim geana de lumină dinspre răsărit. Zarea învolburată
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
dansul celor șaisprezece copite ce bat pasul cadențat. Ore fermecătoare, ore trecătoare... Traversăm păduri de fag. Cu nasul ridicat spre cerul albastru și auriu al serii ce se lasă peste legănarea copacilor înalți, repet această frază dintr-un poem persan: Rămuriș al verii, în zarea albăstrie, cât de gingașe-ți sunt arcuirile ... Fagi sunt și la Posada, trăiesc și eu în mijlocul unei păduri de fagi. Continuăm drumul de-a lungul unui lac. Soarele galben al înserării luminează apa; pe malul foarte
Martha Bibescu și prințul moștenitor al Germaniei by CONSTANTIN IORDAN [Corola-publishinghouse/Science/996_a_2504]
-
însă de cei din jur, dacă te striga cineva, uitai unde te afli și asta îți era fatal cădeai ca un bolovan venit din cer. Dar tu ești obișnuit cu tot felul de căzături. De un timp te împiedici în rămurișurile copacilor, te agață de mâini, de haine, atunci te trezești din visare, simți gâdilături pe tot corpul, încât te străduiești din răsputeri să urci mai sus. Acolo nimeni nu te vede, nici tu nu-i vezi pe ei, ești singur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
următoare a răsunat o voce ca un tunet de vulcan în plină activitate: Când aduci dosarul ăla?! Vârtejul colosal te-a săltat fulgerător, te-a aspirat cu repeziciune pe fereastra deschisă. Noroc de copacul mare și verde din apropiere, de rămurișul lui des, de care ai reușit să te agăți în ultima clipă, altfel, Dumnezeu știe unde te-ai afla acum! Stadionul Fotbaliștii se antrenau toată dimineața, uneori și după-amiaza. Copiii cartierului se așezau cuminți în bănci să urmărească antrenamentele, după ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
să ne deslușească amintirile din creier ca pe o materie concretă. E un proces ce se produce pe căi ocolite. Astfel, nu proteza dentară sau ochelarii exprimau absența tatei, ci șurubelnițele și caișii. Ochii îmi umblau atât de irațional prin rămurișul acestor copaci încât, privindu-i îndelung, crenguțele lor scurte, încă golașe, începeau să semene leit cu șurubelnițele micuțe ale tatei. Ajunsesem deja la vârsta maturității, și totuși lucrurile continuau săse amestece între ele la fel de viclean ca odinioară. Berlinul nu-i
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
nu mai vorbim de cei ce nau reușit să iasă din cadrul acestui curent. Primul care, cu vigoarea unui mare talent, s-a ridicat împotriva tendinței oficiale a fost Nicolae Labiș pentru care poezia nu e o rețetă: „Deși-i din rămurișuri și implicații pure / ori din cristale limpezi ce scânteind se rup / Intrând în ea, să tremuri ca-n iarnă-ntr-o pădure, / Căci te țintesc fierbinte, prin ghețuri, ochi de lup” spunea el în „Poezia” pe care, în volumul „Lupta
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]