54 matches
-
se explică de ce trăirile dragostei constituie nu doar o "temă" printre altele, ci "supratema" obsesională, "Alfa" și "Omega" pentru întreaga epică a scriitorului. Magistral e chipul în care epica lui Slavici ne edifică asupra faptului că din iubire pornesc toate rămurișurile afectivității omenești, că dragostea e calea de acces spre "adâncul latent" care este personalitatea umană, e o ratio cognoscendi și o ratio essendi a individului. Nimeni înainte de Slavici și puțini după el au reușit să spună atât de bine prin
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
nu mai vorbim de cei ce nau reușit să iasă din cadrul acestui curent. Primul care, cu vigoarea unui mare talent, s-a ridicat împotriva tendinței oficiale a fost Nicolae Labiș pentru care poezia nu e o rețetă: „Deși-i din rămurișuri și implicații pure / ori din cristale limpezi ce scânteind se rup / Intrând în ea, să tremuri ca-n iarnă-ntr-o pădure, / Căci te țintesc fierbinte, prin ghețuri, ochi de lup” spunea el în „Poezia” pe care, în volumul „Lupta
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
însă de cei din jur, dacă te striga cineva, uitai unde te afli și asta îți era fatal cădeai ca un bolovan venit din cer. Dar tu ești obișnuit cu tot felul de căzături. De un timp te împiedici în rămurișurile copacilor, te agață de mâini, de haine, atunci te trezești din visare, simți gâdilături pe tot corpul, încât te străduiești din răsputeri să urci mai sus. Acolo nimeni nu te vede, nici tu nu-i vezi pe ei, ești singur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
următoare a răsunat o voce ca un tunet de vulcan în plină activitate: Când aduci dosarul ăla?! Vârtejul colosal te-a săltat fulgerător, te-a aspirat cu repeziciune pe fereastra deschisă. Noroc de copacul mare și verde din apropiere, de rămurișul lui des, de care ai reușit să te agăți în ultima clipă, altfel, Dumnezeu știe unde te-ai afla acum! Stadionul Fotbaliștii se antrenau toată dimineața, uneori și după-amiaza. Copiii cartierului se așezau cuminți în bănci să urmărească antrenamentele, după ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
să ne deslușească amintirile din creier ca pe o materie concretă. E un proces ce se produce pe căi ocolite. Astfel, nu proteza dentară sau ochelarii exprimau absența tatei, ci șurubelnițele și caișii. Ochii îmi umblau atât de irațional prin rămurișul acestor copaci încât, privindu-i îndelung, crenguțele lor scurte, încă golașe, începeau să semene leit cu șurubelnițele micuțe ale tatei. Ajunsesem deja la vârsta maturității, și totuși lucrurile continuau săse amestece între ele la fel de viclean ca odinioară. Berlinul nu-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
risipire în jurul său, de o dilatare în multiplu, si cu cat va reuși această mai bine, cu atât el își va împlini mai stăruitor și mai senin unicitatea, desăvârșirea, liniștea sufletească în fine întrezărita. Căci se va ghici adeseori, prin rămurișul tot mai des al copacului trunchiul întărit, puternic înrădăcinat, parcă anume format să susțină abundență coroanei. Maestrul nu dă sfaturi, ci premeditează o cât mai oportună întâlnire cu sine a discipolului. Dar schimbul se realizează, contrar aparentelor, în dublu sens
Singurătatea unui mentor by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/17843_a_19168]
-
este un decerebrat. Recunosc și semnez. Citind cartea lui Andrei Pleșu și observând cum își dezvoltă și ramifică ideea, intuiesc mai bine, prin contrast, ce înseamnă să înțelegi fără să gândești. Îți vine o idee, o formulezi - și atât. Lipsește rămurișul, lipsesc interstițiile, capilarele prin care se răspândește sângele în organism. De unde nu numai simplitate, dar și o anumită grosolănie a ideii, care trebuie gătită, asezonată, nu trântită pe masă ca o ciosvârtă, cum adesea mi se întâmplă să fac. Andrei
Insemnari by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/2533_a_3858]
-
rostogolește mai negru; noaptea cuprinde/ Muribunzi luptători, tânguirea sălbatică/ A zdrobitelor guri./ Dar în liniște peste-ntinderea văii se strâng/ Nori roșii în care domnește un zeu mânios,/ Sângele curs, răcoare de lună;/ Duc toate drumurile în negru putregai,/ Pe sub rămurișul de aur al nopții șial stelelor/ Se clatină umbra surorii prin crângul tăcut/ Și salută duhurile eroilor, însângeratele capete;/ Slab printre trestii răsună sumbrele flaute-ale toamnei./ O, doliu prea mândru ! Altare de bronz !/ Fierbintea flacără-a duhului azi o cumplită
Alte dileme ale identității by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5648_a_6973]
-
aflați într-o dumbravă, vedeți stejari, pini, brazi... Apoi, ceva mai departe, remarcați glacialele nuanțe sinilii-întunecate ale pinilor, brunul jubilant al conurilor de brad, argintiul albăstrui al unui desiș de mesteceni. Însă, în totalitatea ei, această diversitate de frunzișuri, tulpini, rămurișuri a fost generată de o mână de semințe care aproape nu se deosebeau unele de celelalte. Astfel, o întreagă pădure viitoare v-ar încăpea pur și simplu în căușul palmei. Creația verbală ne învață că toată varietatea de cuvinte purcede
Un eseu de Velimir Hlebnikov - Temeiul nostru by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/14389_a_15714]
-
pot fi considerate de ieri, răspunsurile sînt de azi și pentru azi". Să vedem, selectiv, sub ce înfățișări. Fiind vorba de un set de critici, e important să punctăm felul în care e înțeleasă, în acest ansamblu natural înzestrat cu rămurișuri disociative, noțiunea de critică. în vederile lui Adrian Marino, statutul literaturii are două aspecte. Unul "supraistoric", marcat de unicitate, apt a forma obiectul demersului critic, și altul istoric, care cade în lotul istoriei literare, ce are a se aplica asupra
Interogații critice by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10535_a_11860]
-
li se prăbușește pământul în creștet în anotimpul în care copilul și copilăria unui copac sunt una și aceeași celebrare a fragilității nu se opreau nici prea multe păsări la el și cucuveaua încă nu-și alegea bifurcația de pe ultimul rămuriș de unde urma să puncteze nopțile de vară cu gușa ei înfoiat-sibilinică înainte să izbucnească în plină glorie nu se întrezărea nici promisiunea acestor ramuri nici labirintul lor urcător prin interiorul căruia copilul pătrunde iar joaca luminii perlate îi scoate în
CULEGĂTORII by Dinu Flămând () [Corola-journal/Imaginative/5239_a_6564]
-
între noi ca o pîine nici dăruită și nici primită. Ne uram reciproc cu iubirea, formă abrazivă a imposibilității de a fi unul celălalt cu singurătate cu tot așteptînd nimic iar timpul cu nervuri vinete fremăta la fereastră într-un rămuriș invizibil. Ne îmbrățișam spasmodic cu neputința ce-și întinde mîinile dar le și ascunde nefericirea unuia sufla în palmele degerate ale celuilalt să le trezească la viață cînd pe buze beam flăcări stinse. Și a rămas între noi doar o
Poezie by Dinu Flămând () [Corola-journal/Imaginative/15131_a_16456]
-
mit așa cum a fost cu degetele înroșite de veghe răsfoiești până-n zori un infoliu din filele lui cad aztecii unul câte unul flacăra lămpii incendiază salcâmii din umbra veacului încă puțin și orizontul din alge te doare palid e și rămurișul cu zodii de rășină și alabastru acum întâmplarea deschide fereastra și avalanșa de-aramă intră în orașul asediat de heralzi o ploaie de slove-n turnir așa cum a fost nu se mai știe o uimire crește noptatic pe bolgii de
Poezie by Mihai Răcășan () [Corola-journal/Imaginative/9025_a_10350]
-
citez două poeme, cu convingerea că nu risipesc (ci din contră, îmbogățesc spațiul tipografic al cronicii). Cel dintâi e de altminteri cel care deschide placheta, ca o declarație de ereditate fantezistă: În orice ascendență găsești un nod aorgic/ din care rămurișuri confuze se desfac. Nu știu dacă aleasa frumosului praporgic/ pe nume Macedonskiv (încins în roșu Ťfrac// cu epoleți de aurť), Maria Urdăreanu,/ e neam cu Sevastița, stră-străbunica mea,/ mai jună cu un lustru decât Pașoptul, - anul/ întreg e-nscris în steiul
Fraza cea frumos curgătoare by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6687_a_8012]
-
cu nereținut entuziasm dl. Vartic, "creatorul are harul de a primi o revelație, iar interpretul, harul de a o explica". Să urmărim cîteva din asociațiile pe care le stabilește cu un elan abia constrîns dl. Ion Vartic, alcătuind arborescențe bogate, rămurișuri semiîntunecate de care atîrnă roadele unor în genere suculente semnificații. Anghelache, casierul ce se sinucide în chip misterios, e pus în legătură cu cehovianul Belikov, "omul în carapace", care e un "anti-Karamazov pentru care "totul e nepermis"", neliniștit la culme de orice
Caragiale între oglinzi paralele (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10884_a_12209]
-
aranjeze părul cu un piaptăn de os, uns cu o pomadă. Așteptarea fu destul de lungă, căci Gualfard, anunțat de stolurile de păsări ce se înălțau mereu deasupra desișului, sosi doar când dimineața era bine înaintată. Kayuk, care supraveghea cărarea din rămurișul înalt al unui stejar, sări pe dată ca o pisică și se repezi să-și anunțe prietenii. Din precauție, burgundul își trimise înainte doi tovarăși, iar aceștia, odată ieșiți de pe cărare, apărură în luminiș să se convingă că erau feriți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fața asta de mortăciune ce ești, ai înțeles? întorcând capul ca să scape de flacără, omul strigă că nu, nu fusese el la conducerea grupului, și arătă spre trupul unuia dintre tovarășii săi aflat pe jumătate în apă, încâlcit într-un rămuriș de răchită. Din doi pași, Divicone se apropie și îl întoarse; îndreptându-se imediat, cu o expresie de adâncă tristețe, pronunță abia deslușit numele celui ucis: „Bassianus!“. Sebastianus, trăgând înapoi cu mâna brațul lui Metronius care încă vântura tăciunele prin fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
el decât traista din piele de căprioară ce o purta pe după gât și niște sandale rudimentare. Cu mâna dreaptă ținea un soi de satâr brăzdat de sânge, iar cu stânga, aplecându-și puțin bustul, trăgea ceva, căutând să învingă rezistența rămurișului. în primul moment, la lumina felinarului, atenția Hippolitei fu atrasă mai ales de nenumăratele pete roșii de care părea stropit trupul mare al bărbatului. Ghicind că era vorba de pete de sânge, se gândi că fusese rănit, dar această impresie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mai găsea o natură curată și te puteai apropia de flamingi atât de mult, încât îi contemplai în voie și fără binoclu. Și tata ședea la marginea unui iaz, își ridicase ochelarii pe frunte, se uita prin binoclu sus, în rămurișul unui arin. Armin și cu mine scormoniserăm prin toate movilițele din jurul stratului de mușchi, bătuserăm cu cizmele ogoarele proaspăt arate, înconjuraserăm toată balta, semănând cu restul unei oglinzi de apă, împrejmuită de trestii și copaci, rămasă acolo ca o relicvă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
să nu ne zărească, mai ales să nu vadă că-l observam. Îmi era și puțin rușine de Armin, de parcă l-am fi prins pe tata făcând ceva interzis, o slăbiciune căreia i se deda în toiul după-amiezii, privind în rămurișul copacilor, în timp ce tatăl lui Armin trebuia să lucreze. Dar tata nu ne descoperise; după un scurt răgaz o luă din nou pe drumul din câmp înapoi la mașina lui și în mersul acela cu care traversa pajiștea - mergea cu trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
imediat după conceperea Margaretei, soarele răsărea deasupra bisericii și evidenția fiecare detaliu arhitectonic și vegetal într-o imagine demnă de o carte poștală: lumina aluneca printre garguii și turnurile catedralei, era preluată de frunzele fremătânde ale platanului, se încolăcea în rămuriș, țopăia din cracă în cracă și, în final, se arunca din nou spre biserică, reflectându-se în sticla colorată a rozasei: o explozie de culori pentru care Samuel se felicita adesea. Care era însă legătura între băiatul cu șapcă verde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
prescris prin forța destinului și forța zeilor, că de aceea îl ține ferecat în nemișcare pe loc, imobil cu tot efortul său de a înainta, rătăcit în hățișul imaginilor, al limbii, al cuvintelor, al sunetelor, încâlcit din porunca destinului în rămurișul universului lăuntric și al celui exterior, fiindu-i interzisă de destin, interzisă de zei speranța celui lipsit de îndrumător, speranța în ramura de aur luminoasă în hățișul pereților de carceră, cine a cunoscut toate acestea, cine cunoaște toate acestea, acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
mal, grupul statuar al cerbului Încolțit de câini. Cerbul Îngenuncheat, Încolțit de câinii care i se urcă, lătrând, pe coapse, pe spinare, pe gât, colții lor de piatră Înfipți, pentru totdeauna, În carnea lui de piatră, coroana grea atingând cu rămurișul ei Încâlcit soclul Înecat În roșul lalelelor, jetul limpede de apă țâșnindu-i din răni. Ce oroare! Dar nu, nu așa se privește arta! — Și o constatare banală te face să te rățoiești la o pasăre nevinovată? Vezi că bătrânețea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Și-acolo am văzut o fată cu o bonetă caraghioasă, roz, de sub care ieșeau șuvițe negre, obrazul bombat, iar în albul ochilor tot felul de vinișoare roșii, cum sunt desenate uneori în cărțile de anatomie ale lui papa. Semănau cu rămurișul și mă jenau ca praful. Ce o mai fi și asta? Nisip în ochi și falcă umflată. Mi-ar fi plăcut să studiez medicina. Cum stă boala ascunsă și-apoi, hop, peste noapte iese la suprafață și devine vizibilă, sare
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
numai pentru că nu s-a ferit din calea animalului de pradă... și a vrut să-l întreacă... * ...Zăpada ajunge până la genunchi. Fiecare pas e o trudă, fiecare pas o biruință. Codrii bătrâni ai Fălciului, acoperă aici, coama dealului Rediu-Mârzac... Prin rămurișul îngreunat de zăpadă, al coroanelor, pătrunde tăcută dimineața de iarnă. Trunchiuri uriașe de fagi și goruni străpung ziua cenușie, dar puterea din inima stejarilor pare să crească în ciuda iernii, să crească mereu pentru a dăinui... Urme de lupi taie în
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]